Cele mai dubioase povești trăite ca observator la vot în ultimii patru ani, în România

Nu cunosc lume care se scoală fără motiv duminica la cinci dimineața. De obicei, asta se întâmplă când trebuie să pleci undeva – şi chiar şi aşa, mi se pare puţin extrem. Unul dintre motivele pentru care m-am trezit la astfel de ore în ultimii patru ani a fost pentru a observa alegerile. Am făcut atât muncă de teren, cât şi muncă de dispecerat, tocmai pentru ca cei din teren să aibă susținere şi ajutor. O să-ţi povestesc cum arată ziua unui observator independent. 

Chiar dacă acum este prea târziu să te mai înscrii pentru alegerile locale, nu uita că la început de decembrie avem alegeri parlamentare.  

Ce face un observator independent la alegeri? Ei bine, observă. Puterile tale sunt limitate, nu-ţi imagina că poţi face militărie în birou. Cea mai importantă armă a ta este legea, care cântărește greu în unele situații. Un ONG se acreditează întâi pe sine, apoi poate face asta şi pentru tine. Fundamental este să fii independent politic – dacă eşti asociat unui partid, ți se potrivește mai bine rolul de delegat. Dacă treci de rigorile interne ale organizaţiei din partea căreia vrei să observi, felicitări, vei primi un ecuson, vei trece printr-un training şi vei dona o duminică pentru democraţie.

Poţi să participi direct la toate etapele zilei de vot, de la deschiderea secţiei la numărarea voturilor. Nu te poţi implica direct, iar dacă ţi se cere acest lucru, nu uita că nu ai voie s-o faci. Nu poţi interveni direct dacă ţi se pare că ceva nu-i corect, trebuie să atragi atenţia preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. Ajută nu numai să ai legea de partea ta, cu trimiteri precise la articolul vizat, dar şi să faci asta cu calm şi prietenie. Crede-mă, de cele mai multe ori, oamenii nu greşesc în secţia de votare pe motiv de rea-voinţă. Sunt obosiţi, stresaţi şi s-au obişnuit să facă lucrurile într-un anume fel. Dacă le atragi atenţia ca şi cum ai fi autoritatea supremă în domeniu, nu vei ajuta la ameliorarea situaţiei.

Este un clişeu, dar, la final de zi, e vorba despre oameni. E un exerciţiu de comunicare şi de comunitate. Dacă alegi să ieşi complet din mediul tău obişnuit şi să observi într-o localitate rurală, s-ar putea să ai un şoc cultural. Este un exerciţiu mai amplu decât a vedea dacă prevederile legii sunt respectate în fapt. Iar avantajele sunt doar de natură spirituală: ai făcut mai mult decât să votezi, ai contribuit direct la un scrutin corect. Nu primeşti bani, iar, dacă vrei să fii observator mobil şi să te plimbi între mai multe secţii, trebuie s-o faci pe picioarele (sau roţile) tale.

De fiecare dată când am participat ca observator la alegerile din ultimii ani, am trăit sau am auzit de la colegi poveşti amuzante sau din contră, foarte cringe. Așa că ți-am făcut un mic ghid de cum să consumi alegerile ca observator, în funcție de cele mai uzuale probleme. 

Pentru observator, săptămâna de dinaintea alegerilor este un soi de build-up: participă la training, îşi primeşte badge-ul, primeşte mesaje din partea organizatorilor legate de alocare, apoi vine ziua votului. Când se trezeşte, duminică, este gata să mute munţii. Entuziasmul lor e minunat, chiar dacă eu sunt deja obosită. De-aia nici nu mă supăr dacă mă sună cu apel video la șapte dimineaţa, să-mi povestească despre deschiderea secţiei de votare. Îi încurajez să fie vigilenţi, dar să nu exagereze – nu trebuie scrisă o sesizare pentru orice. 

După cum îmi zicea o colegă, întregul proces electoral are o aură de mister în jurul său, aşa că tindem să ne concentrăm pe textul legii şi să uităm că sunt oameni implicaţi. Am avut un cazuri în care observatori ne-a sesizat faptul că părinţilor le era permis să intre însoţiţi de copii în cabina de vot. Sau că un alegător a semnat în dreptul altui nume pe listă, lucru ce a fost observat de-abia când a doua persoană a venit la vot. Nu spun nu, e bine să fii vigilent, dar înţelege că lucrezi cu oameni şi că e mai bine să-ţi concentrezi efortul pentru lucrurile care contează cu adevărat.

Mă amuză incidentele cu ştampila. Nu toate, când dispare una e de rău, când buletinele de vot nu au ştampilă de control e de rău, când cade o ştampilă în urnă şi cineva sugerează că e mai simplu să se rupă sigiliul acum decât să se stea o zi întreagă cu o ștampilă pe minus e de rău. Dar când oamenii au dileme de tipul, „dar dacă nu e tuşul suficient de uscat şi poate se imprimă şi pe cealaltă pagină şi se consideră că am votat doi candidaţi şi se anulează votul?”, atunci îmi permit să râd. Dacă intenția de vot e clară, nu ar trebui să fie nicio problemă la numărătoare, ascultă-mă pe mine. În plus, pe partea cealaltă, textul ştampilei va fi în oglindă.

Pentru că aşa zice legea, un observator nu se implică, nu pune mâna pe nimic, ci doar observă şi discută, la nevoie, cu preşedintele de secţie. Ce te faci, însă, când ţi se oferă mâncare, apă sau cafea? Am asistat la o scenă de comuniune între delegaţi, care au făcut la ora prânzului un mare bufet electoral. Mi s-a oferit şi mie mâncare, că nu-i frumos să ai oaspeţi şi să nu le dai şi lor. Şi am tot auzit astfel de întâmplări – într-un fel, mă bucur să ştiu că observatorul este acceptat astfel, decât să fie tratat cu suspiciune, ca un spion.

Dacă totuşi eşti „spion”, puţin probabil să fie ceva personal. E posibil să fii primul observator cu care cei din comisie interacţionează. Apar şi tot felul de întrebări, de genul „dar cine v-a trimis de fapt?” sau „şi vouă cât vă dă?”. Din nou, nu le lua ca pe acuze, oamenii sunt cel mai probabil curioşi.

De multe ori, atmosfera e foarte relaxată, observatorii sunt martori la discuţii despre fashion, nutriţie, manichiură și teorii ale conspiraţiei. De cele mai multe ori, e vorba despre dacii care au construit tuneluri pe sub Bucegi şi i-au învăţat proto-latina pe romani. 

Pe grupurile de observatori primim şi imagini. O echipă a avut anul trecut parte de preşedinţi de secţie OK, n-au fost incidente şi au avut vreme chiar să ilustreze ce vedeau pe teren.  

Dacă credeai că numai în autobuz există contre pe teme de geam deschis, te asigur că nu-i aşa, mai ales că în secţiile de votare geamurile trebuie să fie sigilate. Uneori e cald sau ai nevoie de aer curat, numai că deschiderea unui geam în astfel de circumstanţe poate genera polemici mai ceva ca tema curentului. Am primit sesizări în acest sens, de la oameni care voiau să se asigure că e în regulă ca geamul să fie deschis într-o secţie de votare sau care ne povesteau cât de complexă este luarea unei decizii în acest sens.

Altădată, ne-a fost sesizat un incident mult mai grav, un câine i-a rupt dresul unei membre a comisiei. Lucrul a fost consemnat şi în procesul verbal, mai ales pentru că persoana insista că vrea despăgubiri.

Preiau odată un apel în call-center, mi se spune doar atât: jandarmii au luat pe sus o bătrână care voia să voteze. Şoc şi groază, cer detalii: o doamnă în vârstă, care venise ca să voteze, a fost scoasă din sala de clasă şi acum e luată pe sus de către jandarmii prezenţi. Apoi mi se spune că se întâmplă ceva şi apelul se întrerupe. Stau un pic și decid să sun înapoi. Ocupat, pentru că respectiva persoană vorbea cu o colegă din call-center. Îi închide și ei în scurt timp. Află în plus doar că doamna fost luată pe sus şi urcată pe nişte scări. 

La un al treilea apel, aflu că, de fapt, doamna voia să voteze, dar nu putea urca scările, aşa că încerca să o facă într-o sală de clasă în care avea acces uşor. Nu i-a fost permis să fie trecută pe lista suplimentară și i-au indicat să se ducă la clasa de care aparţine. Doamna a zis că ar face-o, dar o împiedică treptele. Soluţia găsită? S-a cerut intervenția jandarmilor din secţie, care au ajutat-o pe să ajungă unde dorea. 

Se mai întâmplă ca observatorii să ajungă în sate cu drumuri neasfaltate, să intre în şcoli şi grădiniţe şi să observe condiţiile în care învaţă copiii. În acest context ajung să fie recunoscători dacă preşedintele secţiei de votare le spune să stea pe scaunul de lângă sobă.

Nu doar biroul electoral al secţiei de votare este o mare familie, ci şi grupurile de observatori. Toţi cei acreditaţi pe o anumită zonă au un chat comun, se ajută între ei, îşi dau explicaţii, se corectează, se încurajează, ba chiar se leagă prietenii şi se lasă cu ieşiri la bere. De-acolo am aflat, de-a lungul timpului, de tot felul de povești nasoale: primarul care îndemna alegătorii să voteze într-un anume fel, președinți de secţii care hărţuiau observatorii şi delegaţii, oameni binevoitori care însoţeau în cabină un procent semnificativ din bătrânii din sat, care, inevitabil, aveau probleme de vedere, ştampile dispărute, ameninţări şi intimidări. 

Primul pas este să vorbeşti cu preşedintele biroului electoral al secţiei de votare şi să-i indici ce ţi se pare suspect. După caz, poţi apela şi la autorităţi, fie că vorbim despre poliţie sau despre Biroul Electoral Judeţean.

Dacă vrei să citeşti mai multe poveşti, avem aici o selecţie. Altfel, poate ne auzim la următoarea tură de alegeri pe grupurile dedicate observatorilor.