Lumea tristă a petrecerilor de sex pe droguri

Latura întunecată a scenei de sex gay pe droguri, sau chemsex, s-a strecurat în opinia publică în timpul procesului de anul trecut împotriva lui Stephen Port, care a ucis și a violat patru tineri în estul Londrei, și cel al lui Stefano Brizzi, care a mâncat parțial și a dizolvat în acid un polițist din sudul orașului.

Ambii criminali și-au folosit cunoștințele din lumea sexului gay pe droguri – petreceri sexuale pentru bărbați, organizate adeseori prin intermediul aplicațiilor de dating, care sunt alimentate de mefedronă, GHB și cristale de metadonă – ca un pretext și un paravan pentru crimele lor sinistre. Cu cât apărea mai mult scena sexului gay pe droguri în aceste procese, cu-atât mai mult această subcultură nișată a ajuns să reprezinte o lume subterană, macabră, în ochii publicului.

Dar ce știm, de fapt, despre această lume ascunsă care inspiră așa o fascinație sumbră? Dincolo de cazurile extreme ale lui Port și Brizzi, nu se poate nega că e o activitate riscantă, pentru că poate să implice injectarea și supradoza de droguri, sexul neprotejat și potențial de adicție. În Londra, numărul de infecții cu HIV și de supradoze de mefedronă și GHB/GBL asociate cu orgiile sexuale e în creștere. E un peisaj populat de „metodiști pe cristale", economiști BBC, producători radio și foste vedete din rugby, nu doar de marginali.

De când VICE a adus această scenă în atenția publicului național în 2013, a făcut subiectul unor investigații jurnalistice de calitate, în mod special în documentarul despre chemsex de la VICE și în articole scrise de jurnaliști specializați pe subiecte LGBT, cum ar fi acesta. Cu toate astea, în afară de un studiu din 2015 care a dezvăluit că serviciile anti-drog nu sunt pregătite să facă față victimelor chemsexului, cercetarea de specialitate, în profunzime, a acestei manifestări moderne a vechii încrengături dintre sex și droguri a fost subțire în teren. Până acum.

Christine Schierano, criminolog la Universitatea John Moores din Liverpool, cercetează scena de chemsex din Londra, aflată în plină dezvoltare, din 2011. Se uită la consecințele asupra sănătății și a modului în care sunt furnizate drogurile. Pe un fundal de utilizare de droguri și sex, uneori public, alteori în spatele ușilor închise, a cunoscut și a intervievat numeroși dealeri și invitați la astfel de petreceri în ultimii șase ani. Uneori s-a afundat: într-un an și-a petrecut circa o treime din orele de trezie la petreceri asociate cu scena de chemsex.

Cercetarea lui Schierano – care a fost publicată parțial în decembrie într-o revistă de specialitate de către Societatea Europeană pentru Cercetarea Drogurilor Sociale – e singura perspectivă etnografică pe termen lung asupra lumii orgiilor gay pe droguri. Conferă acces fără precedent asupra modului în care s-a schimbat scena, a ceea ce o duce mai departe și a persoanelor atrase de ea. În cele din urmă, e o fereastră deschisă asupra a ceea ce Schierano numește „o viață în viață", o zonă vie, de fraternitate, underground, creată parțial ca reacție la traiul în unul dintre cele mai însingurate orașe din lume.

Schierano a descoperit accidental scena de chemsex în 2011. O italiancă de 22 de ani, singură la Londra, se distra, dansa și bea în celebrele baruri și cluburi gay din Vauxhall. A început s-o ardă cu un grup de tipi gay cărora le plăceau clubbingul, drogurile și aventurile sexuale. Au primit-o în cercul lor și i-au zis că e „o tipă hetero cu creier de tip gay".

Pe măsură ce scena în creștere de chemsex din Marea Britanie a început să se extindă – în Los Angeles și San Francisco existau deja scene asemănătoare de zece ani – tipii ăștia au fost cei care-au rugat-o pe Schierano să le documenteze viețile. Întâmplător, noii ei prieteni au fost personaje importante în dezvoltarea culturii de chemsex din Londra, care și-a mutat focusul din cluburi pe petreceri private flamboaiante. Cu binecuvântarea unei noi cunoștințe, un dealer „tânăr, carismatic și frumos" din America de Sud pe nume Leon, și-a asigurat un loc în primul rând, în timp ce Londra devenea capitala de chemsex a lumii.

„Chemsex înseamnă în principal oameni care se relaxează, unii fac sex, alții se droghează, ascultă muzică și râd", spune Schierano. „E ca orice altă petrecere, dar cu accent pe droguri și pe oameni care fac sex cu necunoscuți într-un colț al încăperii." La petrecerile astea, Schierano s-a întâlnit cu corporatiști, barmani, stiliști de modă, dansatori, bancheri, lectori universitari și oameni din întreaga lume.

Unul dintre obișnuiții circuitului de chemsex era un prof de liceu, care cumpăra adeseori droguri tot weekendul, ca să-și satisfacă iubitul. Lui i-a fost greu, spune Schierano. „Se vedea că prietenului lui îi plăcea mult mai mult decât lui și că el era cel care trebuia să se trezească și să se ducă să predea lunea. Toată lumea încerca să-l convingă să anunțe că e bolnav la birou, dar se ducea întotdeauna, pentru că spunea că are o datorie față de copii. În cele din urmă, a fost arestat într-o razie a poliției și a rămas fără job."

Ce a frapat-o prima oară pe Schierano la scena de chemsex a fost rolul esențial pe care-l jucau dealerii, care începuseră să dea petreceri în propriile case. Majoritatea celor 23 de dealeri de chemsex pe care i-a studiat în profunzime erau străini care locuiau și munceau la Londra, din locuri gen America de Sud, Italia și Europa de Est. Au fost doar doi dealeri britanici.

Au început să vândă din două motive: pentru profit și popularitate. Voiau să facă bani, de multe ori ca să-și permită propriile droguri. Voiau și să fie populari și cu cât erau mai populari, cu-atât le era mai ușor să vândă droguri. „Combinația de profit, popularitate – senzația că e nevoie de tine sau chiar că ești iubit – și oportunitățile asociate pentru relații sexuale făceau ca perspectiva de a deveni dealer, din furnizor social, să pară foarte atrăgătoare", spune Scherano. Lui Leon, de exemplu, i se părea „foarte tare" să aibă cineva nevoie de el. Îi plăcea enorm ideea că cineva se uită la el și îl vrea.

Dealerii nu asigură doar locația, ci și trio-ul de droguri puternice care sunt viața scenei de chemsex – pentru că chimicalele alimentează sexul, nu invers, spune Schierano. Mefedrona, care apăruse pe scena de droguri din Marea Britanie cu doar câțiva ani înainte de popularizarea chemsexului, e un ajutor super-ieftin pentru anduranță. GHB-ul și GBL-ul, transmise în scena de clubbing gay din cea de bodybuilding, îi excită pe oameni. Cristalele de metadonă, un drog care practic nici nu se folosește în Marea Britanie decât pe scena de clubbing gay din Londra, furnizează atât anduranță, cât și dorință sexuală.

Pe scena de chemsex, e un iureș cu drogurile astea. Majoritatea se vând în persoană la cluburi și petreceri, dar azi cam toți dealerii vând și prin intermediul aplicațiior de dating. Schierano a constatat că de-a lungul unui weekend lung, în timpul unei petreceri mari, un dealer o să transfere până la un kilogram de mefedronă. Majoritatea comandă de la furnizori cam 200 de grame odată – afaceri turcești și asiatice din nordul și vestul Londrei, care importă din India sau prin Dark Web – în caz că le găsește cineva rezerva în timp ce-s sparți pe GHB.

Pe lângă mefedronă, dealerii mai trec și prin circa un litru de GBL, echivalentul a aproximativ 600 de doze. Majoritatea își cumpără online, de site-uri gen GBL.com, în recipiente de cinci litri, la un preț infim pe lângă cel de vânzare. E relevant că deși GBL-ul le asigură dealerilor cel mai mare profit – pot să facă 700 de lire dintr-un litru pe care-au dat 40 – majoritatea ajung să-l dea pe gratis. De fapt, dealerii de chemsex pe care i-a întâlnit Schierano nu erau tocmai niște mercenari veroși.

„Prețurile erau mai mici, în funcție de cât de strânsă era prietenia dintre cumpărător și dealer și dacă făceau sau nu sex cu dealerul – și iarăși erau și mai ieftine pentru cei care erau văzuți drept foarte buni la sex", spune aceasta. „De exemplu, un dealer a câștigat 2 300 de lire în patru zile, dar i-au rămas o mie pentru că a devenit euforic de la GBL și a ajuns să plătească niște călătorii nesfârșite cu taxiul ca să ajungă toată lumea acasă."

Dealerii de chemsex sunt, cu siguranță, dealeri de droguri, și vând până la 100 de punguțe de un sfert de gram de cristale de metadonă, la 60 de lire bucata, într-un weekend cu o petrecere mare. Dar sunt niște dealeri aparte, după cum scrie Schierano, pentru că sunt „ferm implantați într-o cultură a utilizării drogurilor mai degrabă decât s-o paraziteze".

În primii ani ai scenei de chemsex din Londra – și din ce în ce mai puțin în 2017 – dealerii-gazde se imaginau drept un fel de mame ale tuturor răniților. Petrecerile nu-s doar niște locuri în care ase adună lumea să se drogheze și să facă sex; sunt noduri de camaraderie, unde poți găsi un umăr pe care să plângi – și e treaba dealerului-gazdă să asigure asta.

Petrecerile lui Leon au câștigat rapid niște fani loiali: droguri în care poți să ai încredere și sex la nesfârșit, sub o umbrelă protectoare. „Mulți dintre dealerii de pe scena asta din Londra n-au venit și au plecat pur și simplu, au fost parte din ea. Au servit drept consilieri, lucrători sociali, și au înțeles că e treaba lor să-i facă pe oameni să se simtă bine", spune Schierano.

Cu toate astea, viața unui dealer de chemsex e una intensă și aglomerată. Mulți dealeri se găsesc prinși într-un tumult de petreceri și vânzare de droguri, și e greu să ieși. După spusele lui Schierano, dealerii iau voit mini-supradoze de GBL la propriile lor petreceri de chemsex, ca să se asigure că au parte de ceva odihnă. „Am văzut cum unii dealeri iau anume un pic mai mult decât doza lor obișnuită, ca să evadeze din stres, pentru că sunt prea obosiți și au nevoie de somn", spune aceasta.

„Închipuie-ți că te uiți la un film bun acasă cu prietenul tău și-apoi vine o grămadă de oameni să se drogheze și să facă sex. Te droghezi, vinzi droguri și oamenii fac mizerie. Încerci să te duci la budă și acolo face lumea sex. Te duci la tine-n cameră și și acolo sunt oameni. Poate să fie stresant. Pe unii dealeri nu-i deranjează, pentru că știu că atât timp cât petrecerea e-n toi la ei acasă, pot să vândă toate drogurile."

Dar mulți nu rezistă. Majoritatea dealerilor de droguri pentru chemsex au cariere la fel de scurte ca un ogar de curse pe amfetamine. În medie, spune Schierano, dealerii pentru chemsex rezistă doi ani în domeniu înainte să se epuizeze. Unii dealeri își dau seama că singurul mod în care pot să oprească torentul de petreceri de la ei de-acasă e să se mute. Dar nu-i nevoie decât de o petrecere la noua adresă ca să înceapă din nou.

Britney, un dealer de droguri în vârstă de 25 de ani din sudul Londrei, i-a spus lui Schierano că era imposibil să doarmă sau să ia o masă normală cu prietenul lui, pentru că era întotdeauna cineva în sufragerie. A spus că s-a mutat de câteva ori, ca să încerce să evite atenția nedorită din partea foștilor clienți, când l-a întrebat de ce primea în continuu oameni la el în casă, i-a spus: „Dacă te oprești din organizat petreceri cu sex, nu prea mai vinzi mare lucru."

Alți dealeri pentru chemsex au fost nevoiți să se mute din țară, pentru că ajunseseră atât de rău. Din cei 23 de dealeri pe care i-a studiat în șase ani, doar trei mai sunt încă la Londra. Leon, de exemplu, când a constatat că relația lui se apropia de destrămare, pentru că își transformase casa într-un club non-stop, a ajuns să se mute în nordul Europei ca să aibă parte de niște liniște și pace. Alții au ajuns să vândă pe scenele de chemsex mai relaxate din străinătate, în Spania și în Canare. Dar odată ce pleacă un dealer, apare altul.

Din 2014 încoace, Schierano a observat o schimbare pe scenă. Pe măsură ce s-au înmulțit petrecerile și din ce în ce mai mulți oameni au fost atrași de mirajul chemsexului, vibe-ul de încredere în comunitate a scăzut. Furtul de droguri și de bani din geci și portofele a devenit mai răspândit, deși participanții s-au adaptat. Oamenii au început să nu-și mai scoată șosetele în timpul sexului – look-ul clasic de star porno german – sau să-și cumpere brățări dubioase de picior, pentru că aveau nevoie să-și bage undeva banii și drogurile în timp ce erau dezbrăcați.

„A devenit o chestie cinică", spune Schierano. „Oamenii veneau la petreceri când știau că toată lumea e ruptă, ca să fure ce puteau. Așa că unii și-au pus banii în șosete. Dar s-a aflat și au început să le fure din șosete când dormeau sau în timp ce făceau sex. Așa că au început să-și cumpere brățări de mână sau de picior cu buzunare pentru bani și droguri."

Pe măsură ce a circulat pe scena de petreceri în dezvoltare, Schierano a remarcat că petrecerile constau adeseori în „bisericuțe de liceu": oamenii populari, ăia care ar vrea să fie populari, cei care-i hărțuiesc pe alții și exclușii. „Întotdeauna râd de alții pe la spate de profilele lor de pe Grindr, despre cum nu vrea nimeni să facă sex cu ei", spune ea. „Adeseori, la petreceri există oameni respinși din nucleul principal."
Unul dintre bărbații ăștia din circuitul din Londra de sud a fost abuzat îngrozitor. Un tânăr corporatist est-european pe la douăzeci-și-ceva de ani, își petrecea serile și weekend-urile mutându-se de la o petrecere la alta, alergând după cristalele de metadonă de care devenise dependent. „N-avea niciun prieten, nimeni nu-l voia prin preajmă dacă nu-l folosea pentru sex sau ca să fie el ăla care cumpără toate drogurile. După ce-l foloseau, îl dădeau afară", spune Schierano. La una dintre petreceri, i s-a zis, și-a pierdut cunoștința după ce luase prea multe droguri și a fost violat, apoi trezit și obligat să se uite la o filmare cu propriul viol.

Există cu siguranță și o latură mai tenebroasă a chemsexului, spune ea. Pare să implice victime și abuzatori violenți, violatori, care au fost respinși de două ori: mai întâi de mainstream și apoi de scena gay. „S-au străduit să își facă un coming out, dar apoi nici comunitatea gay nu i-a vrut. Sunt respinși pe Grindr și devin outsideri. Uneori se agață de oricine, chiar și de cei cu-adevărat nașpa, ca să se simtă doriți."

Dintre cei pe care i-a urmărit Schierano pe scena londoneză de chemsex, 80% au contractat HIV din cauză că au împărțit acele și au făcut sex neprotejat. Ea spune că scena e atât de intensă încât oamenii uită să-și ia medicamentele anti-HIV. Chiar dacă sunt mai atenți să nu facă supradoze de GBL – de exemplu pun vopsea în el, ca să nu-l confunde cu un pahar cu apă – trei dintre prietenii ei au murit din cauza supradozelor de droguri. A mai asistat și la o mică psihoză în comunitatea de chemsex, precum și paranoia și probleme de circulație și respirație.

David Stuart, principalul expert în probleme de chemsex, de la organizația caritabilă 56 Dean St din Soho, îmi spune că circa 3 000 dintre tipii gay care vin la 56 Dean Street în fiecare lună folosesc droguri pentru chemsex, iar 70% dintre ei nu pot sau nu vor să facă sex treji. Nu e un fenomen care va dispărea prea curând.

De fapt, scena din Londra se extinde. E la modă printre dealerii de chemsex din Marea Britanie să-și extindă comerțul peste granițe. După spusele lui Schierano, vând droguri la petreceri exclusiviste de chemsex de la evenimentele Gay Pride din Gran Canaria, prin alte părți din Spania și pe scena de petreceri gay din stațiunile franceze de ski. Pentru că e un lichid incolo, GBL-ul e mai ușor de traficat și e uneori camuflat ca ojă. Schierano spune că unele dintre avioanele care zboară către evenimentele astea sunt pline de bărbați drogați cu substanțe pentru chemsex.

Ea mai spune că, într-o mică măsură, scena din Londra a fost copiată la Brighton, Glasgow și în mod special la Manchester, unde cei mai tineri se duc acum la petreceri mai light de chemsex, unde folosesc ecstasy în loc de cristale de metadonă.

Am întrebat-o ce au în comun cei care se dedau la chemsex.

„Sunt oameni care caută ceva, poate caută iubire. Străinii vin la Londra cu idealul ăsta. Se culcă cu mulți tipi, trăiesc la maximum, iau multe droguri și se bucură de libertatea de a fi gay la Londra. Petrecerile sunt importante, pentru că, de multe ori, singura persoană cu care vorbesc într-o săptămână e cineva la coadă la casă la Sainsbury's. Chiar dacă e multicultural și plin de oameni, Londra e cel mai însingurat oraș din lume. Scena de chemsex e un produs al chestiei ăsteia." După cum i-a spus un dealer, Jay: „Oamenii caută afecțiune și încearcă să umple golul pe care-l au pe dinăuntru."

Dar, deși scena de chemsex poate fi o oază de sex, tripuri și companie pentru bărbații singuri din capitală, ca o cursă amețitoare la bâlci, la un moment dat trebuie să te și dai jos și ajungi înapoi de unde-ai pornit.

„Chemsexul n-are final fericit pentru majoritatea", spune Schierano. „Face mai mult rău decât bine. Nu ajung iubiți, nu-și împlinesc nicio speranță. Da, e o experiență de viață, dar la final ieși așa cum ai intrat. Chemsexul e doar o altă viață în propria ta viață. Se oprește timpul în loc. apoi te întorci la realitate."

@Narcomania

Dacă vrei să o contactezi pe Christine despre cercetarea ei în curs despre chemsex, poți să-i scrii un mail la C.Schierano@2016.ljmu.ac.uk.