Mi-am făcut vacanța pe Dubai ca să fug de frigul din România și nu regret decât un lucru

Poate pentru că am crescut în Colentina și în adolescență toate manelele menționau Dubai, iar mai nou și trapul românesc, subconștientul meu s-a tripat pe orașul ăsta construit în deșert. Așa că m-am pus pe căutat avioane și cazări. Cel mai bun interval de zbor l-am găsit în perioada 19 – 24 decembrie cu vecinii de la Wizz Air, celebri pentru întârzieri, dar am sperat. Am găsit la un preț de 300 euro de persoană, la care bineînțeles adaugi bagajul de cală de 100 euro și încă 50 euro pentru a putea sta unul lângă celălalt în avion, că doar nu puteam pleca fără soție. 

Uite că s-a făcut un frumos pachet de 750 de euro pentru transport și alte 700 de euro pentru cazare la Wyndham Hotel – patru stele în zona Dubai Marina. Sigur, se poate și mai ieftin.

Zborul a fost în regulă, dacă nu pun la socoteală bombardierii zgomotoși care tot ziceau că n-au de ce să facă liniște, că doar „nu-s la pușcărie”. Finalul a fost marcat de aplauze.

Odată ajunși, la verificarea pașapoartelor, am primit un SIM gratuit cu 1 GB de internet gratuit – probabil singurul lucru moca din excursia asta, căci de aici a început măcelul.

De la aeroport poți lua fie metroul, fie Uber sau Careem (ca Uber, dar de-al locului). Am ajuns seara, așa c-am luat un taxi oficial care ne-a costat 120 AED (un AED – dirham din Emiratele Arabe Unite – înseamnă cam 1,3 lei, așa c-am dat un pic peste 150 de lei).

În sine, vorbim de un oraș de noapte, atunci Dubai își arată frumusețea prin clădirile extrem de înalte și lipsite de economie la curent. Este plin de cluburi, lounge-uri și locuri de distracție și devine după apusul soarelui un adevărat furnicar. Asta și pentru că ziua e de multe ori prea cald, poate d-aia seamănă mai mult cu un oraș fantomă, cu foarte puțini oameni pe străzi. Și da, e plin de mașini, iar infrastructura e impresionantă. 

Constant vorbim de cinci–șase benzi pe sens și foarte rar ambuteiaje. La o populație de peste trei milioane de oameni și cu un centru extrem de dens în zgârie-nori, e aproape șocant că nu vezi aglomerație. Desigur, centrul vine la pachet cu o grămadă de supercars, dar bănuiesc că știai asta deja.

În decembrie, temperaturile se învârt în jurul a 30 de grade Celsius, care totuși se simt a fi mai mult dacă stai direct în soare. 

Deși o destinație extrem de populară care se bazează în principiu pe turism, imobiliare și din statutul de hub economic regional, nu sunt extrem de multe de văzut.

Un prim punct de atracție pentru noi a fost să vedem Burj Khalifa, turnul imens care a pus Dubai pe hartă. De la pământ spre cer, are o înălțime de circa 25 de blocuri comuniste unul peste celălalt, iar el în sine e atracție turistică. Să urci la ultimul etaj te costă peste 150 euro de persoană. Dar poți alege să mergi până la etajul 125 pentru 50 de euro. Pentru că am zburat cu Wizz Air până acolo, te las să ghicești ce am ales. Dar priveliștea merită banii, iar liftul în sine este absolut spectaculos.

Dacă pe la noi ești obișnuit să te duci în mall pentru niște mâncare chestionabilă, reduceri și uneori filme, Dubai Mall zici că-i ce visează centrele comerciale să ajungă când se fac mari. A trebuit să vedem și acvariul care este oarecum un soi de pom lăudat la care vine lumea. Au rechini mici, crocodili, foarte multe specii de pești și chiar pinguini, dar pentru noi atracția principală a fost un show cu vidre. Iar la o scurtă plimbare prin mall am găsit toate brandurile de lux din lume, de la ceasuri de sute de mii la cele mai scumpe haine și parfumuri. Și, da, prețuri pe măsură.

Ca mâncare am ales doi cheeseburgeri onorabili de la Five Guys. Făcute meniu, cu suc și cartofi, am dat fix 172 AED, adică peste 200 de lei. Nu-i chiar fast-food-ul de-acasă, csz.

Interesant este că în Dubai, localnicii sunt minoritari, în sensul în care reprezintă cam zece la sută din populație, restul fiind imigranți, dintre care indienii și pakistanezii reprezintă peste 50 la sută din total. Să fiu sincer, nu am auzit pe cineva vorbind arabă. Engleza este prezentă peste tot.

Parte a excursiei a fost și o călătorie de o zi către Abu Dhabi. Acesta este cel mai bogat emirat, care deține 90 la sută din petrolul țării și are un PIB comparabil cu al României, la o populație de 1,5 milioane oameni. Excursia costă 900 AED, iar în banii ăștia un șofer te duce acolo, te plimbă la toate obiectivele turistice și te aduce la cazare, asta pe parcursul a circa opt ore.

Abu Dhabi este total diferit de Dubai, sunt puțini zgârie-nori și totul îți readuce aminte că ești într-o țară cu vibe oriental. Prima oprire e Marea Moschee, care este absolut spectaculoasă. Bineînțeles și aici accesul din parcare se face printr-o serie de tuneluri pentru a fi ferit de soare. Dacă nu ești îmbrăcat corespunzător, șoferul are mereu o combinație la un magazin acolo de unde îți poți lua haine lungi, după tradiția islamică, să poți intra. Construcția e gigantică și plină de detalii, iar covorul central e cel mai mare din lume. Am vrut să fac o poză cu soția, dar un paznic m-a atenționat să nu o ating câtuși de puțin în moschee.

Am mers apoi către hotelul Emirates, cel despre care ei susțin că are șapte stele, fiind deschis pentru turiști la nivel de recepție. Spectaculos, super opulent, iar o doamnă cântă mereu la pian live. Am fost și la toaletă, de câte ori ai ocazia să faci ceva de genul într-un hotel de șapte stele? Am sărit peste drumul la versiunea din Emirate a Louvre și ne-am oprit la Ferrari World. Într-adevăr parcul este absolut spectaculos și merită toți cei 350 de AED. 

La întoarcere m-am simțit ca-n Pelicanul, doar că șoferul nostru pakistanez ne-a povestit cum Pakistan ar putea oricând să zdrobească India și că Osama bin Laden era mort cu mult înainte ca americanii să însceneze lichidarea lui. Recunosc că e o oarecare plăcere să găsești discuții cu aer naționalist amestecat cu teorii ale conspirației în orice țară ajungi, atât timp cât omul e de treabă. Și al nostru a fost. Am aflat că trăia într-un apartament de două camere pentru care chiria e de cam trei mii de euro pe lună, aproape de centrul orașului Dubai. Se ajungea cu banii prin schema clasică: împărțea locul cu alte 11 persoane, dar cum intervenea și munca mai rar să se găsească toți în același timp acasă.

Trebuia bifată o zi la soare, așa că am ales să o petrecem în stil mare. Nikki Beach Jumeirah e o plajă emblematică unde lumea bună se adună ca să petreacă. Intrarea a fost undeva la 200 de AED de persoană, un prânz undeva la 300 AED, iar taxiul dus-întors 200 AED. Una peste alta s-au dus spre 1 100 AED cu tot cu băuturi, dar experiența a fost ce trebuie. Totul arată instagramabil, DJ-ul își face bine treaba, iar luxul e lux. Bonus: cei mai mari bodyguarzi pe care i-am văzut în viața mea, doi tipi din Camerun, m-au făcut să cred că nu se întâmplă prea des scandaluri acolo. Scump, dar a meritat.

Am vizitat și așa-zisul Dubai vechi. Care de fapt e doar un bazar nou construit să pară vechi. Prețuri bune la haine, parfumuri, suveniruri și antichități Made in China, dar e de bifat. În plus, te poți plimba cu o barcă tradițională pentru doi AED. Probabil ceva mai ieftin nu poți găsi în Dubai.

Pentru suveniruri, mulți au recomandat Marina Mall, centrul care înainte de construcția Dubai Mall era o vedetă a locului. Într-adevăr poți găsi chestii ieftine și chiar fake-uri, iar unele sunt negociabile, ca de exemplu parfumurile. Noi am luat patru pentru 200 AED.

Aparent e musai un safari dacă mergi în Dubai, așa că ne-am conformat. Am ales unul de dimineață – 225 AED – care a durat cam trei ore. Efectiv din tot acest timp ne-au zdruncinat creierii pe dunele de nisip cam 20 de minute, dar a fost palpitant. La pachet ne puteam plimba și cu o cămilă pe nume Raju, dar ni s-a părut cumva abuziv, mai ales că oamenii de acolo ne-au spus că undeva la 400 de oameni se urcă zilnic pe bietul animal.

Dubai e fascinant noaptea, poate o combinație între între New York și Gotham, plin de lumină și orizonturi arhitecturale spectaculoase. Probabil cu greu vei găsi un oraș cu o așa imagine noaptea, atât de viu și pus pe distracție. Ziua poți observa mai în detaliu infrastructura și să te bucuri de o temperatură de vară la sfârșit de decembrie – mă rog, pentru tine venit din Europa sau alte zone mai friguroase.

E însă un oraș scump. O călătorie cu metroul este echivalentul a zece lei, iar kilometrul la taxi undeva la trei lei. O masă decentă la un restaurant nu scade sub 300 AED în două persoane, iar la cantină probabil sub o sută. Obiectivele turistice sunt scumpe, de la cei 150 de euro pentru ultimul etaj din Burj Khalifa până la circa 60 de euro pentru două poze în Aquarium.

Ca idee, deși nu am încercat, o călătorie cu elicopterul e undeva la 750 AED de persoană pentru 12 minute. În schimb, este un loc în care te poți simți cât de cât cum vrei. Alcoolul e permis, prostituție din plin, în schimb homosexualitatea e ilegală și nu e o idee deloc bună să ai de-a face cu drogurile. Cum am intrat în țară, am primit un SMS de la MAE că aici traficul e pedepsit cu moartea, deși, după ce am mai citit pe net, acum nu te mai execută, ci te așteaptă mulți mulți ani de pușcărie. Mă rog, pentru orice caz, rămâne eterna regulă: dacă te prinde. Prezența poliției e discretă, am văzut un echipaj doar o dată, iar în ciuda acestui fapt e considerat un oraș foarte sigur.

În total, am cheltuit aproximativ 2 500 euro pentru două persoane, fără shopping. Ne-am ales cu o experiență, dar pot spune că Dubai nu e însă pentru toată lumea. N-aș ști să-ți zic dacă e pentru tine, dar știu că noi nu cred că ne întoarcem prea curând și nu pentru că nu ar fi frumos sau din cauza prețurilor, dar adevărul e că are un aer foarte artificial. Nu găsești ceva istoric, nu are un farmec și o poveste de generații. E cam tot ce au putut face oamenii cu bani nelimitați în ultimii 25 de ani.