Întrebarea zilei: Unde te-ai teleporta?

Mi s-ar părea absolut genial ca teleportarea oamenilor să fie realizabilă. M-aș folosi de ea non-stop și aș călători fără limită de greutate, ca la bagajul de cală. Dar, deși ne aflăm la secole distanță de teleportarea materiei vii, faptul că laMăgurele niște fizicieni construiesc unul dintre cele mai mari lasăre din lume, care ar face posibilă teleportarea a tot felul de chestii non-vii, am ieșit entuziasmată pe stradă, să întreb oamenii unde ar vrea să călătorească. Și pentru că eram la Londra când am făcut asta, n-am ratat niciun asiatic.

VICE: Unde te-ai teleporta?
Asiatica bucuroasă: În Africa, mi se pare un loc superb pe care nu l-am explorat până acum, iar biletele de avion sunt foarte scumpe.

Videos by VICE

Cu cine te-ai duce?
Cu un ghid care să mă ajute să comunic, pentru că este un loc periculos, unde nu e indicat să mergi singur. Cel mai frică mi-e să nu mă întalnesc cu o turmă de elefanți în timp ce merg de una singură prin safari.

Dar dacă maine ar veni sfârșitul lumii, unde te-ai teleporta?
În restaurantul chinezesc în care tocmai am luat prânzul. E aproape de fosta mea facultate și probabil m-aș întâlni cu multe persoane cunoscute. N-aș vrea să fiu singură când vine sfarșitul lumii.

VICE: Ai vrea să apari din senin, într-un loc total necunoscut?
Doamna cu ziarul: Partea cu locul necunoscut nu mă încantă. N-aș vrea să ajung undeva de unde să nu mai știu să mă întorc. M-aș teleporta doar dacă decid eu unde merg. Certitudinea îmi dă o stare de calm.

Unde ai călători?
Într-un loc unde stresul nu există. E undeva în mintea mea, îl găsesc doar atunci când trebuie.

Care-i sursa principală de stres?
Locul de muncă și oamenii cu care colaborez. Nu-și fac treaba cum trebuie, iar responsabilitatea cade mereu pe umerii mei.

Pe ei unde i-ai teleporta?
Într-un univers paralel, în care să lucreze cu persoane la fel de iresponsabile ca ei.

VICE: Crezi că teleportarea e posibilă în viața reală?
Domnu’ cu valizaE o chestiune de film SF. Până nu există dovezi clare, n-are cum să fie posibil.

Dacă ar fi posibil, ți-ar face viața mai ușoară?
Da, niciodată nu am timp suficient pentru familie, dar așa aș ajunge în capătul celălalt al lumii, ]n Singapore, pentru ședințe și întâlniri de serviciu, într-un interval de câteva secunde.

Pe cine nu ai lua cu tine?
Pe vecinul de la etajul cinci, pentru că nu vreau să aud zgomot de bormașină și în Singapore. Mă bruiază destul cât sunt acasă. Măcar acolo unde mă telportez să fie liniște.

Cât ar costa o sesiune de teleportare?
Prețul ar varia în funcție de destinația finală. Cu cât e mai departe, cu atât e mai scump. Dacă îți iei biletu’ dus-întors, e mai ieftin, ca la avioane.

VICE: Care-i locul preferat, în care te-ai teleporta cu prima ocazie?
Asiatica pictoriță: M-aș duce în Egipt, nu am fost niciodata și aș vrea să vizitez piramidele. După aia m-aș duce în Peru, ca să compar piramidele lor cu cele egiptene.

Ce ți-ai lua cu tine în bagaj?
Echipament de protecție împotriva soarelui.

Crezi ca bate soarele în timpul teleportării?
Evident, tocmai de-aia îmi iau și ochelarii de soare.

Ce planetă ai alege, dacă ai avea ocazia să te teleportezi acolo?
Le-aș lua pe toate la rând. Astfel aș petrece un weekend departe de Pământ. Am stat destul aici și avem dreptul să plecam undeva departe din când în când.

Cum crezi că sunt petrecerile pe alta planetă?
N-aș merge. Eventual aș căuta galerii de artă. Sunt curioasă cum pictează extratereștrii și dacă au inventat alte culori.

VICE: Unde te-ai teleporta?
Suedeza simpatică: În trecut, în primii ani de viață, ca să aflu mai multe despre părinții mei. Aș vrea să știu cine erau.

Ai schimba ceva?
Aș avea mai multă grijă în cine am încredere. Și mi-aș lua revanșa asupra celor care m-au dezamăgit. Le-aș plăti cu aceeași monedă.

Nu ți-e teamă că ai schimba cursul istoriei?
Aspectul ăsta nu mă sperie absolut deloc. Din contră, aș fi într-un alt loc în momentul ăsta, dacă aș fi luat anumite decizii în mod diferit.

Din punct de vedere spațial, unde anume te-ai duce?
În Etiopia. Acolo m-am născut, dar din varii motive am fost nevoită sa plec. Și în Africa de Sud, unde am lucrat la un proiect foto. Aveam libertatea și sentimentul că fac ce-mi place.

Te-ai duce acolo singură?
În nici un caz, este un loc nesigur. Am nevoie de oameni care să mă ajute, dacă este cazul și certitudinea că pot să părăsesc locul în caz de pericol. Biletul e mereu dus-întors, când vine vorba de destinația asta.

VICE: Care-i locul în care te-ai teleporta în momentul ăsta?
Blondina zâmbăreață: Într-o țară caldă, undeva în Caraibe, în Jamaica. Pentru peisaj, pentru atmosferă și pentru că acolo sunt oameni fericiți. Să nu mai spun de faza că romul este la el acasă.

Cum te-ai teleporta până acolo?
Prin meditație. Mi-aș canaliza toata energia asupra acestui aspect și când ating nivelul maxim de concentrare, s-ar produce schimbarea de peisaj.

Ce ți-ai luat cu tine în bagaj?
Doar camera foto, de restul chestiilor fac rost la fața locului. Sau mai e varianta de teleportarea la nivel de particule. Atunci, se presupune că aș putea să teleportez cu mine orice obiect pe care pot să mi-l imaginez.

Unde nu vrei să te teleportezi?
În perioadele celor două Războaie Mondiale, în Ukraina, din cauza situației politice actuale și în India, unde este foarte multă poluare.

Pe ce planetă ai vrea să ajungi?
Pe niciuna. M-aș duce la capătul universului, ca să aflu dacă se dezvoltă continuu, conform teoriei sau dacă are o formă fixă.

Te-ai teleporta într-un loc necunoscut?
Doar dacă aș avea siguranța că mă pot întoarce când vreau eu.

Ai vrea sa inventezi o telecomandă sau dispozitiv pentru teleportare?
Da, dar aș ține-o doar pentru mine și poate că aș împrumuta-o unor prieteni apropiați.

În concluzie, toți ne-am telporta dacă am avea ocazia. Unii pentru rapiditate, alții din curiozitate, iar unii ca să schimbe trecutul. Nicunul nu s-ar teleporta dacă nu există siguranța că se poate întoarce înapoi. Mi s epare normalDacă riscăm sa ni se bulească gps-ul și să ne trezim pe-o insulă în mijlocul oceanului, mai bine stăm cuminți.