Protestul la români dă bine pe filmul lui Vlad Petri

Un bărbat în chiloți aleargă cu tricolorul la -4 grade, pe mijlocul bulevardului Carol I din București. Când Vlad Petri îl ajunge din urmă, tipul încetinește, întinde brațele spre trotuare și privește-n zare, ca un erou care-i pozează. El este unul dintre protestatarii revoltei începute în ianuarie 2012, pe care Vlad a documentat-o din iarnă până-n vară. Din cele 60 de ore pe care le-a filmat, a ieșit filmul București, unde ești?, cu care tocmai s-a întors de la Festivalul de Film de la Rotterdam.

La 34 de ani, Vlad e fotograf, documentarist, masterand la MA Visual and Media Anthropology și absolvent al Universității Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Eu îl cunosc datorită înregistrărilor pe care le-a pus pe internet din mijlocul protestelor din 2012 și 2013. Eram curioasă cum s-au văzut protestele României la Rotterdam, așa că l-am luat la întrebări.

Fie ploaie, fie vânt, fie jandarmeria la scut, Vlad filmează protestele.

VICE: Bună, Vlad. Cum a fost experiența festivalului?

Când am început să filmez, nu mă gândeam că filmul o să ajungă la Rotterdam sau la un festival de film. Am încercat să fac un film care să explice situația protestelor. La festival am avut emoții, dar feedback-ul a fost foarte ok. Mulți, chiar dacă erau din țări cu o problematică diferită de a noastră, au intrat în poveste și s-au identificat cu ea. Mai ales cei din Estul Europei. Oamenii erau curioși atât de situația politică, cât și de cum am făcut filmul. Despre subiect, mulți au zis că le dă o stare de confuzie, a unei societăți care nu are un proiect comun, a unor oameni care par să nu știe care e calea. Deși în 2012 mi s-a părut că e o chestie foarte coerentă, lucrând la film am simțit și eu starea de confuzie.

Mie titlul îmi sună a București, unde naibii ești? Așa l-ai gândit?

Pe de-o parte, e „unde naibii ești și ce faci?”. E un moment în film în care oamenii strigă „București, unde ești?”. Adică unde sunt cei din stradă, unde au plecat, pentru că nu e la începutul protestelor. La început, lumea era revoltată, iar spre sfârșit se întrebau unde naibii erau, fizic. Dar am încercat mai multe variante. Înapoi în stradă era prea pretențios, București, 78 de decibeli era despre volumul mediu de zgomot în fiecare zi. Lumea țipa foarte mult la proteste.

Într-un interviu ai spus că la primul protest te-ai dus cu imaginea Revoluției în minte. Ce-a fost ca la Revoluție?

Imaginile revoluției mi-erau date de spațiul în care se întâmpla totul. La asta se adăuga ce am văzut în filmele despre ’89, ca în După revoluție, a lui Laurențiu Calciu, în care erau oameni ca și în filmul meu, foarte pasionați și prinși în momentul ăla. De fapt, unii au rămas ca în filmul lui Calciu. Am cunoscut un tip cu un tricolor mic în piept, pe care scria „Golan 90″. El zicea că România a făcut două greșeli: că nu l-a ales pe Rațiu în 90 și pe Diaconescu în 2012. Erau genul ăsta de oameni peste care timpul a trecut degeaba.

Ai filmat jandarmul care și-a luat un bolovan în freză. Ce-ai trăit atunci?

Aia a fost chiar în a doua zi, nu știam cum e treaba cu a fi sau nu din partea presei. Eram un cetățean care filma, fără legitimație. Îmi doream doar să fiu aproape de tot ce se întâmplă, pentru că mi se părea foarte important. Nu-i înțelegeam pe cei care nu sunt în stradă. Am sărit în mijlocul acțiunii, l-am urmărit cu camera pe jandarm, până când m-a luat un altul și m-a tras pe sub un gard. Mi s-a părut stupid, de ce să nu filmez?

În trailer e un personaj dubios. Mă refer la tipul în chiloți, cu tricolorul fluturând printre fulgi, în mijlocul străzii. Care e povestea lui?

Ăsta e un personaj care se mai întoarce în film. Nu-i știu povestea. Apare în Piața Universității în momente cheie. În a 13-a zi de proteste mi se părea că agită spiritele. Flutura steagul, la minus patru grade, îi cerea demisia lui Băsescu și spunea că așa a ajuns România, cum e el, în chiloți, în mijlocul iernii. Vizual, era foarte puternic. N-am încercat să periez realitatea, ca să arăt o imagine frumoasă a străzii, ci o imagine a oamenilor care m-au impresionat pe mine. În asta intră și oameni în chiloți, oameni care vin cu șobolani morți care-l interpetează pe Băse într-o țărușă. Imaginează-ți cum a prins omul ăla șobolanul, l-a omorât și a venit cu el la protest. Mai e fetița cu coliva, dar nu-ți mai povestesc din film, trebuie să-l vezi.

Când?

Premiera o să fie la TIFF, anul ăsta.

Filmul cu jandarmul Conan

În 2012, televiziunile au arătat o imagine distorsionată a protestelor. Te-a motivat asta să filmezi mai mult ceea ce jurnaliștii nu arătau?

Da, mai ales că am primit feedback-uri foarte bune din mediul online. Am pus un filmuleț cu evacuarea, cu Jandarmul Conan. Ăla a fost primul pe care l-am făcut. După zece minute de când ajunsesem în Piață, el a dat ultima somație. L-am urmărit tot drumul, iar seara am pus filmulețul pe internet. A doua zi, avea 40 000 de vizualizări. Atunci mi-am dat seama că se poate să fii un anonim și să concurezi cu televiziunile, care nu le arătau oamenilor tot ce se întâmplă.

Ai zis într-un interviu că, documentând protestele, te interesa ideea de comunitate mai mult decât orice. Mi se pare interesant că, în Bucureștiul nebun, găseai spiritul de comunitate.Ce avea protestul specific unei comunități?

Da. La protestele din iarna 2012, se întâlneau oameni total diferiți și discutau. Era o încercare destul de timidă de agora, dar măcar se întâmpla. Cu Roșia Montană parcă e mai ușor, oamenii se cunosc din diverse medii, mulți dintre ei frecventează aceleași locuri, citesc aceleași chestii, dar în 2012 era mult mai diferit. Încercai să discuți cu cei cu care nu aveai un limbaj comun. Îmi amintesc că era unul care voia să-l omoare pe Dan Diaconescu și spunea că, dacă citim în ziar că a fost ucis, el a făcut-o. Altul încerca să-l calmeze. După 15 minute de discuții în care aproape s-au luat de gât, și-au dat seama că au lucrat la aceeași întreprindere, la utilaje grele. Au mers la bere după protest. Îmi plăcea cum se descopereau oamenii, e o chestie care îi lipsește Bucureștiului.

Ai filmat cam 60 de ore. Cum ai selectat ce-a rămas, în final?

Am luat-o treptat. Ne-am uitat o lună la material. Așa am observat că era o perioadă în care în Piața Universității doar se urla. Cu cât era mai frig, cu atât se urla mai mult. Acelea au fost cele mai grele momente de vizionat. Am ales momentele importante, am găsit o structură, un echilibru. Am vrut să nu fie doar imagini de la TNB sau de la fântână. Am fost atras de partea asta de film, cu oameni care-și spun poveștile și înțelegi de ce sunt acolo. Abia aștept să văd cum va fi perceput filmul în România, mai ales de cei care au fost în stradă. De-abia aștept întâlnirea asta.

Ce-are toamna românească și nu a avut iarna din 2012?

Toamna româneascăa început cu o cauză unică, clară: Roșia Montană. Dar ea s-a construit pe 2012, a fost pasul următor. Și în 2013 s-a simțit că generația noastră își dorește o revoluție. Pentru unii, poate inconștient, dar eu asta am simțit.

Ce-ai învățat la proteste?

Nu e ușor de spus, dar am învățat lucruri despre mine, să fiu mai responsabil. Să știu că am imagini care sunt ca bunurile, valorile unor oameni. Am responsabilitatea să ofer ceva cât mai imparțial, care probabil o să rămână în timp ca o radiografie a societății, a străzii. Am învățat și ce înseamnă să fii protestatar și perceput ca protestatar, ce înseamnă să reprezinți statul ca jandarm, ce înseamnă să fii în spatele jandarmilor. Mă fascinează raportul ăsta de putere între oameni și stat, aș vrea să-l urmăresc mai departe.

De ce te interesează mișcările din stradă?

Mă simt bine în stradă, îmi plac situațiile de tensiune, când oamenii dau totul din ei. Când e o situație tensionată, leapădă învelișul exterior și-ți permit să te duci mai aproape de esența lor. Îmi place să imortalizez asta pe cameră. Socialul mă preocupă de mult timp. Am fost în fostele republici sovietice, în Orientul Mijlociu, prin Iordania, Siria, Liban, Afganistan. Toate lucrurile astea mi-au stârnit interesul pentru conflict.

De ce e important să fie documentate mișcările sociale?

Important e să fie documentat orice. Răspunsul la întrebarea ta l-am primit la un atelier pentru liceeni, cărora le-am arătat o variantă a filmului. Ulterior, mi-au spus că ar vrea să vadă, pe lângă chestiile plictisitoare pe care le învață la ora de istorie despre Revoluția din ’89, un film ca al meu despre Revoluție. Sau despre ce e acum. Filmul e ca un document, e important ca peste ceva timp, oamenii să vadă cum a fost cu adevărat. Și e important să devină și mai conștienți de faptul că pot schimba. Cu chestii de genul ăsta, cu ce fac eu, cu ce faci tu, cu ce fac alții în media independentă, oamenii învață să pună diferit problema, își înțeleg rolul de cetățeni.

„Toţi cei care ies să protesteze sunt înverşunaţi de anumite trânte pe care le-au luat cu sistemul şi se adună pentru a-i găsi pe alţii, aflaţi într-o situaţie similară” – asta ai zis-o tu, într-un interviu. Care e trânta ta cu sistemul?

Întotdeauna am vrut să fiu liber, freelancer și am avut o oroare de a fi în sistem. E o mare frică. Dar, în afara sistemului, e foarte greu să te dezvolți. Statul nu încurajează acțiunile alternative. Se merge pe elita socio-politică care controlează resursele. Și problema asta nu e doar în România, ci se regăsește peste tot în sistemul capitalist. Când am documentat filmul ăsta, trânta mea cu statul era de-a-mi face vocea auzită, ca să încep să schimb lucrurile. La începutul protestelor eram într-o fază de căutări. Protestul mi-a dat o speranță, în ideea în care poate se întâmplă ceva mai mare și la noi. Vedeam ce se întâmplă în vest cu mișcările Occupy, Indignados, Primăvara Arabă. Nu a fost ca acolo, dar o schimbare s-a simțit.

Ce visezi, Vlad?

Un vis pe care nu l-am uitat l-am avut în iulie sau august. Mă mutasem într-un cartier mărginaș din București și era zăpadă, dar știam că încă era vară. Urcam un deal, pe o pantă abruptă. Blocurile din jur erau pline de povești, le făceam fotografii, aveau mult potențial social. Dar, de la un timp, după atât urcat, devenise un coșmar, că-mi lua prea mult să ajung în centru, unde erau protestele.

Merci că mi-ai zis. Succes cu filmul!

Stați la curent cu filmul pe siteul său sau pe pagina de facebook.