I-am întâlnit pe rapperii care vor să legitimeze hick-hopul și unul dintre ei m-a lins pe față

Am condus până în spatele unui complex de apartamente nou nouț din estul orașului Nashville, care împărțeau spațiul cu un bistro vegetarian și o sala de gimnastică. E genul ăla de paradis new age care stârnește nemulțumirea localnicilor dintr-un orășel din Sud dedicat conservării trecutului. Această parte a orașului Nashville este locul unde s-a născut răspunsul contra-culturii muzicii country, o reputație ce atrage mulți străini care diluează farmecul local.

Am fost acolo ca să stau de vorbă cu Yelawolf, al cărui album nou, Trial by Fire, iese toamna asta. El e un rapper alb slăbănog, cu o afinitate pentru denim, șepci albe și tatuaje, unul dintre care e fix sub linia firului de păr și scrie slumerican, un cuvânt pe care el l-a inventat ca o modalitate de a reînvia termeni de genul „white trash”. Managerii lui mi-au transmis că el nu vrea să fie asociat cu orice fel de „white trash rap”, deoarece Yelawolf, al cărui nume real este Michael Wayne Atha, a încercat să se distanțeze de artiștii îndoielnici din genul insipid de country-rap.

Videos by VICE

Nu prea auzi la radio country-rap, iar puțini dintre artiști sunt nume consacrate, dar cu toate acestea, genul muzical a reușit să strângă un public underground enorm. De când a început să se formeze, la începutul anilor 2000, rapperii cu influențe country au vândut milioane de albume și au atras mii de fani la concertele din provincie, plus vânzări de albume în supermarketurile Walmart.

Country-rap, deseori poreclit „hick-hop”, este un hibrid al celor două genuri muzicale, care la prima vedere sunt la pol opus. Publicul country e un pic mai în vârstă, cumpără fizic muzică, încă ascultă radio tradițional și oamenii sunt, de obicei, din comunități rurale. Fanii hip hop-ului sunt mai tineri și își procură online muzica, prin streaming sau download de milioane de albume în fiecare zi de pe site-uri ca Spotify și Datpiff. Întreabă fanii cea mai simplă chestie: „Ce muzică asculți?, iar în funcție locul în care te afli o să auzi răspunsuri de genul „orice în afară de rap” sau „orice în afară de country”.

Dar muzica country și rap-ul au mai multe lucruri în comun decât ai crede. După ce a înregistrat o colaborare cu artistul country Tim McGraw, intitulată „Over and Over”, rapperul din St. Louis, Nelly, a explicat de ce combinația ar putea fi de succes: „Hip-hopul și country înfloresc în comunitățile sărace, deci dacă le pui împreună e posibil să funcționeze, trebuie doar făcut cum trebuie.” Asta-i problema majoră: rareori e combinat cum trebuie. Dacă dai de melodia/parodia „Accidental Racist”, un duet între Brad Paisley și LL Cool J, care cântă un vers penibil despre cum este dispus să uite de lanțurile sclaviei dacă oamenii albi sunt dispuși să-l ierte pentru că-i plac lanțurile de aur. Cu astfel de exemple, oamenii deseori demontează hick-hopul ca un giumbușluc de marketing penibil, care combină două genuri muzicale ce nu ar trebui să împartă un studio de înregistrări.

Citește și: Mii de tineri din America fac rap despre cârnați

Yelawolf nu e un country-rapper, ci un artist hip hop care se diferențiază în industria muzicală printr-un stil muzical infuzat cu rock sudist și povești americane din zonele rurale. Nu e pentru toată lumea, imaginează-ți un Eminem cu accent din Alabama și o afinitate pentru nu metal și un Lynyrd Skynyrd, iar dacă-i combini poți să rezumi destul de bine sound-ul lui. Dar în anii care au urmat de la lansarea mixtape-ului faimos din 2010, Trunk Muzik a reușit să scape de criticile tipice la adresa raperilor albi și să atragă elita media și legendele hip hopului, El a apărut pe coperta revistei Fader și a semnat un contract cu casa de discuri a lui Eminem, Shady Records. El a spus pentru Hot ’97 Ebro că stilul country rap este „făcut prost pentru că nu sunt suficienți oameni din zonele rurale care să înțeleagă mai multe despre hip hop. Nu sunt suficienți oameni pe partea hip hop-ului care să știe mare lucru despre country pentru a combina cele două genuri corespunzător.”

Hip hop-ul folosește deseori sunete digitalizate și pedale de chitară, în timp ce navighează subiecte clișeice despre camionete Chevy și whiskey. Până și Yelawolf cântă despre mașini (practic are cinci menționări într-un cântec numit „Box Chevy”) și alcool (el iubește whisckey-ul Jack Daniels). Dar în melodiile lui mai ambițioase, versurile combină narative gotice din Sud cu influențe suficient de puternice să se diferențieze ca melodii country. Pe melodia „Bible Belt“, o piesă de pe primul lui album independent, Creek Water, el cântă despre casa lui din Sud și descrie o furtună și climatul social la fel de tulburător: „Bine ați venit pe pământul meu, casa mea: ‘Bama/ Unde norii sunt verzi. Unde Klanul mărșăluiește pe străzile înguste/ Unde polițiștii caută acțiune/ Iar stejarii se despică de la fulgere albastre.”

Yelawolf se muta frecvent când era mic și a petrecut ceva timp în suburbia din Nashville, Antioch. El s-a născut în 1979, în Gadsden, Alabama, un loc care mai demult a fost centrul comercial și de fabrici al statului, dar prin anii ’80 a fost numit „unul dintre cele mai neplăcute orașe din America”, într-un articol de Rand McNally. Mama lui a rămas însărcinată cu el pe când avea 15 ani. Din spusele lui Yelawolf, maică-sa era un „rock star” (adică se referea la faptul că bea ca un rock star). Felul în care a fost crescut a fost o inspirație pentru brandul lui, „Slumerica”. În piesa „Whiskey in a Bottle“, el cântă: „Slumerican means: Slum American breed, gutter raised with worldwide dreams.” (Rasa americană din mahala, crescută în canale cu vise internaționale)

Atunci când am fost în duplexul lui, el stătea pe canapea cu o sticlă de Jack Daniels, pe jumătate goală și asculta la maxim Waylon Jennings pe televizorul lui Apple. Era și o fată cu el care purta o combinație de denim cu piele de căprioară. Apartamentul în sine era decorat cu pop art american și suveniruri Yelawolf, inclusiv produse cu brandul Slumerican, cum ar fi un birou negru cu trei picioare aurite sub formă de fulgere. Poți să achiziționezi piesa asta de mobilier pe site-ul lui Yelawolf, Ball Mart, doar pentru 10.000 de dolari.

Ceilalți oaspețidin noaptea respectivă reprezentau o etalare de cei mai renumiți rapperi din Nashville, inclusiv membri ai label-ului său Slumerican. Unul dintre ei era Bubba Mathis, cunoscut anterior ca Bubba Sparxxx, care e cunoscut pentru piesa lui „Miss New Booty”, melodia neoficială de la toate balurile de boboci din 2005. Înainte ca Yelawolf să înceapă să cânte versuri rap pe acorduri de banjo, Bubba a introdus astfel de dialect în albume ca Ugly. Videoclipul care a acompaniat piesa produsă de casa de discuri Timbaland, arată ca un coșmar pe care l-ai avea după o dublă ecranizare a filmelor Deliverance și Varsity Blues: lupte de porci, curse de tractoare și petreceri în pădure. Într-o altă piesă intitulată „Country Folks“, Bubba s-a dovedit vestitorul hick-hopului și spunea că el vorbește pentru „o generație de oameni care îl iubesc pe Tupac și Hank Williams. O facem lată ca în Boondocks.”

Un alt rapper alb pe nume Struggle Jennings a ajuns la scurt timp după mine, în timp ce muzica făcută de bunicul lui, Waylon, încă se auzea în boxele lui Yelawolf. Struggle a ajuns faimos după ce a combinat liniile melodice compuse de Waylon Jennings cu versuri rap. El a scos o melodie și cu Yelawolf, intitulată „Outlaw Shit“. Pentru puritanii din țară, remixarea muzicii lui Waylon cu influențe rap a fost o blasfemie. Însă Struggle nu gândește așa. Conform lui și găștii sale, el duce mai departe tradiția country în afara standardelor. Dar, spre deosebire de Waylon, care a scos din formula muzicală din Nashville orchestrația și a incorporat elemente rock (precum și faptul că băga fără scrupule cantități copioase de droguri), Struggle a introdus elementele hip-hop. Chiar dacă ți se pare că Struggle a profitat de pe urma bunicului său, nu poți nega faptul că el a crescut ca artist prin propria muzică. El a coppilărit în anii ’90, probabil tot pe un fundal de hip hop. Deci e greu să-ți imaginezi ce ar fi putut să producă diferit în termeni muzicali.

Hick-hopul reaprinde scânteia dezbaterii despre locul albilor în hip hop, însă complică un pic situația.

Rapperii de la Yelawolf reprezintă un grup care încearcă să facă ceva nou într-un gen muzical care, deși extrem de popular la nivel local, a fost batjocorit de critici.

Până și Yelawolf și gașca lui nu au scăpat de critică. Una dintre publicațiile mai puțin înțelegătoare cu muzica lui Yelawolf din ultimii ani a fost chiar a noastră. În 2012, un articol VICE sugera că Yelawolf i-a spălat pe creieri pe hipsteri ca să creadă că muzica lui e cool. Plus, a făcut mișto și de freza lui, care la momentul respectiv, era o creastă Mohawk. Când au început să apară și aprecierile, după albumul Love Story, acestea au venit sub forma unui compliment ascuns cu un titlu ce spunea: „Yelawolf s-a întors de pe Tărâmul Degeaba”. Habar n-aveam de lucrurile astea în seara în care l-am vizitat.

În schimb, Yelawolf nu uitase.

Două zile mai devreme, în încercarea de a afla mai multe despre lumea country rap, de care Yelawolf încearcă să se distanțeze, cum mi-a comunicat managerul lui, am vizitat sediul lui Mikel Knight, regele auto-proclamat al country-rapului. Am fost acolo ca să aflu cum Knight, un country rapper alb, care poartă cizme și pălării de cowboy și care rar are concerte și lansări de albume, a reușit în patru ani să dezvolte o afacere din vânzări de albume în benzinării și supermarketuri Walmart, în valoare de 2 milioane de dolari, din spusele lui.

Managerul lui, FAT Thomi, e un veteran al industriei muzicale, care pe vremuri promova hip hop pentru casa de discuri Arista Records. El a explicat care este atracția față de Knight: „Acum vreo șapte ani, am realizat că rapperii negri o să dispară și am observat din ce în ce mai mulți rapper albi. Eu am vrut pe cineva alb pentru că era ceva unic și încă nou în industria muzicală”. Chiar dacă prezicerile lui au fost eronate, FAT Thomi, care e negru, a persistat, iar când l-a descoperit pe Knight, chiar a crezut că a dat de artistul pe care-l putea consacra. „Când l-am ascultat și i-am auzit povestea, am crezut că o să fie cel mai mare boom din industria muzicală, pentru că el combina două genuri muzicale care nu au mai fost combinate până atunci.”

Hick-hopul reaprinde scânteia dezbaterii despre locul albilor în hip hop, dar complică un pic situația. În timp ce Yelawolf, Struggle și Bubba Mathis introduc o sensibilitate rurală în hip hop, Mikel Knight scoate originile muzicii rap și o mulează pe stilul country, ca publicul sudist alb să relaționeze mai bine. În cuvintele lui FAT Thomi: „Mikel a realizat că poate Billy din Sparta nu poate să relaționeze cu ce spune Lil Wayne. Oamenii empatizează cu lucrurile cu care sunt obișnuiți. Deci da, există un element care arată că oamenii country sunt mai predispuși să accepte un tip cu pălărie și cizme de cowboy care cântă rap, decât pe cineva cu dinți de aur și șapcă de baseball.” Knight a descoperit asta prin intermediul propriilor cercetări: „Mă duceam în orice bar de country și întrebam care e formatul lor. Iar Dj-ul sau managerul îmi spuneau că ei ascultă country, dar eu le propuneam rap după 12 noaptea și ei erau de acord.”

„Colt Fort nu ar putea fi mai departe de așteptările noastre de la un rapper contemporan. El e un „redneck” alb și corpolent din Athena, Georgia, cu o mustață în formă de potcoavă și un ten roșcovan, care obișnuia să fie un jucător de golf profesionist.”

Să faci muzică pe baza unei scheme de marketing poate fi îndoielnic. În timp de Knight se consideră un pioner al rapului din barurile country, dar unele dintre versurile lui sunt mai potrivite pentru standurile de tricouri vândute pe plaja din Daytona: „We Don’t Give a Truck”, cântă el, „You ain’t gonna like how I wear my pants/ You ain’t gonna like my rebel flag/ You ain’t gonna like my tat/ But you can kiss my country ass.” (N-o să-ți placă cum îmi țin pantalonii/ Sau steagul meu rebel/ N-o să-ți placă tatuajele mele/ Dar poți să mă pupi în fundul meu country)

Născut ca Jason Cross, Knight a fost crescut doar de tatăl lui și pe la 15 ani deja era pe cont propriu. El a fost de mai multe ori la închisoare pentru agresiune domestică și jaf. În momentele lui cele mai grele, Cross l-a găsit pe Dumnezeu, care el spune că i-a dat ideea pentru Maverick Dirt Road Street Team (MDRST). Grupul are sediul într-un depozit la marginea orașului Nashville și sunt în jur de 40 de angajați. Echipa se plimbă prin orașele mici din America cu o paradă de autobuze tapetate cu poze cu Knight. Singurul scop e să vândă CD-uri cu muzica lui Knight.

Sub un stat confederal pe care e scrisă fraza „heritage not hate“(„tradiție în loc de ură„) din casa lui Knight, i-am cunoscut pe băieții care compun echipa MDRST. Knight în numește second-chancers (cei care au primit a doua șansă). Mulți dintre ei au o poveste asemănătoare: fără părinți, lăsați singuri de mici și probleme cu autoritățile. Unul dintre ei își abandonase copii ca să alăture echipei MDRST, cu speranța că astfel o să-și lanseze și el cariera de country-rapper. Altul mi-a spus că l-a văzut pe Satana într-o parcare de la Walmart și a făcut o supradoză de speedball. El susține că a murit pentru câteva minute până când paramedicii l-au resuscitat. Într-o săptămână, el era în turneu și promova cd-urile lui Knight. Echipa se trezește în fiecare zi la șase dimineața, se roagă împreună, își fac exercițiile de dimineață și apoi umblă 14 ore pe zi să vândă muzica lui Knight. Unele zile pot fi atât de crâncene încât, în 2014, doi membri au murit într-un accident de mașină, probabil din cauza oboselii.

Într-o parcare dintre o benzinărie Shell și un restaurant din Henderson, Tennessee, am încercat și eu să vând CD-uri cu Knight. Am vândut primul cd unei femei mai în vârstă, care conducea un Ford Escort. Ea locuia destul de departe în munți și nu prea avea bani la ea, dar mi-a spus că are două fete cărora s-ar putea să le placă. În timpul zilei, vindeam cd-uri oamenilor care și ei la rândul lor, se chinuiau să facă un ban într-un oraș mic. Din multe puncte de vedere, cei care cumpărau cd-urile nu erau cu mult diferiți de cei care le vindeau.

Knight profită de un val de popularitate care a ajuns la cote maxime prin 2011, atunci când Jason Aldean, un muzician pop, alb ca un crin, cu pălărie și cizme de cowboy, care nu a cântat în viața lui rap, a lansat un cover rap al melodiei „Dirt Road Anthem”. Un mix de lucruri tipice country și versuri rap, el a conceput o poetică despre drumuri de țară și camionete, cu un videoclip care părea ca o secvență romantică din Friday Night Lights. „Dirt Road Anthem” a explodat și a devenit cea mai populară piesă country a anului. Plus, a ajutat la formarea erei bro-country, în care artiști ca Florida Georgia Line împrumuta pe bâjbâite din stilurile hip hop și EDM, iar subiectele melodiile erau diverse, de la bere la camionete. Aparent, ăla a fost momentul în care hick hopul a ajuns mainstream.

Cea mai ciudată parte a fenomenului „Dirt Road Anthem” e faptul că a fost un cover al unei piese compuse și interpretate original de un tip pe numele din buletin Jason Farris Brown, dar care e cunoscut sub pseudonimul incredibil de americănesc: Colt Ford.

Colt Ford nu ar putea fi mai departe de așteptările noastre de la un rapper contemporan. El e un „redneck” alb și corpolent din Athena, Georgia, cu o mustață în formă de potcoavă și un ten roșcovan, care obișnuia să fie un jucător de golf profesionist.Cu toate acestea, casa lui de discuri, Average Joe’s Entertainment, a încolțit piața de country-rap fără să fie acceptată nici de industria country și nici de hip hop.

Ambele părți au reacționat cu dispreț față de muzica lui Ford. Puritanii country s-au scandalizat când au văzut pe cineva care părea că ia în batjocură tradițiile sfinte. Fanii hip hop credeau că e un fel de exploatare a rapului prin cultura albilor, mai ales că de data asta baza acestui gen părea scoasă din rădăcini. În loc să introducă un vocabular sudist unui public rap, cum au făcut și alții ca Outkast, ei adaptau rapul pentru un public country. Piesa „Answer to No One”, în care Ford cântă despre cum el trage cu pușca și votează pentru republicani, e în contradictoriu cu rădăcinile hip hopului ca muzică de protest pentru negri, mai ales când a devenit imnul camăaniei lui Rick Perry. Același Rick Perry a cărui fermă de vănătoare din Texas era denumită „Niggerhead“. Acum numele lui era invocat într-o melodie rap în care Ford a schimbat versurile originale: „Hank Junior supporter/ lets protect our border” cu „Rick Perry supporter/ lets protect our border.”

„În timp ce simbolurile ca pălăriile country, steagul Confederației , whiskey și camionete sunt la fel de comune în country rap ca și în piesele lui Yelawolf, versurile scrise de acesta tind să oferă o portretizare mai nuanțată a ceea ce înseamnă să fii alb și sărac în America.”

Ford a luat în derâdere reacția la fuziunea brandului său cu o piesă lipsită de respect intitulată „Hip-Hop în a Honky Tronk”, în care el cântă în mod sarcastic cum Hank Williams s-ar rostogoli în mormânt dacă ar ști că se ascultă rap în barurile din Nashville. El s-a aliat cu Shannon Houchins, un veteran din industria rap, care a mai lucrat și cu Bubba Mathis, iar împreună au găsit o modalitate de a trece peste criticile industriei și au adus country-rapul direct fanilor.

În 2011, Houchins a primit un telefon de la un tip care avea un „parc de noroi” Pleasant VIew 4×4, în Nichols, Carolina de Sud. Houchins a crescut într-o casă din Georgia, unde avea un sand pit în care se juca cu ATV-ul , dar nu auzise niciodată de un mud park.

Tipul din Nichols i-a oferit mai mulți bani decât orice concert plătit pe care-l avusese Ford. Așa că ei s-au dus și au găsit în Nichols un teren de pietriș special pentru ATV-uri, iar un pic mai departe era impovizată o scenă cu un sistem audio.

Pe timpul zilei, parcul s-a umplut cu petrecăreți veniți de departe pentru concert. Oameni veneau cu camionetele, camioanele treceau prin șanțuri, de nămol făcute de acei fani care erau deja scufundați în bălți de noroi din propria lor voință. Urme de roți mari s-au depus în șanțuri și spectatorii de delectau cu Moonshine. La astfel de eveniment, Ford ar vinde în mod normal, mărfuri în valoare de 800 de dolari, dar acolo, în mijlocul Carolina de Sud, el a scos mai mult de 12.000 de dolari. În cele din urmă, 4.700 de oameni au participat la un spectacol într-un oraș cu o populație de mai puțin de 400.

Houchins s-a întors în Nashville și a căutat pe net orice se apropria de un mud park și a început să dea telefoane. „La început aveam 26 de locații pe lista mea, acum am 600″, mi-a spus el.

Yelawolf e mândru de originile lui sudiste. În piesa „Whiskey in a Bottle”, aceeași melodie în care el definește termenul de „slumerican”, el cântă: „Call me a redneck, I just tattooed it”. El chiar a făcut asta, a tatuat cuvânt RED pe gâtul său. În noaptea în care am fost la el acasă, el era îmbrăcat cu o vestă de denim, iar pe spate avea cusut steagul Confederației. El a apărat simbolul cu vehemență într-o postare de pe Instagram din 2015, care mai târziu a șters-o: „Nu o să las pe nimeni să mă dezbine de originile mele…you fucking fuck boys can save it with this Dixie SHIT!!. You media succubus in fashion and news are taking full advantage of yourself’s business […] We love our small towns and we love our folks […] I saw the GROWTH and the POWER !! NOT THE DEMISE!!!”. Asta a fost la scurt timp după masacrul de la Biserica Episcopală Metodologică Africană Emanuel din Charleston, Carolina de Sud, unde un extremist alb a omorât nouă enoriași african-americani.

În timp ce simboluri ca pălăriile country, steagul Confederației , whiskey și camionete sunt la fel de comune în country rap ca și în piesele lui Yelawolf, dar versurile scrise de acesta tind să oferă o portretizare mai nuanțată a ceea ce înseamnă să fii alb și sărac în America. “I grew up deep in the gutter / Raised by wolves, church steeples, and a single white mother,” spune el în piesa “To Whom It May Concern.” Scrisă după ce a fost atacat pentru postarea lui de pe Instagram în care apăra steagul, melodia este o scrisoare deschisă către criticii lui. El cântă în stilul lui simbolic staccato: “I took it upon myself to adopt all of these outcasts / I took the American and the Confederate flag / Threw it in my back pocket, I even went and got tats / And carried them like a shield for the shit that once held me back.” Timp de opt minute, fără refren, Yelawolf explică cum a crescut și unde și chiar vorbea serios când spunea: „”that all these years we’d been / The brunt of the jokes, America made it clear that we were backwards, wrong / Behind, and segregated.” Dar într-un moment rar și placid, el se înduplecă: „Black American culture is in the thread of my veins / It’s rock ‘n’ roll till I die, I’m just a rebel in shame / Yes, I apologize for me and anybody with that flag / Honestly, any proud southerner is sad.”

Această sumă de introspecție și auto-conștientizare a originilor muzicii sale ca formă de artă african-americană, precum și natura conflictuală a clasei muncitoare, care a dominat aceste alegeri este greu de găsit în country-rap. Faptul că el a făcut o încercare serioasă de a exprima ceva semnificativ explică de ce el încearcă să se distanțeze de genul și de ce nu-i place să fie asociat cu Mikel Knight și Colt

De asemenea, asta explică și ce s-a întâmplat în continuare, în apartamentul său. Doar câteva replici din interviul meu, Yelawolf a luat cuvântul și m-a sfâșiat. După ce a citit articolul VICE de acum patru ani, care a râs pe seama lui, el a spus că site-ul exploatează oamenii, ne-a numit “jurnaliști de grădiniță” și în mod repetat, m-a făcut „tocilar”. Din când în când, fata cu care era venea în spatele lui să mai arunce niște insulte. Între timp, Jennings și Struggle Bubba Mathis stăteau în apropiere și savurau în liniște scena.

Se oprea de fiecare dată să ia o înghițitură de Jack Daniels, și mă invita să beau și eu. Tocmai când părea că făceam progrese, el a pus brațul în jurul meu. S-a mutat mai aproape, a luat pe un ton mai calm și mi-a spus în șoaptă tare, astfel încât să se audă încă o piesă Waylon Jennings pe fundal. El a spus că, dacă vreau să scriu o poveste despre el, ar trebui să fie singurul artist intervievat. I-am spus că nu pot face asta.

„De ce?”, a întrebat el.

„Pentru că deja am vorbit cu alți oameni”, am răspuns eu.

„Cu cine?”

„Cu Mikel Knight….”

Apoi m-a lins pe față, mi-a zis să mă duc dracului, după care a leșinat în dormitorul lui de la etaj.

Zach Goldbaum este gazda Noisey, un show care plimbă publicul prin întreaga lume pentru a întâlni artiști și oameni din scenele muzicale cele mai populare și uneori controversate. El se întoarce la VICELAND în ianuarie.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre rap:
Clipul cu românii care cântă manele-rap în metroul din Paris e tot ce-are mai frumos de oferit țara noastră
Un tip a făcut o melodie rap atât de proastă, că e trimis la închisoare
Fă cunoștință cu regina rap din Zimbabwe