10 piese românești pe care nu le știai, dar ar trebui să le asculți înainte să bubuie

Muzica românească nu e doar ce auzi pe radio sau preferi să asculți pe YouTube sau Spotify. Nu-i doar trap și cu siguranță nu e vorba doar despre manelele în trending. Uneori este, dar asta e o poveste pentru o altă ocazie. Ce vreau să zic e că, dincolo de piesele la vedere pe care le vezi și le auzi zilnic, se mai ascund și oameni la început de drum care au la activ cel puțin un hidden gem. Artiști români tineri care știu ce vor să cânte și ce vor să transmită. Din fiecare gen și din fiecare categorie.

Cu ideea asta în minte am pornit într-un research ca să aflu ce artiști tineri și mai ales români rup pe nișa lor și pe care ar trebui să-i asculți și tu. Măcar acum, până încă nu bubuie și o să zici că sunt la fel ca restul.

Ți-am pregătit o selecție de stări, de întrebări și de idei care merită un play. Dacă nu ai auzit până acum piesele astea, sigur o să le știi de-acum încolo. Cu plăcere!

Aris x Edi – „I Got Me”

Nu știu absolut nimic despre băieții ăștia. Ce-i cu ei? De unde au apărut cu flow-ul ăsta absolut fresh și smooth, cu vibe-uri de J. Cole? Sigur n-am auzit așa ceva pe la noi în ultimii ani. Se simte că au la activ multe ore de repetiții și scris versuri, așa că nu-i întâmplător că piesa sună cum sună.

„I Got Me” e o odă modernă a puterii pe care trebuie să ți-o acorzi singur când nimeni și nimic din exterior nu te sprijină. Îți reamintește că lupta importantă e doar cea pe care o duci cu tine. Nu sunt expert în dume, dar toate pică așa cum trebuie, când trebuie. Iar flow-ul și ritmul sunt de acolo de unde mai toți vor să le aibă, adică „de-afară”, acest concept abstract al industriei care dă etalonul. Doar că, hei! Aris și Edi o fac să sune bine și la noi, fix ca afară. Doar pentru motivul ăsta aștept să ascult și alte piese din arsenalul lor.

EISHA – „Zbor Imperfect”

Te poți identifica ușor cu povestea transmisă de EISHA în piesa asta. E jocul ludic, copilăresc, plin de ups and down al unei povești de dragoste care abia a început. E, dacă vrei, preludiul pentru ce urmează să experimentezi, pentru că nu știi exact încotro duce dragostea. E posibil să simți cel mai aprigi fiori, dar e la fel de posibil să simți dezamăgirea profundă.

Poate tocmai de aceea, piesa cântată de EISHA se numește „Zbor Imperfect”. Oricum, și-n dragoste, ca și-n viață, orice e perfect e boring. Ce să zic, nebănuite sunt căile iubirii.

Villia – „Is this better?”

O altă poveste de dragoste, dar care pune ACEA întrebare: e mai bine așa? Villia zice că a trebuit să plonjeze în amintiri, în trecut și chiar în întuneric, ca să retrăiască momentul despărțirii și să poată scrie piesa asta. 

Poate că e o inocență prea mare în fața unui aspect de viață normal, până la urmă. Dar „Is this better?” chiar ridică un semn de întrebare acolo unde e cazul. E mai bine să se termine o relație decât să treneze? Ai luat decizia corectă? Poți să trăiești fără acea persoană? Ce se întâmplă cu tine din acel moment și ce implicații aduce cu sine decizia asta? Am zis un semn de întrebare, dar aparent sunt mai multe, căci așa e și dragostea asta nebună – de neînțeles și prea complicată uneori.  

Cătălina Cara – „When You Give Me Love”

Cătălina Cara e o artistă indie-pop din Republica Moldova care avut niște apariții pe la radiourile din România, dar parcă locul ei nu e acolo. În sensul bun o zic. Zona de indie pe care o explorează ea, unde totul e senzorial, vizual și shiny, își are locul mai mult în zona unui grup restrâns de oameni care chiar pun și dau valoare trăirilor pe care tipa asta le pune în versuri.

În plus, piesele Cătălinei Cara au un vibe de anii ‘70–‘80 care îi vin foarte bine. Cu toate trăirile ei rostite, merită un play și mai multă atenție pentru că sigur ăsta e doar începutul pentru ea.

NATASHA CRI – „BERCENI” feat. KELABRASU x MATTEO ISLANDEZU

Piesa asta s-ar putea să fie de neînțeles pentru non bercenari. Berceni, acest stat în stat, cartierul care i-a dat pe Cedry2k, Don Baxter, Amuly, locul unde bombardierii conviețuiesc cu cetățenii simpli și unde shaorma are gustul ei propriu. Înțelegi unde bat? E vorba despre un loc special și asta au vrut să transmită și acești trei artiști.

Sigur că n-ai cum să înțelegi care-i faza cu Berceni doar dintr-o simplă piesă, însă Natasha Cri, Kelabrasu și Matteo Islandezu reușesc să surprindă aici o parte din esența acestui loc bucureștean cu propriul univers și legi. Până la urmă, „ești din Berceni. Ori îți place, ori te temi”.

ESSERE – „Cine Sunt”

Piesa asta ori e un diss subtil la adresa tuturor rapperilor și cântăreților români menționați, ori e o trecere în revistă a punctelor lor slabe. Încă nu mi-am dat seama. Sau e acest film nebun prin care omul nostru vrea să-ți arate că vrei să fii prea mult ca cei pe care îi tot vezi și prea puțin ca tine, fără să urmezi ce-ți zice instinctul? Poate să fie și asta. Poate ne lămurește chiar ESSERE, dar pare că mai mult ne bagă în ceață.

Artistul de față stă bine pe flow, ăsta e și hook-ul cu care te ține să îl tot asculți. Povestea lui ESSERE n-are nimic din coordonatele actuale ale trapului: nu zice nimic de nicio coardă, nimic de droguri tari, nu flexează cu bani, țoale și mașini scumpe. ESSERE face ego rap, evident din ego. Se simte că are ceva de spus și vrea să o spună în cât mai multe moduri. Sper să se țină de treaba asta în toată marea asta de branduri și lăudăroșenie. 

The Different Class – „PING PONG”

Înainte să dai play, fă următorul exercițiu: închide ochii și pune căștile pe urechi, fără nicio așteptare. Am curajul să pun pariu că dacă nu știai că-s români îi catalogai din start străini și ziceai „Băi, dar ai noștri de ce nu fac și ei piese așa?”. Ei bine, ți-ai dat singur răspunsul.

The Different Class e o trupă mișto, ale cărei piese le poți lăsa să cânte undeva în surdina camerei tale în timp ce îți faci treburile și să-ți dea vibe-ul de care ai nevoie. Ceva îmi spune că băieții încă experimentează și își caută direcția, dar cine nu face asta? The Different Class merită să fie în playlistul tău.

Naomi Prie – „They Say”

Genul de piesă perfectă pentru Eurovision, dar mai bine nu, pentru că Naomi Prie merită mai mult de-atât. Zic și eu. Se vede și se simte că Naomi e încă la început, dar e foarte determinată să demonstreze ce poate. Nu-s multe de spus despre piesa asta. Un dance ca la carte adaptat vremurilor, câteva versuri în loop, un clip colorat și fun și bam! Iată rețeta aproape succesului în muzică. Naomi, nu mi-o lua în nume de rău, e de bine ce zic, m-a încântat ce am văzut și ce am auzit.

Pariul meu e că „They Say” ar intra lejer pe radio. Naomi Prie a trecut și pe la Superstar, a făcut impresie bună și a ajuns până în semifinale. Ceea ce demonstrează că talentul a fost recunoscut. Acum, doar timpul va fi cel care va face ca Naomi Prie să fie și mai cunoscută. Sau poate un label mare.

Ștefan B. - Cioata și Toporul

Am dat din cap instant când a intrat refrenul piesei ăsteia de la Ștefan B. Din nou, e totul despre „the vibe”. Și tipul ăsta pare că are încă ceva peste. Un fel de formulă secretă a puterii în muzică, dar care încă n-a bubuit așa cum trebuie. 

Poate e timpul să meargă spre altfel de cioate și coarde pe piese? Poate. Am sesizat că Ștefan B. are și alte vibe-uri și filme când vine vorba de muzica lui, ceea ce mă bucură. E foarte important să ai un orizont lărgit când creezi și să nu stai campat doar în coordonatele actuale ale rapului. Ștefan B. trebuie doar să aibă Big Bang-ul lui, apoi toate lucrurile vin și se așază de la sine. Vibe-ul e cu el, versurile la fel, poveștile și ele. Ține-i minte numele.

DMO - JUST SKATIN

Uite aici o piesă care vine direct din suflet. Puștiul ăsta, Obi, cântă despre marea lui pasiune pe care o are acum cât e mic: skateboarding. Dă câte un shot out pentru Ploieștiul lui drag, pentru familie, dar și pentru tovarășii de skate.

„JUST SKATIN” e prima piesă a lui Obi, care și-a luat numele de scenă DMO. La un simplu play poți să afli o grămadă de chestii despre el și pasiunea lui. S-a născut și a trăit prin Los Angeles, apoi prin Texas, Ghana și Tanzania, asta pentru că tatăl are legături în zonele astea. E vorba de Wanlov The Kubolor. Nu știu dacă îți spune ceva numele ăsta, dar omul a cântat și pe la BBC și are un stil de viață și de muzică nomad și nonconformist.

Obi, în schimb, și-a făcut din România casa lui. Se vede că-i place în Ploiești, acolo unde merge la skate cu Gavril și Antonio. A băgat în piesă și clișeul arhifolosit că România e țara lui Dracula, dar nu e așa un capăt de lume, că te ține filmul pe ritmul lui. 

Obi mai știe că „pui sandwich is the best” când te lovește foamea la skate și te învață și cum să le zici paznicilor care se iau de tine când te dai cu placa pe unde nu trebuie: kubolors. Te las pe tine să descoperi însemnătatea acestui nou cuvânt.

Nu în ultimul rând, Obi vrea să te cunoască și chiar te îndeamnă să îl saluți dacă-l vezi pe stradă. Căci muzica unește, iar la skate cu toții sunt egali.

Uite așa, drag fin ascultător de muzică nouă și neștiută, ajunge la sfârșit periplul prin lumea artiștilor tineri despre care nu știai că fac o muzică bună. Sper că ți-am mai completat și întregit playlist-ul măcar cu câteva piese și te-am făcut să mai descoperi un artist pe filmul tău.