Katy Gaspar bate la uşa improvizată a cocioabei de pe marginea căii ferate dezafectate. Lemne, fiare, bucăţi de plastic, uşi vechi, muşamale colorate, toate încropite dau formă unui soi de spaţiu de locuit.

– Neaţa bună, spune Katy.

Videos by VICE

Florentina, 30 de ani, apare din întunericul magherniţei, de unde vine un miros stătut de umezeală şi fum. Hainele îi sunt mânjite de noroi și găinaț. Cu o ţigară aprinsă în colţul gurii, apucă cu mâinile crăpate o ladă în care se zbat câţiva pui anemici. Îi trece peste șine şi îi răstoarnă într-un ţarc improvizat din sârmă ruginită şi fiare.

E opt dimineaţa şi e linişte peste Craica, cartierul de cocioabe de la marginea oraşului Baia Mare. Craica este cea mai întinsă dintre zonele defavorizate ale orașului. Alte cartiere, precum Horea, Cuprom, Pirita, Ferneziu, toate populate în proporție covârșitoare de romi, împrejmuiesc Baia Mare.

În jur de 160 de familii trăiesc în Craica, fără apă curentă și canalizare. Numele cartierului vine de la pârâul care desparte cocioabele improvizate de oraș. Malurile îi sunt ticsite cu gunoaie menajere, apa face slalom printre bucăți de cărucioare, păpuși rupte și ambajale.

Peste 700 de persoane sunt aici, potrivit unui recensământ realizat în 2014 de ONG-ul Caritas și de primăria Baia Mare. Primesc ajutoare sociale, dar nu le ajung. Toată ziua scormonesc prin groapa de gunoi a orașului după orice obiect ce poate fi utilizat în vreun fel sau vândut: fier vechi, aluminiu, cupru, lemn, plastic sau carton. Unii sunt angajați ca muncitori necalificați, alții lucrează cu ziua. Nu au alte variante. Nu știu carte și nu pot face alte munci. Doar 10 la sută dintre adulții din Craica știu să citească și să scrie. Dintre cei 330 de copii care locuiesc aici, 140 nu merg la școala sau grădiniță.

Ușa Florentinei e a cincea la care bate astăzi Katy, angajată ca mediator social la Centrul Comunitar Sfântul Francisc de Assisi , al Confederației Caritas România. Pe lângă grădiniță pentru copiii din Craica, ONG-ul are dușuri și spălătorie de haine.

Katy locuieşte câteva case mai jos de Florentina şi ştie toţi copiii din comunitate pe nume. În fiecare dimineaţă îi ia de-acasă ca să-i ducă la grădiniţă.

– Dacă nu vin eu după ei, nu îi aduc părinții la școală.

Florentina intră în casă și trage de plapuma de pe pat. Din așternut apare un cap de copil bălai.

– No, haida, scoală! Mă duc la rampa de gunoi mintenaş.

Câțiva copii, șase la o numărătoare din privie, dorm pe jos, pe niște plăpumi vechi. Undeva, pierdut între pături, un bebeluș.

Maria, tocmai intrată în clasa întâi, își caută hainele de școală. Andrei, un țânc de 4 ani, trebuie să plece la grădiniță, dar nu-și găsește un pantof. Stă cu unul în mână și se uită nehotărât în jur, pe jumătate adormit. Maică-sa răscolește grăbită vraful de pături şi haine și îi găsește perechea.

– Nu vrea să meargă la căsuţă deloc. Nu vrea. Hai, du-te cu Maria, spune mama şi dă să-l desprindă de ea.

Andrei plânge în hohote. Cu o mână se prinde de piciorul mamei. De cealaltă îl trage Katy spre grupul de copii adunați de pe la alte case, care o aşteaptă resemnaţi lângă calea ferată.

– Cum v-am zis io la voi? Rându’, faceţi rându! Ia, apa, noroiu’, feriţi! Mereţi un pic mai cu viaţă! – le strigă Katy.

Are doar cinci clase, dar vorbește numai în pilde, ca un înțelept al satului.

– Am o vrajă asupra comunității. În doi ani, am responsabilizat familiile din Craica. Am avut o viață cu suișuri și coborâșuri. Eu trebuia să fiu artistă, îmi spune ea.

Katy are șase copii. A avut doi bărbați în viața ei: Adi și Guță. Poartă numele lor tatuate pe antebraț și pe șold.

– Tot singură m-am descurcat. Și uite că copiii mei sunt bine, sunt la grădiniță, la școală. Dar numai eu știu ce-a trebuit să fac, spune Katy și aruncă doar câteva vorbe despre bișniță și niște furtișaguri.

Doi câte doi, cu capul plecat, copiii o urmează printre cocioabe, câini tolăniţi, sticle de plastic, covoare vechi, resturi de mâncare, WC-uri improvizate.

GRĂDINIȚA UNDE COPIII SUNT SPĂLAȚI ÎNAINTE DE ORE

„Căsuţă” înseamnă „grădiniţă” pentru romii din Craica. La câteva minute de mers pe jos, printre blocurile înșirate paralel cu Craica, se află grădinița centrului Caritas.

Trecem de gardul colorat în nuanţe aprinse al centrului, pe perete atârnă un banner: „Alege şcoala”.

Mesajul rămâne însă neînțeles pentru cei mai mulţi dintre locuitorii cocioabelor de la marginea orașului.

– Ne ocupăm de majoritatea familiilor din Craica. Sunt foarte puțini adulți care știu să scrie și să citească, undeva la 10 la sută. Nu-i așteptăm să înscrie copiii la grădiniță, știm că n-o să vină mulți. Mergem noi după ei. Foarte mulți nici nu știu când copilul lor împlinește trei ani, deja la șapte copii pierd socoteala vârstelor. Așa că nu știu că trebuie să vină să înscrie copilul. De când fac copiii doi ani jumate, îi monitorizăm și le spunem părinților să-i înscrie, zice Alexandra Marchiș, coordonatoarea centrului care administrează grădinița.

Sunt 80 de copii între 3 și 6 ani în Craica și doar 47 dintre ei merg la grădiniță.

Pentru ca numărul lor să crească, din februarie 2016 există Legea 248/2015, cunoscută ca Fiecare Copil la Grădiniță . Legea a apărut într-un sistem de învățământ inert, la inițiativa Asociației OvidiuRo.

Astfel, pentru orice copil din familii cu venit mai mic de 284 de lei pe fiecare membru, statul oferă un tichet social de 50 de lei dacă acesta are frecvență bună la grădiniță. Nu bani în mână, un tichet. Cu el se pot cumpăra rechizite, alimente, îmbrăcăminte, încălțăminte.

Părinții din Craica știu de acest ajutor, însă doar 24 dintre cei 47 înscriși la grădiniță și-au depus dosarele. Treizeci și trei nici măcar nu sunt înscriși.

– Nu că n-ar avea nevoie de banii ăștia, dar am avut părinți cărorali s-a părut prea complicat să-și depună dosarul. Sunt plecați de dimineața până seara la câștig, fiecare pe unde poate. În unele zile fac mai mult de 50 de lei, la negru, și nu vor să piardă ziua, spune Marchiș.

Gata îmbrăcați și spălați, copiii sunt predați la centru. Îi așteaptă două educatoare plătite cu ora de Inspectoratul Școlar din Baia Mare.

Doamna Valeria Moldovan este educatoare de 45 de ani. O viață de om i-a învățat pe copii lucruri simple, dar pe care se clădește totul: culori, cifre, litere, câte ceva despre natură, despre purtarea frumoasă, de toate. Printre copiii din Craica a ajuns în urmă cu doi ani.

– Avem probleme cu disciplina: nu au răbdare să asculte și să aștepte, spune educatoarea. Așa-s copiii. Printre ei sunt unii foc de isteți și s-ar putea face mult dacă ar veni tot timpul și dacă nu s-ar bate cei doi-trei-cinci. Noi avem program de la 9, ca să se poată scula. Seara se uită la televizor până târziu.

Sunt 23 de copii înscriși în grupa ei, dar niciodată n-au fost toți laolaltă. În medie, vin doar 18-19.

„LA GRĂDINIȚĂ O ZIS CĂ NU IA COPIII DE PE CRAICA”

Delia este printre cei care nu vin la grădiniță. Are 4 ani șilocuiește într-o cocioabă de pe Craica împreună cu opt frați și cu mama ei, Ramona Joni.

– Copiii o fost foarte răi, spune femeia. O bătut-o. Mami, nu mă duc, că mă bat copiii, îmi spune.

Așa că n-a mai dus-o.

Ramona își crește copiii singură, după ce soțul ei a părăsit-o. Trăiesc toți din 570 de lei, alocația copiilor, plus salariul de 800 de lei și bonurile Ramonei. S-a angajat recent la o firmă de întrerupătoare electrice, măcar are un salariu.

– Când nu-s acasă, ăștia mici se cresc unii pe alții, spune ea.

Erau doar cotețe de porci în Craica acum 20 de ani, când Ramona și soțul ei au ridicat prima cocioabă pe malul pârâului. Ei au fost un fel de întemeietori ai coloniei. Pe atunci, ea nu împlinise încă 18 ani.

– Mama m-a abandonat, m-au crescut buncii. Și când au murit ei, am rămas singură. Pe la 14 ani l-am cunoscut pe soțul și am lăsat și școala, spune Ramona și întinde un ștergar pe frânghia de deasupra plitei. Din plita asta a sărit vara trecută un cărbune și i-a ars casa de la el. A renovat-o și i-a pus ușă nouă cu ajutorul celor de la Hope and Homes for Children (HHC), organizație care sprijină familiile sărace pentru ca acestea să nu-și dea copiii la casele de copii. Tot de la HHC sunt și aragazul și butelia, haine pentru copii, lemnele de foc.

Dintre cei nouă copii ai Ramonei, doar unul a fost la grădiniță. Și doar pentru două săptămâni.

După eșecul înscrierii fetiței sale la grădinița de la Caritas, Ramona a mai făcut o încercare. S-a dus la Grădinița nr. 4, din cartierul Păltinișului. Grădiniță de stat.

– La grădiniță ne-o zis că nu ia copiii de pe Craica. O zis că nu-i poate băga împreună cu ceilalți, ai românilor, cum s-ar zice. Eu sunt româncă, tatăl copiilor e țigan ungur? – se întreabă Ramona.

DIRECTOARE: „MULȚI COPII ROMÂNI AU PLECAT SPRE ALTE GRĂDINIȚE”

La 50 de metri de cartierul Craica, se află Grădinița Nr. 4. Nu e o clădire separată, ci ocupă două etaje dintr-un bloc de locatari. Un gard de beton, spart pe alocuri, o desparte de restul orașului.

Unitatea are șapte grupe de copii aici, o alta pe o stradă din apropiere și e responsabilă, pe linie educațională, de cele două grupe de la Caritas.

– Avem copii din toate categoriile sociale, inclusiv romi. Noi n-am făcut niciodată diferență între copiii romi și copiii români, spune directoarea unității, Maria Ardelean. Până anul trecut, a mai existat o grupă aici, în sediul Grădiniței nr. 4. Una numai de copii romi, majoritatea de pe Craica, dar nu e vorba de discriminare, se apără educatoarea, ci de faptul că părinții au întârziat cu înscrierilor și grupele erau deja formate.

Directoarea își amintește de niște educatoare care se plângeau că le vine să verse de la mirosul copiilor din Craica. Mai spune ceva și de niște proiecte ale grădiniței, ceva în ajutorul comunității. Dar apoi vine și explicația reală pentru care acea grupă a fost transferată, cu totul, la Caritas:

– Problema majoră pe care am întâmpinat-o a fost că mulți părinți români au plecat spre alte grădinițe. Nu-și mai dădeau copiii la noi. De aia am tot redus. Nu mă duc acolo, că sunt țigani, spuneau.

Dintre cei 130 de copii ai grădiniței, 63 sunt declarați de etnie romă. Cei mai mulți sunt din blocurile din preajmă, foarte puțini din Craica.

– Dar niciodată nu am refuzat pe cineva, spune educatoarea. Ne confruntăm mereu cu aceeași problemă. Nici măcar nu vin în grădiniță și merg și spun că nu-i primesc. Niciodată nu am făcut discriminare.

Din 2009, s-a tot redus câte un post, pentru că nu sunt copii. Acum sunt șapte grupe. La anul, vor fi doar șase.

Citește și: Cum a devenit șpaga de Crăciun pentru educatori un cadou oferit cu dragoste

Dintre cei 150 de copii ai grădiniței, doar 37 și-au depus dosarele pentru tichetul social de 50 de lei. Îl pot primi numai cei care vin regulat la grădinița. Absențele motivate nu trebuie să depășească jumătate din zilele de grădiniță și pot fi învoiți doar de trei ori pe lună.

– Părinții știu de program, spune directoarea. Personal am făcut ședințele, i-am anunțat, dar când s-a aflat că vor primi acele tichete sociale doar dacă vin la grădiniță, mulți dintre ei au răspuns: pentru atâta, nu mă ridic din pat.

INSPECTOR MINORITĂȚI: „SINCER, PROBLEMELE LEGATE DE GRĂDINIȚĂ NU LE CUNOSC”

Pentru ca tichetele sociale să ajungă la cât mai mulți copii, e necesară o colaborare între autoritățile locale și inspectoratele școlare.

„Salvați Copiii de Abandon și Neintegrare” stă scris pe un afiș la intrarea în Inspectoratul Școlar din Baia Mare. Din fotografie râde un copil rom în haine flendurite, cu niște vreascuri în brațe.

Aici își are biroul Annamaria Hitter, inspector pentru minorități – maghiară, germană, romani – în județul Maramureș.

– Nu știu unde a fost făcută fotografia, spune Hitter. Da, probabil în Craica.

Evită să spună când ea sau alți reprezentanți ai inspectoratului au fost ultima dată pe Craica.

– Acuma, ca să mă duc eu pe teren, nu cunosc comunitățile, pentru asta avem mediator școlar. Problemele legate de grădiniță nu le cunosc, că nu ajung la mine. Încă n-a venit la mine niciun părinte să se plângă că nu a fost acceptat. Dar la școală, unde am avut probleme, m-au căutat părinții, reprezentanții, liderii. Mediatorul are în atribuții să meargă în zona Craica, să discute cu părinții, să facă o bază de date, ca noi să știm câți copii avem acolo.

Mediatorul, Eugen Șerban, a refuzat o întâlnire pe tema accesului la educație preșcolară a copiilor din zonele defavorizate din Baia Mare. Telefonic, însă, a negat că în fișa postului său ar intra astfel de atribuții.

De altfel, directoarele grădinițelor vizitate de mine mi-au spus că știu că există un mediator din partea inspectoratului, dar că nu îl cunosc.

DIN 500 DE COPII SĂRACI DIN BAIA MARE, DOAR 69 PRIMESC TICHET SOCIAL

Tichetul social pentru grădiniță ar trebui să ajungă la 500 de copii din cartierele sărace ale orașului Baia Mare, spune șeful Serviciului Public de Asistență Socială (SPAS), Bogdan Gavra. Copiii care merg la grădiniță au șanse mult mai mari să ajungă la școală, spune el.

Din cei 500, mai puțin de jumătate sunt înscriși la grădiniță, iar dintre aceștia, până la finalul lunii mai, doar 69 erau în programul Fiecare Copil la Grădiniță .

-Cauzele sunt multiple, explică Bogdan Gavra, din biroul său din centrul orașului. Adulții sunt analfabeți, mulți dintre ei; din cauza asta nu au o pregătire profesională și pot lucra doar ca necalificați la câteva firme. Neavând școală și cu servicii prost plătite, condițiile de locuit sunt precare. Din cauza asta, de multe ori și starea lor de sănătate este precară și tot așa, cercul marginalizării sociale merge mai departe.

Astfel, trimiterea copiilor la grădiniță este ultima grijă a părinților care nu sunt obișnuiți să privească mai departe de ziua de mâine. Nici ei nu au fost la școală, cu atât mai puțin la grădiniță.

– Totul pleacă de la lipsa educației, spune Gavra, care găsește pozitiv programul Fiecare copil la grădiniță , dar recunoaște că a mers greu la Baia Mare. Dă vina pe momentul nepotrivit al lansării programului, spre finalul anului școlar, și speră că cifrele vor crește în 2017, iar peste alți cinci, zece ani, se vor vedea și altfel de rezultate.

Citește despre: Noua generaţie de romi este într-o situaţie sumbră

– Cred că atât cât s-a făcut pentru romii din Baia Mare în ultimii 5 ani, nu s-a făcut nicăieri. Și nu s-a făcut nimic înainte. Atunci, le dădeai pace, nu le făceai nici bine, nici rău, și-și vedeau de treabă, nu-i căuta nimeni, decât la alegeri, când aveau nevoie de votul lor. Eu sper să ajungem să avem minimum opt clase la fiecare copil, 12 clase la 50 la sută. Dar asta necesită timp.

În urmă cu patru ani, serviciul condus de Gavra a deschis Centrul Comunitar Romanii, din fonduri europene, în cadrul căruia funcționează o grădiniță pentru copiii dintr-o altă zonă defavorizată a orașului, Cuprom-Horea.

Deși în cartier sunt 133 de copii între 3 și 6 ani, grădinița de la Centrul Romanii are doar 25 de locuri. Dar nici astea nu sunt ocupate, spune coordonatoarea centrului, Alexandra Popan.

– Din păcate, sunt mulți părinți care refuză să-și dea copiii la grădiniță. Pentru că cel mic plânge, invocă tot felul de motive. Așa că tot scade numărul, acum avem 21 de copii înscriși. Avem copii care vin două-trei zile și apoi nu mai vin trei săptămâni. Sau avem părinți care ne spun că copilul lor de șase ani e foooarte mic ca să-l trimită la grădiniță. Sau alt gen de situații, cum este cel al lui Ricardo, un băiețel de 3 ani jumate, care încă este alăptat, spune Popan.

Aşa că astăzi, la grădiniță, sunt doar 12 copii.

Când s-a deschis centrul, asistenții sociali ai primăriei au făcut un recensământ al copiilor din zona Cuprom-Horea care mergeau la școală.

– Ne-am confruntat cu situații de genul copii de 10, 11, 12, 13, 14 ani care n-au fost ni-cio-da-tă la școală, nu știau ce înseamnă să stai în bancă să-ți faci o temă, să scrii, să citești, spune Popan.

Centrul Romanii are și o componentă „A doua șansă”, unde copiii pot recupera școala pierdută, precum și o bibliotecă, un psiholog și asistenți sociali.

COPIII DIN UZINA CHIMICĂ

Din curtea Centrului Romanii se vede turnul de 350 de metri care veghează asupra orașului și amintește că acolo a funcționat, cu ani în urmă, combinatul de rafinare a cuprului și aurului din Baia Mare. Acum în paragină, combinatul găzduiește, în fostele sale birouri și laboratoare, peste 600 de romi, mutați aici de primarul Cătălin Cherecheș în urmă cu patru ani.

Citește și: Toxine pentru romi

Mutarea a iscat un scandal imens în vara lui 2012, când zece copii și un adult au ajuns la spital, intoxicați cu substanțe necunoscute. Un grup de ONG-uri și oficiali europeni l-au acuzat pe edilul băimărean de încălcarea drepturilor omului.

Dar Giani Ardelean, locatar din Cuprom și angajat ca mediator al al Serviciului Public de Asistență Socială din Primărie, dă din mână a lehamite: totul a fost o invenție, niște oameni rău intenționați au mințit ca să dea în primar.

Nu oricine poate intra în Cuprom, considerată cea mai rău famată zonă a orașului, mai rău decât e Ferentariul pentru București. Dar, alături de Giani, orice pericol dispare. E liderul comunității din cartier și toți ascultă de el. Se opresc, salută respectuos, lasă privirea în jos sau cel mult se fac că nu ne văd când intrăm după blocurile din Cuprom. Pe jos, un covor de gunoi menajer, bălți puturoase, bucăți de mobilă putrezită și șobolani care mișună nestingheriți, ziua în amiaza mare.

– Face primăria curat în fiecare lună, spune Giani, dar în câteva ore e la loc.

Era frumos, curat și renovat când s-au mutat. Nu lipsea tabla de pe acoperiș, nu erau furate cablurile, nu băltea gunoiul. Acum, Giani pășește cu atenție să nu-și murdărească pantofii.

Sunt 272 de copii în Cuprom. 75 au între 3 și 6 ani. Părinții lor, spune Giani, muncesc la groapa de gunoi, la colectat de fier vechi sau, în cel mai bun caz, sunt muncitori necalificați.

– Părinții lor nu știu decât gunoiul, strâng de la groapă PET-uri, fier vechi, carton. Nici copiii nu știu să facă altceva. Acuma s-o implicat și SPAS și organizația Young Roma și se mai duc la școală. Dar nu se duceau, umblau și după ultima sârmuliță de cupru. Ei sunt obișnuiți să supraviețuiască.

Și Giani era ca ei acum zece ani. Locuia într-o cocioabă pe Craica și trăia din vânzarea de fier vechi. Era un amărăștean, spune el. Deschide ușa masivă, din fier, a apartamentului său, și pășim într-o altă lume. Totul e roșu în casa lui Giani – covoarele curate, perdeaua, scaunele din imitație de piele. O manea de jale răsună din boxele imense, de sub plasma cât un sfert din perete. Băiatul lui, Samuel, se uită la un desen animat.

– Dacă Domnul va vrea să ne binecuvânteze cu încă un băiat sau fată, e bine primit. Dacă nu, măcar la ăsta să putem oferi tot ce are nevoie. Să nu ducă lipsă de nimic, în mod special de educație, spune Giani.

Cu cele șase clase ale lui, Giani murea de foame în țară, așa că a plecat. A muncit în Ungaria, Spania, Italia, Germania, Austria. A săpat șanțuri, a cules portocale, a lucrat în șantiere, a muncit la câmp, a transportat marfă cu TIR-ul.

– Vroiam să fac bani, numai la asta mă gândeam, spune el și se freacă pe chelie.

A dus-o așa până când ceva s-a schimbat în viața lui.

Citește și: Familiile de minori romi sunt foarte cuminți

– Nu știu dacă credeți în vedenii. Sunt niște viziuni care se adeveresc. Mai sunt tainele, o dorință către Dumnezeu, suflete de femei, suflete de bărbat, uite așa îți vorbește Domnul. Și simți niște fiori. Eu îți zic cu cuvintele mele. Dumnezeu îți vorbește, corpul tău este casa ta…Voi locui în corpul tău, spune Domnul….

Brusc, Giani se oprește din cuvântare și strigă spre niște copii care se cațără pe tomberonul de la intrarea în curtea blocului.

– Măi, mergeți d-acolo, c-acolo am aruncat treaba mare, ce faceți?

MAMA CARE L-A ÎNVĂȚAT PE „A” ȘI PE „G”

Peste 80 la sută dintre locatarii din Cuprom sunt acum penticostali.Casa lor de rugăciune e un apartament de la etajul doi. Pe ușă scrie cu marker negru: Nr. 62. Biserică.

Dar Giani nu i-a adus pe toți pe drumul cel bun. Concubinul Angelei Varga, de la apartamentul 36, a stat în închisoare doi ani și opt luni pentru că a furat niște covoare. Angela a rămas să-i crească singură pe cei șase copii. A trăit din ajutoare sociale, din alocațiile copiilor, a lucrat cu ziua și a adunat fier vechi.

Doar unul dintre copiii este la școală. Niciunul nu este și nu a fost vreodată la grădiniță.

– Restu’, n-am avut posibilități. Le trebe’ haine, le trebe’ multe. Am fo’ mai mult singură și nu le-am putut da. Eu n-am nicio clasă. Nu m-au dat părinții. Ei erau alcooliști, spune Angela.

Un pui de pisică se strecoară pe ușa întredeschisă a garsonierei ei. E mai mic decât șobolanii care mișună în singura baie de pe etaj.

Două apartamente mai încolo, Valentina Varga – care nu e rudă cu Angela, deși poartă același nume – are 26 de ani și patru copii.

Când Valentina era mică, părinții s-au mutat la Baia Mare din Gârbou, județul Sălaj, pentru o viață mai bună.

– Aveam șepte ani. Au venit să se descurce mai bine, mai un fer, mai la lucru. La țară, știți cum îi, mai greu.

Valentina și ceilalți șapte frați ai săi nu au fost niciodată la școală. Ea, însă, merge acum, la cursurile de alfabetizare de la Centrul Romanii.

– E rău fără școală. M-am înscris să învăț să scriu, spune ea.

Până acum, l-a învățat pe A și pe G. Știe să scrie GA GA, cum fac gâștele.

Dintre cei nouă copii din Cuprom care merg la grădiniţă, doi sunt ai ei. Toţi nouă primesc tichete sociale.

DUPĂ ZID: DOAR OPT DIN 58 DE COPII SUNT ÎNSCRIȘI LA GRĂDINIȚĂ

La câteva minute de mers pe jos de la blocul Cuprom, e zidul care a făcut Baia Mare celebră în ultimii ani.

El îngrădește, pe o latură, accesul la blocurile sociale 46A și 46B. Ridicat la inițiativa primarului Cătălin Cherecheș, acum în arest preventiv și cercetat într-un dosar de corupție, zidul a lipit cuvintele „segregare” și „discriminare” de activitatea primarului băimărean.

– S-au făcut și masterate despre zidul ăsta. O să renovăm blocul 46B și vrem să dăm jos și gardul ăla atât de discutat. Să vadă după aceea cei care ne-au acuzat dacă o să fie mai bine fără el. Că tot timpul acolo au fost accidente, în ultimul an dinainte să fie ridicat au fost 23 de accidente. Toți care au venit, de la miniștri până la ultimul om, le-am cerut un model fezabil de incluziune a romilor. Dacă îi ducem într-o parte, spuneți că îi segregare.

-Dacă îi ducem în altă parte, ziceţi că este bantustan. Indiferent ce facem, voi strigați. Dacă un rom și un român nu-și plătesc utilitățile la locuințele sociale și-i dau afară pe amândoi, de român nu ziceți nimic, ziceți că la rom e discriminare. Dacă îl țin, face 200 de milioane la întreținere. Nimeni nu are o soluție. Din punctul meu de vedere, singura soluție este educația, spune Gavra.

Zidul, pictat cu porci cu aripi și animale marine, ascunde de ochii lumii, măcar parțial, mormanele de gunoaie printre care zburdă copii de toate vârstele.

Statisticile primăriei spun așa: sunt 194 copii aici, dintre care 58 au între 3 și 6 ani. Doar opt sunt înscriși la grădinița. La întrebarea „de ce”, mulți părinți ridică din umeri, nepăsători.

Alții se plâng că n-au cu ce să-i îmbrace.

Așa că Estera Bogdan, de 25 de ani, e o raritate în blocurile din Horea. Are patru copii – un sugar acasă, două fete la grădiniță și un băiat de școală. Ambele ei fetițe de grădiniță sunt înscrise în programul Fiecare copil la grădiniță . Cei 100 de lei se adaugă la alocațiile copiilor, de 440 de lei, și la salariul de 800 de lei al soțului, angajat gunoier. Viața la blocul din Horea e scumpă, cheltuielile ajung la 750 de lei pe lună.

Estera are doar șase clase și-i pare rău.

– E cel mai important în viață să dai copiii la școală și la grădiniță. Fără școală, nu faci nimic în ziua de azi. Nu ai un viitor.

Material realizat în cadrul Burselor de Jurnalism Civic, în memoria Oanei Livadariu, ediția 2016. Bursele sunt oferite de Asociația OvidiuRo și The Alex Fund în scopul informării publicului cu privire la necesitatea accesului la educația preșcolară pentru cei mai săraci copii din România.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre Baia Mare:
Baia Mare e un paradis
Ce trebuie să știi despre primarul din Baia Mare, care-și face campanie electorală din arest
Pentru copiii romi din Baia Mare, beatbox-ul e singura ieșire din ghetou