Tot ce trebuie să știi despre legea gazelor din Marea Neagră pentru care se ceartă PSD cu ALDE

Coaliția PSD-ALDE a trecut, marți, prin prima ceartă de calibru, într-o ședință reunită a mai multor comisii economice în care se votau amendamente aduse la Legea Offshore. Actul ăsta normativ e foarte important, pentru că va reglementa activitatea de producție a gazelor din Marea Neagră, din apele de mare adâncime. Miza economică este mare, iar spre deosebire de gaz, banii nu au nici miros și nici culoare politică. Semn că ne putem aștepta la numeroase trădări și la certuri în coaliție.

Legea Offshore are, în spate, o întreagă epopee. Proiectul de lege inițial a fost elaborat de Ministerul Economiei, în vara anului 2017, atunci când era condus de Mihai Tudose. Actul normativ a fost promovat, apoi, în Senat, într-o formă în care companiile producătoare din Marea Neagră, printre care Exxon, LukOil, BlackSea Oil & Gas și Petrom erau exceptate de la orice formă de impozitare suplimentară în afară de redevențe.

Lucrurile au mers rapid întrucât companiile așteptau ca legea să treacă de Parlament în această vară pentru a lua decizia finală de investiție în toamnă.

Deși actul normativ a ajuns încă din februarie la Comisia de Industrii de la Camera Deputaților, inexplicabil, pesedistul Iulian Iancu, președintele acestei Comisii, a întârziat patru luni de zile punerea pe ordinea de zi a acestei legi.

Sigur, în jurul acestuia s-au creat o mulțime de teorii ale conspirației, că ar fi „omul Gazpromului”, așa cum l-a pictat colegul său de partid Georgian Pop într-o telegramă trimisă Ambasadei SUA și publicată în urmă cu mai mulți ani de Wikileaks, dar nimeni nu a reușit să probeze aceste acuzații.

Până la urmă, legea a ajuns la vot în plenul Parlamentului în luna iulie, în sesiunea extraordinară. Dar, în timp ce deputații Comisiei de Industrii dezbăteau ultimele amendamente, și-a făcut apariția Liviu Dragnea. În timpul unei conferințe de presă, el a anunțat o serie de modificări aduse acestei legi, cele mai importante referindu-se la introducerea unui impozit suplimentar în mai multe trepte, aplicat în funcție de creșterea prețului de vânzare al producției de gaz și la direcționarea banilor colectați din taxe și redevențe într-un fond special de care numai Dragnea știa.

Legea a fost votată în Parlament cu voturile de la PSD, ALDE și UDMR, dar, la acea vreme, producătorii nu s-au plâns neapărat de această taxă suplimentată, ci de faptul că nu exista o clauză de stabilitate fiscală. Companiile voiau ca acest nivel de taxare să fie valabil pe toată durata acordului de concesiune, pentru a se evita situațiile în care, să zicem, un nou guvern, ar fi venit cu alte idei crețe și ar fi schimbat tot. Această stabilitate fiscală era necesară întrucât operațiunile de producție de gaze, în special cele offshore, au loc în medii neprielnice, cu un grad ridicat de risc și care se întind pe foarte mulți ani. În plus, producătorii mai voiau să știe cum își pot recupera investiția, fapt neprecizat în lege.

Până la urmă, Legea Offshore nu a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis, ci a fost trimisă, înapoi, Parlamentului, pentru examinare, într-un moment în care coaliția PSD-ALDE nu trecea, oricum, prin cele mai limpezi ape. Motivul era chiar acesta: cadrul fiscal impredictibil al legii.

Așadar, actul normativ și-a reluat ciclul parlamentar. La Senat, pesediștii au reparat lacunele din lege și au prevăzut ca regimul fiscal să se aplice pe toată durata acordului de concesiune, iar investiția să fie scăzută din impozitul suplimentar gândit de Liviu Dragnea cu până la 60%. Actul normativ a ajuns la Comisia de Industrii și Servicii și, după o nouă amânare, pesediștii au încercat marți să treacă legea prin comisie și, miercuri, voiau s-o voteze în Parlament.

Numai că, marți, deputații de la PSD au venit cu noi propuneri de amendamente care vizau creșterea regimului de impozitare, limitarea clauzei de stabilitate fiscală la 10 ani și diminuarea la 30% a procentului de deducere a investiției. Asta în timp ce parlamentarii ALDE, PNL și USR au reclamat faptul că au primit noile amendamente depuse de social-democrați cu doar două ore înainte de începerea ședinței și că nu există niciun studiu de impact care să susțină aceste schimbări.

În spatele acestor argumente, fiecare partid și-a făcut propriile calcule politice. ALDE, care deține portofoliul Ministerului Energiei, s-a simțit ignorat de fratele mai mare de coaliție. Având o apetență pentru sectorul energetic, cei de la ALDE au simțit că-și pierd din nou, influența, și au vrut să temporizeze discuțiile.

PNL și USR doreau să-și impună, la rându-i propriile amendamente. Liberalii voiau ca banii colectați din taxare și redevențe să fie folosiți pentru extinderea rețelei de conducte de gaze naturale, iar USR voia consolidarea Pilonului II de pensii și reinvestirea acestor bani în industrie.

Deși UDMR a votat, inițial, cot la cot cu pesediștii în ședința de comisie amendamentele social-democraților, ei au speculat, rapid, breșa creată între PSD și ALDE, arătându-i pisica lui Liviu Dragnea după scandalului privind desfăşurarea orelor de română la clasele cu predare în limbile minorităţilor. Așa că UDMR, a doua zi, a propus retrimiterea legii la Comisia de Industrii și Servicii, al cărei președinte este pesedistul Iulian Iancu.

Se estimează că, în Marea Neagră, zăcămintele descoperite în apele de mare adâncime ar ajunge până la 200 de miliarde de metri cubi. Cantitatea estimată nu ne-ar permite să ne luăm la trântă cu Norvegia, Rusia sau Arabia Saudită, de exemplu, dar ar fi de-ajuns atât pentru necesarul de consum de pe piața internă cât și pentru a face din România un mic actor regional.

Interesant este că în Marea Neagră mai sunt și alte perimetre exploatabile, unde se presupune că ar fi pungi de gaze naturale la mare adâncime, dar care încă nu au fost date în concesiune de ANRM. România consumă, în acest moment, o cantitate anuală de aproximativ 11 miliarde de metri cubi de gaze, din care 10 miliarde sunt din producția internă iar 1 miliard vine din import, singura conexiune pe care țara noastră o are în acest moment fiind cu Rusia. Astăzi, extracția de gaze naturale se face de pe țărm, din zăcăminte care sunt epuizate, dar o mică parte este extrasă și din Marea Neagră, numai că din apele de mică adâncime.

În Strategia Energetică elaborată de Ministerul Energiei, se menționează că, fără producția din Marea Neagră, în ritmul acesta de consum, vom rămâne fără gaze naturale în 14 ani! Dacă proiectul se va face, atunci, cantitatea de gaze extrasă din Marea Neagră va scoate Gazprom de pe piață românească și va completa deficitul de gaze naturale din producția onshore.

Dacă proiectul nu se va face, România va ajunge o țară dependentă de gazul rusesc și care va depinde de interconexiunile cu Ungaria și Bulgaria pentru a mai primi gaze naturale. De ce? Pentru că traseul direct pe care îl avem cu Rusia, în momentul de față, va fi oprit atunci când gazoductele Nord Stream 2 și Turkish Stream vor fi operaționale, începând cu 2020.

Gazul natural este important pentru sistemul energetic național în condițiile în care ne-am angajat, alături de statele membre ale UE, în baza Acordului de la Paris semnat în 2015, să eliminăm din economie producția de cărbune, pentru diminuarea efectelor poluării.

Pe fondul diminuării cantității de cărbune folosită în producția de energie electrică, gazul va fi cel care va asigura echilibrul sistemului. Fără o producție internă consistentă, politicienii români vor arunca România în brațele Gazpromului, zone monoindustriale apărute în jurul industriei de gaz, precum Mediaș se vor confrunta cu șomaj masiv, iar securitatea energetică a țării va depinde de factori externi.