Călătorii

Imagini de la cel mai mare marș neonazist din Europa

Sâmbătă, pe 12 mai, în jur de zece mii de croați – printre care și niște oficiali neonaziști și catolici – s-au strâns pe un teren din sudul orașului austriac Bleiburg ca să comemoreze înfrângerea Ustașei din mai 1945.

Mișcarea asta fostă nazistă a fost responsabilă de uciderea a sute de mii de evrei, romi, sârbi și musulmani în cel de-al Doilea Război Mondial, mulți dintre ei în lagărul de concentrare Jasenovac din Croația, singurul care era condus fără implicarea Germaniei.

Videos by VICE

La finalul celui de-al Doilea Război Mondial, membrii Ustașa au fost capturați și uciși de Aliați în Bleiburg. Evenimentul anual care deplânge acest lucru e organizat de Biserica Catolică Croată, care susține că adunarea nu e politică, ci doar o slujbă pentru „amintirea celor morți”.

1526231213095-2Personen_Romanmoeseneder

„Suntem aici pentru amintirea eroilor căzuți”, mi-au zis tipii ăștia.

Dar conform Centrului de Documentare a Rezistenței Austriece, evenimentul e „cel mai mare marș anual neonazist” din Europa. În ciuda sutelor de oameni care protestează față de eveniment, guvernul austriac nu a făcut nimic ca să-l oprească.

Oricum, a devenit destul de repede evident că evenimentul de sâmbătă era unul politic, nu doar o „slujbă comemorativă”. În ciuda interdicției de a folosi simboluri politice clare, discursuri și uniforme, un participant a făcut salutul nazist de mai multe ori în fața camerei, chiar dacă-i ilegal, și-n prezența polițiștilor austrieci. Tomo Bilogrivić, de la mișcarea Dreaptă Unită Croată, a ținut un discurs în apărarea fascismului, în timp ce simbolurile și steagurile rasiste au fost expuse peste tot pe teren. Și, deși am văzut două persoane cărora li s-a interzis accesul pentru că purtau tricouri cu sloganul Ustașa, „Za Dom Spremni” (Pentru Țara Mamă), alții, printre care și copii, și le-au purtat pe ale lor toată ziua.

Găsești mai jos și mai multe fotografii de la eveniment:

1526218995330-Death_Facism_romanmoeseneder

Un protestatar a scris „Moarte Fascismului” pe drumul spre eveniment.
1526219011619-Fahne_Romanmoeseneder

Mulți dintre participanți și-au adus și copiii.
1526219023838-Fahnen_Romanmoeseneder

Steagurile Croației
1526219071508-Gebete_Romanmoeseneder

Un moment de rugăciune înainte să-nceapă slujba.
1526219089161-Hitlergruss_zensiert_RomanmoesenederJPG


1526219094715-Katholiken_RomanmoesenederJPG

Evenimentul a fost organizat de biserica catolică croată, care susține că marșul ăsta e doar o șansă prin care poți să-i plângi pe cei morți.
1526219111190-Komunion

Unul dintre vizitatori se împărtășește.
1526219126362-Kranz_Romanmoeseneder

Unii dintre vizitatori au adus coroane din flori ca să onoreze Ustașa.
1526219141422-Kranze_Romanmoeseneder

Mai multe coroane
1526219148967-Menschenmasse_Romanmoeseneder

Mulțimea de 10 mii de oameni în Loibacher Feld, din Bleiburg, regiunea austriacă din Carinthia, aproape de granița Sloveniei.
1526219172291-Menschenmasse_RomanmoesenederJPG

O capelă împrovizată de la eveniment.
1526219179027-Riesenfahne_RomanmoesenederJPG

1526219220151-weg_RomanmoesenederJPG

Articolul a apărut inițial pe VICE AT.

https://www.facebook.com/viceromania/
https://www.facebook.com/viceromania/