Reacțiile românilor când au aflat că Ion Iliescu poate fi judecat ca toți ceilalți

Știrea săptămânii a venit pe nepusă masă, într-o zi de vineri când toată lumea să pregătea să plece acasă, fostul etern Ion Iliescu a devenit urmărit penal la 88 de ani, pentru morții ăia mulți, prea mulți, de la Revoluție. Pentru ca urmărirea penală să devină realitate, procurorii aveau nevoie de un aviz de la președinte. Poți nota data de 13 aprilie: avizul a venit.

Așa cum te așteptai, vestea l-a supărat groaznic pe Iliescu. A dat semne de viață pe blog. Desigur, s-a plâns că încercarea procurorilor de a desluși ce s-a întâmplat acum 28 de ani, când sute de oameni au murit fără niciun rost într-o diversiune alimentată de așa-ziși teroriști, este o jignire adusă celor care au luptat pentru libertate în '89. Măcar m-am prins și eu că eternul lider se crede un vajnic luptător pentru libertate.

Opiniile despre viață și lume ale fostului președinte nu-mi trezesc nicio dilemă morală. Investesc ceva mai multă atenție în ceea ce cred concetățenii despre urmărirea penală a octogenarului și nu sunt toți cei care-i urează viață lungă pentru a prinde ceva dintr-o închisoare supraaglomerată din România.

Ca într-o farsă groaznică a istoriei, oamenii care au văzut realitate în diversiunea sângeroasă de după 22 decembrie 1989, văd acum diversiune în realitatea procesului Revoluției. Pentru că e întotdeauna mai ușor să stai cu ochii larg închiși, decât să auzi răspunsuri la întrebarea aia care e mai veche decât mine: „cine a tras la Revoluție?”

În ultimele 24 de ore, am aflat că suntem o țară de proști, pentru că îndrăznim să ne bucurăm că justiția și-a întins brațele și peste singurul invincibil al celor trei decenii prea lungi, ce aproape s-au scurs de la Revoluție. Chiar dacă nu cred în diversiunea aia cu morți din '89, văd o diversiunea groaznică în avizarea urmăririi penale a lui Ion Iliescu.

Desigur, trăim și respirăm într-o țară în care nu poate exista ceva dincolo de protocoale, așa că sigur că urmărirea penală a vajnicului președinte nu e altceva decât o diversiune pusă la cale de mintea criminală a Laurei Codruța Kovesi. Măcar, mi-am amintit că orice încercarea de dezgropare a adevărului este pentru mulți o misiune sortită eșecului, că de ce am face vreodată ceva dacă ne-am obișnuit să stăm atât de bine cu ochii închiși în cei 28 de ani care s-au scurs de la Revoluție.

Nu știu dacă știi, dar americanii s-au ales cu un președinte tutti-frutti, care a căpătat deja un obicei din a striga „vânătoare de vrăjitoare” de fiecare dată când justiția se uită spre toate bălăriile pe care le-a făcut ca să ajungă la Casa Albă. Și pentru că americanii sunt mereu ăia buni, nu putem să nu strigăm și noi „vânătoare de vrăjitoare” când cineva atentează la libertatea și moștenirea primului președinte din istoria democratică a României.

Bine, nu prea înțeleg eu de ce există meme cu bebeluși și mesaje tâmpite, dar deja cred că mă încadrez în categoria de proști care strică ziua concetățeanului supărat că liderul etern ar putea să ajungă undeva unde e mai frig decât în inima sa.

Pentru că nimic nu se rezolvă fără o țâră de sânge vărsat, nu lipsesc nici cei care visează la un caldarâm acoperit cu creierii lui Iliescu. Asta e, m-am născut la câțiva ani după abolirea pedepsei capitale, așa că nu am nicio sensibilitate față de practicile desprinse din Evul Mediu, oricât de greu ar atârna memoria morților de la Revoluție.

Bine, măcar așa îți dai seama că pe ambele părți ale baricadei există oameni care se aruncă în extreme, cred în conspirații, în diversiuni criminale și în sângele vărsat în numele celor care nu mai sunt aici ca să ne spună dacă au chef de execuții publice pe stadion în anul de grație 2018.

Cu această ocazie, unii se întreabă câtă vină poate să aibă un domn în etate, nu cumva e și el un țap ispășitor. Ce revoluție? Ce diversiune? Ce lovitură de stat? Sigur ne-a făcut și de această dată Occidentul.

Ăștia nici nu-s singurii concetățeni de-ai tăi, care nu au de gând să aibă o țâră de încredere în justiție, atât timp cât niciun deget acuzator nu se îndreaptă spre o conspirație de proporții interstelare, în care e tot vina multiculturalismului vestic pentru morții noștri de la Revoluție.

Ion Iliescu are 88 de ani, adică a depășit deja cu vreo 17 ani speranța medie de viață a unui bărbat român. Poate deloc surprinzător, mulți îi urează sănătate și viață lungă, cel puțin până la 100 de ani, nu cumva să rateze experiența închisorii, că poate se alege și el cu compensații pentru condițiile nasoale din penitenciarele României.

Sigur, va primi doar o treime din orice pedeapsă, că-i bătrân, apoi nu știm ce geniu creator se ascunde în spatele lui nea Ion.

Acum, poate că-i mai ușor atunci când întrebarea e mai veche decât propria ta existență, că mai crezi în așteptarea unui răspuns pentru alții, în loc să te arunci în conspirații interstelare pentru cei care au tras la Revoluție.