18+

Întrebarea zilei: Care a fost cea mai hardcore experienţă de 1 Mai?

Am inventat rubrica asta, ca să dăm de lucru internilor noștri.

Foto: Amdraci

Videos by VICE

Eu am fost o depresivă cumpătată în liceu, care mă îmbătam doar la majorate, așa că am ajuns în Vama Veche, acest loc al pierzaniei care se află la 20 de minute de casa mea, de abia prin 2000. Nu-mi mai amintesc mare lucru de atunci, decât că începuse moda cu „s-a stricat Vama”, expresia „sunt beată pulă” – o autoanaliză a uneia dintre prietenele mele, un blond cu cioc căruia i-am turnat o bere în cap și barmanii de la Expirat care dansau în erecție la răsărit. Dar astea nu sunt experienţe hardcore, așa că am ieșit prin baruri, cluburi și pe străzi să aflu niște experiențe mai ca lumea.

VICE: Bună! care e cea mai hardcore experienţă pe care ai avut-o de 1 Mai?
Liceanul harcorist: Deși sunt născut pe 25 aprilie, petrecerea de acum un an, de majoratul meu, a început pe 26 și a ținut până pe 1, pentru că stau la mare, la Mangalia. Am luat vreo 20 de litri de alcool şi l-am scos afară, în stradă. L-am băut împreună cu mai mulţi prieteni.

Și ce-ai făcut beat?
Am fost la un concert pe plajă în Vama Veche, iar apoi am făcut un wall of death. Două rânduri de oameni stau faţă în faţă şi se izbesc unii în alţii. Eu, cum sunt mai hardcorist, m-am pus fix în centru. Am căzut şi mi-am luxat urât piciorul. Încercasem să stau mai treaz, să-i duc eu pe prieteni în spate, că ăştia se fac praf de obicei, dar m-au dus ei pe mine la cort. După două ore am putut să pun piciorul jos şi m-am întors la distracţie.

Faceți des chestii din astea?
Dacă ne permit jandarmii. Ei cred că ne batem, ne opresc şi strică jocul. Dar nu dăm cu pumnii, nu ne lovim, doar ne împingem şi cine cade este ridicat.

Sunt şi tipe?
De-astea înfipte-n ele, care se pun cu băieţii, dar avem grijă să nu le lăsăm la mijloc. Dacă eşti la margine, n-ai ce să păţeşti.

VICE: Ce sărbătoreşti de 1 mai?
Anticomunistul: Nu reprezintă nimic pentru mine, e o sărbătoare comunistă. Drept dovadă, oamenii se duc la Vama Veche, care se află lângă 2 Mai, un sat construit de comunişti pentru relaxarea micilor comunişti.

Parcă la 2 Mai se relaxa boema interbelică.
2 Mai nu exista în interbelic. E un sat comunist, construit în anii 60, ştiu de la localnici. Poate vrei să zici Vama Veche.Dar 1 Mai nu trebuie să-l faci neapărat la mare. Cum zicea şi Banciu: „Ce fac cosmonauţii români când ajung pe lună? Îşi pun grătarele.”

Anul trecut cum a fost?
Nu-mi mai amintesc nimic. Am băut. Dar acum doi ani ştiu că am ieşit pe un petic de iarbă proaspăt tuns de primărie, în spatele bisericii Sf. Ecaterina, lângă Institutului Teologic.Eram vreo 20: câţiva de la teologie şi câţiva golani din cartier. Am adus un grătar şi nişte vinuri. Am făcut un foc de trei metri. La un moment dat ne-am trezit cu două echipaje de poliţie peste noi. Îi chemase un homeles care se aciua pe la biserică şi i s-a părut că i-am încălcat teritoriul.

Ce-a făcut poliţia?
N-avea ce să facă. Ne-am înhăitat cu ei, că era zi de sărbătoare. Nişte bere, nişte vin şi am ajuns la aceeaşi concluzie:„Futu-i în gură pe comunişti.” Au constatat şi au plecat.

Asta a fost toată distracţia?
Nu. Veselia a venit mai târziu. Unul a rămas fără telefon, că i l-a furat altul. Deodată am văzut cum doi sar la bătaie, păgubitul şi presupusul hoţ. Eu, care sunt pacificatorul, i-am despărţit. Am găsit telefonul mai târziu, la altul în chiloţi. I-l vârâse hoţul ca să scape de acuzaţii, o manevră cunoscută. Oamenii fac multe la băutură.

VICE: Unde petreceţi de obicei 1 Mai?
Bikeriță: La mare, în Vama Veche.De fiecare dată când mergem acolo spunem că n-o să mai venim, dar de 1 Mai tot în Vamă e mai bine.

Biker: Pe vremuri însemna Libertate. Dar acum e aglomerat, sunt prea mulţi limanişti care perturbă spaţiul intim. A devenit un loc prea popular.
Care e cea mai hardcore experienţă pe care aţi avut-o cu ocazia asta?

Ea: Lipsa somnului. Nu am dormit două zile la rând, 48 de ore.
El: Odată am adormit pe plajă și m-am trezit că mă gâdila un domn. Ajunsese la buzunarele interioare. De la spate luase tot și voia și telefonul. M-am ridicat și am alergat după ei. Unul s-a întors și mi-a dat un pumn în față.

Nu era nimeni pe plajă?
Erau, dar dimineața, la ora aia, nu mai vede nimeni nimic. Cred c-o pățiseră și ei și erau obișnuiți cu scenele de genul.Eu am rămas cu banii luaţi, mi-am chemaţi toţi prietenii îmbrăcaţi în piele şi i-am fugărit pe limanişti afară din Vamă. I-am bătut pe toţi pe care i-am găsit.

VICE: E importantă ziua de 1 Mai pentru tine?
Actriţa defensivă: Da. E o sărbătoare foarte drăguţă, tocmai pentru că pe vremea părinţilor noştri a însemnat ceva, iar pentru noi e prilej de distracţie şi voie bună. Mergem la mare, se deschide sezonul…

Îţi aminteşti o experienţă mai hardcore de 1 Mai?
Odată m-am dus în Vamă nepregătită şi a fost foarte frig. Am stat la cort şi n-am avut nici saci de dormit.

Cum ai rezistat?
Ţinând cont că e pentru revista VICE, o să răspund: am consumat puţină vodcă.

Câtă?
Mamă, dacă e genul ăla de articol care să mă scoată pe mine ce nu sunt!…

Te întrebam pentru că mie alcoolul îmi dă hipotermie, după ce mă încălzeşte.
Nu, totul a fost aşa cum trebuie.

VICE: Care e cel mai hardcore 1 Mai din viaţa ta?
Fata cu pijamaua: S-a întâmplat anul trecut când am plecat la mare în pijamale. Un prieten ne-a făcut o farsă. Noi când vrem să ieşim, dar să nu ne pierdem prin cluburi, ne suim în maşină îmbrăcate în pijamale, mâncăm o îngheţată şi venim înapoi. De data asta, prietenul ne-a dus direct la Costineşti. Am mâncat o shaorma, ne-am plimbat puţin pe plajă şi am plecat.

Păcat.
N-am vrut să ne vadă cineva în pijamale.

Era lume multă?
Nu era nimeni la ora aia, era patru dimineaţa.

VICE: Sărbătoriţi 1 Mai?
Nigerian dreapta: Nu, pentru mine nu are nicio semnificaţie, deși la noi în țară se fac parade, oamenii merg pe stadion, îşi iau ceva de băut şi cam atât. E o sărbătoare publică.

Nigerian stânga: De ce să te îmbeţi, să-ţi fuţi creierii și să vomiţi pe tine când poţi să fumezi, să te simţi liber şi relaxat?

VICE: Tu ce faci de obicei de 1 Mai?
Tipul care şi-o căuta: Depinde de buna dispoziţie. Dacă ai bani, pleci din Bucureşti, dacă nu, stai şi admiri peisajul.

Povesteşte-mi o întâmplare de 1 Mai ieşită din comun.
Am fost la mare. Am făcut 69-90. Eram la Istanbul, cu o domnişoară simpatică ca tine.

Nu ieşi şi tu cu băieţii la o băută de 1 Mai?
Nu, eu cu fetele am treabă. Dacă vrei, bem ceva împreună şi-ţi arăt cum e 69-90.

Nu, mulţumesc. Sunt în timpul serviciului.

VICE: Spune-mi o experiență tare pe care ai avut-o de 1 Mai.
Blatistul: Anul trecut am fost la mare, în Vamă. Ne-am adunat câţiva colegi de serviciu, am făcut nişte cumpărături(mâncare şi ceva să ne hidratăm pe drum) şi am plecat.Noi ne hidratăm cu un lichid mai searbăd din hamei şi un digestiv. Un tip chiar a fost interesant că a plecat doar cu opt lei la el.Ceilalți aveam 50-60 de lei în medie.Ne-am întors cu naşu.

Şi cum v-aţi distrat?
Am fost doar parţial fericit. Am agăţat o tipă, am dansat cu ea, dar când să ne retragem undeva, mi-a zis: „Până aici.”

De ce crezi?
Pentru că nu băuse destul.

VICE: Cum se sărbătorea 1 Mai înainte de Revoluţie?
Nostalgicul: Era un adevărat festin. Şi cel mai sărac sau cel mai puţin realizat în viaţa de zi cu zi se bucura de sărbătoare. Treaba începea cu o conferinţă a tovarăşului care se ţinea  la Polivalentă, pe dealul ăla. Muzica armatei avea un rol foarte important, se făceau tot felul de activităţi cultural-educative, cum se zicea pe atunci. Eu am cântat 50 de ani în fanfară. De 1 Mai veneau mulţi oameni să ne asculte şi se simţeau foarte bine.

Cum se manifestau?
Unii dansau, alţii cântau, beau bere.Pe atunci nu era ţigănia asta cu grătare, mici şi bere. După Revoluţie a explodat.

Dumneavoastră vă amintiţi o întâmplare deosebită de 1 Mai?
De 1 Mai, muzica reprezentativă de protocol a armatei avea concert la Ateneu şi la Sala Radio. Chiar mi s-a făcut pielea de găină când mi-am amintit. Simţeam că e o zi mare.

VICE: Ce înseamnă ziua de 1 Mai?
Tipul liber: Ziua sclavului.A ăluia care munceşte de pomană pentru nimic. Nu eu.

Dar sărbătoreşti?
Cu mare plăcere, dar de obicei nu prea-mi amintesc cum a fost. Distracţie, prieteni, alcoolizare. Cam atât.

Ce faci când bei?
Vomit.

În concluzie, lumea bea de 1 mai în Vamă sau în 2 Mai. Bărbaţii au uitat în general cât de hardcore a fost experiența, pentru că a fost prea hardcore. Femeile, chiar dacă le prinzi că-şi fac selfi-uri, refuză să răspundă întrebărilor, că lor nu le place să fie pozate, că nu sunt fotogenice, că nu vor să le vadă şefii. În rândul lor, cică rata de hardcoreală este foarte scăzută, aproape inexistentă.