Hai să-ți stric Crăciunul și să-ți explic de ce sărbătoarea-i doar despre bani

Crăciunul e perioada în care sărbătorim nașterea lui Iisus, ne uităm la filme și ne îmbătăm în familie. Dar pentru economiști, Crăciunul reprezintă o creștere a activității economice care lasă în urma ei un munte de risipă.

Economiștii clasici – care sunt de părere că piețele funcționează cel mai bine cu intervenții minime din partea guvernului – ar putea identifica multe surse de risipă. În primul rând, risipa creată de cadourile nașpa. Cu toții primim cadouri nașpa pe care nu ni le dorim și de care n-avem chef. Iar asta e o tragedie nu pentru că mătușă-ta te face să te simți prost și că trebuie să te prefaci încântat de polonicul pe care ți l-a dat, ci pentru că ar fi putut cheltui banii pe care i-a dat pe polonic pe ceva ce ți-ar fi plăcut sau ți-ar fi fost de folos. Banii aceia nu sunt doar niște bani – reprezintă niște resurse reale într-o lume în care resursele sunt limitate.

Dar nebunia merge dincolo de cadourile inutile. Din cauză că toate cumpărăturile se concentrează într-o singură lună din an, în economie se creează o gaură. Producătorii, fabricile și companiile de transport trebuie să aibă capacitatea de a gestiona nebunia Crăciunului, o capacitate de care nu e nevoie în restul anului. Dacă am putea decide cu toții să cheltuim acești bani mai moderat pe tot parcursul anului, economia n-ar fi nevoită să își crească la maximum această capacitate, ceea ce ar însemna că ne-am folosi resursele mai eficient și am fi cu toții mai bogați, pentru că economia ar avea mai multe resurse per unitate de timp petrecută în scopul de a le obține.

Economiștii keynesieni – care sunt de acord cu modelele macroeconomice propuse de economistul din secolul XX John Maynard Keynes – sunt convinși că perioada Crăciunului e, în orice caz, o idee foarte bună. Obsesia cumpărăturilor duce la tot felul de activități economice: companiile angajează mai mulți oameni pentru producerea bunurilor, pentru transportarea lor, stocare, vânzare și reclame. Cheltuielile duc la creșterea economiei și generează și mai multă activitate economică, iar asta e mișto pentru toată lumea. Keynesienii cred că economia se bazează pe cheltuieli: mai multe cheltuieli înseamnă o activitate economică mai mare și mai multe locuri de muncă și toată lumea e mulțumită.

Care dintre părți are dreptate? Ambele teorii au sens. Am tot auzit despre economia de tip keynesian de la criza financiară din 2008, când toate economiile lumii s-au dus pe apa Sâmbetei și au existat tot felul de dezbateri despre fondurile care ar trebui injectate în ele ca să le împiedice să cadă cu totul. Crăciunul înseamnă cheltuieli aiurea, dar cheltuielile haotice pot fi de folos când economia e într-o gaură și singurul lucru care o poate înviora e o creștere a cheltuielilor.

Chiar și Keynes a glumit la un moment dat în timpul Marii Crize Economice că, dacă guvernul ar angaja muncitori care să sape gropi și apoi să le umple, asta ar fi o utilizare valoroasă a resurselor, exact genul de chestie care ar face un economist clasic să-și smulgă părul din cap. Din ce am văzut până acum de-a lungul timpului, Keynes are dreptate, dar numai în situațiile în care economia e în groapă, nu și în restul timpului. Când economia e în groapă, avem nevoie de orice metode prin care să creștem cheltuielile și activitatea economică. Dar dacă am cheltui mereu irațional resurse directe care ar fi putut fi folosite în activități productive, atunci am fi cu toții mai săraci.

Dar dezacordul merge dincolo de jargonul economic tehnic și ajunge la o neînțelegere fundamentală, filosofică, despre definiția economiei. Poate fi numit dezacordul dintre producționiști și creaționiști. E o distincție mai subtilă, adesea implicită, care nu se potrivește perfect cu diviziunea dintre keynesieni și clasici.

Producționiștii, printre care se numără și Donald Trump și mai mulți discipoli de-ai lui Keynes (dar nu și Keynes), cred că funcția fundamentală a economiei e să le ofere oamenilor locuri de muncă și să producă activitatea economică necesară pentru acele locuri de muncă. Dacă ești producționist, practic ești de părere că economia e un ciclu nesfârșit de cumpărături și vânzări, iar scopul economiștilor și al politicienilor e să țină ciclul în funcțiune ca să fie mereu locuri de muncă. Producționiștii de stânga accentuează că muncitorii ar trebui să aibă salarii mari ca să poată cumpăra mai multe lucruri, iar treaba asta va menține ciclul în viață – se ceartă îngrozitor pe tema asta la televizorși în ziare, dar, de fapt, au aceeași perspectivă.

Pe de altă parte, creaționiștii sunt de părere că funcția economiei e să le dea oamenilor puterea de a crea lucruri. Producționiștilor nu le pasă ce cumpără și ce vând oamenii, atâta timp cât ciclul e în mișcare. Dar creaționiștilor le pasă foarte mult. Când Henry Ford inventează Modelul T sau Steve Jobs inventează iPhone-ul, sau când fostul tău coleg de facultate își începe propria afacere cu bere artizanală, cu toții o ducem mai bine, nu din cauză că acești oameni vor crea locuri de muncă noi, ci pentru că au produs lucruri care nu existau înainte și care ne ușurează viața. Ciclul de cumpărare-vânzare de pe piața liberă se întâmplă să fie soluția cea mai puțin nasoală pe care am găsit-o pentru a susține procesul creativ.

Așadar, cum rămâne cu Crăciunul? E bun sau e rău pentru economie? Cine știe. Singurul mod de a afla sigur ar fi să creăm o versiune B a planetei, identică în toate aspectele cu excepția Crăciunului, și nu putem face asta. Să-ți zic cum văd eu lucrurile. Cred că modelele economice sunt importante, dar oamenii, nu lucrurile, sunt cei care țin în viață economia, și nu toate aspectele oamenilor sunt reprezentate de modelele economice. Cred că, poate, partea economică cea mai semnificativă a Crăciunului nu e cumpărarea și nici vânzarea, ci partea așa-zis non-economică: faptul că petrecem timp cu familia și că facem gesturi generoase mai des decât în restul anului. Dacă aceste lucruri ne transformă în niște ființe umane mai adaptate și mai capabile de compasiune, acest lucru are un impact asupra capitalului uman, care e cel mai important tip de capital și determină mersul economiei pe termen lung. Lecția economică a Crăciunului e că, poate, cele mai importante lucruri în economie s-ar putea să nu fie lucrurile economice.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre economie pe VICE:
Un student român a construit un robot de recunoaştere cu salariul minim pe economie
Psihologii din România o s-o ia razna înainte să aibă un salariu decent
Angajații ăștia mi-au spus cum supraviețuiesc de la un salariu la altul