Relație

Sexul cu fostul după despărțire e o idee foarte proastă

Dacă vrei cel mai mișto sex, atunci nu încerca cu fostul/a.
sexul dupa despartire, evita sexul cu fostul
 Chiar dacă sexul este bun și te simți dorit sau împlinit pe moment, există o mulțime de sentimente nasoale gata să te invadeze după. Foto: Softulka x VICE  

Dacă ai crezut mitul cum că sexul după despărțire va fi cea mai mișto partidă din viața ta, e momentul să îl reconsideri. 

Deși sexul după despărțire este adesea portretizat în filme și seriale ca genul de partidă amoroasă sexy și sălbatică după care camera ta va arăta ca după un uragan, realitatea este adesea mai puțin dramatică și mult mai deprimantă. Chiar și ca un fel de fantezie masochistă, rezultatul final este pur și simplu o mizerie autodistructivă. 

Publicitate

Prima mea încercare cu sexul după despărțire mi-a lăsat un gust amar mult timp. Sexul s-a petrecut imediat după marea discuție. După ce ne-am oprit amândoi din plâns am început să ne frecăm unul de altul. A fost chiar jenant și deloc pasional. El și-a dat drumul, eu nu. Următoarea dată când ne-am întâlnit m-a întrebat dacă putem „să ne jucăm”. 

A doua aventură sexuală după despărțire a fost și mai meschină. A început la fel de liberă și pasională cum ai spera că ar fi dacă ai crescut cu prea mult Gossip Girl. Dar sexul nu mai trebuia să fie emoțional, iar într-un fel dubios de nihilist asta l-a făcut să fie mai intens. După săptămâni întregi în care am tot făcut asta, a devenit o rutină dureroasă până a rămas doar durere. Ultima oară când am făcut sex împreună s-a terminat dezamăgitor pentru amândoi și apoi ne-am certat monstruos. 

Am petrecut săptămâni, chiar luni, dezgustată că am lăsat pe cineva căruia nu-i mai păsa de mine să mă aibă atât de mult timp. Greața pe care am simțit-o fiindcă m-am făcut disponibilă pentru el a fost ceva de care nu m-am putut debarasa mult timp. 

Călătoria mea cu sexul după despărțire a fost lungă și grea (bine, nu mereu) și m-a dus la concluzia că, pentru majoritatea dintre noi, acel moment de plăcere pur și simplu nu merită pentru cum te face să te simți după. 

Când am întrebat în redacția VICE despre sexul după despărțire, numai opt la sută au fost pro, iar 92 la sută au spus că nu e atât de mișto cum se crede.

Publicitate

Uite ce au avut de spus și de ce:

„Când m-am despărțit de cineva, am făcut-o mereu fiindcă nu-mi mai plăcea de acea persoană și deci nu mai voiam să facem sex.”

„Mereu mă gândesc că va fi bine și mereu e jenant și trist.”

„Dacă cineva mi-a dat papucii și apoi mi-ar cere să facem sex, cred că l-aș trimite-n pizda mă-sii.”

Și asta nu înseamnă că partea fizică din sexul după despărțire nu poate fi mișto atunci când se întâmplă. 

„Cel mai mișto sex de care am avut parte cu fostul a fost după ce ne-am despărțit.”

„E întotdeauna mai bine - îmi place.”

Dar chiar și atunci când sexul în sine e pasional și mișto, urmările nu sunt mereu la fel. 

Un studiu din 2020, care și-a propus să înlăture credința cum că sexul după despărțire înseamnă doar plăcere și distracții, a examinat efectul pe care îl are asupra participanților și de ce ajungem să o facem. Potrivit studiului, majoritatea partidelor de sex după despărțire par motivate de trei factori principali: menținerea relației, hedonism și ambivalență.

Adica: pentru ca lucrurile să continue, să te simți foarte bine și apoi nesigur/ă. 

Studiul a sugerat că, poate deloc surprinzător, femeile au tendința de a se simți mai rău cu ele însele după ce o fac, în timp ce bărbații sunt încântați. E destul de clar că genurile în discuție au tendința să aibă motivații și consecințe psihologice diferite când vine vorba de sex după despărțire, iar bărbații cad mai degrabă în categoria „hedonism și ambivalență”. Ceea ce nu e cea mai bună știre pentru oricine care a fost cu un bărbat și apoi a decis să facă din nou sex cu el după despărțire. Să știi că persoana nu e sigură că chiar își dorește să fie acolo, dar o face doar ca să-și dea drumul, s-ar putea să fie un motiv îndeajuns de bun ca să nu o faci de la bun început. 

Publicitate

Unul dintre cele mai greu de recunoscut motive pentru care ajungem uneori să facem sex cu un viitor fost este ca să ne demonstrăm propria atractivitate. De fapt, o despărțire se poate simți ca cel mai bun moment să pui în aplicare cele mai sălbatice mișcări și să începi să-ți îndeplinești unele fantezii, fiindcă vă face pe amândoi să credeți acea bucurie că sunteți din nou împreună.

S-ar putea să speri că dacă-i arăți fostului că ești cea mai bună partidă de care va avea parte, poate va rămâne cu tine - dar asta te va face să te simți umilit și folosit dacă ți-ai jucat toate cărțile sexuale numai ca să fii învins la final. 

Și asta e toată enigma. Chiar dacă sexul este bun și te simți dorit sau împlinit pe moment, există o mulțime de sentimente nasoale gata să te invadeze după. 

Regret, rușine, respingere și singurătatea sunt doar câteva dintre posibilitățile existente, deci mai bine urmează-ne sfatul - acceptă că s-a terminat, încheie-te la blugi și pleacă. 

Îți promitem că undeva te așteaptă o mega partidă de sex, dar odată ce un fost e un fost, nu-ți va mai oferi plăcere cum obișnuia să o facă.