A fost Iisus gay?

Imagine modificată via utilizatorul Flickr Waiting for the World

Imediat după hotărârea istorică a Curții Supreme asupra căsătoriilor gay , era ca și cum toți creștinopații, mândri că sunt homofobi, au ieşit ca ciupercile după ploaie să ne amintească tuturor că ei încă urăsc de moarte gayii. Ca evreu hetero, homofobia asta de prin rândul adepților lui Iisus întotdeauna mi s-a părut puțin cam ciudată: să slăvești la picioarele unui bărbat cu pătrățele și bine dotat e ceva cel puțin homoerotic. Dar, până la urmă, însuşi Iisus e ăla care-mi face radarul de gay să se aprindă ca un brad de Crăciun. E un tip suplu, tânăr și pletos, înghesuit de un batalion de bărbați, care le spune tuturor să se iubească si să aibă grijă unul de celălalt, care mai târziu e bătut de-i sună apa în cap de o gloată de conservatori închişi la minte, îngroziți de schimbare.

După câte se pare, nu e doar teoria mea. Doctorul în teologie Bob Shore-Goss, un pastor gay, a scris câteva cărți pe tema asta, printre care Queering Christ și Jesus ACTED UP: A Gay and Lesbian Manifesto. Are un doctorat în Istoria Religiilor de la Harvard și face parte din comitetul național al Centrului pentru Studii de Sexualitate în Religie. Ah și crede că Iisus a fost gay. Am luat legătura cu pastorul Goss, care mi-a expus dovezile biblice și mi-a explicat teoria lui.

Videos by VICE

Imaginea aparţine utilizatorului Flickr Waiting for the World

VICE: A fost Iisus gay?
Bob Shore-Goss: Aș zice că încă este. De dragul credinței, ar fi un mare privilegiu să mi-o trag cu el. A fost cel puțin queer. Adică n-a respectat regulile heteronormative ale culturii lui. A dat complet peste cap noțiunea de masculinitate și codurile de gen. Când zici de cineva că e queer, nu are neapărat de-a face cu orientarea sexuală, dar poate include și asta. Pavel, de exemplu, aș spune că azi ar fi catalogat drept un gay nedeclarat, dar ei nu aveau vocabularul ăsta pe-atunci.

Cum era homosexualitatea percepută pe vremea lui Iisus?
Nu exista niciun concept de orientare sexuală, dar exista conceptul de gen. Așadar, în Biblie, când un bărbat și-o trage cu alt bărbat așa cum și-ar pune-o c-o femeie, e o oroare. Vezi tu, accentul se pune pe faptul că bărbatul ăla își tradează rangul: se comportă ca o femeie. Deci înainte de toate e o violare a codurilor de gen, mai degrabă decât o violare a normelor sexuale. Codul masculinității este foarte rigid în lumea antică. Bine, relațiile homoerotice sunt foarte răspândite în antichitate, în special dacă ne uitam la spațiul roman și grec.

Iisus vorbește vreodata despre asta?
De fapt, chiar unul dintre miracolele lui Iisus este vindecarea băiatului centurionului. E în Evanghelia după Matei și în Evanghelia după Luca. Matei foloseşte termenul de „pais” pentru a-l descrie pe băiatul ăla, care este în esență un concubin al centurionului. De la cuvântul ăsta provine şi termenul de „pederastie”. E o relație sexuală. Vine la Iisus și îi cere să-l vindece. Iisus întreabă dacă să-l vindece și sutașul răspunde, „Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul meu, ci numai zi cuvântul şi se va vindeca băiatul meu.” Iisus spune despre credința centurionului, aflat într-o relație homoerotică, că „la nimeni, în Israel, n-am găsit atâta credinţă”.

Ce e absolut genial la asta e că milioane de catolici în fiecare duminică când merg la slujbă, zic „Doamne, nu sunt vrednic să te primesc, ci numai zi cu cuvântul şi mă voi vindeca.” Rostesc fraza asta homoerotică, în care-l citează pe cineva care se afla într-o relație homosexuală. Am periat-o frumos și, între timp, am uitat de unde vine. Dar biserica din secolul doi știa foarte bine lucrurile astea, înțelegea perfect că e vorba de o relație homosexuală și nu făcea mare caz din asta.

Ce dovezi există în Biblie pentru homosexualitatea lui Iisus?
Sunt indicii printre rânduri. Indiciile vin din Evanghelia după Ioan, care folosește sintagma „discipolul cel iubit”. Discipolul ăsta și Iisus au o relație intimă, deși sunt semne de întrebare cu privire la cine e de fapt discipolul. Oricum, discipolul cel iubit stă cu capul rezemat pe pieptul lui Iisus la cina cea de taină și se pare că pătrunsese cumva în „tunica internă”, ceea ce azi numim lenjeria intimă a lui Iisus. E un gest foarte intim și e un gest special de afecțiune între cei doi.

Îmi imaginez că Iisus își iubea toți adepții, până la urmă le-a spus tuturor să-și iubească aproapele. Așa că pare important că a ales pe unul singur ca „cel iubit” .
Este. Iisus mai numește o singură dată o altă persoană „cel iubit” și atunci este vorba de Lazăr. Mai e și un fragment, descoperit în anii ’60 de un profesor de istorie și studii antice, Morton Smith, un cercetător foarte bun. A găsit o inscripție care face referire la o evanghelie secretă, datată cândva la sfârșitul secolului întâi. E un fragment care descrie un băiat dezbrăcat care vine la Iisus foarte târziu în noapte și petrece noaptea cu el pentru o „inițiere”. Evident, fragmentul ăsta e controversat. Dar scoate la iveală faptul că a fost un fel de relație homoerotică la mijloc.

Pare că, așa cum e cu majoritatea lucrurilor din Biblie, poți să tragi singur concluzia, inclusiv că Iisus a fost gay. Adică, ai personajul ăsta queer, care nu s-a căsătorit niciodată.
Chestia asta e destul de semnificativă. Iisus a fost un rabin, un învățător și toți rabinii pe vremea aia erau căsătoriți. Dar nu există nicio mărturie asupra căsătoriei lui Iisus. Sunt câteva teorii interesante. Poate că era bisexual și avea o relație și cu Maria Magdalena, și cu discipolul cel iubit. Poate că era intersex sau trans, pentru că s-a născut fără tată, deci probabil s-a născut femeie și a trăit apoi ca bărbat. Virginia Mollenkott susține asta în cartea ei, Omnigender. E un argument interesant. Ce încerc să spun e că oamenii văd asta ca pe ceva important. Odată a venit o studentă lesbiană la mine și mi-a zis „Iisus nu a fost gay, a fost perfect.” Ce crezi că spune asta despre propria ei imagine de sine? Poziția catolică spune că Iisus e perfect, așadar e intrinsec bun. Pe de altă parte, catolicii spun despre gay că suntem intrinsec malefici. Chiar si creștinii evanghelicii vor spune că Iisus a fost perfect, așa că, pentru a fi salvat la evanghelici, trebuie să fii heterosexual.

Dar, dacă Iisus a fost gay și a fost „perfect”, atunci numai gayii se duc în rai, că numai ei sunt perfecți, nu? Savurez din plin ironia asta.
Știi, cred că imaginea de ansamblu vorbește mai mult despre cât de universală e figura lui Iisus. Iisus avea sexualitate. Înainte credeam că tot ce are legătură cu Iisus e perfect. Apoi, în primul an de școală, citeam o carte de John A.T. Robinson, un episcop anglican și cercetător al Noului Testament, The Human Face of God , și am găsit acolo o mică notă de subsol care m-a deranjat. Spunea că Iisus a tras o bășină. Și mi-am zis, „Oh, dumnezeule!” Apoi m-am gândit Păi, OK. Era și el om. Și asta a condus până la urmă la „Dacă era și el om, asta înseamnă că avea noaptea câte-o erecție? Avea poluții nocturne? Toți bărbații trec prin asta”. Lucrul ăsta mi-a erodat mie fundamentalismul catolic. Și am mers un pas mai departe şi m-am întrebat: „Era oare Iisus activ sexual?” Și apoi: „Cu cine?” Apoi m-am gândit: „Chiar contează?” Și cred că da, contează.

Dacă Iisus a fost o persoană reală, atunci sigur a avut sexualitate. Asta ar însemna că sexualitatea era un lucru pozitiv, pentru că avem nevoie să revendicăm sexualitatea ca pe un lucru bun și extraordinar, oricare ar fi sexualitatea ta. Vreau să spun că toate formele de expresie sexuală sunt o binecuvântare pentru că suntem făcuți după chipul lui Dumnezeu.

Ce-mi dau eu seama din asta e că Iisus, ca un individ queer, se poate raporta la lupta bărbațiilor gay. Se simțea și el ca un proscris, oamenii au fost violenți cu el din cauză că era queer și alte căcaturi d-astea prin care trec.
Da, îți dau dreptate.

Chiar dacă Iisus n-ar fi fost gay, îmi imaginez că s-ar simți cu siguranță mult mai apropiat de minoritatea gay, decât de creștinopații heteronormativi care predică ura.
E amuzant, pentru că fundamentaliștii se tot întorc și interpretează greșit lucrurile astea și se isterizează, pentru că nu înțeleg contextul istoric. Fac un abuz și își denaturează propria lor ideologie. Și, de multe ori, sunt atât de îndârjiți din cauza internalizării homofobiei, ceea ce mie îmi sugerează că ăia care simt nevoia să urască chestia asta în alți oameni de fapt își reprimă asta în ei. Iisus n-a fost fundamentalist. El a vorbit în parabole și metafore și povestiri.

Era activ sau pasiv, Iisus?
Versatil.

Traducere: Ovidiu Tiță

Urmărește VICE pe Facebook.

Citeşte mai multe despre Iisus:
Iisus şi Arsenie Boca nu au nimic mai bun de făcut, decât apară pe pereţi, garduri şi grătare
Inima lui Hristos din Harghita e mai hardcore ca statuia imensă de la Rio
Iisus din Siberia