Am încercat mici cu cele mai dubioase sosuri, ca să le fac în ciudă românilor care vor doar muștar

Salutare, prieteni pasionați de cârnați despielițați. Avem o problemă. Nu poate omul să lipsească un pic de pe scena dramelor cu mici din România că una-două se trezește că i se fură rolul de corespondent special pe subiectul mici din cadrul VICE. De-aia am mâncat mici în prapur și am bătut tot Bucureștiul și zonele limitrofe? Ca să fiu detronat doar pentru că Petrache a fost momit de oferta de vaccinare cu bonus mici de la Obor? Așa ceva nu se poate.

Așa că am zis să revin la o investigație detaliată a ontologiei micului. Și ca să încep de unde trebuie filosofeala, mi-am pus întrebarea: „de ce mâncăm micii cu muștar?”.

E o întrebare importantă, pentru că răspunsul nu e de la sine înțeles. Prietenul Vasile avea un text de pe vremea când tu erai probabil încă la școală despre cât de greu i-a fost să se înțeleagă cu bulgarii când voia muștar pentru kebabcici și ăia credeau că e nebun. Micii vecinilor nu se mănâncă cu muștar, ci cu ajvar (zacuscă sârbească) în fosta Iugoslavie, respectiv cu nimic și prea mult chimen în compoziție la bulgari. Nici mai la sud, în Balcani sau Levant, nu se înghesuie lumea la muștar ca garnitură la rudele mai îndepărtate ale micilor. Kebabul levantino-turcesc sau kabab koobideh-ul persan nu știu ce e aia muștarul și nici nu cred că ar vrea vreodată să știe. 

Românii însă nu vor să audă de altceva în afară de muștar, mai ales în sud. Atunci de ce nu vedem vreo reinterpretare ezoterică a micului și sosului adiacent? Am fost recent la un restaurant extraordinar în Sfântul Gheorghe unde am mâncat o supă gulaș reinterpretată haute cuisine și a fost fantastică. Unde e micul meu haute cuisine, mă, ăștia cu gastronomia din București? Bine că servim parizer fancy, Kaiamo, dar nu servim mici deconstruiți pe pat de bicarbonat sau ceva cu glaze de muștar molecular. A trebuit să merg tocmai până la Gastrolab-ul de la Balvanyos pentru cel mai fancy mic mâncat până acum, unul de vânat, și tot cu muștar era servit. De ce?

Păi hai să aflăm împreună.

Am luat o baterie de mici proaspeți, nouă la număr (pe unul l-am scăpat pe jos), i-am pus pe grătar și i-am supus unui test eminamente științific: i-am mâncat cu diverse sosuri și mi-am dat cu părerea. Mai mult, ca să nu mă acuzi că îmi impun părerea de gras disperat după mici asupra ta am folosit un control tester - anume am împărțit recolta de mici și sosuri cu prietena mea căreia nu prea îi plac nici micii, nici să-și dea cu părerea despre mâncare. Am zis să fiu sexomarxist VICE până la capăt și să ofer o voce femeilor în sociologia culinară a micului. Pentru că, nu-i așa, e vorba despre etică în mici journalism. 

Pentru început am supus micii unui tratament clasic, testând trei tipuri de muștar, apoi lucrurile au devenit mai ciudate. 

Notă: 11/10 - Regele muștarului de mici 
Părerea minoritară: 9/10 - „E bun”

Deși recent s-a îmburghezit și a scos o gamă „premium”, adevăratul muștar Crenvurștilă e cel la cutie de plastic, fără niciun fel de folie de protecție și care are pe capac un hotdog ce pare desenat în Corel Draw. Crenvurștilă e pentru muștar ce e Salam pentru manele sau salamul pentru mezeluri - e cel mai bun prin impact, prin virtutea felului în care e utilizat. Sigur, fiecare are dreptul să aibă un cântăreț de manele favorit (Sandu Ciorbă) sau un mezel favorit (bresaola), cum poate avea și un muștar favorit (Macho Tears de la Sosin - stai liniștit, nu mi-au dat bani, nu se înghesuie lumea să bage branded content pe articole cu mici), dar regele e numai unu. 

Iar acel rege se numește Crenvurștilă, cel mai bun muștar de mici (dar numai de mici, ferească sfântul să-l pui pe altceva) și singura sa concurență e Argeșelu, muștarul oficial al micilor de la Dedulești, pe care am încercat să-l obțin pentru test comparativ, dar aparent se găsește doar la Dedulești.

Notă: 7/10 - Prea rafinat pentru mici
Părerea minoritară: 8/10 - „Merge bine gustul”

N-o să mai dau nume, dar am luat un muștar premium de Dijon cu miere pentru acest test cu mici. A fost ok, e tot muștar, deci merge (până la urmă și Crenvurștilă e dulceag), dar e prea rafinat în combinație cu gustul ăla de grătar/usturoi al micilor. E pe drumul cel bun însă.

Notă: 4/10 - Nici nu îl simți
Părerea minoritară: 8/10 - „Nu e adevărat, e foarte bun, doar că trebuie să distribui boabele bine”

Mie personal îmi place muștarul cu boabe foarte mult - fie că e muștar de Groninger făcut supă de olandezii făr’ de Dumnezeu, muștar cu boabe și Sriracha (doar americanii puteau inventa așa ceva) sau cel franțuzesc cu vin de Burgundia. Am ales un sortiment foarte bun… și tot degeaba. Ceva nu merge în mod fundamental, poate e o deconectare de clasă și muștarul de fițe e micofob sau pur și simplu nu se combină. Muștarul à l’ancienne nu năclăiește carnea de mic cum trebuie. Sau poate, cum mi s-a sugerat, n-am știut eu să distribui boabele. Frate, dacă voiam să distribui boabe mă apucam de trap, nu de recenzii la mici.

Notă: 8/10 - Zici că mănânci yakitori românești
Părerea minoritară: 1/10 - „Groaznic”

Sosul teriyaki, varianta aia vestică cu consistență de sos de ciocolată și cam la fel de dulce, merge surprinzător de bine cu micul. E dulce, e adevărat, dar umami-ul și dulceața sosului merg perfect cu fumăraia și condimentele de mic. Mie cel puțin așa mi s-a părut. Partenera mea de viață mi-a zis că-s nebun și mi-a cerut să-i schimb farfuria ca nu cumva să se atingă alt mic de sosul ăsta.

Notă: 5/10 - Nu are treabă sosul cu micul, se simt amândouă independent
Părerea minoritară: 10/10 - „Creează vibe de friptură de porc cu portocală”

Știm cu toții așa-zisul sos sweet chilli, dulce și ușor acrișor, plin de fulgi din ce era odată chilli. Ei bine, te anunț că nu merge deloc cu micii, adică sosul e mult prea puternic la început apoi dispare subit și vine micul. Nu au niciun numitor comun. Sau poate că au? Colega de degustare mi-a spus că „se simte transportată într-un restaurant fusion fancy”. Blasfemie.

Notă: 7/10 - Plake Pleșcavița
Părerea minoritară: 7/10 - „Zici că mănânc burger”

Apropo de blasfemii, iaca blasfemia americană: ketchup pe mici. Blasfemie care merge al naibii de bine cu o singură problemă - nu mai simți că mănânci mici. Ceva din creier se schimbă și instantaneu micul dispare și te simți mâncând un hamburger mediocru sau o pleșcaviță decentă. Dar merge.

Notă: 6/10 - E deja usturoi acolo, se transformă doar în maioneză
Părerea minoritară: 4/10 - „Are vibe de șaorma și nu îmi place”

Sosul favorit al tuturor românilor șaormari, maioneza cu usturoi dezamăgește un pic. Din cauză că micul are deja usturoi, te simți de parcă mănânci maioneză simplă și încă una inferioară, fără prea mult gust. Nu răzbate deloc usturoiul din maioneză si e prea lichidă ca să adere cum trebuie. Dar apropo de asta…

Notă: 7/10 - Cu durere în suflet, trebuie să recunosc că merge

Am testat mici cu sosul de la KFC cu câteva zile înainte de marele test. De fapt, a fost parte din inspirația pentru acest articol. Să îți explic: mie nu-mi place sosul de la KFC. Când aud de la unul sau altul că „trebuie sos de usturoi ca să mănânci crispy, altfel sunt groaznice” mă umplu de nervi deoarece crispy strips sunt pure și neprihănite și mizeria asta păstoasă de sos Glenn e păcatul originar năclăit cu tona pe sufletul lor. Da, eu sunt omul care comandă cu ketchup la KFC, dar doar pentru că eu am gusturi bune și tu nu.

Cu toate astea, trebuie să recunosc că pasta asta cu pretenții de sos merge destul de bine cu micii, mai bine decât maioneza cu usturoi adevărată, tocmai pentru că se „prinde” mai bine și are un gust mai intens. 

Notă: 9/10 - Merge sfârâind

Ca un amator de sos barbeque, nu îl puteam ignora și trebuie să spun că merge la perfecție. Am testat trei sosuri barbeque - unul „de raft” ieftinache, unul de specialitate, cu bere, la sticlă de sticlă, și sosul meu de casă. Toate trei au mers fantastic, notele acrișoare și afumate completând perfect fumul de grătar și condimentele micului. Ce surpriză, sosul numit efectiv „grătar” merge bine cu grătarul.

Notă: 0/10 - Literalmente nimic
Părerea minoritară: 1/10 - „Nu are niciun gust”

Dezamăgirea serii, sosul samourai, adică maioneză picantă și condimentată, a fost degeaba. Arăta frumos, dar avea gust doar de maioneză. Nu mergea deloc cu micul, adică micul se simțea, dar sosul nu. Nu știu ce s-a întâmplat, poate am prins eu un lot prost de sos… ideea e că am fost dezamăgit.

Notă: 5/10 - Prea puternic 
Părerea minoritară: 7/10 - „E cam iute și sărat, dar merge bine”

Pasta de ardei iute unguresc n-ar trebui să lipsească din bucătăria niciunui român care nu e tripat pe naționalisme. E iute și un pic cam prea sărată, dar merge cu orice. Sau aproape orice, deoarece cu micul nu prea se combină cum trebuie. Punch-ul de aromă de chili inițială depășește micul și după rămâi cu iuțeala. Dacă adaugi și muștar, însă, devine mai interesantă treaba.

Notă: 7/10 - Surprinzător de bun
Părerea minoritară: 0/10 - Prietena mea refuză să-l menționeze

Mulțumește-i lui Petrache pentru ideea acestei abominații sau, mai bine zis, unui zoomer care s-a băgat cu el în seamă după ce i-a citit articolul despre vaccinare și mici la Obor. Mă rog, copilul a zis că lui îi plac micii cu ciocolată, așa că am zis să testez. Și surprinzător, merge, merge prea bine. Ciocolata și aroma de carne se combină foarte bine, mai ales dacă e ciocolata mai amăruie din sirop. N-o să plec data viitoare la mici cu laptele cu ciocolată după mine, dar merge surprinzător de bine, bravo generația tânără.

Mai erau câteva variante de testat, dar am zis să limitez selecția. Cu salsa cred că ar merge la fel de bine ca la ketchup, iar de guacamole mi-a fost milă - eu pun mult coriandru și nu cred că s-ar fi împăcat cu micul și n-am găsit un sos de brânză cât de cât decent. Dacă ai alte sugestii, trimite prin mandat poștal pe adresa redacției. Până atunci, pune grătarul la sfârâit și bucură-te de vara asta.