Nu s-a întâmplat vreun eveniment anume care să mă facă să vreau să nu mai beau. Pur și simplu nu-mi place să fiu beată. Mi-e rău, sunt anxioasă și tristă. N-am fost niciodată vreo băutoare, nici măcar în facultate. Două beri și încep să-mi tremure genunchii. Dar iată la ce concluzie am ajuns: Dezvoltarea abilității de a te îmbăta pasiv, de a fi în stare să absorbi vaporii dulcegi de etanol din caruselul turbat din jurul tău e unul dintre cele mai mișto talente de care e capabilă ființa umană. Aș zice chiar că, după ce le-am testat pe amândouă, beția mi se pare supraestimată.
Publicitate
De ce? Pentru că, pentru mine, cât și pentru numărul tot mai mare de persoane din Marea Britanie care nu se îmbată tot timpul, beția pasivă reprezintă un plan superior al existenței noaptea în club față de beția cruntă propriu-zisă. Bei o bere, două și apoi te lași dus de val. Te poți convinge singur că ți se schimbă chimia creierului. Se poate întâmpla prin puterea osmozei, crede-mă.Beția nasoală te reduce la stadiul de bebeluș de opt luni inept, care bolborosește cuvinte de neînțeles. Îți pierzi simțul sinelui, dar îți închipui că spui numai lucruri deștepte. Și dimineața următoare îți amintește mereu că de fapt ești o persoană îngrozitoare.Da, coșmarurile, depresiile și mahmurelile sunt trecătoare, dar dacă ai putea evita crizele existențiale pe care le poate aduce alcoolul, de ce n-ai face-o? Cunosc atâția oameni care au impresia că o noapte în oraș n-a fost distractivă decât dacă și-au dat în cap. Iar eu mereu mă întreb: Nu vă temeți că pierdeți timpul?Dar poate tocmai asta nu înțeleg, asta e chestia care mă face să par plictisitoare în fața celor care vor să se facă praf, chestia care încă îi face pe prieteni, deși știu că nu beau de ani de zile, să-mi zică: „Hai, nasoalo, bea și tu măcar una” la ora 11 seara, când pentru majoritatea oamenilor abia începe distracția, iar eu mă duc acasă să mă uit la filme în pat. Experiențele mele cu alcool și narcotice – uneori bune, rareori extraordinare – nu mă pot face să uit plăcerea pe care le-o aduce unor oameni uitarea și pierderea de vreme. Lumea e varză și avem nevoie să dăm ceva pe gât ca să uităm chestia asta.Dar tot ce văd la prietenii mei băutori – și am destui – după trei decenii de viață, e regretul. Înainte erau nopți albe nebune urmate de sms-uri haioase a doua zi dimineață. Acum văd doar regret.Regretul poate veni după nopți gălăgioase cu certuri cu partenerul și sex într-o budă de bar, dar vine negreșit. La o zi după beție, vor din nou să-și piardă mințile. Vor să scape de deshidratare și regret. Dar nu le poți spune nimic acestor oameni. Nu le poți sugera că probabil ar trebui să nu mai pretindă că tocmai au absolvit facultatea și să realizeze că le-a scăzut capacitatea corpului de a absorbi alcool. Oricum ai formula, tot pare că faci pe mămica.O parte din mine crede că nu e mare lucru să-ți îneci anxietatea cu câteva băuturi seara și știu că multe prietenii se pot întări cu ajutorul alcoolului. Mulți oameni care citesc chestia asta o să gândească „Mamă, ce plictisită” sau „Mai lasă-ne, coaie, că nu moare nimeni”, dar sinceră să fiu, mă bucur că sunt plictisitoare. Oamenii sunt liberi să facă ce vor, iar eu pot încerca să fiu tipa amuzantă care ține pasul la băut cu ei. Dar pur și simplu am ajuns în etapa în care punctul culminant al serii de vineri e atunci când mă scufund între perne cu laptopul în brațe și pun un film. Asta înseamnă pentru mine să câștig timp de calitate.Traducere: Oana Maria Zaharia
