„Vraciul” din Carpați care vrea să vindece omenirea cu iarbă

Într-o zi de august cu soare, serpentinele mă duc spre o destinație nesigură. Îl caut pe cel numit de presa locală „vraciul din munți”. Opresc la o intersecție, în dreptul unei case cu un steag monarhist în geam. Pe poartă, „Nihil sine deo” și alte sloganuri metafizice. Da, am ajuns unde trebuie.

Satul hunedorean Cerișor e în Munții Poiana Ruscă, unde peste culmi s-au făcut tavan albul și azurul. Aici și-a găsit locul Dacian Vinca. Ultimii patru din cei 32 de ani ai săi și i-a petrecut retras, cu un plan bine pus la punct: a crescut sute de plante de canabis de diverse soiuri, pentru a le studia efectele benefice. Cine știe, poate așa pornea revoluția canabisului medicinal și-n România.

Am fost în Cerișor ca să aflu cine e, de fapt, Dacian, și de ce DIICOT nu a fost de acord cu planul său și i-a confiscat cele 80 de plante de canabis din spatele casei. Nu am întâlnit vreun vraci, așa cum l-a prezentat presa, ci un tânăr sincer și idealist, poate cu niște concepte mult prea înaintate pentru o țară conservatoare.

Suntem primiți într-o notă relaxantă, în vatra lui Dacian se aude pe fundal jazz. Ne servește cu smoothie de casă din cireșe și mere, boabe de cacao și nuci.

Îl întreb când s-a apucat de crescut iarbă în spatele său și de unde se trage pasiunea asta a lui. Îmi spune că totul a început cu o scurtă conversație cu bunicul său:

„Bunicule, știi planta care a crescut pe mormântul regelui Solomon?. Pot s-o cresc și eu?”. Răspunsul bunicului său, preot al satului, a fost da.

Dacian s-a născut în Hunedoara. A intrat la Jurnalism la Timișoara în 2009, dar s-a lăsat repede: „Am renunțat după vreun an și ceva, că la Jurnalism învățam cumva că e ok sa minți”. Îi mai are pe părinți și două surori, dintre care primii locuiesc în orașul natal, iar ele la Sibiu.

A început să cultive pentru el însuși, în scop terapeutic, dar planul era să împărtășească unor cercetători descoperirile sale. Îmi spune că ceea ce l-a mânat să pună prima sămânță a fost „dorința de cunoaștere, libertate, dezvoltare, de a ajuta și de a fi mai aproape de natură”.

„Ai putea să păstrezi pentru tine ceva care ajută lumea?”, întreabă, retoric. Sistemul e de altă părere, îi spun. „Dar e legal. Drepturile Omului și Constituția României îmi dau dreptul ăsta”, susține el.

Se referă la articolul din Constituție care spune că „statul trebuie să asigure stimularea cercetării științifice şi tehnologice naționale, a artei şi protecția dreptului de autor”.

Încerc să înțeleg cum gândește, așa că întreb cum vede interdicția de cultivare și consum a unor plante și substanțe. Nu e de acord cu chestiile „care provoacă moartea sau cu otrăvurile, cum ar fi heroina, cocaina sau etnobotanicele”.

Dacian se ferește să numească marijuana drog. „Drog e un cuvânt care atrage asupra lui o imagine decadentă. Înainte, pe farmacii scria «drogherii». Drogul însemna medicament”, justifică el.

Iar tonul îi e apăsat când susține că Legea 339/2005 îi permite creșterea marijuanei, deși textul la care face referire spune asta, dar nu doar atât:

„Cultivarea, producerea, fabricarea, depozitarea, comerțul și distribuția, transportul, deținerea, oferirea, transmiterea, intermedierea, achiziționarea, utilizarea, importul, exportul și tranzitul pe teritoriul național ale plantelor, substanțelor și preparatelor prevăzute în tabelele II și III din anexă sunt permise numai în condițiile prevăzute de prezenta lege.”

Iar legea autorizează doar cultivarea în scop medico-farmaceutic sub supravegherea Ministerului Sănătății și a specialiștilor antidrog din cadrul IGPR.

Asta nu l-a oprit, însă, pe Dacian. Ca orice cercetător, fie el solitar și proscris, știe să-mi enumere compuși de bază ai plantei care sunt activi din punct de vedere farmacologic. Îmi vorbește de beneficiile acestora, cum ar fi efectele antiinflamator și anticancerigen al THC-ului, substanță activă din canabis, bine documentate în alte țări.

Printre națiunile care au legalizat consumul medicinal de marijuana se numără Australia, Canada, Chile, Columbia, Croația, Cipru, Cehia, Finlanda, Germania, Grecia, Israel, Italia, Jamaica, Luxemburg, Macedonia, Malta, Marea Britanie, Peru, Polonia, Portugalia și Uruguay. România încă doarme.

„Cercetam de foarte multă vreme”, continuă povestea Dacian. „Creșteam în cantități mari. Pentru că genetica așa se face. Și Mendel, cel care a pus bazele geneticii, creștea mii de plante de mazăre. Eu am crescut sute de plante ca să înțeleg proprietățile fiecărei plante. O plantă are un efect calmant, altele au unul stimulent, altele care să stimuleze activitatea cerebrală.”

Cultura era ținută într-o cameră a casei, cu pereții tapetați cu saci de plastic. Plantele le creștea bio, cu usturoi, urzică și bicarbonat, în loc de pesticid.

Din iarbă, Dacian își făcea ceai, punea în mâncare sau macera în ulei de măsline sau de cocos. Folosea tinctura asta pentru efectele anti stres ale plantei și împotriva artritei.

„Am și un lipom pe stomac care sper că nu s-a transformat în țesut malign”, îmi arată el în zona vizată. „Ceaiul era incredibil de gustos. Efectul, chiar dacă nu era instant ca fumatul, era mai intens.”

Când se uita la plantele lui cum se înalță, hunedoreanul simțea cum creștea inima în el. Îmi povestește entuziasmat cum făcea hibrizi, pe care voia să-i ducă la un centru de cercetare din România. Dar cei de-acolo „m-ar fi privit ciudat, pentru că asta e mentalitatea. Lumea blamează oamenii care fac alte lucruri.”

Îl rog să-mi povestească cel mai greu episod din viața lui, adică dimineața când statul i-a bătut la ușă. Deși adineauri zâmbea, acum tânărul cu barbă și fără tricou oftează.

„Nu pot să zic că bănuiam că o să vină, dar eram conștient că se poate întâmpla așa ceva”, începe să-și amintească. „Dimineața la 6 și ceva au venit. Nu prea am dormit în noaptea de dinainte. Am auzit voci și nu le-am băgat în seamă. Erau doi jandarmi și trei civili. Era 9 septembrie 2017.”

Procurorii i-au înmânat mandatul și i-au spus că au fost sesizați că întreprinde o activitate de cultivare a canabisului. „Pot să vă servesc cu ceva?”, i-a întrebat cuminte.

Când oamenii legii au văzut că le arăta doar grădina de zarzavat, unul dintre ofițeri a făcut stânga-împrejur. Așa au găsit locul secret în care plantele de canabis se încălzeau sub soarele de toamnă.

„Au început să le numere și să le taie. Înainte de asta, au rupt un cireș”, îmi spune el și-mi arată către locul în care înainte un pom rupea pământul.

Vorbește cu greu despre asta: „Toamna, în loc să curăț pomii, am fost purtat prin procese, la Deva și Alba-Iulia. Guvernul a venit să-mi distrugă sănătatea. Asta au sponsorizat ei în ultimii 20 de ani. Boală și hoție. Eu nu-s hoț. Ei sunt hoți, că mi-au furat munca și timpul.”

Dacian nu poate uita acele clipe.

„De ce li s-a tăiat capul apostolilor?”, începe șirul retoric nepotul preotului. „De ce Ghandi a stat treizeci de ani în închisoare? De ce Galileo Galilei a fost ars pe rug când a zis că Pământul se-nvârtește?”.

„De ce?”, i-o ridic la fileu. „Pentru că unii oameni au o gândire malefică”, argumentează tânărul. „Și nu au siguranța că ceea ce e dat de la Dumnezeu și ceea ce atâți doctori spun că e-n regulă, ei nu acceptă.”

În lumea ideatică pe care și-a creat-o el în Cerișor, cunoștințele enciclopedice se îmbină cu înțelepciunea popular-mistică. Galilei nu a fost ars pe rug, chiar dacă a fost martirizat și pus sub arest la domiciliu pentru credințele sale.

Și, spre deosebire de Galilei, cercetătorul nostru rebel nu a fost pus sub arest pentru mai mult de 24 de ore.

Facem o scurtă vizită și în camera de subsol unde cultiva recolta indoor. Observ un mic dulăpior unde-și ținea uneltele de cultivat.

Oamenii legii i-au luat tot, iarba, lămpile, ustensilele, și au pus toul în Loganul lor alb. Pe el l-au luat jandarmii în dubă. „Au zis că trebuie să mergem la DIICOT. Nu țin minte să-mi fi zis vreo clipă că-s suspect, inculpat sau arestat.”

Dacian nu le poartă pică. Consideră că „oamenii ăia care au venit aici au fost de bună-credință. Ei doar urmau ordine”.

De-acolo, a urmat un întreg roller-coaster emoțional și juridic ce durează de un an. La Procuratură, avocatul i-a spus la ce pedepse se poate aștepta.

„Dar, cum nu am vândut sau oferit niciodată”, continuă el, „nu aveau cum să mă acuze de trafic. Am început să-i povestesc despre motivație și durata activității mele. Până la un punct, reacția procurorului a fost calmă. Reacțiile grefierei erau ciudate. Erau priviri indignate, pline de mirare și oarecum superioritate.”

Amuzat, își aduce aminte și de reacțiile procurorilor. „A intrat la un moment dat procurorul-șef de după ușă. «Păi bine, mă copile, dar toată cantitatea asta o cultivi pentru uz propriu? De ce nu ai făcut astea în altă țară?», m-a întrebat. Celălalt procuror era OK. Când a venit vorba de genetică, m-a ajutat să folosesc cuvintele cele mai potrivite.”

Abia când a primit o nouă citație și s-a dus la o nouă tură de declarații, a fost anunțat că e arestat. Dar judecătorul a respins a doua zi cererea de arest preventiv pentru 30 de zile. Hunedoreanul s-a ales cu control judiciar, la care mergea de două ori pe săptămână. După primul arest, toată lumea voia să-i impună să-și ia un job. Dar el se simte mai bine aici, departe de stresul și monotonia vieții de oraș.

Pe 30 octombrie, Curtea de Apel Alba Iulia a respins iar cererea procurorilor de arest sau altă pedeapsă. În schimb, a fost îndrumat spre Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, să vorbească cu un psiholog. Acolo, „am primit o foaie în care mi-a spus că nu-mi dau seama despre efectele pe termen lung. Asta a fost singura imputare a sa.”

Acum, Dacian e în probațiune: timp de doi ani, trebuie să se prezinte la poliție de fiecare dată când e chemat.

„Mă supără faptul că nu pot să vorbesc liber. Tre’ să mă ascund ca să rămân în libertate. Nu pot să ajung la închisoare pentru așa ceva”.

E conștient că felul în care își cultiva el canabis nu era chiar legal, însă consideră planta aproape sacră: „Dacă heroina a distrus vieți în anii ‘60-’70, canabisul a dat genii omenirii, cât și mișcări spre pacificare. E o plantă care a sponsorizat sănătatea și vindecarea lumii prin existența ei”.