18+

Cele mai penibile mituri despre sex

Tipule hetero, să știi că „excitația” nu e totuna cu „lubrifierea”.
mituri sex, educatie sexuala, sex
Dacă-n școlile din România nu există, măcar să o facem noi.

Cu cât încerci mai mult să ignori sexul, cu atât te gândești mai mult la el. Și oricât te gândești la el, se pare că tot nu înțelegem mare lucru. Educația sexuală lipsește cu desăvârșire în țara noastră, iar pentru unii tineri, sexul înseamnă să înșeli fără să fii prins. Și problema asta nu există doar în România.

Un sondaj recent efectuat de ellaOne în Marea Britanie pe o mie de tineri cu vârste între 18 și 35 de ani, a dezvăluit că 61 de procente dintre participanți consideră că orele de educație sexuală nu le-au furnizat datele necesare ca să ia decizii informate cu privire la sex și relații. Poate că e un grup mic de indivizi, dar rezultatele nu surprind pe nimeni care a crezut vreodată zvonul că o prietenă a unei prietene a rămas însărcinată într-un jacuzzi fără să fi făcut sex.

Publicitate

În 2007, un sondaj din Marea Britanie a descoperit că tinerii consideră că educația sexuală primită e insuficientă și începe mult prea târziu. Așa că a venit timpul să clarifică cele mai dubioase mituri cu privire la sex, începând cu…

1. PREZERVATIVELE TE PROTEJEAZĂ DE TOATE BOLILE VENERICE

Prezervativul e o invenție minunată, atâta timp cât nu uiți să ai unul la tine și să-l folosești. E extrem de eficient în prevenirea sarcinilor nedorite (98 de procente) și în cazul bolilor venerice precum chlamydia, gonoreea și HIV, care se transmit prin schimbul de fluide genitale.

Dar alte boli cu transmitere sexuală, precum herpesul, negii genitali, păduchii lați și sifilisul, se transmit prin contactul pielii, așa că prezervativul nu ajută prea mult în aceste cazuri. Mai poți contracta multe boli cu transmitere sexuală în gât, prin sex oral neprotejat – așa că merită să folosești prezervativul când faci sex cu un partener nou. Majoritatea brandurilor au și variante cu arome, dacă te ajută cu ceva.

În plus, nu poți lua BTS-uri din următoarele locuri, decât dacă faci sex cu ele: piscine, colac de veceu, solar sau tacâmuri. Nici prin sărut, îmbrățișări sau vorbit. Dar e totuși posibil să contractezi o boală venerică de la jucării sexuale pe care le împarți cu alții, așa că e bine să le cureți mereu cu săpun și apă călduță după utilizare.

2. E OK SĂ SCOȚI PREZERVATIVUL FĂRĂ PERMISIUNEA PARTNERULUI DE SEX

Dacă scoți prezervativul în timpul sexului fără permisiunea partenerului, asta se cheamă stealthing și e o încălcare enormă a consimțământului și a încrederii între parteneri.

3. STERILETUL SE SIMTE ÎN TIMPUL SEXULUI

Cuvântul sterilet e considerat cel mai puțin sexy, alături de „secreție” și „anti-feminist”. Când vine vorba de metode de contracepție de încredere care nu te expun zilnic la doze de hormoni, metoda asta e excelentă. Steriletul din cupru e cea mai sigură formă de contracepție de urgență, pentru că previne 99,9 de procente din sarcinile nedorite după o partidă de sex neprotejat, față de cele 95 de procente ale pastilei de a doua zi.

În prezent, există două tipuri de sterilet: Mirena și steriletul de cupru. Primul e hormonal, al doilea nu. Ambele sunt dispozitive în formă de T care se introduc în uter printr-o procedură rapidă efectuată de un medic și pot rămâne acolo timp de zece ani (în funcție de model). Deși sunt foarte recomandate din motive evidente, sunt greu de obținut și întreținut.

Publicitate

O prostie pe care am auzit-o de curând a fost că un tip i-a zis unei prietene că trebuie să folosească prezervativul ca să-și protejeze penisul de cuprul toxic din steriletul ei. Nu e prima oară când am auzit asta, așa că hai să clarifică: dacă ai penis și faci sex cu penetrare cu o persoană care are uter, sexul are loc în vagin. Uterul nu e vaginul, iar cele două sunt separate de cervix. Deci nu, n-ai cum să simți steriletul când faci sex, indiferent cât de mare e penisul tău. Uită-te și tu la niște desene cu organele reproducătoare feminine.

4. PASTILA DE A DOUA ZI DEVINE TOT MAI INEFICIENTĂ CU CÂT O FOLOSEȘTI MAI DES

Alături de cele 47 de procente care au răspuns la sondajul ellaOne, mi-e rușine să recunosc că, până de curând, nu mi-am pus întrebări despre informația asta pe care am tot auzit-o. N-am știut, până când am rămas însărcinată după ce am luat una, că pastila de după funcționează prin amânarea ovulației. Practic, asta înseamnă că e eficientă doar înainte de ovulație – care are loc, de obicei, în ziua 14 a ciclului menstrual. Deci, timp de jumătate de lună nu funcționează.

E incredibil că nu ți se spune asta când o cumperi de la farmacie. Steriletul de cupru e cea mai sigură metodă de contracepție, dacă ai acces la el. Poate fi introdus de către un doctor, la cinci până la șapte zile după sexul neprotejat.

5. LUBRIFIERE = EXCITAȚIE

Imaginează-ți scena: începeți partida și partenerul coboară între picioarele tale. „Uau, ce udă ești!” exclamă entuziasmat. Asta pentru că marea majoritate a oamenilor cred că lubrifierea e neapărat un semn de excitație. Cu cât ești mai udă, cu atât ești mai excitată, nu? Greșit!

Conform experților de la Clue, producția de fluide e de natură fiziologică, cât și psihologică, și depinde de mai mulți factori, inclusiv vârsta, nivelul de estrogen (care fluctuează în timpul ciclului menstrual), starea de spirit, prezența sau absența preludiului și genetica. O femeie poate fi super excitată și uscată ca un deșert sau neinteresată și udă. Concluzia? Cel mai bine e să întrebi întotdeauna. În plus, există și lubrifiant, care îmbunătățește orice formă de sex, chiar dacă toată lumea e udă fleașcă.

Publicitate

6. TOATE TESTELE DE BOLI VENERICE PENTRU BĂRBAȚI IMPLICĂ INTRODUCEREA UNEI CHESTII ÎN PENIS

Posesorii de penis se tem foarte tare de urolog. Asta pentru că își imaginează că orice test la urologie implică introducerea unei țevi în uretră, chiar dacă se știe de ceva vreme că nu e cazul.

Unele boli precum gonoreea se testează printr-o mostră de urină. Pentru cei ocupați sau introvertiți, există multe kituri de testare pentru acasă care se pot cumpăra online de la companii rapide și discrete ca Fettle. Dar pentru multe dintre aceste teste trebuie să-ți colectezi singur o mostră de sânge, deci nu sunt pentru cei slabi de înger. În orice caz, tot e mai ok decât să ți se bage o baghetă magică pe uretră.

7. TOATĂ LUMEA FACE SEX ANAL ÎN AFARĂ DE TINE

Prezența sexului anal în toate filmele porno mainstream te face să crezi că absolut toată lumea, inclusiv maică-ta, face sex anal atletic în mod regulat. Dar oricât de plăcut poate fi sexul anal, nu e cazul. Dacă totuși vrei să încerci, iată două reguli care trebuie respectate când faci sex anal: 1) începe foarte lent și b) dacă ai impresia că folosești suficient lubrifiant, dublează cantitatea.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.