Pentru noi, povestea grupării Base a început în primăvara lui 2018, când am găsit profilul de Twitter al unui neonazist dubios care avea nickname-ul Norman Spear. Fotografia lui de profil mi-a atras atenția: Arăta sever, avea sprâncene groase și o barbă deasă și posta despre arme și tactici de insurgență.
Pe atunci, Spear era urmărit de mulți activiști extremiști de dreapta. Erau și membri ai Diviziei Atomwaffen – un grup neonazist care deja era asociat cu crime și un complot de bombardare a unei uzine nucleare – cât și trolli de extremă dreaptă, dintre care unii au atras atenția autorităților federale care erau îngrijorate să nu aibă loc un alt bombardament ca cel din Oklahoma City.
Videos by VICE
Apoi, Spear a început să posteze despre unul dintre cele mai ambițioase planuri ale mișcării neonaziste: adunarea tuturor extremiștilor, activiștilor și trollilor din social media după alegerea președintelui Trump în 2016, pentru crearea unei rețele antrenate și a unei coaliții IRL, cu scopul de a începe un război rasial. Ce a început ca un site de WordPress a fost transformat de Spear în The Base, un grup terorist cu peste cincizeci de membri, care operau atât offline, cât și online, prin aplicații criptate ca Wire și Riot.
În cele din urmă, în ianuarie 2020, The Base a lansat niște vești înfiorătoare: un complot de asasinat, planuri de a ataca un eveniment politic și o campanie de vandalizare a sinagogilor. FBI a trimis un agent sub acoperire în grup și a reușit să aresteze nouă membri acasă la ei, în Delaware, Maryland, Georgia, Wisconsin și New Jersey. Dar Spear, un american în vârstă de 47 de ani care a lucrat pentru Pentagon pe adevăratul său nume Rinaldo Nazzaro, n-a fost niciodată la închisoare. Acum trăiește în Rusia, unde e suspectat că ar fi spion al Kremlinului.
În acest serial în două părți, am folosit înregistrări secrete, surse din interiorul grupării și materiale exclusive ca să analizez nașterea și căderea uneia dintre cele mai cunoscute și periculoase organizații americane de extremă dreaptă din era modernă.
Aceasta e povestea grupului Base.