Visele cu morți vii au dus la crearea primului satelit lansat de om în spațiu

Acum 60 de ani, într-o sâmbătă de dimineață, visul călătoriei în spațiu a devenit realitate când Sputnik 1 s-a lansat în orbită și a devenit primul satelit făcut de mâna omului. Faima misiunii a șocat lumea și a inițiat o nouă eră a explorării umane. Însă ce e mai puțin cunoscut e că, în parte, Sputnik s-a materializat datorită unui vis din secolul 19, de a trimite decedații în cosmos. Pe bune.

Pe vremea asta în 1957, naveta spațială cam de 85 de kilograme a decolat de pe o pistă modestă din Kazahstan, care în timp a evoluat în faimosul Baikanour Cosmodrome, singurul port spațial de pe Pământ capabil să transporte oameni la ISS (International Space Station). Timpul local de decolare a fost 1.28 AM pe 5 octombrie, dar pentru cei care trăiesc pe fusul orar al Americii de Nord, Europa și Rusia, lansarea a avut loc vineri, pe 4 octombrie și ziua asta a fost însemnată istoric ca fiind aniversarea Sputnik.

Videos by VICE

Poster sovietic ce comemorează Sputnik. Imagine: dad1_

Sputnik a dat startul cursei spațiale, o fază intens geopolitică și productivă tehnologic a Războiului Rece, care a culminat cu cele șase aterizări pe lună ale navetei Apollo, din 1969 până în 1972. Criza Sputnik, o perioadă de anxietate occidentală în ceea ce privește faptul că Uniunea Sovietică era clar mai avansată în privința explorării cosmice, iar implicațiile militare și de recunoaștere au declanșat inițiative americane de apărare, știință și educație care au afectat profund cursul evenimentelor mondiale în următoarele șase decenii.

Aceasta explică de ce zborul satelitului este în general considerat începutul unei noi ere, ce se sincronizează cu metafora de „cursă spațiale”. Sputnik este omniprezent pentru lumea pe care a făcut-o, nu lumea care l-a făcut. Însă ce a urmat după această misiune este la fel de fascinant ca impactul misiunii și reînvie poveștile oamenilor de știință vizionari împotriva fundalului tumultuos al tranziției Rusiei imperiale în URSS-ul comunist.

Bonus: dacă dezgropi suficient de mult originea lui Sputnik, dai de zombi spațiali. Se pare că reînvierea morților și trimiterea lor în spațiu pentru colonizarea planetelor străine a fost un factor motivațional în dezvoltarea explorării rusești a spațiului cosmic. A început cu filozoful futurist Nikolai Fyodorov (de multe ori anglicat ca „Fedorov”), care s-a născut în 1829 în provincia Tambov a Rusiei imperiale.

Portret Fyodorov. Imagine: Leonid Pasternack

Fyodorov credea că omenirea trebuia eliberată de moarte pentru a atinge perfecțiunea, o viziune formată de credința sa creștin-ortodoxă rusă, mai ales povestirile despre înviere. Ca și alți trans-umaniști care și-au imaginat nemurirea, Fyodorov a speculat modalități de a prelungi durata de viață pe termen nelimitat, deși el a dus premisa asta mult mai departe.

Pentru el nu a fost suficient să prevină moartea oricărei persoane, dar și toți cei decedați să fie reînviați, ca să se alăture descendenților într-o utopie futuristă. El a denumit misiunea asta „interesul comun” al umanității.

Cu alte cuvinte, Fyodorov considera că „îndatorirea morală a umanității era să-l emuleze pe Hristos și să facă posibil reînvierile trupești”, scrie Asis Siddiqi, un istoric spațial de la Fordham University, în cartea lui The Red Rockets’ Glare. „Reînvierile în masă ar elimina de tot barierele artificiale dintre „frăția” umanității, adică dintre generațiile curente și cele anterioare.”

E petrecere pe Pământ și toată lumea e invitată, inclusiv morții. Pentru asta, Fyodorov a dezbătut că trebuia inventată călătoria în spațiu, mai exact din două motive: în primul rând, el credea că compușii elementari ai corpurilor descompuse ar fi rezistat de pe planetă peste mii de ani de istorie umană. Pentru a reasambla organele strămoșilor noștri, ar trebui să ieșim în căutarea tuturor părților lor disparate.

Al doilea: el a recunoscut că reînvierile în masă ar aglomera prea tare Pământul, astfel călătoria în spațiu era complet necesară pentru toate cadavrele astea reanimate și rudele în viață, care să-și găsească cămine noi printre planete și stele.

Dacă ți se pare prea ciudat, ține minte că explorarea spațială era în sine o noțiune sf pe vremea aia și Fydorov nu e singurul personaj care a combinat intervenția divină și tradițiile mistice cu știința spațială.

Robert Goddard, părintele rachetelor americane, a urmat cariera asta după ce a avut o viziune cu misiunile de pe Marte, în timp ce altoia cireșul din curte. Hermann Oberth, pionierul rachetelor nemțești credea că OZN-urile vizitau frecvent Pământul prin anii ’50.

Să nu uităm de Jack Parsons, unul dintre principalii fondatori al Laboratorului de Jet Propulsion de la NASA, care s-a anturat cu ocultistul britanic Aleister Crowley și fondatorul Scientologiei, L. Ron Hubbard. El a încercat să invoce o zeiță pe nume Babalon, înainte să moară în mod misterios într-o explozie în laborator. Mai pe șleau, există un grad de considerații magice în istoria explorării spațiale.

Citește și: Tipul care-a plecat în spațiu și a dispărut pentru totdeauna

Fyodorov, pe de o parte, a avut o influență vastă, cunoscută de mulți iluminați contemporani, precum Leo Tolstoy, Vladimir Solovyov și Fyodor Dostoevsky. În timpul adolescenței sale, Konstantin Tsiolkovsky, autodidact în știința rachetelor, onorat ca tatăl spațiului rusesc, l-a vizitat pe Fyodorov pentru a discuta ideile sale futuriste. De asemenea, Fyodorov este considerat a fi părintele mișcării cosmice rusești, care se învecinează cu filozofiile utopice care creează coloana vertebrală retorică a revoluției bolșevice de acum 100 de ani, din 1917.

Conform lui Siddiqi, idea lui Fyodorov de la „legea naturii” printr-un control desăvârșit asupra ei, a rezonat profund cu intelectualii științifici și tehnici de la începutul erei post-Revoluționare, care intoxicați de promisiuni bolșevice de reconstruire a unui univers social, ei erau interesați să refacă și universul natural.”

Prin influența directă asupra unui tânăr Tsiolkovski, la impactul mai larg al aspirațiilor sale orbitoare asupra culturii rusești, Fyodorov a fost un promotor crucial al zborului spațial, chiar dacă era doar o tehnologie care susținea visul său de o utopie interplanetară nemuritoare. Valurile pe care le-a făcut în timpul vieții sale, care s-a încheiat în 1903, fac parte din fluxul în creștere care a ridicat Sputnik în spațiu acum 60 de ani.

Citește mai multe despre explorarea spațială:
Primul om lansat în spațiu a aterizat forțat într-o pădure plină cu lupi

Cum ar fi o înmormântare spațială

Tipa asta a reușit să stea în spațiu mai mult decât orice american