Sănătate

Dacă ți-e greu să spui „nu”, articolul ăsta e pentru tine

anxietate cand refuzi

Fie că e „da, mi-ar plăcea să fac un design pro-bono pentru noua colecție de lumânări a partenerului tău”, „Sigur, hai să ieșim la băută într-o seară din timpul săptămânii la cel mai nasol bar din lume, înainte de o ședință lunară importantă de la muncă” sau chiar și „nu-ți face griji, pot veni mai devreme să te ajut cu organizarea petrecerii de casă nouă la care știu că mi-ai invitat fostul/a”, cu toții ne-am mascat sentimentele reale ca să spunem da unei cerințe. Nu prea te simți bine când refuzi pe cineva. Nu e neapărat ceva ce face plăcere majorității. Dar se simte cu mult mai bine decât să te forțezi să zici un da pe care nu-l simți cu adevărat. 

Conform psihoterapeutei Susan Newman, autoare a The Book of NO. 365 Ways to Say It and Mean It – and Stop People Pleasing Forever, carantina a adus o eliberare temporară pentru cei care zic mereu da, când vine vorba despre respingerea planurilor. „Acum, că am trecut prin carantină, oamenii acceptă mult mai ușor un nu decât o făceau înainte de pandemie. Poți zice Nu mă simt confortabil să fac aia”, a spus Newman pentru VICE. „Este un răspuns bun. Dar nu știu cât timp vor mai putea oameni să-l folosească.”

Videos by VICE

Sinceritatea s-ar putea să fie „cea mai bună” soluție, dar nu este cu siguranță cea mai ușoară. Newman a spus că sunt mai multe motive diferite pentru care s-ar putea să nu fii sincer/ă cu oamenii care te întreabă dacă le poți împrumuta mașina, dar toate vin dintr-o dorință să faci pe plac și să eviți conflictul. A avertizat că genul ăsta de comportament evitant vine cu un preț personal. „Devine impunător și copleșitor când începi să fii de acord cu mai multe decât poți duce, fizic sau emoțional, pentru că toți oamenii au o cantitate limitată de timp și de energie fizică”, a spus ea. Cine nu s-a forțat să termine o sarcină pe care o ura sau (mai rău) s-a răzgândit în ultimul moment și a adus pierderi tuturor celor implicați?

Având în vedere că cea mai convenabilă scuză din istorie se evaporă rapid, merită să discutăm despre de ce spui da când de fapt nu asta vrei. Și ce poți face să transformi cerințele cuiva dintr-o corvoadă într-o parte obișnuită din viață.

Te-ai obișnuit să spui „da” automat

Nu te îngrijora: este normal să ai o reacție afirmativă când cineva îți cere ceva. De fapt, cu cât spui mai des da, cu atât vei ajunge mai des în aceeași situație pe viitor din cauza puterii obișnuinței. Dacă ți se întâmplă frecvent să zici da la sarcini pe care nu le poți îndeplini (sau pur și simplu nu vrei), va trebui să lucrezi activ să-ți schimbi comportamentul.

„Să spui nu se învață în timp”, a spus Newman. „În loc de ce fac oamenii în mod obișnuit, adică să zică da, nicio problemă, fac asta pentru tine, gândește-te la nu înainte să spui da și amintește-ți mereu că ai de ales.”

O altă tactică recomandată de Newman este să tragi de timp – nu ignora mesajele nimănui (e nepoliticos), dar dă un răspuns neconcludent pe moment ca să ai mai mult timp să te gândești și să oferi unul ferm mai târziu. „Sunt o mulțime de lucruri pe care le poți spune”, a zis ea. „Încearcă asta: Trebuie să mă gândesc, dă-mi puțin timp și revin cu un răspuns sau Nu sunt sigur/ă de ce planuri am în ziua aia, weekend, săptămână, lună, în funcție de situație. Să tragi așa de timp îți oferă oportunitatea să te mai gândești la ce te-ai angaja și s-ar putea să ajungi să zici nu, odată ce ai analizat situația.”

Crezi că un „nu” din partea ta va afecta relația cu persoana respectivă

Să supraestimezi ce consecințe va avea refuzul tău, sincer, e o rețetă pentru dezastru – unul pe care îl faci doar tu. „Consumi multă energie emoțională când te îngrijorezi și te agiți”, a spus Newman. „Oamenii nu vor să riște o relație, fie că e cu un/o partener/ă, șef, prieten sau chiar cu propriii copii. Nu vor să fie dați afară dintr-un grup sau să-și piardă jobul. Realitatea e că, în cele mai multe cazuri, când refuzi pe cineva, acea persoană nu se gândește sau nu-și face griji. Caută mai departe să găsească pe cineva care-i va zice da.”

Desigur că în viitor e posibil să nu-ți mai ceară lucruri, dar s-ar putea să nu fie ceva rău. Dacă ai tendința de a face pe plac oamenilor, cum ar fi să pui nevoile lor înaintea alor tale, să ceri frecvent scuze sau să te prefaci că ai aceleași opinii ca cei din jurul tău, merită să te gândești la cine îți cere ce anume și ce înseamnă relația voastră dincolo de faptul că acea persoană vine constant cu cerințe. „Când analizezi o cerință, îți poți spune: Am nevoie oare de validare de la persoana asta? Cât este de importantă cerința?” a spus Newman. „Apoi mai este și problema cu cine îți cere mereu să faci ceva pentru ea/el și unde e echilibrul. Asta e o relație echilibrată?”

Gândește-te cum vrei să-ți petreci timpul

Dacă te simți copleșit/ă de multe cerințe, pune pauză la toate obligațiile ce nu țin de tine ca să te analizezi. Să te gândești la ce ai nevoie ca să fii fericit/ă, sănătos/ă și să fii acolo pentru alți oameni este important. „Începe prin fi atent/ă la cum îți folosești timpul”, a spus Newman. „Ești mereu disponibil/ă pentru toată lumea? Află cine îți mănâncă tot timpul, ca să te poți decide cum faci să ți-l acorzi ție.”

Să-ți rezervi timp să faci sport, să-ți gătești o cină bună, să te apuci de cartea aia pe care intenționai să o citești sau chiar să te uiți la televizor la un serial simplu, dar delicios, nu te va face doar să te simți mai bine, ci îți poate oferi claritate despre ce fel de cerințe poți accepta și la care trebuie să zici nu.

Cere mai multe informații, apoi redu intensitatea angajamentului

După ce ai ieșit din faza în care ziceai da cu genunchii tremurând, abordează cerințele cu o întrebare. Dacă e un eveniment social și nu-ți place de cineva din cercul de prieteni, întreabă cine va fi prezent/ă. Dacă este vorba despre un mic proiect extra la muncă, cum ar fi să faci mentorat cu un intern, întreabă-ți șeful ce așteptări are în legătură cu timpul pe care ar trebui să-l acorzi sarcinii ăsteia. Cu cât știi mai multe, cu atât vei putea să-ți dai seama dacă un da chiar este ceva viabil.

Mai multe detalii te pot și ajuta să faci compromisuri când vine vorba de un angajament, să transformi ceva care aparent e o cerință imensă în ceva mult mai gestionabil. „Limitează timpul pe care îl investești”, a spus Newman. „Să zicem că te gândești Nu vreau să-mi petrec weekendul la târgul din garajul prietenului meu. Poți spune: Pot sta cu tine doar o oră în fața casei sâmbătă. Nu te pot ajuta să-l organizezi vineri și nu pot să fiu acolo duminică.

Ține cont că refuzul tău ar putea să însemne mai mult pentru tine decât pentru cealaltă persoană

Lucru ăsta ar trebui să te ghideze în toate interacțiunile sociale: Nimeni nu se gândește la tine și la viața ta interioară bogată la fel de mult ca tine. Sigur, unii s-ar putea simți ofensați dacă-i refuzi, mai ales dacă ăsta e un tipar frecvent în relația dintre voi. Dar cel mai probabil vor căuta să-și rezolve cerința, ceea ce înseamnă că sunt mai axați să găsească pe altcineva care poate să-i ajute – cineva la care să se plângă, cineva cu mașină, cineva cu experiență HTML, etc – și nu le spulberi lumea că le zici „Scuze, de fapt nu pot, dar mulțumesc că m-ai întrebat”.

Deși este puțin probabil ca indisponibilitatea ta să afecteze prea mult cealaltă persoană, pe tine te poate ajuta mult. „Dacă te pregătești și spui nu, vei încheia discuția și poți să-ți vezi mai departe de viață și să fii mândru/ă de tine”, a spus Newman. „Te poți gândi că Ok, nu au fost consecințe negative și mă pot simți bine.”

Dacă îți faci griji că spui mereu „Nu, îmi pare rău” unui prieten sau altcuiva, într-un fel care-l rănește, poți mereu să oferi o soluție alternativă, cum ar fi angajamentele cu mai puțină tensiune, despre care am vorbit mai sus, în termenii și condițiile care funcționează pentru tine. Încearca ceva de genul: „Nu pot să vin la onomastica ta, am un zbor de dimineață devreme a doua zi și avioanele mă fac foarte anxios/ă. Pot să te scot în oraș ca să mă revanșez când mă întorc pe 12?” Una dintre cele mai ușoare metode să arăți cuiva că-ți pasă de el/ea este să-i oferi prioritate în tumultul vieții tale. Dacă-și doresc pe bune să fie în preajma ta, nu le va păsa dacă tu dictezi termenii.