Ce nu-ți zice școala despre extremistul Octavian Goga care voia să deporteze români în Madagascar

Chiar dacă Octavian Goga nu intră în programa de la bacalaureat, e pomenit în timpul orelor de limba și literatura română – a fost, totuși, un poet important din istoria recentă a României. A fost însă mai mult de atât, de unde și scandalul iscat în jurul dezvelirii bustului său din Iași. E una dintre figurile istorice ale României acuzate de fascism și antisemitism – și nu pe nedrept. 

Goga s-a născut pe 1 aprilie 1881 în satul Rășinari (pe-atunci, în Austro-Ungaria) – aceeași localitate care l-a dat României 30 de ani mai târziu și pe Emil Cioran. Tatăl a fost un preot care l-a crescut în spiritul și credința tradițional ortodoxă. A urmat școala din satul natal, unde l-a avut drept învățător pe Moise Frățilă, un intelectual patriot și personajul principal din poemul său „Dascălul”. După ce-a terminat în 1904 cursurile facultății de Litere din cadrul Universității din Budapesta, Octavian Goga s-a înscris în Comitetul Național Român de la Paris. Organizația a militat, în perioada anilor 1917-1918, pentru unitatea poporului român.

Dacă e să întrebi pe oricine despre Octavian Goga o să-ți spună că a fost poet și dramaturg. Activitatea lui în zona asta a avut în spate un puternic mesaj patriotic, naționalist și ortodox, credințe care s-au clădit și s-au conturat în tinerețea sa și, mult mai puternic, în timpul mișcării de extremă de dreapta din România, curent care a cuprins toată Europa la vremea respectivă. Nu e departe însă nici devenirea lui ca om politic. 

În 1906, Octavian Goga e ales secretar literar la ASTRA (Asociația Transilvană pentru literatură română și cultura poporului român). Ulterior, împreună cu omul politic și scriitorul Octavian Tăslăuanu, a politizat activitatea acestei asociații. În perioada respectivă, în revista Țara Noastră, a adoptat o poziție dură și critică la adresa exploatării românilor din Transilvania – pe atunci sub administrație Austro-Ungară. Ca urmare, a fost arestat la Seghedin, unde a fost vizitat de însuși Ion Luca Caragiale.

După izbucnirea Primului Război Mondial, Octavian Goga s-a stabilit în patria mamă, de unde și-a continuat lupta pentru drepturile și integritatea românilor. Din cauza activității sale, Imperiul Austro-Ungar l-a condamnat pe Octavian Goga la moarte, dar acesta s-a înrolat ca soldat pentru Armata Română și a luptat în Dobrogea. După semnarea tratatelor de pace, acesta a fost nevoit să se mute în Franța, unde s-a înscris în comitetul amintit mai sus. S-a întors în România Mare în 1919.

La 10 aprilie 1932, Octavian Goga a fondat Partidul Național Agrar, ca desprindere din Partidul Poporului al mareșalului Alexandru Averescu. Chiar și așa, partidul lui Goga nu a cunoscut apreciere pe scena politică și și-a încheiat activitatea după trei ani, când s-a unit cu partidul Liga Apărării Național Creștine, sub conducerea lui Alexandru C. Cuza. Era 14 iulie 1935 și a ajuns în viața politică Partidul Național Creștin.

După cum e tradiția și am avut o „Madonna de România”, o „Beyonce de România” am avut și un „Führer de România”. Un exemplu al trăsăturilor lui Goga în zona asta a rămas dintr-un interviu acordat ziarului britanic Daily Herald în ianuarie 1938. Pe atunci Octavian Goga era premier. S-a referit la cei 500 000 de evrei fără cetățenie drept „evrei vagabonzi pe care nu-i putem considera cetățeni români”. Planul lui era să-i expulzeze pe toți în Madagascar. În același timp, juristul și omul politic Istrate Micescu (Ministru de Externe) considera că: „Este urgent să ne măturăm curtea, căci este inutil să tolerăm la noi toate aceste gunoaie!”

Aduc un pic de context contemporan pe ideea cu Madagascar să vezi cum a rezistat timpului o astfel de abordare. Pe 2 noiembrie 2007, pe atunci ministrul de Externe Adrian Cioroianu a spus că românii care fac țara de râs ar putea fi mutați în alte locuri. „Mă gândeam dacă nu cumva am putea cumpăra un teren din deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care astfel de oameni ne fac de râs”, a afirmat el într-o emisiune la Antena 3. La Goga era vorba de evrei, la Cioroianu, fără să-i numească direct, de romi – atunci era în atenția publicului cazul lui Romulus Nicolae Mailat, condamnat la închisoare pe viaţă în Italia pentru uciderea Giovannei Reggiani în 2007.

Problema evreilor din România interbelică am atins-o odată cu profilul pe care i l-am făcut lui Emil Cioran. Cazul lui Goga e și mai și, mai ales că acesta a ajuns și prim-ministru. Chiar dacă Guvernul Goga-Cuza a obținut un procent de doar 9,15 la sută la alegerile de la vremea respectivă, regele Carol al II-lea a considerat că acesta este partidul care trebuie să fie la conducerea României – Partidul Național Creștin nu avea însă niciun suport solid în spate. Ce-i drept, toată Europa se afla într-o perioadă în care naționalismul era în floare, fiecare țară cu povestea ei, iar, mai devreme sau mai târziu, România era nevoită să urmeze cursul firesc al istoriei. Octavian Goga a ajuns să conducă un consiliu de miniștri între 29 decembrie 1937 și 10 februarie 1938.

Pe 21 ianuarie 1938, sub pretextul că între anii 1918-1924 s-au infiltrat evrei din fostul imperiu Austro-Ungar și din Rusia Țaristă cu scopul de a destabiliza țara și legăturile naționale, guvernul a semnat un decret. Recunoașterea cetățeniei evreilor români urma să fie uitată. Din numărul total de evrei de la perioada respectivă, 36,50 la sută și-au pierdut cetățenia (225 222 de persoane). Evreii fără cetățenie urmau să fie considerați cetățeni străini. Aveau un buletin de identitate valabil pe un an.

Guvernul populist și demagog era, mai ales, unul marionetă, cu oameni de-ai lui Carol al II-lea. A căzut însă în mai puțin de-o lună și jumătate. S-a dovedit însă soluția prielnică pentru instaurarea regimului de autoritate personală pentru a bloca curentul gardist. Acesta s-a dovedit, în urma alegerilor, a treia forță politică din țară mai ales prin eliminarea Partidului Național Țărănesc – adică, eliminarea lui Iuliu Maniu. Deoarece politicile antisemite deranjau oamenii Elenei Lupescu – Nicolae Malaxa, Felix Weider sau Max Auschnitt, Carol al II-lea a considerat că cea mai firească alegere este demiterea guvernului Cuza-Goga.

Ca om politic, Octavian Goga a trăit aproape un deceniu ca un iureș și-a lăsat în urmă politici antisemite care au rezistat până pe 23 august 1944. Anii ‘30 au început cu simpatii pentru fascismul italian și nazismul german, pe 8 august 1936 l-a întâlnit pe Adolf Hitler la Berlin și-au discutat despre lupta contra bolșevismului și în a doua parte a acestei perioade deja se preocupa de ceea ce avea să-i aducă moartea: un accident vascular. Ținea regim și făcea exerciții fizice. Nu l-au ajutat prea mult. 

Pe 4 mai 1938, întors de la Cluj, a făcut o plimbare prin curtea castelului de la Ciucea. Odată revenit în birou a simțit înțepături în piciorul drept și nu l-a mai putut mișca. În câteva ore a avut o hemoragie la creier. I-a paralizat toată partea dreapta a corpului. Nu mai putea vorbi, nu mai putea scrie. Pe 6 mai, la 3 noaptea, starea s-a agravat când a suferit o congestie pulmonară. Pe 7 mai a murit. Avea 57 de ani și-o dorință pentru după moarte: să fie îngropat cu zvastica nazistă pe piept, conform istoricului Ilarion Țiu.

Vinovatul moral a fost identificat în persoana lui Carol al II-lea, care s-a folosit de Goga în decembrie 1937 ca să ajungă el dictator. Totodată, s-a întins ca focul și bârfa cum c-ar fi fost otrăvit – și-a tot revenit sub diverse forme ipoteza asta. Chiar în 2011 directorul Casei Municipale de Cultură Cluj-Napoca a cerut exhumarea pentru prelevarea de probe ADN. „Goga a fost otrăvit cu băutură, la fostul hotel Continental, pe atunci New York. Dilema s-ar putea lămuri, dacă se va realiza o expertiză criminalistică”, a spus atunci Dan Brudașcu. 

Același Brudașcu, înainte de-a cere public exhumarea cadavrului, a publicat o carte: „Goga și Francmasoneria” (2007). Povestea asasinării ar fi ajuns și la Hitler, căruia i-a fost cerut ajutorul de către soția lui Goga, după cum susținea în 2013 autorul cărții. „[Veturia Goga] se întâlneşte la Ciucea după moartea lui Goga cu nişte oameni trimişi de serviciile secrete germane pentru a vedea care este cauza morţii şi vinovaţii. S-a descoperit în acest sens că moartea a fost comandată de regele Carol al II-lea şi a fost efectuată prin otrăvire”, a adăugat Brudașcu. „Veturia Goga nu a făcut publice datele ce i-au fost comunicate pentru că îşi punea în pericol viaţa personală. [...] Veturia Goga m-a rugat să nu mai spun această versiune pentru că îi fac rău. Datorită acestei insistenţe a ei am refuzat să mai pomenesc despre modul în care a murit Octavian Goga vizitatorilor de la muzeul din Ciucea.”

În apărarea politicilor extremiste ale lui Octavian Goga a venit argumentul că el era, de fapt, omul moderat din guvernul de 44 de zile, în timp ce Alexandru C. Cuza era extremistul real. Lupta pentru putere cu regele Carol al II-lea l-a îndepărtat rapid pe Goga din politica românească, cu un an și un pic înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, așa că e destul de greu de spus cât de departe ar fi mers extremismul lui sau cum ar fi acționat „moderația” lui. În orice caz, ura era deja acolo. Ură pe care primarul Mihai Chirica, cel puțin în aparență, a uitat-o și, în aprilie 2021, i-a pus un bust în Iași. Același oraș în care, între 27 și 29 iunie 1941, au fost uciși peste 13 000 de evrei dintre care aproximativ 3 000 au murit asfixiaţi în așa-numitele „trenuri ale morţii”.

Chirica a spus că el ia doar partea de Goga care i-a plăcut, adică scriitorul. „Din păcate unii oameni de cultură cu care se mândreşte naţiunea romană nu au fost oameni politici care să merite respectul nostru. [...] nu ar trebui să-l legăm de cariera lui politică pentru că doar în acest mod vom prolifera ceea ce e rău din viaţa lui”, s-a apărat primarul la acel moment. El a mai zis și ceva extrem de relevant și aproape ironic legat de acțiunea lui: „[...] noi am omagiat un poet naţional [...] studiat în şcoala românească de astăzi.”

Ei bine, tocmai de aceea trebuie știut Goga pe de-a-ntregul: poet omagiat, om politic eșuat și dispus să trimită sute de mii de români pe alt continent. În acest context, odată cu dezvelirea bustului, Marco M. Katz, director fondator al Centrului pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului (MCA Romania), a explicat ce daune pot face astfel de momente: „Din păcate, polemica deja stârnită de aceste act va genera un alt val de reacţii care vor alimenta antisemitismul care, deja, în ultimele săptămâni, şi-a arătat faţa hidoasă şi intensitatea lui reală. Cum este posibil ca astfel de situaţii, cu caracter antisemit şi negaţionist, să fie repetate de politicieni, de persoane care deţin funcţii politice, într-o perioadă în care alte situaţii asemănătoare încă fac subiectul unor discuţii publice răsunătoare?” Câteva luni mai târziu a venit și o „soluție”: o placă pe care scrie că „a fost militant fascist și antisemit”. E, practic, statuia cu notă de subsol.

E o certitudine că scriitorul Octavian Goga e mai valoros decât omul politic, doar că această din urmă calitate a distrus mai multe vieți decât a bucurat prima. În scurta sa guvernare, alături de Alexandru C. Cuza, a condus un guvern cu o viziune similară Germaniei naziste a lui Hitler sau Italiei fasciste a lui Mussolini. În vederea alegerilor de la 1938, care nu s-au întâmplat niciodată, Octavian Goga încerca o înțelegere cu Corneliu Zelea Codreanu pentru o unificare. Ambele mișcări politice urmau, oarecum, o politică asemănătoare. Amândoi au murit în 1938, dar măsurile antisemite și fasciste gândite și croite în acea perioada de dinainte de război au făcut daune până la jumătatea anilor ‘40 și au susținut o ură pe care o poți vedea chiar și în prezent.