Interviuri cu protestatarii Roşia Montană din Cluj, Bucureşti şi Târgu-Mureş

Bogdan Buta, la portavoce.

Deja v-am făcut capul calendar că marți, la Cluj, șase activiști Roșia Montană au ocupat hotelul Continental, de altfel atât de părăsit încât nici poliția nu știe cine răspunde în mod juridic de el. Apoi au organizat flashmoburi în toată țara, s-au jucat Țară țară vrem ostași, iar astăzi vor simula moartea prin otrăvire în spații publice. Reacțiile poliției n-au fost la fel de creative, pe unii i-au ridicat cu japca și i-au dus la secție, după care le-au ars la intimidare niște amende mari, fără motive reale, pe care nimeni nu le-a semnat în luare la cunoștiință.

Cei șase activiști din clădirea Conti au organizat o conferinţă de presă pentru a dezminți toate informațiile false, cum că li s-ar fi făcut dosare penale sau că ar fi primit amenzi usturătoare. Cu ocazia asta am stat de vorbă cu cinci dintre ei despre chestiile astea care, pentru ei sunt cele mai importante lucruri de la Revoluția din ‘89 încoace. Ca să aveți voi, ăștia de stați pe net și vă revoltați prin linkuri și clipuri, motive să vă plictisiți liniștiți în continuare.

Pe Mihnea Blidariu (32) îl știți pentru că e vocalul trupei Luna Amară, scriitor și susținător al cauzei Roșia Montană de dinaintea primei ediții a Fân Festului. Câteodată îi mai place și guma de mestecat, iar mai nou joacă într-o piesă de teatru care se numește “mânia.Ro”, împreună cu Paul Socol, cu care a fost şi în clădirea Conti. Însă cu Paul n-am mai apucat să vorbim. Raluca Dan are 25 de ani și e membru fondator al organizației Re.Generation și e membră a campaniei Salvați Roșia Montană, la fel cum e și Bogdan Buta, care are aceeași vârstă, și care, deși e inginer, activează în mai multe ONG-uri din Cluj. Bianca Bărbieru (28 de ani) și Ana Bănică (27) sunt arhitecți de interior, dar mai fac și graphic design, stickere de perete, wall art și alte trăznăi.

VICE: De ce ai v-ați implicat în protestul de la Conti?
Mihnea Blidariu: Roşia Montană e un punct sensibil al societăţii româneşti. Dincolo de aspectele legate de patrimoniu, mediu şi ecologie, am vrut să subliniez cât de necesară este împotrivirea față de un proiect ce ameninţă dreptul la proprietate. Nimeni nu trebuie să se culce pe-o ureche, să-şi spună că, dacă o companie investeşte, e și corectă.
Ana Bănică: Este și o chemare la exercitarea dreptului la liberă exprimare și la opoziția față de cenzură și dezinformare. Trebuie sa ne facem auziți și cum nu ne permitem spoturi TV trebuie sa gasim mijloace alternative.
Raluca Dan: Exact. Reactiile și propunerile opoziției la proiectul RMGC sunt ignorate sau marginalizate. E nevoie de acțiuni radicale care să spargă acest embargo.
Bogdan Buta: M-am săturat de campania de promovare a acestui proiect, care sufocă media românească cu minciuni. Am vrut să dau un impuls celor care ar face ceva, dar nu au curajul să o facă.

Mihnea, când vrea, poate să semene și cu Che Guevara. Mai ales când e agitat.

De ce vi se pare important să ieșiți în stradă?
Mihnea Blidariu: Democraţia nu se opreşte la vot, aşa cum cred majoritatea românilor. Ea înseamnă să-l urmăreşti pe cel votat, să vezi dacă se ţine de cuvânt şi, dacă nu, să-l amendezi: prin ieşit în stradă, prin protest, prin petiţie şi aşa mai departe.
Raluca Dan: E vital pentru o societate sănătoasă.
Bogdan Buta: În stradă ești în mijlocul oamenilor, iar cei cu aceleași idei și dorințe pot să se cunoască, ceea ce e la fel de important.
Bianca Bărbieru: Organizând doar proteste cu autorizație nu se schimbă nimic, nimeni nu ne bagă în seamă.

De ce e rău proiectul Roșia Montană?
Mihnea Blidariu: Presupune multiple riscuri pentru întreaga ţară. Este de 13 ori mai mare decât toate proiectele similare din Europa. RMGC a manipulat opinia publică şi a câştigat politicienii de partea sa. A cheltuit sume enorme pe publicitate mincinoasă, dar nu a fost în stare să restaureze nici măcar o singură casă de patrimoniu din Roşia Montană.
Raluca Dan: În plus va distruge cea mai veche localitate minieră atestată documentar în România, de 1880 de ani, cu tot cu munți, cu floră și faună, cu vestigii și cu sute de gospodării relocate. Informații pe larg se regăsesc pe site-ul Alburnus Maior, asociația localnicilor care se opun proiectului minier.
Bogdan Buta: Aprobarea lui ar putea crea un precedent al exploatării întregii Transilvanii și a munților Apuseni.

Voi ați fost acolo?
Mihnea Blidariu: Bineînţeles. Am văzut oameni care nu vor să plece, pe care nici comuniştii nu i-au putut scoate din casele lor; oameni învăţaţi cu protecţia excesivă a statului, cu prezenţa „tătucului” care dă şi ia şi la a cărui milă stau fie că se numeşte Ceauşescu, Iliescu, Băsescu sau RMGC; oameni naivi, dezinformaţi, uşor de manipulat, pe care nici măcar nu poţi să te superi; oameni răi, îndobitociţi, gata să-ţi pună cuţitul la gât dacă nu „eşti cu Goldu’”.
Raluca Dan: Merg la Roșia de câțiva ani. Natura este uimitoare, vestigiile arheologice sunt unice, dar a devenit un lux să-ți duci viața în tihnă.
Bogdan Buta: Compania a dezbinat comunitatea, iar oamenii de acolo trăiesc sub o presiune continuă: securitate privată, case cumpărate acum în degradare și spam cu bannere. E trist.

Ea e Bianca Bărbieru. O vedeți voi mică dar are vocea puternică.

Am citit și articole care spun că ce se întâmplă la Roșia Montană n-ar fi atât de rău.
Mihnea Blidariu: Au fost multe dezbateri, cu rol de informare, în care fiecare parte şi-a păstrat opinia. Alegerea între bine şi rău aparţine cetăţeanului, dar opinia publică este defavorabilă proiectului. E important să compari sursele de informare, să cauţi analogii cu cazuri similare.
Ana Bănică: Pentru că informarea nu este echilibrată. Din media informațiile ajung mult mai ușor la oameni. Mulți se mulțumesc cu ele fără să se intereseze serios despre urmările proiectului.
Raluca Dan: Cele mai multe articole sunt advertoriale ale RMGC care a încheiat contracte de publicitate cu o mare parte a presei naționale sau locale. Așa-zișii specialiști care opinează pe această temă (cum ar fi PR-iștii de la Oxford Policy Management, care nu au nicio legătură cu universitatea Oxford, cum ar părea la prima vedere) sunt plătiți de companie, deci părtinitori.
Bogdan Buta: Există puncte de vedere ale specialiștilor din toate domeniile. Toți sunt sceptici că proiectul ar fi benefic.

Și nu credeți că e prea târziu să se mai poată face ceva?
Mihnea Blidariu: Au trecut opt ani de când au vrut să facă proiectul. Noi suntem tot aici. Şi tot mai mulţi.
Raluca Dan: Este o falsă impresie că proiectul a fost demarat. În momentul de față vorbim despre o propunere care încă are nevoie de acord de mediu, avize de la Ministerul Culturii sau de pământurile localnicilor care s-ar suprapune cu zona de exploatare.
Bogdan Buta: În 15 ani compania nu a reușit să obțină un aviz legal. Nu va reuși nici acum, dacă nu va fi votată propunerea de modificare a Legii Minelor. Actul este anticonstituțional, pentru că încalcă flagrant dreptul la proprietate, dând dreptul unei companii private, cu licență de exploatare, să exproprieze cetățenii.

Ce s-a întâmplat în interiorul clădirii hotelului Continental?
Mihnea Blidariu: Am fumat într-una și am băut suc de portocale ca apucatul. Am pus muzică, am fluturat steagul, am îndreptat bannerele, pentru că la etajul doi bătea vântul puternic. Am dat interviuri prin telefon şi am comunicat permanent cu cei de la celelalte etaje.
Raluca Dan: Am pus și muzică, am ținut discursuri despre embargoul din presă, corupția autorităților și proiectul RMGC, ne-am manifestat latura artistă pe pereți – artă activistă.

Zeci de oameni ni s-au alăturat în fața clădirii și au cântat, ba chiar au blocat ieșirea din hotel în momentul în care era arestați și duși spre dubă. După câteva ore, peste 100 de clujeni au revenit în fata hotelului să continue silențios manifestația de peste zi, MULȚUMESC!
Bianca Bărbieru: Am făcut și curat, ba chiar am și montat o ușă la locul ei. Erau oameni cu care vorbeam de pe balcon și care voiau să ni se alăture. Un domn a făcut fotocopii ale manifestului, pe care le împărțeau prietenii noștri de jos. Am primit ceai de la ceainăria de vizavi.
Bogdan Buta: Ceea ce e bine, că am am cam tremurat de frig.

Când a venit poliția?
Raluca Dan: După șapte ore de protest.
Bogdan Buta: Inițial au intrat, fără vreun drept – pentru că nu se depusese nicio plângere, și au încercat să spargă ușile. Nu au reușit, așa că au căutat „soluții” să ne scoată de-acolo, deși treaba asta era de competența jandarmeriei. Au revenit cinci ore mai târziu, sub pretextul unei plângeri din partea unui expert în insolvență.
Ana Bănică: Aveau exces de zel.

Cred că Raluca Dan s-a cam distrat făcând alpinism urban.

Cum v-au scos de-acolo?
Mihnea Blidariu: Civilizat. Doar pe fetele de la mansardă s-au enervat mai tare, că nu le găseau.
Bianca Bărbieru: Erau deja iritați de propria competență.
Ana Bănică: Până la urmă le-am deschis noi după ceva bocăneli, ca să punem capăt unei situații cel puțin ciudate. Erau destul de supărați, bombăneau și ne dirijau mersul trăgându-ne de braț.

V-ați luat portavocea înapoi?
Mihnea Blidariu: Nu, sunt încă la poliţie. O să le recuperăm, nu cred că au ce face cu ele.

Deputatul UDMR, Peter Eckstein Kovacs, care e de altfel și avocat, a fost la poliție în apărarea voastră. Care e relația voastră cu el?
Mihnea Blidariu: Este un vechi şi constant susţinător al campaniei noastre. De altfel, a demisionat din funcţia de consilier prezidenţial atunci când Traian Băsescu a început să facă lobby companiei canadiene şi proiectului.
Raluca Dan: El ne va reprezenta în continuare în tot ceea ce rezultă din acest protest.
Ana Bănică: Și o face pro bono, lucru pentru care îi mulțumim.

Am auzit că poliția v-a reținut trei ore. Ce au vorbit cu voi atâta vreme?
Ana Bănică: Ei au vorbit într-adevăr, pe unii dintre noi au încercat să-i intimideze. Mă simțeam ca într-un film polițist prost și dezlânat. Au completat niște procese verbale, mi-au căutat în ruscac, mi-au făcut inventarul lucrurilor din poșetă, de la lacul de unghii și oglijoară, la cele trei-patru bancnote. Am povestit despre pisica mea și despre planta domnului polițist.
Bianca Bărbieru: Și alte lucruri diverse, de la proiectul Roșia Montană la mâncarea vegetariană.
Mihnea Blidariu: A fost o mare plictiseală.
Bogdan Buta: Apoi ne-au amprentat și ne-au fotografiat fără să fim acuzați de nimic.

Ana Bănică, sub atenta îngrijire a Poliției din Cluj.

De ce ați organizat conferința de presă de ieri?
Mihnea Blidariu: Pentru că poliţia a dezinformat populaţia, cum că am fi primit amenzi babane şi că ar fi vorba de un caz penal, ceea ce, momentan, nu e. De asemenea, am vrut să explicăm mai pe larg motivele pentru care am ales această formă de protest radicală.

Care credeți că a fost impactul acțiunilor din Cluj și din țară de săptămâna asta?
Raluca Dan: Urmărește ceea ce se întâmplă în stradă și pe Facebook, cred că vorbește de la sine. La TV nu o să vezi nimic. Revoluția merge pe alte căi decât cele convenționale.
Bogdan Buta: Lumea vrea „să facă ceva” acum. E uimitor cum ne caută să ne întrebe cum ne pot ajuta.
Bianca Bărbieru: Autoritățile au fost luate prin suprindere și lumea a realizat că forțele de ordine nu pot face abuz de putere ori de câte ori au ocazia. E revoltător!

Ăștia sunt o parte din oamenii care s-au strâns de și mai ales cu bună voie în fața ușii hotelului Continental și nu lăsau poliția să intre. Pare că se distrau.

Credeți că v-ați atins scopul?
Mihnea Blidariu: Am demonstrat că există o societate civilă dispusă la acţiune. Sper că ocuparea clădirilor, ca formă de protest, va deveni o obişnuinţă. E distractiv şi eliberator, deși noi am fi dorit să stăm acolo mai mult. Poate că din punctul ăsta de vedere, nu ne-am atins scopul. Dar am creat o emulaţie care, cel puţin la Cluj, se traduce prin acţiuni de stradă, de luni şi până în prezent, inclusiv în seara asta, şi mâine.
Bianca Bărbieru: Mai avem mult de lucru!

Ce-ar trebui să se întâmple ca să nu mai organizați și alte acțiuni?
Raluca Dan: Foarte simplu: autoritățile să reprezinte interesele cetățenilor țării și nu pe al unor companii private, iar presa să aibă cojones să refuze publicitatea mincinoasă a RMGC.
Bianca Bărbieru: Exact ce am cerut când eram în clădire. Să se oprească proiectul Roșia Montană, să nu existe legea minelor, presa să fie imparțială și, în general, să trăim într-o lume mai bună în care oamenii gândesc și știu ceea ce este bine pentru ei.
Ana Bănică: Dar asta e o societate utopică.

Oana Hodade are 26 de ani, e actriță și membru fondator al asociației culturale AMPER, dar asta n-are nicio treabă cu activismul. A fost însă prezentă atât la acțiunile de marți din Cluj, cât și miercuri în Târgu-Mureș, iar ieri a trecut pe la redacția noastră din București așa că am stat puțin de vorbă.

VICE: De ce te-ai dus în piața Unirii din Cluj?
Oana: Eram acasă, la Târgu-Mureș când am văzut pe net un clip în care Mihnea și Paul, pe care-i cunosc de multă vreme, erau urcați în duba de poliție. Mi s-a părut aberant – ei sunt foarte bine documentați și știu ce vorbesc. M-am mobilizat, m-am urcat într-un autocar și m-am dus la Cluj după ei.

Cum era în Cluj, te-ai distrat?
Haha, da, au existat câteva momente. Un om al legii îmbrăcat în civil a întrebat: „Cine e liderul acestei adunări?”, iar toată lumea s-a uitat ciudat pentru că nu exista așa ceva. Niște oameni au fost legitimați în fața mea pentru că au trecut strada pe roșu. N-au luat amendă pentru că erau martori care au protestat. Am vorbit cu poliția și nici ei nu știau ce fac acolo. Vorbeau cu oamenii și verificau legislația pe iPhone. În rest, n-am jucat cu baloane și totul s-a terminat cu un group hug.

După care te-ai întors în Târgu-Mureș să participi la acțiunea împotriva TVR.
Da. Am fost aproximativ zece oameni și o Dacie papuc cu jandarmi. A venit și o televiziune locală și i-au întrebat de ce ne legitimau. N-au știut ce să spună. Problema lor era că aveam leucoplast pe gură și stăteam în fața unei instituții publice. Dar noi eram acolo pentru că despre Occupy Conti nu a apărut nimic pe posturile TV și era cazul să se știe.

Ce te-ar speria și te-ar face să te oprești?
Mi-aș pune un semn de întrebare în momentul în care s-ar schimba caracterul acțiunilor. Acum sunt pașnice și făcute cu cap. Nu cred că m-aș speria nici dacă ar deveni mai agresive, chit că n-aș da piept direct cu forțele de ordine. Dacă aș păți ca cei din fața TVR din București cred că aș fi și mai motivată.

Tea Vasilescu e PR-ița participantă la flashmobul din fața sediului TVR din București. Are 26 de ani și mulți o știu drept coordonatorul proiectului Charity Gift, deși de o săptămână s-a angajat la Salvați Delta. O colegă din redacție o cunoaște din studenție, așa că i-a trimis un mesaj s-o întrebe cum a fost la poliție.

M-am dus la TVR împreună cu colegul meu, Costel, tocmai pentru că știu că dreptul la liberă exprimare e pus la zid, iar din spatele comunicatelor de presă nu mi se părea că fac prea multe. Jandarmii ne așteptau deja acolo, la ora șapte. Unul ne-a zis la portavoce că trebuie să plecăm acasă, altfel vor da amenzi. Nu știu dacă a trecut mai mult de un minut între anunț și momentul în care ne-au ridicat, care a fost haos.

O doamnă pe care-o apucaseră la întâmplare s-a zbătut și a scăpat, însă jandarmul m-a luat pe mine de braț imediat și m-a împins spre dubă. Veniseră și echipe de filmare care încercau să prindă miezul protestului. Am văzut-o în fața mea pe prietena mea Lavinia de la Terra Mileniul III. N-am apucat să-i spun bună, pentru că era îmbrâncită spre ușa aceleiași mașini în care m-au băgat și pe mine într-o mare urgență.

Șoferul nu știa ce să facă cu noi. Și-a sunat șeful și a aflat că trebuie să ne ducă la Secția 1. Spera să poată folosi girofarul, dar a fost dezamăgit ca un copil care nu găsește nimic sub bradul de Crăciun când i s-a interzis să facă asta. După jumătate de oră în trafic ne-am întâlnit cu colegii la secție. Eram eu, Costel, Lavinia, colega ei Ioana și un tip pe care nu-l știam. În tot haosul se întâmplaseră mai multe. Colegul meu fusese luat cu câine cu tot, un pui jucăuș care era evident un pic agitat. Jandarmul i-a spus că dacă nu-l ține sub control, i-l împușcă în cap. Lavinia a fost bruscată, dar bănuiesc că ați văzut deja asta pe YouTube.

Între timp jandarmii se chilluiseră. Nu de alta, dar nu știau ce să facă. Apoi s-au strâns vreo șapte în jurul nostru și au început să scrie procese verbale. Buletinul meu a fost luat primul, așa că s-a presupus că am fost organizatoar-șef și mi-au aplicat cea mai mare amendă. A fost amuzant, dar n-am semnat nimic. I-am ascultat cum citeau sancțiunile cam cum aș sta și-aș asculta un speaker la o conferință plicticoasă și m-am gândit că după ce plec de-acolo ar trebui să-mi plimb și eu câinele.

Goana după aur #3 – Țară, țară, vrem ostași

Goana după aur #2 – Punctul de vedere al Jandarmeriei Române

Goana după aur #1 – Flashmobul împotriva lipsei de imparțialitate a TVR în problema Roșia montana s-a soldat cu arestări