Liceul este o perioadă în care cu toții am trecut prin schimbări majore și, dacă te-ai ales cu niște obiceiuri nasoale de acolo, riști să rămâi cu ele toată viața. Eu știu asta, pentru că l-am terminat de curând, am luat Bacul cu 8,35 (nu, nu am scris o scrisoare deschisă de pițipoancă indignată despre asta) și m-am gândit că n-ar strica să scriu un ghid despre viața de liceu. Pentru ăia care nu vreți să fiți nici niște autiști înțepați, dar nici ultimii prăjiți care se resemnează să împăturească senvișuri toată viața.

Absențele

Uită de note și de rezultate extrașcolare, care contează doar în lumea ta utopică. În realitate, absențele influențează absolut tot ce ține de legătura dintre elev și liceu, sunt unitatea de măsură după care-ți judecă părinții și profesorii calitatea umană. Dacă ai prea multe absențe în liceu, e ca și cum ai fi arestat, îți pierzi toate drepturile. Sfatul meu e să eviți să faci absențe în clasa a noua, că rămâi cu stigmatul de chiulangiu tot liceul, ca un cazier. E important să dai bine în ochii tuturor ca boboc, ca mai târziu să poți să chiulești liniștit, când chiar vei avea nevoie.

Foto de Dmitry Terekhov, via Flickr

Bătăile

Ca în orice societate primitivă, bătăia face din viața de licean. Dar, dacă ai impresia că bătăile se programează în curtea școlii, după ore, te-ai uitat la prea multe filme americane proaste. Din experiența personală, cam unul dintr-o sută de scandaluri verbale se transformă într-o smardoială pe bune. Restul rămân doar niște rățoieli, în care trebuie să dovedești din gură că ai coaiele mai mari ca celălalt. La finele duelului verbal, bătaia în sine se amână pe termen nedeterminat, probabil până la următoarea beție.

E bine să fii foarte precaut și vigilent când te bagi în bătăi, mai ales dacă n-ai ceea ce băieții numesc „spate”. Spatele, în liceu, se traduce prin faptul că ai un anturaj care să vină să-l bată în grup, ca lașii, p-ăla care te bate pe tine. Evită să te bagi în bătăi cu cineva cu spate, că degeaba-l altoiești tu azi, dacă de mâine încolo o să devii fraierul favorit al anturajului său.

Colegii

Se zice că dacă închizi doi oameni într-o cameră, o să-și construiască o micro-societate, în care își impun unul altuia reguli și responsabilități. Teoria pică cu brio într-o clasă de liceu. Totul e un joc psihologic, de la cine șterge tabla până la cine te pârăște. Colegii se împart în trei mari categorii: aliați, elementele dușmănoase și propagandiști.

Evident, aliații sunt prietenii tăi cei mai buni, iar elementele dușmănoase sunt cei cu care împarți o ură reciprocă. Propagandiștii sunt cei care nu au caracter și personalitate, inumani în esență, dar care, din pricina aparenței umanoide, primesc dreptul de a se manifesta. Aceștia din urmă pot fi ușor folosiți în demersurile ulterioare, dacă dorești să instalezi o dictatură în clasă sau să răstorni o situație în favoarea ta (un geam spart, chiul în masă, bătut profesor etc.).

Regula de aur în liceu: nu pârî, ca să nu fii pârât. Și, dacă e să pârăști, pârăște-l pe cel mai slab, nu pe cel vinovat. Nu contează cine ce a făcut, ci cât de bine se poate apăra de acuzație.

Drogurile

Foto de Danie Ware, via Flickr

În liceu se bagă de toate, de la banala iarbă, până la molly, timbre, prafuri necunoscute și legale. Ca drogat, poți recunoaște pe cineva care bagă doar din ochi, dar ca necunoscător nu ai nicio șansă. Uită stereotipurile despre cum ar trebui să arate un drogat. Singura caracteristică comună a drogaților e că se droghează. Atât. Nu sunt anorexici, nu sunt fără dinți în gură, nu au probleme cu notele (decât dacă sunt și proști), nu au mai multe absențe decât curva clasei.

În fiecare clasă, există cel puțin cineva cu relații în undeworld, de obicei o persoană foarte discretă, politicoasă și nu foarte extrovertită. Dacă știi să distingi între un ratat și un drogat, este extrem de ușor să-l indentifici pe cel care se ocupă cu ilegalități. Ei nu vând droguri pe marginea străzii îmbrăcați într-un hanorac negru cu glugă, ci vând prietenilor. Nu vine nimeni la ei ca să le spună: „Coaie, n-ai un gram?”, în pauza mare.

Exhibiționismul

Foto de Sergei Vladimirov, via Flickr

Hormonii își fac de cap în timpul liceului și toți înnebunesc. Fetele de obicei devin prințese, în mintea lor, și se comportă de parcă ai fi Harap-Alb și ai venit pe lume special pentru ele. Băieții se transformă în niște giboni care ar fute și o scoarță de copac, dacă nu ar fi considerat un gest anormal.

Ideea de bază este să fii echilibrat, nu vrei să rămâi ultimul ratat din clasă, dar cu siguranță nu vrei să devii nici întâia primată în călduri. Secretul e că trebuie să fii atent la ocazii. Trei colegi chiulesc spontan? Alătură-te. E petrecere sâmbătă seara la Mariana? Bagă-te și tu.

A, și nu uita, a nu-ți păsa de cum arăți e o atitudine artificială și ipocrită. Să pară că nu-ți pasă și să arăți ca un zeu e treapta supremă. Așa că, mai bine, fii consecvent și chinuie-te să arăți decent, măcar la început. După aia, mai vezi tu.

Fumatul

Foto de Tony Alter, via Flickr

Mentalitatea generală din liceu este: Dacă nu fumezi, apucă-te. Mai bine mori de cancer la plămâni în 30 ani, decât să mori singur la 40, când singurele ființe care te mai iubesc sunt cele zece pisici care o să se hrănească cu corpul tău.

La țigară este parlamentul liceenilor. Acolo se fac toate jocurile, acolo se fac combinațiile, se stabilesc rangurile sociale. Dacă chiar nu vrei să fumezi, măcar mergi cu cei care fumează. Zi că te-ai lăsat, că ai un chist cât o roșie în plămânul stâng, orice, doar stai cu ei. Fumătorii sunt masonii din liceu. Societatea secretă care controlează tot, de la adăpostul nicotinei și aromei de gudron.

Țigările au și o valoare economică incomensurabilă. O țigară înseamnă un leu în UNELE cazuri. Dar, în altele, o țigară poate fi orice, de la teme, ajutat la teste, proiecte, numărul unei colege, numărul maică-tii, absolut orice.

Generozitatea

Foto de Quin Dombrowski, via Flickr

Ești singur la părinți? Nasol. Trebuie să înveți să dai și să ceri. Lecția pentru a nu muri de foame în liceu este să iei la fel de mult cât ți s-a luat. Ai mers cu trei clătite și ți-au mâncat colegii două? Foarte bine. Caută și tu pe la alții să mănânci cât de două clătite. E foarte simplu. Regula de aur e că nimic nu se pierde, nimic nu se câștigă, totul se transformă.

Handicapul

În liceu, ai să înveți că toți oamenii au călcâiul lui Ahile. Toți avem un handicap, pe care îl afișăm mai mult sau mai puțin în societate. Niciodată, dar niciodată, să nu râzi de handicapul unui om. E un gest mârlănesc și de prost gust. Poți face mișto, caterincă, dar nu poți râde. Diferența între a face mișto și a râde este că atunci când faci mișto râd toți (inclusiv cel de care faci mișto), pe când atunci când ești mârlan râzi singur. Dacă știi să citești handicapul unui om, care nu e neapărat fizic, ci poate fi de ordin psihologic sau moral, atunci poți să folosești acest lucru în interesul tău, dacă nu ți-e prieten. Nu uita, handicapul cuiva este o armă atâta timp cât e un secret. Dacă devine public își pierde orice putere.

Învățatul

Despre învățat se poate discuta zile și nopți în continuu. Cel mai important lucru, pe care trebuie să-l înveți după patru de ani de liceu, nu e nici Luceafărul pe dinafară, nici cum să faci integrale, ci trebuie să înveți cum să înveți cât mai eficient.

Dacă îți dau acum un tratat științific și ți-aș spune că ai o săptămână să-mi prezinți primele două capitole din el, ai claca. A învăța este o artă în sine. Trebuie să știi să legi informațiile, astfel încât să le reții cât mai compact posibil pentru a fi ușor accesibile. Toate astea le deprinzi în timp, doar prin practică.

Nimeni nu e geniu la sfârșitul liceului, dar există două tipuri de oameni care termină: competenții și incompetenții. Competentul poți să-l pui oriunde, mai ales acolo unde-i place, și va excela. Incompetentul nu-l poți pune niciunde și nici nu știe ce-i place, pentru că n-a facut nimic în liceu, iar dacă află că-i place ceva, nu poate excela, că nu știe cum să învețe acel ceva. Nu fi prost, poți păcăli sistemul educațional, dar nu poți fenta piața muncii.

Decât dacă-s ai tăi oribil de bogați și plănuiești să devii un puroi uman toată viața.

Jargonul

În liceu există un anumit jargon, în funcție de sex și de zona geografică în care te afli. Sunt diferite monosilabe rostite cu patos: bă, mă, uă, tu. Apoi există cuvintele care devin părți morfologice în vorbire și-s prezente-n fiecare enunț: coaie, pulă, fată. Apoi, există și creațiile de alăturări, după plăcerea fiecăruia și după inspirația de moment: bă coaie, uă pulă, tu fată.

La început, va fi o creștere exponențială a utilizării acestor cuvinte minunate, apoi, la un coaie spus maică-tii sau lui taică-tu, o să înceapă să scadă în frecvență și să se stabilizeze până în clasa a doisprezecea.

Lenea

Foto de Sergey Vladimirov, via Flickr

După sute de ore petrecute în același spațiu, cu aceleași persoane, cu aceleași activități, inevitabil apare lenea, starea patologică de lichea. Deși momentan pare inofensivă, ai grijă că unele dintre cele mai mari căcaturi din liceu se întâmplă din cauza letargiei și plictiselii unor oameni cu imaginație.

N-a mers nimeni la liceu pe extasy cu gândul să-i spargă capul profei de mate sau să arunce catedra pe geam. Regula de aur: când doi sau mai mulți indivizi se plictisesc, șansele sunt că o să se întâmple un căcat.

Nessul

Cafeaua e sfântă în timpul liceului. Trinitatea sfântă este cafea+țigări+chiul. Asta este noua voastră cruce de liceeni. Nu există ora perfectă pentru cafea, e bună oricând: dimineața, în timpul orelor, după ore. Ideea e că, în spatele acestui lichid, stă nevoia de socializare a omului.

Profitați din plin de orice cafea pe care o savurați cu unul sau mai mulți colegi de clasă, nimănui nu-i place un băutor de cafea apatic, care își bea cafeaua în liniște. În numele directorului, și-al dirigintei, și-al sfântului chiul, amin.

Orele

Despre ore, numai de bine. Multe dintre ele sunt inutile. Multe sunt plictisitoare. Dar sunt și unele ore în care se întâmplă lucruri interesante. Un coleg mahmur vomită sau profesoara se așază pe un scaun rupt.

Chestii de generală, dar care produc râsete și în liceu. Sfatul meu e să fii atent la orele care chiar au un subiect interesant, chit că colegul vrea să jucați ceva sau primiți sms-uri în continuu.

Profesorii

Profesorii sunt de două tipuri: de treabă și nașpa. Profii de treabă trebuie să întrunească mai multe caracteristici exigente ale elevilor: note mari, teste puține și ușoare, ore cu umor, copiat permis sau semi-permis, să lase elevii să plece acasă când e ultima oră. Profii nașpa sunt opusul și de obicei sunt și cei mai nepregătiți din punct de vedere profesional sau plini de frustrări pe care le varsă la ore.

Să nu uitați că aveți profii pe care îi meritați. Un profesor se poate educa de către clasă, iar dacă faci parte dintr-o clasă rea, o să ai profesori răi și viceversa. Regula de aur a profesorului român, pe care dacă o respectați vei avea de câștigat: când e de glumă, e glumă, când e de muncă, e muncă. Regula e flexibilă, întrucât poți chiuli când e de muncă. Deși dacă faci asta nu va mai fi de glumă prea mult pe viitor.

Telefonul

După elev, telefonul e inamicul numărul unu al profesorilor. Pe lângă faptul că nu știu să-l folosească, profesorii sunt frustrați că nu au telefoane la fel de scumpe și că un telefon poate fi mai interesant decât el însuși. Așadar, trebuie să găsești metode cât mai inventive să te ascunzi și momente oportune să-l folosești, ca să eviți să fii luat la ochi sau chiar prins.

Dacă te-a prins de două ori, deja ești pe lista neagră și vei fi urmărit cu atenție la fiecare oră, așa că fii precaut.

Vacanțele

Foto de Dima Bushkov, via Flickr

După primele clipe de extaz din vacanță, vei cunoaște imediat plictiseala. Credeai că, fără școală, toate problemele tale sunt rezolvate, dar nu e așa. Vacanțele trec mult mai repede decât te aștepți, dar se pot prelungi la începutul școlii prin chiuluri în masă și ieșiri de grup cât mai multe.

Xeroxul

Jumătate din timpul acordat învățatului îl vei petrece într-un xerox sau lângă propria imprimantă. Referate, proiecte, teme și multe alte chestii pe care profii ți le vor cere, pot fi rezolvate rapid cu un print.

Zvonurile

Foto de Gregory, via Flickr

Zvonurile sunt un aspect central al vieții de licean, deși cuvântul mai potrivit ar fi „bârfă”. Regula numărul unu este că toți bârfesc. E în gena omului. Regula numărul doi e că cel mai probabil și tu ești bârfit (dacă ești puțin mai popular decât ușa de la intrare din liceu).

Atenție mare cu cine bârfești și pe cine bârfești. Orice bârfă pe care o dai se poate întoarce împotriva ta. Dacă bârfești pentru prima dată cu o persoană, spune ceva light, de complezență. Ca apoi, după ce s-a stabilit o relație de încredere, să poți exagera, minți sau calomnia orice persoană dorești.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește mai multe ghiduri de la A la Z:
Ghidul VICE pentru Electric Castle, de la A la Z
Drogurile, de la A la Z
Petrecerile House, de la A la Z