Am petrecut o zi cu cel mai mare fan european al liderului Coreei de Nord

Primul lucru pe care îl face Andrea Marsiletti când ajunge la biroul din Parma, nordul Italiei, este să pună niște muzică ambientală care pare inofensivă. Sau cel puțin așa cred eu. „Asta se pune la boxe pe străzile din Pyongyang în fiecare dimineață la ora 6”, spune Marsiletti, în timp ce mă fac confortabil.

Marsiletti a fost în capitala Coreei de Nord în 2016 ca șef al delegației italiene, invitat la o conferință internațională despre Juche, ideologia oficială a statului dezvoltată de primul „Lider Suprem”, Kim II-sung. La conferință, a vorbit în fața unor oficiali guvernamentali, a luat cina cu mâna dreaptă a lui Kim Jong-un și a primit insigne oficiale de loialitate față de conducere.

„Sunt singurul dintre doi sau trei oameni din Italia care are una”, se mândrește el astăzi în timp ce mi-o arată. Insignele sunt sub forma unui steag, inscripționate cu portrete ale bunicului lui Kim Jong-un, Kim II-sung, și tatălui său, Kim Jong–il.

Nord-coreeni îl consideră pe Marsiletti loial din varii motive. În primul rând el a fondat și are grijă de website-ul KimJongUn.it, dedicat răspândirii de „informații din Coreea de Nord”. Marsiletti gestionează site-ul în parteneriat cu Korean Friendship Association și cu agenția de presă KCNA. În ultimii ani, a devenit tipul la care merg italienii care vor să călătorească în Coreea de Nord, parțial fiindcă este acum prieten cu ambasadorul nord-coreean în Italia.

L-am contactat pe Marsiletti acum câteva luni, când am dat peste o poveste care părea o versiune a filmului The Grinch, numai că Grinch este de fapt Stalin. S-a numit Il Natale nell’Italia stalinista (Crăciunul în Italia stalinistă). Povestea era un pasaj din Se Mira, Se Kim. Ultima carte a lui Marsiletti – un fel de pamflet de propagandă stalinistă care se ascunde în spatele unei povești de iubire. Am fost fascinat și de subiectul sălbatic al cărții și de legăturile lui Marsiletti cu guvernul nord-coreean, așa că a fost de acord să vorbească cu mine despre ambele, în biroul său.

Cartea este momentan citită de ambasada Coreei de Nord, în care se gândesc să adauge o prefață scrisă de însuși Kim Jong-un. Subiectul, după cum reiese de pe copertă, este următorul:

Este 2021, Mira trăiește in Parma, Italia stalinistă. Iese cu un oficial al ambasadei nord-coreene pe nume Kim. Începe o criză politică internațională. Între timp, la o cină cu prietenii, Mira află că un amic mai vechi din școală de care fusese îndrăgostită este un trotskyist. În final va face alegerea corectă și va fi recompensată de către însuși Kim Jong-un.

Biroul lui Marsiletti este o cameră austeră dintr-o clădire gri, chiar pe autostrada care duce spre nordul Parmei. Singura decorațiune este un calendar cu Che Guevara și o colecție nesfârșită de suveniruri din Coreea de Nord – ziare ale partidului, o colecție de timbre, un fanion și o carte cu discursul dat de Kim Jong-un la al șaptelea congres al partidului.

„Când am început să învăț mai multe despre regim, acum șapte sau opt ani, am devenit foarte obsedat”, spune el. „Asta este tot ce am citit; nimic altceva nu mă mai interesa. Ce m-a fascinat la socialism este modul cum ideologia poate influența comportamentul și forma o societate într-un mod aproape științific. Și din punctul ăsta de vedere, Coreea de Nord modernă este ultimul partid cu adevărat socialist din lume.”

Pentru Marsiletti, Juche este diferit de marxismul-leninism – ideologia Partidului Comunist al Uniunii Sovietice – prin accentul său asupra individualității. Pentru marxiștii-leniniști, limita socialismului real a însemnat ca omul să fie o mică rotiță în sistemul politic. Nu era așa și pentru Juche, unde sistemul, a spus Marsiletti, îl făcea pe om făuritorul propriului destin. „Sau cel puțin asta este replica oficială a guvernului nord-coreean când îi ceri o explicație”, spune el.

Această centralizare extremă a puterii este ce-l atrage pe Marsiletti – un sistem bazat pe respectarea tradițiilor țării, partidului conducător, iar armata și liderii sunt aproape o singură entitate. De asta societatea nord-coreeană este atât de organizată, există un singur sistem de partid și țara îi venerează pe cei din familia Kim de parcă ar fi zei.

Marsiletti nu vede nimic în neregulă cu asta. De fapt, pentru el, restul lumii a luat-o pe arătură. Pentru el, fascinația noastră colectivă pentru Coreea de Nord pe care o vedem ca pe o țară ciudată și închisă are legătură cu faptul că noi încercăm să o judecăm pe baza standardelor vestice de democrație.

Marsiletii este dezamăgit de partidul de stânga din Italia. „Eu reprezint socialismul real, dar stânga vrea aici cu totul altceva”, îmi spune el. „Au înlocuit revoluționarii cu Papa, sârma ghimpată cu contrabandiștii, muncitorii cu imigranții. De asta mulți simpatizanți ai Coreei de Nord votează pentru partidul de dreapta, Lega – ei sunt împotriva imigrării și pro-securitate.”

Povestea din Se Mira, Se Kim începe în forță în 1948, după încercarea de asasinare a fostului lider italian comunist, Palmiro Togliatti. Începe o revoluție și Italia devine o țară comunistă. De aici, subiectul central este dedicat apărării acțiunilor săvârșite de regimul nord-coreean și acuzarea comuniștilor disidenți de trădare. Apără chiar și Pol Pot și alte regimuri brutale spunând că crimele lor ar trebui privite în contextul protejării revoluțiilor respective.

Din toate astea, apar mai multe scene problematice. Mira, personajul principal, este în autobuz când „doi africani se urcă”. „Cam atât despre Italia care-și închide granițele!”, spune ea, înainte să adauge că „imigranții sunt lașii care nu au curajul să lupte în propriile, țări așa că evadează”, că sunt „înapoiați”, și că guvernul ar „face bine să apere granițele italiene prin plasarea unui gard electric în mare de-a lungul coastelor”. Îl întreb pe Marsiletti despre opiniile lui Mira. „Cel mult este vorba de puțină ironie”, spune el, după ce încearcă să se sustragă întrebării. „Dar tot ce am scris reflectă părerile mele și adevărul faptelor.”

Într-una din scene, Mira intră într-un magazin de haine și cumpără un turban standard cambogian Khmer Rouge, „recreat de un designer milanez” ca pe o modalitate prin care să reamintească tinerilor italieni despre istoria comuniștilor cambogieni. „Este important ca moda să fie funcțională ideologiei”, spune nonșalant Marsiletti, de parcă ar spune ceva evident.

Marsiletti speră că această carte îi va inspira pe cititori să facă cercetări în profunzime despre istoria experimentelor variate cu socialismul. De asta, spune el, alocă atât de mult spațiu liderilor controversați precum Pol Pot și „versiunii sale excesive de socialism”.

Asta este foarte important, adaugă Marsiletti, acum că lumea „se duce dracului” și numai o singură țară rămâne loială socialismului: Coreea de Nord. Admirația lui pentru regimul lui Kim merge atât de departe încât își dorește ca anumite principii din societatea nord-coreeană să fie aplicate chiar și în Italia.

„Hai să fim sinceri, țările socialiste își mențin controlul total asupra societăților. Poți să-ți spui opinia, dar statul decide ce și cum.” Pentru el, asta e bine. „Iar în Coreea de Nord, munca este o obligație. Nu vei găsi niciun muc de țigară pe stradă fiindcă mulți oameni sunt angajați ca să păstreze curățenia. Toți privesc Coreea de Nord ca pe o țară în dificultate, dar hai să încercăm să ne gândim cum ar fi Italia într-o situație similară, sub un sechestru de ani întregi cum e Coreea: economia ar exploda imediat doar la anunțul sancțiunilor.”

Înainte să ne luăm la revedere, Marsiletti îmi spune că speră să se întoarcă la Pyongyang curând. „Pyongyang este frumos, în primul rând fiindcă e plin de ideologie. Ești pe străzi și oriunde te uiți vezi afișe care repetă scopurile țării. Vezi terenuri înconjurate de steaguri roșii cu oameni muncind și muzică patriotică în fundal. Politica este pretutindeni.”

Articolul a apărut inițial în VICE IT.