Toate obiceiurile siriene care-mi lipsesc de când m-am mutat în România

Seria de articole România, Siria mea descrie eforturile de integrare într-o lume nouă ale Rimei Alshami, o scriitoare siriană de 29 ani, care a venit din Damasc în România acum trei ani, ca urmare a războiului necontenit din țara ei natală.

Aveam cinci ani și eram lumina ochilor bunicilor mei, chiar dacă nu eram băiat. Casa lor cu trei etaje mă fascina. O iubesc și în ziua de azi. Are o grădină superbă cu fructe colorate și o poartă veche din lemn, pe care o vedeam ca pe un portal spre altă lume. Îl văd și acum pe bunicul cum mâna cele zece oi și trei capre spre grajd. Avea vocea blândă și caldă și fața mereu zâmbitoare. Bunica mă trimitea să adun ouăle găinilor din coteț și ieșeam mereu triumfătoare cu ele în mâini. Apoi le fierbea și îl ruga pe bunicul să le spargă cu capul, pentru că, spunea ea, avea un cap foarte puternic.

Acum, Siria s-a schimbat, iar multe orașe sunt astăzi o grămadă de moloz. M-am gândit să-ți vorbesc despre câteva moșteniri spirituale și tradiții, înainte ca acestea să dispară.

Pentru sirieni, îmbăiatul e un întreg ritual. Camera de baie se încălzește cu o oră înainte, iar hainele și prosoapele curate sunt pregătite în dormitor, de două ori pe săptămână, la aceeași oră.

Între patru și șapte ani, am avut privilegiul de a mă obișnui cu corpul feminin. Femeile din familie, mama și mătușile, mă chemau cu ele de câte ori făceau baie. Cel mai mult îmi plăcea când mătușa mea cea mai tânără mă chema s-o spăl pe spate cu o mănușă din burete de mare natural. Ne jucam cu apa și spuneam glume, într-un abur atât de gros încât abia ne vedeam fețele. Camera mirosea a săpun de Alep din măsline și dafin.

Apropo, săpunul de Alep e protejat de legea siriană. Orice produs cu numele „săpun de Alep” trebuie să fie fabricat doar acolo. În Siria, alți producători de săpun își numesc produsul „săpun Ghar” (săpun de dafin) dacă nu e fabricat în Alep.

La fel ca multe alte fete din Siria, n-am fost niciodată obligată să port batic, deși pe străzi vezi fete cu capul acoperit. Dar își lasă mâinile, picioarele și fața să vorbească pentru ele, să nu le poți ignora, iar unele dintre ele își fac niște tatuaje tradiționale, realizate cu un ac și cenușă, amestecate cu lapte de mamă.

Tradiția e mai prezentă în zonele rurale sau populate cu bătrâni și se spune că a început atunci când clanurile au vrut să-și marcheze femeile în timp de război, să nu poată fi răpite din cauza „codului de bare” de pe față. Unii spun că au scop estetic și alungă deochiul. Eu cred în a doua opțiune și mereu am admirat bărbia bunicii mele și am încercat să-mi fac și eu tatuajul ei pe față, cu cerneală albastră. Piercingul din nas tradițional a dispărut în timp, prin anii 1960, din cauza creșterii valului islamic în Est. Dar, în ultimii ani, dacă te plimbi prin Damasc, vei vedea tot mai multe femei cu piercinguri sau tatuaje, mai ales cu buzele și sprâncenele tatuate.

Henna, de care sunt sigură că ai auzit, e tatuajul ăla temporar de pe mâini care e hrănitor pentru piele și îți dă încredere în tine. Pe vremuri, copacul de henna creștea în țări foarte calde, precum India și, desigur, Siria. După ce transporturile internaționale au devenit tot mai simple, acum găsești artiști care pictează cu henna în toată lumea.

Henna se folosește în principal pentru păr. Eu mi-l vopseam cu henna să-i dau o nuanță roșiatică. Mama își vopsea și ea părul cărunt, să arate mai tânără. Fierbea ceai negru într-un ibric să-i dea o nuanță maro-roșcat, apoi, când devenea călduț, îl turna peste praful de henna. Eu îi întindeam pasta pe păr, apoi își acoperea capul și dormea așa până dimineața, când se spăla și arăta radioasă cum o știam. Își ascundea mereu câțiva muguri de iasomie în sutien și avea mirosul ăla oriental special pe care îl au doar câteva mame din lume.

Majoritatea nopților din Orientul Mijlociu sunt lungi, calde și leneșe. Timpul liber e atât de prețios, încât e aproape mai important decât jobul (Câți dintre noi au jobul pe care și-l doresc, la urma urmei?).

În Siria, pentru că nu ninge niciodată, nu e musai ca terasele să fie acoperite, de aceea arhitectura multor blocuri e terasată. De obicei, pe ele oamenii au mici grădini și copaci care îi feresc de privirile curioase ale trecătorilor, iar membrii familiei petrec serile, fumează narghilea, beau, iau cina, învață sau fac dragoste, cum făceau părinții mei, care își construiseră un cuibușor doar al lor pe acoperiș. Eu învățam sau doar stăteam acolo cu orele, fără să mă plictisesc vreodată, pentru că împrejurimile erau captivante: porumbeii vecinilor zburau încolo și încoace, copiii jucau fotbal în stradă, vânzătorii ambulanți treceau și strigau: „Porumb fiert! Rahat din Daraa!”.

Îmi e dor de locul acela. Îmi amintesc perfect munții Libanului pe care îi priveam de pe acoperiș când stăteam trează până dimineața, înainte ca poluarea orașului să acopere panorama. Când îi acoperea zăpada, știam că va veni vântul rece.

Modul tradițional de a cere în căsătorie o fată e destul de plicticos. N-a fost cazul meu, dar am văzut asta la câteva prietene. Mama bărbatului e cea mai importantă parte din proces. Odată ce fiul ei e suficient de mare să se însoare, mama începe căutările pentru fata potrivită, dacă nu se întâmplă ca fiului ei să-i placă deja de cineva. Se duc amândoi la casa fetei și, de multe ori, băiatul și fata se cunosc deja și au căzut de acord că se vor căsători.

La un moment dat, fata le oferă cafea. Dacă bărbatul iubește fata, va lăsa o sumă simbolică de bani, ca semn că vrea să se căsătorească cu ea. În schimb, fata îi poate oferi bărbatului o cafea sărată în loc de una dulce, iar dacă bărbatul îndură să o bea și să se prefacă în fața rudelor că îi place, înseamnă că o iubește și e dispus s-o accepte așa cum e, cu defecte cu tot.

Mama lui are și ea un rol important în acest joc. Îi oferă fetei o nucă și o roagă să o spargă cu dinții, să-i arate că e sănătoasă. Surorile o vor săruta să vadă dacă îi miroase respirația. După ce toată lumea e de acord, e rândul mamei băiatului să verifice corpul fetei. În unele familii din Siria nu e obișnuit ca tinerii să facă sex înainte de căsătorie. Ea merge cu fata la o baie publică, după care va dormi cu ea în noaptea de dinainte de nuntă. Un obicei ciudat, știu.

În cazul meu, n-a fost deloc așa. Provin dintr-o familie modernă, așa că mi-am ales singură iubiții, ca în Occident. Într-o zi, un bărbat a venit în vizită la noi, împreună cu fratele lui, să vadă dacă sunt potrivită pentru căsătorie. Nu știu nici până azi care dintre ei voia să se însoare cu mine. Să scap de ei într-un mod amabil, am făcut un gest periculos și inacceptabil din punct de vedere social. I-am chemat pe copiii vecinilor și am început să mă joc cu ei, să vadă că nu sunt suficient de matură pentru căsătorie, și a funcționat. Nu s-au mai întors niciodată.

Când eram copii, la școală, eu și prietenele mele ne pișcam brațul una alteia când spuneam, din întâmplare, același cuvânt într-o conversație. Când pișcai, spuneai: „Bărbatul meu o să fie mai frumos decât al tău”. Se crede că se adeverește dacă reușești s-o spui înaintea celeilalte fete.

În ziua nunții, când veneau să ia mireasa de-acasă, unul dintre membrii familiei mirelui fură un obiect din casă, de obicei o cană frumoasă, o vază sau o tavă. E mai mult o glumă și e un obicei cunoscut, care are scopul de a arăta posibilitățile financiare ale familiei miresei. De cealaltă parte, mireasa, care poartă o rochie tradițională roz, în zilele noastre albă, primește de la prietenele ei niște aluat pe care îl aruncă dincolo de zidurile sau gardurile casei, în semn că își dorește o căsătorie lungă, care să dureze pentru totdeauna.

În dimineața nunții, mirele și prietenii lui merg la hammam, baia publică tradițională, să facă baie și să socializeze și să pregătească mirele pentru noaptea cea mare. Acesta face o baie prelungită, se exfoliază pe tot corpul, mănâncă și bea, primește masaj, totul într-un mod foarte festiv. Prietenii lui îl lovesc în glumă și îl înțeapă cu ace, să se căsătorească și ei mai repede, cică.

Muzica lui Fayrouz e tradiția de dimineață, pe lângă cafea. Pentru cei care nu știu, ea e „ciocârlia” care răsună pe toate străzile, în toate casele și în toate autobuzele din Siria și Liban. Când se servește cafea de două ori în timpul aceleiași vizite, prima cafea se numește cafea de bun venit (Qahvet Ahla Wa Sahla), iar a doua de rămas bun (Qahvet Ma Alsalama). Uneori, femeile își citesc și viitorul în cafea.

În zone precum deșertul sau munții, cafeaua arabică se servește de trei ori în timpul vizitei. Fiecare cafea e foarte tare și foarte mică, o bei dintr-o sorbitură. Cafeaua se fierbe timp de mai multe zile, până ajunge destul de groasă, și e mereu pregătită și fierbinte în caz că apar oaspeți neanunțați. Cănile consecutive din care se bea se numesc daif, kaif și saif.

Beduinii spun că daif înseamnă „oaspete”, următorul e cuvântul arăbesc pentru „bună-dispoziție”, iar ultimul înseamnă „sabie”, ceea ce sugerează că proprietarul locului îl va susține pe musafir în orice situație, până la moarte chiar. Oaspetele trebuie să învârtă cana goală în mână, dacă vrea să arate că a băut destul.

Un obicei distractiv: Când cineva vrea să-și viziteze vecinii sau prietenii și nu-i găsește acasă, lasă o frunză, o rămurică sau un mesaj scris. Când se întorc acasă, vor ști că cineva a trecut pe la ei.

În liceu, am avut privilegiul să locuiesc într-o zonă cu religii mixte și făceam toate sărbătorile împreună cu colegii mei. De Paști, toată clasa mergea la biserică, după care mergeam la unul dintre prietenii mei creștini, Mirai. Prima oară când frățiorul lui m-a întâmpinat cu „Hristos a înviat!” am fost uimită, nici nu știam ce înseamnă sau ce vrea copilul. Mă ținea de mână și Mirai i-a spus cu blândețe: „Las-o, că nu știe despre asta”. Băiețelul mi-a dat drumul la mână, dezamăgit de planul lui.

Tatăl Mariei, o altă prietenă de-a mea, citește mereu Coranul, dar are în sufragerie un tablou cu o propoziție din religia arabă. În Siria, nu e surprinzător să vezi elemente musulmane într-o casă creștină și viceversa. Fiecare casă musulmană are o Biblie și toată lumea din familie o citește. Înainte de Paști, Maria punea un CD cu cântece pentru Vinerea Bună, care răsunau în tot cartierul. Oameni de toate religiile se bucurau de ea când treceau prin fața casei.