Pe 29 ianuarie 2023, meciul de fotbal dintre Sepsi Sfântu Gheorghe și FCU Craiova a fost întrerupt în minutul 26 din cauza scandărilor xenofobe ale spectatorilor, care au strigat „afară, afară cu ungurii din țară”. Nu e însă un incident izolat, ci rezultatul a zeci de ani de discursuri naționaliste. Nu întâmplător, un sondaj din 2019 a arătat că 60 la sută dintre români nu au încredere în maghiari.
Aceste sentimente xenofobe nu au apărut din cauza AUR sau a lui Vadim Tudor, ci încă de dinainte de comunism, când maghiarii au fost persecutați din cauza naționalității.
Videos by VICE
În perioada ceaușistă, serviciile de informații sau Miliția erau cu ochii pe tine sau, cel puțin, îți dădeau impresia asta. Iar dacă aveai și altă naționalitate, lucrurile deveneau și mai complicate.
La începutul anilor ‘80, societatea românească se lupta cu o criză economică, dar și socială. Criza economică internațională a început cu decizia SUA de a renunța la convertibilitatea dolarului american și creșterea semnificativă a dobânzilor în două trepte. Astfel, sistemul mondial de creditare a sărit în aer, iar valoarea dobânzilor pe care le plătea România era la același nivel. Totuși, cum de a ajuns o țară din blocul sovietic să fie atât de dependentă de sistemul de creditare și cum a ajuns România să aibă cel mai dur regim din estul Europei?
1977 a fost un an negru pentru istoria României. Pe lângă cutremurul în urma căruia au murit peste o mie de persoane, a avut loc o grevă majoră a minerilor din Valea Jiului, la care au participat peste 35 de mii de oameni. Bonus, dezertarea lui Ion Mihai Pacepa, generalul Securității, care a cam șifonat imaginea lui Ceaușescu și a întregului aparat de represiune.
Ca să-și mențină programul de industrializare forțată, România se împrumuta de pe piețele financiare externe – maximumul datoriei a fost atins în 1980, când România avea de achitat nici mai mult, nici mai puțin de 9,5 miliarde de dolari. Partidul trebuia să vină cu o idee prin care să mai scadă datoria, pentru că refinanțarea creditelor nu era rentabilă, iar statul ajunsese să se împrumute la dobânzi ce ajungeau la 20 la sută, în timp ce 43 la sută din datorii ajungeau să fie scadente în mai puțin de un an. Planul lui Ceaușescu nu a fost unul grozav, pentru că știi și tu la ce a dus raționalizarea.
Foametea îi lovea la fel de tare și pe români, dar și pe vecinii unguri. În ciuda scandalurilor din trecut, cele două popoare au stat la aceeași coadă la pâine și au înghețat în aceleași blocuri triste. Până la urmă, dacă aveai relațiile și pilele care trebuie, puteai să te alegi cu câteva lucruri și de la milițieni, dar era mult mai greu să faci rost de țigări de contrabandă sau bunuri din vest.
Ura românilor față de unguri era în tot aparatul administrativ de la cel mai de jos până la președinte. Ca să înțelegi, din cauza maghiarilor care au trecut granița ilegal, guvernul de la Budapesta a venit cu o propunere de cooperare cu statul român, dar Ceaușescu le-a dat o românească și le-a zis să se descurce singuri.
Okay, dar România și Ungaria făceau parte din același bloc economic și se aflau sub tutela Moscovei. Cum se face că arunca vina atât de ușor pe vremea aia?
Relația dintre România și Ungaria în comunism
După instaurarea comunismului în România, rasismul și xenofobia au ieșit foarte greu din sângele membrilor de partid, mai ales că mulți dintre ei erau foști membri ai Mișcării Legionare. Oricum, pe măsură ce identitatea națională și dacii liberi au fost fenomene tot mai întâlnite, s-a schimbat radical și politica cu privire la minoritățile din România.
Autoritățile de la București au avut în plan să creeze un stat omogen din punct de vedere social, economic și, bineînțeles, etnic. Cum altfel dacă nu prin asimilare forțată și prin scheme sovietice adaptate la statutul de stat marionetă al URSS? Astfel, s-a creat un acord tacit prin care s-a facilitat emigrarea pentru „reunificarea familiei”. Din cauza asta, auzi povești despre familiile de sași din Transilvania sau povești despre Brașovul care era Kronstadt. Populația germană a scăzut simțitor după ce n-a mai avut loc pe scena politică și culturală de la noi.
Cât despre maghiari, posibilitatea de a emigra pentru familie în Ungaria a apărut de-abia în 1980, ceea ce pentru mulți a fost o salvare. Până atunci, trebuiau să se lovească de tot felul de forme de xenofobie instituționalizată: închiderea școlilor cu predare în limba maghiară, blocarea posibilității maghiarilor de a profesa în anumite domenii și distrugerea structurii etnice a orașelor cu populație predominant maghiară prin intermediul industrializării.
Okay, am vorbit despre ce făcea România cu maghiarii, dar ce făcea Ungaria cu ei? Încă de la începutul anilor ‘70, Ungaria a manifestat un interes semnificativ pentru soarta minorităților de la noi. Problema relației româno-ungare s-a aflat pe ordinea de zi la întâlnirea din ‘77 dintre liderul partidului comunist maghiar János Kádár și Nicolae Ceaușescu, dar negocierile au eșuat într-un mare fel. După ce Ungaria a decis să se adreseze forumurilor internaționale, a început un adevărat război de propagandă între cele două. Una arunca vina pe cealaltă pentru orice nimic. Măcar acum „agenturile străine” aveau și o față, nu erau doar fantome.
În cartea „România postcomunistă. Trecut, prezent și viitor”, Lavinia Stan mai spune că maghiarii care locuiau pe-atunci în țara noastră nu puteau să profeseze în anumite domenii. Nu e de mirare că mulți au vrut să dea comunismul românesc pe cel unguresc.
Cum au încercat ungurii să treacă granița
Majoritatea cetățenilor maghiari care au trecut ilegal granița vestică a României au făcut-o pentru a scăpa de persecuție, dar și pentru că își doreau un regim politic mai blând dintr-o țară care nu se confrunta cu atâtea crize sociale și economice.
În anii ‘80, cetățenii maghiari reprezentau peste 62 la sută din numărul total de fugari. Budapesta era conștientă de această problemă și chiar s-a ocupat de ea. În perioada în care Ungaria era destinația de vacanță preferată atât a românilor, cât și a ungurilor, a luat ființă Comisia pentru Refugiați. La anunțul că așa ceva există, mulți localnici din Bihor, Satu Mare, Timiș sau Arad au trecut granița legal sau ilegal și au încercat să se stabilească în Ungaria.
Pe-atunci a avut loc primul protest de mare amploare împotriva statului român la ambasada României, susținut mai ales de problemele economice din țară și, bonus, de faptul că se aflau într-o țară în care comunismul nu avea fața lui Ceaușescu. Pentru că era aproape de graniță, românii din vest mai cu noroc aveau deja domiciliu și în Ungaria. De cele mai multe ori, era doar un pretext pentru a ajunge în Occident sau spre o altă țară din blocul sovietic.
Fără îndoială, creativitatea românilor de-atunci o depășește pe a celor care încearcă să treacă ilegal frontiera în zilele noastre. Un singur exemplu: ungurii au reușit să prindă un român ascuns într-un marfar încărcat full cu lemne. El stătea la baza lemnelor cu o gaură mică prin care respira.
Mulți grăniceri luau șpagă, ba chiar una sănătoasă, în bani, țigări de contrabandă și alcool. Bine, mai există și extrema cealaltă, unde mulți grăniceri aveau la dispoziție câini antrenați special să atace la auzirea cuvântului „chiabur”. La graniță, trenurile erau controlate de un grup de milițieni care trebuiau să verifice documentele pasagerilor. Cei care nu aveau domiciliul în localitatea aflată în imediata apropiere a graniței trebuiau să prezinte un permis și să explice care-i treaba cu ei tocmai acolo, așa cum se arată într-o arhivă a Radio Europa Liberă.
Zona de la graniță nu era ușor de străbătut, nici în Ungaria, nici în Iugoslavia. Era arată complet, iar câmpul era plin de sârmă ghimpată. Circulau zvonuri și că sârma avea clopoței ca să-i alerteze și mai ușor pe grăniceri. Chiar și așa, Johann Steiner şi Doina Magheţi au arătat în cartea „Mormintele tac. Relatări de la cea mai sângeroasă frontieră a Europei” că între 1980 și 1989 16 000 de persoane au încercat să fugă din România. 12 000 de frontieriști au fost prinşi, dar restul au reușit să ajungă dincolo.
Ultimele mărturii ale unor refugiați români care nu au fost prinși pe teritoriul Ungariei au fost niște scrisori trimise familiilor de-acasă, în care aceștia ziceau că le e foarte rău, n-au ce mânca și nu au acces la nimic. Doar că n-ai de unde să știi dacă aceste scrisori au fost trimise chiar de ei sau de Securitate, ca să-i descurajeze pe cei care încercau să fugă din țară. Eu aș zice că proporția era de 50–50.
