Am ajuns la Bruxelles cu o seară înainte de Brexit și, ca să iau pulsul european, m-am instalat într-o crâșmă din Place Luxembourg, zona pe unde bântuie toți europarlamentarii. Intru, mă așez la bar, comand o bere de abație la cinci euro. În colț, masă mare de pesediști: Rovana Plumb, Mihai Tudose, doctorul Ciuhodaru, Dan Nica și alții. După vreo 30 de minute, Tudose vine la bar și cere nota în limba română. Zic: băi, ce naiba, Tudose nu mai ține la băutură? Se crede la Brăila? Surpriză: chelnerul îi răspunde tot în română, semn că Tudose și-a găsit locul la Bruxelles.
O rog și eu pe o chelneriță, politicos, european, în engleză, să-mi facă nota. Îmi răspunde în română: „E a doua zi de când lucrez aici, n-am voie să umblu cu bani, doar spăl și șterg pahare. V-am auzit vorbind în română la telefon”. Încă o dovadă că suntem peste tot acasă. Vreo 450 de mii de români trăiesc cu forme legale în UK. Vine ziua cea mare: primul stat care părăsește UE, și nu orice stat: Marea Britanie.
Videos by VICE
La intrarea pentru presă e o coadă ca la poșta din Titan. Aștept. La filtrul de securitate e pe tură o italiancă. Mă întreabă de unde sunt. România. „Buna ziua”, îmi spune, fără diacritice. Intru în sfârșit în clădire. Pe holurile Parlamentului European e babilonie: jurnaliști care transmit frenetic evenimentul istoric, eurodeputați vorbind în toate limbile UE și mulți cărăuși de mape cu statut de asistenți. Îl văd pe Dacian Cioloș înconjurat de camere. Lângă el e un tip înalt care flutură, extrem de agitat, un fular în culori britanice. Aflu că tipul e Shaffaq. Shaffaq Mohammed. Europarlamentar englez de origine pakistaneză. „Shaffaq a făcut turul televiziunilor zilele astea. Plânge după UE. E printre cei mai vocali din tabăra Remain”, îmi spune un ziarist acreditat de mulți ani la Bruxelles.
Într-un colț, o doamnă britanică încearcă să oprească Brexitul cu câteva bucăți de carton împânzite cu tot felul de mesaje politice. Ține cu dinții, la propriu, o foaie pe care scrie #deniedmyvote. N-a reușit să oprească Brexitul, dar a reușit totuși să strângă în jurul său mai mulți jurnaliști cu apetit pentru selfie. În rest, lumea merge mai departe, cu tot cu Marea Britanie.
La un moment dat, în aglomerația imensă de pe holul central, care leagă plenul de studiourile TV, își face apariția, călcând suav pe scena politică europeană, miss Belgia, în carne și mai ales oase, cu ditamai coroana pe cap. Unii eurodeputați, deși se află în direct la TV, se dedau plăcerii și întorc capul după lady in white. Gest urât, neconform cu conduita europeană. Mă strecor, cu greu, la balconul rezervat presei, unde duhnește a transpirație. Aud scandal jos, în plen. Când mă uit, Shaffaq se manifesta ca pe stadion. Ce-l enervase? Discursul de adio rostit cu zâmbetul pe buze de Nigel Farage, cel mai mare fan al ieșirii Marii Britanii din UE. Farage pariază, din vorbe, pe distrugerea întregului proiect european. Următoarele ţări care vor părăsi Uniunea ar putea fi Polonia, Italia sau Danemarca, sugerează politicianul care a creat isteria „Romanians are coming” în 2014.
„Acest vot nu este un adio, ci doar un la revedere”, se aude și Coordonatorul pentru Brexit din Parlamentul European, Guy Verhofstadt. Un la revedere ferm spus de 621 de europarlamentari care au votat în favoarea acordului de retragere. 49 împotrivă, iar 13 s-au abţinut. Marea Britanie iese din Uniunea Europeană după 47 de ani.
Două cuvinte se tot repetă în discursurile ținute cu patos la Bruxelles: popular și populist. Două cuvinte care, de fapt, rezumă perfect criza europeană.
În timp ce o tabăra vorbește de popor, cealaltă vorbește de populism, iar cale de mijloc nu există. Pentru unii, referendumul din UK înseamnă victoria poporului, pentru ceilalți e doar victoria tristă a populismului. Ultima ședință de plen cu prezență britanică e un schimb permanent de huiduieli și aplauze. Când ia cuvântul unul dintre adepții Leave, majoritatea pro-europeană vociferează. Când vorbește, în van, un fan al taberei Remain, se lăsa cu aplauze furtunoase. Seamănă puțin cu schimburile de replici dintre Florin Iordache și USR din Parlamentul nostru.
La final, aproape toți europarlamentarii cântă, ținându-se de mână, „For Auld Lang Syne” („De dragul vremurilor apuse”), o veche poezie scoțiană, a lui Robert Burns, care marchează sfârșitul, dar și un nou început. În cazul UK, deocamdată e un sfârșit politic. Eurodeputații Remain pleacă din plen după îndelungi îmbrățișări, în timp ce britanicii din grupul Leave îți iau imediat tălpășița și Leave au fost.
Ies și eu din plen și mă urc într-un lift superaglomerat. Îmi vine puternic să strănut. Mă abțin un etaj, dar nu pot mai mult. Strănut din toată inima. Cel puțin cinci persoane și-au pus imediat măștile sanitare pe față, speriate de virusul chinezesc. Jur că am pus mâna la gură. Trec iar pe la crâșma de lângă Parlamentul European, unde mai mulți eurodeputați britanici, cu consilieri cu tot, beau bere, trag din țigări și prevestesc sfârșitul UE. Deocamdată, sfârșitul nu-i aici.
Editor: Iulia Roșu
