Turismul românesc, așa cum l-au trăit ai tăi și după care încă sunt nostalgici

Probabil c-ai auzit de Bogdan Gîrbovan prin seria care ți-a arătat câte lumi există într-un singur bloc. A documentat însă o grămadă de alte subiecte și pe cele mai tari le-a adunat acum într-un singur loc, în cartea Bogdan Gîrbovan. Categorii. Una dintre călătorii l-a dus prin Carpații Meridionali, unde a fotografiat stațiunile în care românii și-au trăit în comunism (și oarecum după) vacanțele de vară sau de iarnă. Cel mai des și le-au trăit pe tichete de la sindicat sau compania de stat la care lucrau. Mulți dintre cei care încă mai ajung acolo trăiesc sub aceeași impresie: că, pe lumea asta, ca formă de relaxare, nu mai există altceva. Și-a numit proiectul Spa.ro.

Înainte de lansarea cărții am discutat cu Bogdan despre lumea pe care a descoperit-o acolo, dar și de ce a ajuns să facă ceea ce face.

VICE: De ce există un Spa.ro?
Bogdan Gîrbovan: Proiectul ăsta e rezultatul unui trip de cam o săptămână, vreo zece zile, în care am făcut turul stațiunilor clasice, de la Băile Govora, până la Băile Herculane. Planul a fost să stăm în orășelul respectiv una-două zile și să documentăm, iar ce vezi acum e un proiect strict documentaristic.

Zici „să documentăm”. Cu cine ai făcut munca asta de documentare?
Ăsta e un trip în care am fost cu Michele Bressan (cel care semnează și textul din carte despre proiect) și am ajuns în zona asta prin RO ARCHIVE (proiect fotografic despre degradare și moarte). Te mai duci și singur să documentezi și e o plăcere, dar uneori e aiurea să te duci de capul tău, cu echipamente după tine. Iar în doi a fost minunat, că avem stiluri diferite, tehnică diferită, aparate diferite. Pentru Spa.ro și Trip la 2 stele am mers împreună. Dar, la final, chiar dacă am fost amândoi, produsul fiecăruia are amprenta fotografului respectiv. Mie, în toate proiectele, mi-a plăcut să am propria mea estetică.

Tu ce-ai încercat să surprinzi sau să le arăți celor care-ți văd fotografiile?
În primul rând, e interesant să vezi dacă lucrurile o să fie la fel și peste 20 de ani, când poate va mai face cineva tripul ăsta. Poate vor fi, poate nu. Habar n-am. Cele două, de exemplu, sunt proiecte de documentare cu intersecții de estetică personală.

Ce vezi în cadre e turismul neaoș. Sunt familii cu copii, sunt oameni veniți la tratament, care au obiceiurile lor: mănâncă dimineața la cazare, se plimbă, se întorc pentru masa de prânz la hotel. Ei, per total, trăiesc aproximativ la fel ca înainte, ca pe vremuri. Parcă nu pot să se desprindă de biletele de voiaj de la sindicat sau de unde le aveau. Cât am stat acolo, îi vedeam: toți sunt bugetari sau pensionari, adică tot cu bilete de undeva sau pe cupoane. Ei nu se pot desprinde de chestia asta: „Ce mișto! Mergem în fiecare an la Govora sau alte stațiuni și mereu e frumos”. Eu l-am numit Spa.ro, mi s-a părut că sună bine.

Ăștia de care ai vorbit acum sunt turiști. Dar cum sunt restul din stațiunile astea?
Nu te aștepta să fie diferiți. Cei din servicii, de exemplu, au rămas cu obiceiuri și comportamente ca înainte. Vezi aceeași doamnă pe semi-toc, pantofi de ospătar, cămașă albă. Aceleași fețe de mese și de oameni. Și ai aceiași băieți care vin cu „ce doriți?” spus, așa, pe-un ton care, oarecum, denotă automatist. Și uite cum stăteam eu și Michele la masă, și vine un băiat d-ăsta cu: „Ce doriți?”. „O ceafă și niște cartofi”. Și îl vezi, îi vezi, sunt dezarmați, parcă se și luminează un pic la față. Nu le venea să creadă că unii ca noi, tatuați, clar nu din zonă și nu obișnuiți ai locului, vin și cer o „baterie” de vin și-o ceafă la grătar.

Treaba asta are și ceva autentic: așa cum ziceam, turismul e neaoș. Autenticitatea vine și pe filiera familiei. Așa au fost părinții noștri, așa au trăit. Mie nu mi-e dor de autenticitatea asta, că nu trăiesc așa, dar am vrut s-o documentez, n-am vrut să se piardă. Ce am adunat aici e ca o călătorie în timp. Pentru asta am fotografiat, ca peste 80-100 de ani să vadă lumea că unii ca noi s-au dus și-au pozat drăciile alea. Ca fotograf, nu poți spune că-ți vine ceva de-acolo, acum, direct. În timp îți vine, istoria o să îți aducă, ea o să decidă dacă merită conservat.

În Categorii ai adunat serii - mai vechi sau mai noi - și, în general, atemporale. De ce?
Eu așa lucrez. Trag foarte mult pe serie, nu caut norocul, că senzația o face oricine. Când vezi o chestie superbă, care se întâmplă acum, poți scoate telefonul și ai făcut o poză. Eu vreau și am vrut să mă duc pe sub toate treburile astea. În Două luni nicăieri am o serie cu o grămadă de porți toate la fel. Sigur, unele vopsite altfel, unele mai vechi, altele mai noi, dar astea spun câteva ceva despre oameni, despre cum te întâmpină ei încă dinainte să le intri în curte. Mie asta îmi place: să găsesc o chestie simplă, chiar în fața ochilor, pe care nimeni n-o face.

10/1, de exemplu, e proiectul meu de licență. Și eu știam cu unul-doi ani înainte să dau licența ce vreau să fac. Mă fotografiam în casă și așa am găsit cel mai bun loc, cu cel mai bun unghi de vedere pentru toate fotografiile pe care le vezi în seria aia.

Cât ai lucrat la tot ce-ai strâns în carte?
Nu cred că mi-am calculat vreodată zilele sau orele, dar am o anecdotă care-ți poate răspunde la întrebare. Eram, înainte de bacalaureat, la meditații la matematică. Și unul dintre colegii mei zice: „dom’ profesor, sunt sătul de matematică până în gât!”. „Da, te înțeleg, dar matematica de-abia de-acolo începe. De la gât în sus”, i-a răspuns proful. Și asta-i faza: de-abia când începi să fii sătul, începi să lucrezi tu personal. În artă cu asta te confrunți, cu persoana. Despre asta e vorba în carte, proiectele au o legătură între ele și mă reprezintă. Asta vreau eu de la fotografie: să lucrezi, să lucrezi până îți dă sângele pe nas și te dă peste cap produsul final.

Ai un proiect în carte pe care nu l-am înțeles. E vorba de 5@14. Care-i treaba cu el, de ce-s niște adolescenți fotografiați?
Uite, aia e prima mea ierarhie documentată. Că asta e: o ierarhie cu adolescenți de 14 ani. De ce am documentat așa ceva? Pentru că am vrut să analizez un grup de copii care funcționează ca un tot unitar. Și le-am zis: „Am un proiect la care m-am gândit. Nu era despre voi, dar voi sunteți norocoșii.” Și am stat, așa, printre ei două săptămâni. Erau cinci băieți care funcționau ca grup. Seria e doar headshot, portret, cu accent pe limbajul non-verbal. Și aici vezi foarte bine că totul e bazat pe o ierarhie, dar, ca să remarci asta, ai nevoie și de text. Apoi înțelegi mai bine ce-i cu proiectul.

Pe scurt, aveau un lider și îl aveau pe „cel mai prost din curtea școlii”, care se ducea la magazin, de exemplu. La mijloc erau restul. Această ierarhie, sau proto-ierarhie, e interesant de urmărit, să vezi cum funcționează și să înțelegi cum a ajuns fiecare în poziția în care e. Ea e integral naturală și a ajuns în forma actuală pentru că unul s-a impus. A zis: „mâine, la patru, jucăm fotbal” și toți au fost la modul: „gata, bă, mâine, la patru, jucăm, c-așa a zis ăsta”. Dar totul, chiar și în ierarhia asta, se distrugea cu un telefon de la una dintre mame.

Deseori, fotografia documentară nu-i frumoasă, nu-i glossy și nu interesează masele. Tu cum te raportezi la treaba asta?
Ca artist, pot s-o zic pe scurt: piața fotografică de artă, în România, nu există. Sunt câțiva colecționari, dar cât să cumpere? Însă, eu iubesc fotografia de când am dat de ea, la 18-19 ani. Sigur, înainte să trăiesc din ea, am încercat și altceva, dar de peste zece ani, de aproape 15, trăiesc din așa ceva. Și m-am lovit de chestia asta. Lumea îmi zice: „Imaginile tale nu-s estetice.” Da, nu sunt, dar au o estetică. Și prin „nu-s estetice”, cei mai mulți vor să spună că nu sunt frumoase, nu sunt curate. Eu, însă, mă pot identifica cu imaginea clasică, așa că, oriunde m-aș duce, implementez aceleași lucruri și urmăresc ceea ce știu.

Cred că o lucrare bună este bună și acum, dar și peste un număr de ani. Eu am întâlnit asta la 10/1. Vin generații noi, o descoperă și sunt la fel de atrași. Cam așa e treaba: o lucrare bună o pui pe perete și te miri. Eu asta vreau: să fie ceva.

Cartea Bogdan Gîrbovan. Categorii va fi lansată pe 20 martie, de la ora 18, la Modul Cărturești. E un proiect editorial cofinanțat de AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional) și a fost realizată cu sprijinul Galeria Posibilă. O să fie distribuită prin Editura Trei.

Vezi mai jos mai multe fotografii din seria Spa.ro.