Artiștii au o relație complicată cu alcoolul și drogurile. Mulți s-au folosit de substanțele astea ca să-și lărgească orizonturile creative. Adică și-au dat haos pentru că nu mai știau cum se scrie o piesă. Și în unele cazuri a funcționat treaba, cel puțin pe moment. Adevărul e că dacă o iei pe scurtătura asta sunt mari șanse să nu te mai întorci din drum.
Oricât de mult a fost glorificat stilul de viață „rock and roll”, în muzică și în filme, realitate e alta. Puțini artiști au reușit să țină chestia asta în frâu. Mulți și-au distrus cariera din cauza asta. Majoritatea nici nu și-au început-o.
Videos by VICE
E normal, cele mai multe substanțe creează dependență. Nu te joci cu așa ceva. Dar mulți se încăpățânează să creadă că îți oferă un avantaj. E o mentalitate prezentă și în zilele noastre, când excesele s-au mutat din rock în trap: lean, benzo, xanax, heroină și ceva legale ilegale. Multe piese sunt despre consumul de droguri și alcool în cantități industriale. Spre suprinderea ta (sau nu) cei care cântă despre o și dau pe filmul ăsta IRL.
De aceea am fost surprins când am văzut că rapperul Azteca, 22 de ani, jumătate din duo-ul care s-a ridicat datorită piesei „Bag un Blunt”, nu a mai băgat un blunt de ceva vreme. Tot povestește în story-urile de pe Instagramul personal despre perioada de pauză de la tot. Și o dă la modul motivațional. Încearcă să-și educe publicul despre problemele care apar atunci când îți dai în cap des și fără să știi când să zici stop. Așa că l-am luat la câteva întrebări pe trapperul autohton care nu pune nimic în cioată când face artă:
VICE: Cum de te-ai decis să te lași de alcool și de droguri?
Azteca: Am băut prima dată la 11 ani, când am pus-o pe menajera mea filipineză să-mi cumpere mie și prietenilor mei 40 de beri. De atunci am băut cam în fiecare săptămână cinci zile din șapte. Fie că eram în vacanță sau la liceu, turnam în mine alcool fără milă.
De prin a opta am devenit dependent și de iarbă. Am fumat zilnic cam până în a XII-a. De restul drogurilor nu pot spune că am fost dependent pentru că le consumam ocazional. Am decis să mă las pentru o perioada nedeterminată de timp fiindcă eram neproductiv. Nu mă făceau să cred că pot face ce fac astăzi: artă și bani în același timp.
Care a fost reacția oamenilor când au auzit că ai luat decizia asta?
Nu a fost una „wow” pentru că toți încercăm să ne lăsăm de drogurile de care eram fiecare dependenți de mulți ani. Cam de când ne-am trezit cu căcatul la cur că devenisem adulți care stăteau pe banii părinților. Acolo s-a născut și conceptul de „ziua întâi”, cum ne place nouă să-l numim. Mereu ziceam că de mâine sau de luni o să ne lăsăm și aia o să fie ziua întâi. Dar ce crezi? Era ziua întâi în fiecare zi.
Cât te-a ținut perioada asta și cum ai decis că mai poți bea din când în când?
Pai, am făcut un cleanse. Nu am mai fumat iarbă de vreo zece luni, nu am băut trei, patru luni. Acum beau ocazional cu frații sau la concerte, cât să mă simt bine și să ne distrăm cu toții. De fumat încă nu fumez, că îmi strică toată productivitatea, dar pe viitor cine știe? Așa ocazional, un Amsterdam, o Spania.
Ai simțit ceva simptome de sevraj?
De la iarba știu simptomele astea de prin a X-a, când nu mai aveam bani să-mi cumpăr și nici vreun prăpădit pe care să-l gherlesc. E un singur simptom care pentru mine se manifestă: ca și când eram la mine acasă, dar nu mă simțeam ca acasă. De acolo am și tatuajul pe degete cu „home sick”, care e și un tatuaj în memoria lui Lil Peep, că și el îl avea. Dar mai mult l-am făcut să-mi amintesc de starea aia pe care o detest, de fiecare dată când îmi văd mâinile. Să-mi reamintească să n-o mai fac. Nu prea consideram alcoolul o dependență până acum un an. Mi-am dat seama că devin un animal nenorocit care face scandal din nimic. Atunci am zis că trebuie să încep să mă maturizez și să dețin controlul.
Cum a fost la concerte după ce te-ai lăsat? Obișnuiai să bei ceva înainte să intri pe scenă? Obișnuiam să mă fac pulă înainte să intru pe scenă. La început aveam emoții foarte mari și credeam că mă ajută. Când m-am lăsat de alcool și nu am mai băut deloc la show-uri nu mai aveam emoții, dar nici nu eram hype. Acum am început să beau din nou, dar am învățat să dețin controlul. Nu am nici emoții și sunt și foarte hype. Haos rău!
Mulți artiști se tem că odată cu abținerea de la alcool și/sau droguri își pierd inspirația. Ai simțit ceva de genul?
Eu scriam treaz, în majoritatea cazurilor. Când eram rupt, nu prea duceam piesa la capăt. Vreau să zic că drogurile m-au învățat foarte multe: și stările de bine, plăcerea, cât și răul și panica. Astea m-au făcut să apreciez viața. Mereu aveam stări în care credeam că mor. Experiența cu drogurile și cu viața m-a făcut să scriu ce scriu. Să am un mesaj puternic în piese. Orice trăiesc se transformă în inspirație. Cânt despre unele droguri și vibe-uri și când nu le folosesc.
Cu ce ai înlocuit stilul ăla de viață, cum ai reușit să stai departe de tentații?
La început, când simțeam că dacă nu mă opresc o s-o pățesc, am reușit să stau departe de tentații doar prin frica de moarte. Apoi am început să fac sport, să mănânc mai bine. Am fost și vegetarian un an ca să-mi curăț corpul. La început, eram super împotriva drogurilor tocmai ca să reușesc să mă las. Acuma folosesc anumite droguri. Foarte rar și cu măsură, spre beneficiul meu.
Până la urmă, viața asta trebuie trăită și consider că trebuie să ai anumite experiențe mentale și ieșite din comun, dacă asta îți dorești de la viața ta. Am lucrat mult la mine să pot să-mi controlez corpul, mintea și egoul. Nu ele pe mine.
Ai apelat vreodată la vreun psiholog?
Nu în perioada când m-am lăsat de alcool și iarbă. Când eram în a XI-a, am băgat un drog halucinogen care mi-a dat puțin viața peste cap. Nu mai știam ce e real și auzeam noaptea sunete. I-am zis lui mama că am înnebunit și m-a dus la psiholog. Sincer, nu prea am avut încredere în psihologul ăla și am realizat că trebuie să-mi rezolv problema singur. Am stat în cameră mea fără telefon, fără nimic vreo săptămână. Nu o să uit niciodată săptămâna aia. Atunci mi-am dat seama că trebuie să învăț pentru Bac și să mă gândesc ce vreau să fac cu viața mea.
Ai aflat ceva nou despre tine după toată experiența asta?
Am aflat că am un potențial infinit care poate fi folosit sau irosit. Și am ales să-l folosesc la maximum. Nu aveam încredere în mine înainte de toate astea și viața mea era ghidată de frică și nesiguranță. Acum nu-mi mai las mintea să mă domine. Eu aleg ce vreau să gândesc și să cred. Așa ar trebui să facă toată lumea.
Am văzut pe Instagramul tău că ai avut doar cuvinte pozitive de spus despre încercarea de a te lăsa de droguri și alcool. De ce e important pentru tine să promovezi stilul ăsta de viață?
Am ales să fiu pozitiv cu orice aruncă viața spre mine și să văd partea plină a paharului. E important pentru mine ca toți oamenii care mă urmăresc, fie ei copii, tineri sau bătrâni, să învețe ceva din experiența mea. Și aș vrea ca toată lumea să aibă o gândire deschisă, să fie dispusă să intre în locuri necunoscute din mintea lor. Pentru asta trebuie să aibă mare grijă și să nu facă o obișnuință din droguri sau vicii, în general.
„Vreau ca lumea să-și atingă potențialul și să trăiască realitatea lor supremă. Asta îmi doresc și pentru mine.”
Ai vrea să renunți în totalitate la ceva?
Sincer, nu. Cel mai sănătos pentru mine e să-mi satisfac plăcerile, dar să fiu eu în control. Așa pot să lucrez cel mai bine. În curând o să scot primul meu albumul solo. Ăsta și Slayer-ul lui Ian vor fi albumele anului 2019. Și în 2020 scoatem albumul de debut semnat Ian x Azteca, Berceni-Pipera.
Editor: Iulia Roșu