Stefanie Stahl și Lukas Klaschinski știu să empatizeze cu oamenii și cu relațiile lor. Psihoterapeuta Stefanie Stahl a scris mai multe bestsellere despre probleme psihologice din viața de zi cu zi, iar psihologul Lukas Klaschinski are de opt ani un podcast despre relații.
Am ales să vorbesc cu ei despre relația cea mai complicată și frustrantă, cea pe care în ziua de azi o numim situationship.
Videos by VICE
VICE: Cum ai defini un situationship?
Lukas Klaschinski: Un situationship e ceva între o relație romantică și o relație de prieteni cu beneficii. Statutul exact al relației e neclar, dar e clar că implică sentimente. Iar asta induce în eroare mult creierul uman și ajungi să te întrebi mereu ce naiba se petrece. Situationship-ul poate fi etapa preliminară a unei relații, dar de obicei se duce naibii, din cauză că una dintre cele două persoane se retrage după câteva săptămâni și se gândește: „Ah, cealaltă persoană e implicată până peste cap. Eu prefer să scad nivelul de implicare și să mă retrag din asta.”
Se poate spune că situationship-urile sunt tipice zonelor urbane?
Lukas Klaschinski: Cred că se întâmplă peste tot, dar orașele mari oferă o selecție mai mare de persoane. Adică ai de unde alege și tocmai de aceea îți e greu să te hotărăști. La sat sunt opțiuni mai puține, așa că, atunci când găsești o persoană care îți place, te mulțumești cu ea. Dar în orașele mari precum Berlinul e abundență de oameni diverși, așa că ai mereu iluzia că poți găsi pe cineva mai bun.
Stefanie Stahl: Eu cred că mai ales persoanele care se tem de obligații și angajamente au această iluzie. Persoanele care nu au probleme de atașament se îndrăgostesc, de obicei, după care rămân loiale, chiar dacă au multe opțiuni.
Deci persoanele care trec de la un situationship la altul se tem să se implice și au probleme de atașament?
Stefanie Stahl: Da.
Cum apare teama de implicare?
Stefanie Stahl: Oamenii cu teamă de atașament nu s-au simțit în siguranță în relația cu părinții, în copilărie. Iar pentru copii, relația cu părinții e esențială pentru supraviețuire. La urma urmei, nu pot să supraviețuiască singuri. Din acest motiv, când un copil nu se simte în siguranță în relația cu părinții, e speriat de moarte. Oamenii care se tem de implicare vor să evite cu orice preț să mai simtă vreodată frica respectivă. Deci preferă să se bazeze doar pe ei înșiși. De obicei au încrederea în ei scăzută și cred că nu merită să fie iubiți. Apoi, când cineva vrea să aibă o relație cu ei, se gândesc: „Dacă vreau să mă iubești, va trebui să îți îndeplinesc toate dorințele, altfel o să te desparți de mine.”
Deci oamenii care se tem de implicare se tem, de fapt, să nu piardă iubirea, după ce o găsesc?
Stefanie Stahl: Mulți, da. Dar mulți nu simt această frică de pierdere, dimpotrivă. Simt o presiune la suprafață, după care, dacă sapă mai adânc în subconștient, își descoperă și frica asta de pierdere. În adâncul lor, aceste persoane cred că nu pot fi iubite așa cum sunt și preferă să se izoleze.
Cum se ajunge la o astfel de relație?
Stefanie Stahl: Cam patruzeci la sută din populația germană nu are un tip de sănătos de atașament. E un număr destul de mare. În plus, nu se mai respectă normele sociale în ziua de azi. Nimeni nu mai crede în căsătorie, casă și copii. În trecut, situationship-urile nu erau posibile din cauza acestor norme. Dar azi sunt foarte populare, spre bucuria persoanelor care se tem de angajamente. Totuși, în spatele unei relații stabile stă un program evoluționist vechi de milioane de ani. Nu poate fi desființat atât de ușor. Mie mi se pare enervantă fuga oamenilor de implicare, sincer.
De ce se implică în situationship-uri persoanele care își doresc, de fapt, relații stabile?
Lukas Klaschinski: Oamenii nu abordează subiectul logic, ci emoțional. Doar speranța moare ultima, nu? În plus, relațiile instabile declanșează multe schimbări hormonale. Instabilitatea duce la eliberarea de dopamină din creier și oamenii ajung să vrea tot mai multă dopamină.
Tu de ce crezi că persoanele care își doresc relații stabile acceptă să intre în situationship-uri?
Stefanie Stahl: Și oamenii care se tem de implicare au nevoie de atașament. E una dintre cele patru nevoi de bază umane. Dar există și persoane atât de traumatizate încât nu mai au nevoia asta de atașament. Sau n-au dezvoltat-o niciodată, pentru că au avut o copilărie grea și nu li s-au dezvoltat anumite structuri ale creierului. Totuși, o persoană care se teme de atașament tânjește la atașament, în ciuda fricilor sale.
Sună epuizant.
Lukas Klaschinski: E foarte epuizant. Stefi, de ce te uiți așa la mine?
Stefanie Stahl: Hai să vorbim despre asta, Lukas. Cum e să te temi de implicare?
O să trec direct la subiect. Lukas, în podcastul tău ai vorbit adesea despre situationship-uri și teama ta de atașament. Cum de nu te-ai vindecat până acum?
Lukas Klaschinski: E un proces care îmi triggeruiește multe frici. În trecut am fost atras de femei care se purtau ca maică-mea. Erau femei care nu mi se potriveau, dar îmi dădeau un sentiment familiar.
Părinții tăi îți vor influența enorm relația de cuplu
Recunoști imediat când cineva nu e potrivit pentru tine?
Lukas Klaschinski: Da, dar îmi e greu să nu cad în capcană. Efectiv trebuie să-mi reprogramez tot sistemul. Trebuie să îi clarific creierului meu că femeia care vrea să fie cu mine e mai bună pentru mine decât cea care anulează întâlnirea cu cinci minute înainte și mă face să vreau să o întâlnesc cu orice preț ca să-i dovedesc că sunt grozav și să nu anuleze următoarea întâlnire.
De ce ai vrea să fii într-o relație cu propriii părinți?
Lukas Klaschinski: Oamenii caută mereu un sentiment familiar, chiar dacă acesta e nesănătos. Dacă nu ne-am simțit în siguranță în relația cu părinții în copilărie, căutăm persoane care să ne dea același sentiment. Dar trebuie să ne și dovedim că suntem demni de a fi iubiți.
Stefanie Stahl: În psihologie, asta se numește compulsie la repetiție.
Deci femeile își caută mereu tații în fiecare partener, iar bărbații își caută mamele?
Stefanie Stahl: Nu neapărat. Multe femei își caută și mamele, iar mulți bărbați își caută tații.
Lukas Klaschinski: Eu îmi caut ambii părinți. Acasă primeam afecțiune doar când făceam ceva bine. Așa că trebuia mereu să fac câte ceva. Niciodată nu era de ajuns. Acum încerc să mă conving că sunt bun așa cum sunt, indiferent ce ziceau părinții mei. Valoarea mea ca om nu depinde de judecata tatălui meu. Și încerc să aplic chestia asta și în relațiile cu alte persoane. Știu că am valoare și când fac ceva bine, și când greșesc, și când sunt vesel, și când sunt trist.
Când ieși la un date, vorbești deschis despre teama ta de implicare?
Lukas Klaschinski: Dacă știu de la început că nu vreau o relație cu o femeie, îi spun din start.
Stefanie Stahl: Și dacă îți place mult de o femeie?
Lukas Klaschinski: Atunci nu spun din prima că am teamă de implicare, pentru că nu vreau să-mi ratez șansele cu ea. Sper doar că voi scăpa de această teamă cu femeia potrivită. Dar de multe ori mi se dovedește că nu pot.
„Nu e vina ta, e vina mea?”
Lukas Klaschinski: Oamenii care se tem de implicare spun des chestia asta. Nu vor să îi cauzeze disconfort celeilalte persoane și să se simtă responsabili de starea ei. Așa cum nu voiau nici în copilărie să-și supere părinții. Dar, din cauza comportamentului lor evitant, reușesc să facă cealaltă persoană să se simtă groaznic.
Atunci de ce nu lucrezi cu tine și nu te abții să ai relații până când nu ești vindecat?
Lukas Klaschinski: Lucrez mult cu mine și sunt sigur că deja le cauzez partenerelor mai puțină durere decât în trecut. Fac tot ce pot, dar e un proces lung.
Stefanie, cum gestionezi teama de atașament cu clienții tăi?
Stefanie Stahl: Încerc să îi ajut să recunoască problema. Adică lipsa de încredere în sine. Îi ajut să se accepte și să se iubească necondiționat. Abia apoi pot avea relații sănătoase. Altfel, rămân cu impresia că nimeni nu le poate împlini nevoile în afară de ei înșiși.
Cum capeți mai multă încredere în tine?
Stefanie Stahl: În primul rând, dacă părinții sunt mereu nemulțumiți de tine, trebuie să te distanțezi de mesajele lor nesănătoase. De exemplu, Lukas avea mereu sentimentul că trebuie să realizeze ceva ca părinții lui să fie mulțumiți. Iubirea părinților lui a fost mereu condiționată. Când ai astfel de părinți, e important să le spui: A fost vina voastră, ați avut deficit de emoție și empatie, iar eu eram ok așa cum eram.
Deci ar trebui să ne reparăm relația cu părinții ca să putem avea relații sănătoase?
Stefanie Stahl: Nu neapărat. Sunt și oameni fără încredere în ei care au relații bune. Dar persoanele care se agață de parteneri sau sunt evitante ar trebui să lucreze la stima de sine.
Lukas Klaschinski: Dacă ar fi făcut asta, mulți dictatori poate n-ar fi ajuns să intre în război cu alte țări.
Deci ziceți că Putin n-a fost iubit de părinți?
Stefanie Stahl: Se știe că a fost neglijat și total traumatizat în copilărie.
Aproape că-ți pare rău de el, of. Pentru ce gen de persoane sunt ideale situationship-urile?
Lukas Klaschinski: Pentru persoanele nesigure de ele și de valoarea lor.
Articolul a apărut inițial în VICE DACH.
