Trăim vremuri în care PR-ul e totul – dacă nu știi să împachetezi cum trebuie ce vrei să vinzi la drumul mare, mori cu valoarea în brațe, oricât ai fi de bun. În 2023 nici măcar domnul nostru Albert Einstein n-ar primi share la nebuniile lui cu fizica, dacă n-ar ști să le monteze într-un clip atrăgător de maximum 30 de secunde pe TikTok.
Principiul ăsta se aplică și-n învățământul contemporan. În România, facultățile se întrec în imnuri care mai de care, doar ca să convingă absolvenții de liceu să vină la ele și să nu plece direct în Germania. Nici liceele patriei nu se lasă mai prejos. Dacă pe vremuri se măsurau în promovabilitate la bac ori la procentul de absolvenți care fac pasul spre mediul universitar, acum se bat și-n imnuri.
Videos by VICE
Asta e bine, din două motive. Pe de-o parte, imnul reprezintă o modalitate virală prin care să te diferențiezi de liceele rivale, că doar n-o să te lauzi că proful tău de matematică predă mai bine decât cel al vecinilor. Pe de alta, publicul larg se poate distra serios, că ne-am săturat cu toții să ascultăm manele ironic sau să răscolim stand-up-ul românesc.
Pentru că da, așa cum bănuiești, majoritatea acestor imnuri sunt eșecuri colosale. Firesc pe undeva, că să faci muzică decentă e infinit mai greu decât să ceri fondul clasei sau să-i zici elevului să vină cu mama la școală. În fine, hai să-ți prezint piesele pentru care ai venit aici:
Imnul de la Benjamin Franklin merge la beție mai bine decât o manea cinstită
Imnul de la Liceul Teoretic Benjamin Franklin din București are deja aproape zece ani, s-a tot rostogolit pe net și rămâne o capodoperă absolută. E un soi de cover cu iz de manea de petrecere la „Vinovații fără vină”, a lui Florian Pittiș. Pittiș probabil s-a răsucit puțin acolo unde e când a auzit-o pe asta cu „Benjamine”.
Doamna directoare e un personaj căreia îi poți face profilul doar pe baza acestor 250 de secunde de fredonat. Energică, cu plămâni sănătoși, genul care îți dă sfaturi de unde să-ți cumperi țigări la bucată în zonă, dacă te arde rău buza. Sigur, pune condiții, de pildă să râzi la bancul pe care l-a primit azi dimineață pe WhatsApp.
Modul grijuliu în care anunță „refren” înainte de refren transmite cumva că-i genul de profesor care îți explică și de trei ori lecția în caz că n-o înțelegi. Totodată, inspiră și neîncredere față de elevii săi, pe care pare că nu-i consideră neapărat cele mai ascuțite creioane din penar. În fine, fiecare știe mai bine ce are în ogradă.
Muzică: 9/10 – Merge la chefuri mai bine decât orice din folkul românesc. În plus, după cum ziceam, n-ai cum să nu dansezi pe refren.
Versuri: 10/10 – Mult peste Andre sau A.S.I.A. „Zâmbeam la orice trei, ca Monalisa” e o comparație la care rapperii români doar visează. Plus că nostalgia („De colegi, de profesori o să-mi fie tare dor / Și de banca mea cea dragă, și de clasa mea întreagă”) se îmbină ideal cu laudele de sine („Și băieții sunt cam iuți, dar profesorii-s drăguți”).
Visul pătârlăgean te face să vrei să studiezi instant la Radu Vlădescu
Când am urmărit primele secunde din clipul cu imnul Liceului Teoretic Radu Vlădescu, din Pătârlagele, am crezut că am nimerit din greșeală la o nuntă de țară. După care i-am văzut pe bieții copii îmbrăcați toți cam la fel, de zici că s-a deschis SH nou la ei în comună, și mi-am schimbat viziunea.
Gândul mi-a zburat la Katiusha și alte melodii rusești – poate și din cauza accentului cântăreței, care confirmă odată pentru totdeauna că Buzăul cam e în Moldova. Altfel, bănuiala mea e că toți elevii din videoclip au fost amenințați cu rigle la palmă dacă nu vin la filmări. Asta sau o zi la sapă cu dirigintele.
Senzația de tineret UTC-ist persistă și din cauza versurilor. De exemplu: „Tu ești stindardul școlii românești / Al tău renume e vestit în țară / Te înalți pe locuri sfinte strămoșești”. Am mai auzit și exprimări precum „făclie înălțătoare”, „stea ocrotitoare”, „plai” ori clasicul „urmași de daci și de romani”. Practic, dacă s-ar întrerupe clipul din când în când, ai zice lejer că ești în anii 1980.
Muzică: 6/10 – L-aș pune pe fundal la un documentar despre viața de zi cu zi la Phenian.
Versuri: 5/10 – Notă de trecere doar pentru sintagma „vis pătârlăgean”, care e doar la un cuvânt distanță de „vis american”.
Imnul de la Stolnicu declară pe față război limbii române
Oamenii de la Liceul Simion Stolnicu, din Comarnic, au vrut să-și promoveze școala și să facă ceva frumos, de suflet. Doar că n-au găsit laudă mai bună decât „cât e de special”. Așa că dacă vrei să mergi acolo și să înveți limba română, nu prea e combinație.
În schimb, imnul pare o reclamă la cluburile din Regie de la sfârșitul anilor ‘90. Practic, băiatul și fata care prestează acest imn ar fi putut să oricând să cânte la un bal obscur în discoteca Maxx. Întrunesc cele două condițiii de bază: n-au talent, dar nici idei. Ajută și negativul, care pare făcut de un tip care la o adică îți instalează fără probleme și Windows cu Solitaire f.
Muzică: 3/10 – t-Short pare cel puțin Abba pe lângă trupa de la Stolnicu.
Versuri: 4/10 – Am dat patru pentru că măcar sunt versuri multe. Dar când zici „liceu ce rar mai găsești” sau „ani ce nu-i mai regăsești”, nu păcălești pe nimeni. Doar ți-e frică să spui „care”, că poate trebuia „pe care” și te arzi.
Taxi cântă imnul unui liceu din Focșani și asta e tot ce trebuie să știi despre succes
Ăsta e un imn cântat de trupa Taxi, care arată că gloria e efemeră. Formația asta parcă avea clipuri pe Atomic cândva, bașca solistul exprima păreri și unii oameni chiar le considerau relevante. Între timp, Taxi cântă cu foc imnul Colegiului Național Unirea din Focșani, semn că succesul e azi și mâine te trezești că fredonezi „CNU nu e un liceu, e un stil de viață”.
Altfel, ca orice piesă de la Taxi, imnul e cam plictisitor. Refrenul se vrea ușor de reținut și antrenant, doar că nu e. Aș asculta oricând un gol strigat de Ilie Dobre decât chestia asta. Cică „unii trăiesc acut, alții trăiesc voalat”. Nu poți să mă convingi să nu dau skip cu așa vers, îmi pare rău la domnii intelectuali. Mă rog, sper să le placă elevilor măcar.
Muzică: 6/10 – Nu te supără să o auzi pe fundal la terasă, dar n-ai asculta vreodată așa ceva acasă.
Versuri: 4/10 – Cuvinte multe, nimic pătrunzător. E un imn de liceu, dar la fel de bine putea fi o reclamă la un detergent care scoate cele mai nasoale pete.
Omul meu Dixy cântă rap pentru liceul Cantemir din Darabani
La Liceul Dimitrie Cantemir din Darabani imnul e pe ritmuri de rap. Mă rog, nu e imn oficial, după cum a subliniat ferm domnul director, probabil mai aplecat spre pop sau rock de felul lui. Dar omul meu Dixy o dă cu suflet și entuziasm, pe bază de „respect și bunătate”, de te întrebi dacă vorbește despre liceul lui sau menținerea păcii la el în cartier.
Dixy m-a cucerit când a povestit cum se chiulea la terasă la Relu, nume care mă face să miros deja grătarul. Îmi place să cred că la Relu se mâncau și mici, și cârnăciori, nu se bea doar bere și se făcea mișcare la degete de la păcănele. Altfel, ce să zic. Dixy my boy e simpatic, pare un om okay și cu bun simț, chit că Darabani e în județul Botoșani.
Muzică: 8/10 – Ritm plăcut, poți să dai din cap la ora de chimie chiar dacă nu înțelegi nimic din ce se predă. Plus că refrenul i-a ieșit mai bine decât trupei Taxi.
Versuri: 8/10 – Se bate cu pumnu-n piept și pentru orașul Darabani, nu doar pentru liceu, dar aș mai fi lucrat la aia cu „trecem prin vânt și prin ploi”, că l-au mai folosit 1458 de artiști până acum.
Imnul Liceului Pedagogic din Bârlad e făcut să te certe că-l asculți
Când am dat play la imnul Liceului Pedagogic din Bârlad, mi-a venit instant să mă duc să spăl vasele și să fac patul, așa de tare mi s-a părut că ceartă domnișoara ascultătorii. Apoi m-am calmat, dar nu pentru că s-a liniștit fata, ci pentru că erau vasele deja spălate. Cântăreața te trage de urechi toată melodia sau poate așa e vocea ei, incompatibilă cu muzică.
Bine, altfel piesa nu-i chiar rea. Cam așa ar suna orice trupă de coveruri care se gândește într-o zi să scoată și o compoziție proprie. Ar fi fost chiar mai bună fără acel moment de rap vorbit dinaintea ultimului refren. Tipul ăla a picat ca nuca-n perete, la fel de inoportun cum apăreau băieții ăia netalentați care își ziceau Hi-Q când cânta Dana Nălbaru. Altfel, de apreciat construcția „suntem primii la sculptură”, un soi de mănușă aruncată liceelor rivale din Târgu Jiu.
Muzică: 6/10 – Dădeam 8 fără regrete dacă nu intra băiatul ăla care face reclamă la neputință.
Versuri: 7/10 – Simple și de efect, cât să-ți dai seama că nu se pune prea tare accent pe învățat la liceul ăsta. M-a intrigat aia cu „nu există liceu mai bun, mai frumos și mai cool în tot Bârladul”. Așa o fi, nu zic nu, dar nu e motiv de mândrie să fii cel mai răsărit din Bârlad, că e ca și cum te-ai făli că ești cel mai cinstit din închisoare.
