De ce bogații lumii (inclusiv românii) vorbesc despre aur când se strică economia

Dacă în ultimul timp ai tot citit știri că oamenii deștepți își bagă banii în aur (nu neapărat în bitcoins), pentru că e cea mai sigură investiție, să știi că asta e doar începutul. Când e o criză, economică sau de orice fel, toată lumea începe să vorbească despre aur. Iar Trump tocmai a anunțat că SUA au rupt acordul nuclear cu Iranul, motiv suficient pentru mulți să spună că omenirea se îndreaptă din nou spre război. Care, inevitabil, va duce la criză economică.

În România, dezbaterea asta despre aur este într-un fel strâns legată de Roșia Montană. În toamnă se împlinesc cinci ani de la protestele față de compania Gold Corporation, când sute de mii de oameni au zis „nu” unui proiect, pe cât de nociv pentru mediu, pe atât de păgubos pentru statul român.

Nu știe nimeni ce se va întâmpla în viitor. Dar istoria ne-a învățat că, atunci când vine vorba de metalul galben, acesta a fost echivalentul saniei pe care gospodarul și-o construiește vara.

Am luat la pieptănat internetul ca să aflu de ce s-au apucat unii să cumpere aur galben pentru zile gri și uite ce am aflat.

Dacă ne gândim că cele mai vechi artefacte din aur descoperite au peste 6 mii de ani, însă întreaga cantitate de aur care se estimează că ar fi fost extrasă vreodată, umple cu greu un cub cu latura de 21 de metri, am putea concluziona că aurul este valoros din cauza rarității sale.

Un adevăr confirmat și de teoria care spune că tot aurul pe care îl găsim pe pământ este extraterestru. Aurul pământean-continuă unii cercetători- s-a scufundat aproape în totalitate în miezul planetei, încă din timpul formării Terrei și nu poate fi exploatat deoarece tehnologia noastră este chiar și acum mult prea primitivă.

Noi alergam, de fapt, după aurul căzut literalmente din cer împreună cu meteoriții care l-au adus. Ceea ce-l face rar, dar nici pe departe atât de greu de găsit comparativ cu metalele neprețioase.

Să luăm de exemplul modestului cupru. Dacă începând cu această clipă nu ar mai fi extrase niciun gram de aur și niciun gram de cupru, rezervele existente de aur s-ar epuiza în 60 de ani, pe când cele de cupru după numai 4 luni.

Și atunci, dacă nu raritatea lui excepțională, ce a transformat aurul în moneda de schimb preferată a tuturor timpurilor?

Aurul este rezistent la coroziune, nu oxidează și nu reacționează cu majoritatea substanțelor. În termeni practici, aceasta înseamnă că aproape tot aurul găsit vreodată, dacă nu s-a pierdut, cu siguranță nu s-a stricat și este disponibil în continuare, fără să-și piardă valoarea, deoarece nu se degradează în decursul timpului și este ușor de depozitat. Mai mult, aurul are un punct de topire scăzut, nu-și pierde luciul și poate fi divizat.

Dacă celelalte materiale sau produse se devalorizează în timp, aurul n-o face.

Un kilogram de aur de la începutul mileniului este egal cu un kilogram de aur din 2018.

Pentru că se poate prelucra ușor, poate fi împărțit în cantități mai mici, ușor de transportat, poate fi schimbat și folosit pentru a procura bunuri, servicii sau aceeași cantitate de aur.

Următorul calcul al faimosului economist Richard C.B. Johnsson explică de ce aurul este preferabil valutelor moderne:

Adică stabilitatea aurului este de zece catralioane de ori mai mare decât cea a banilor actuali.

Caracteristicile înșirate mai sus nu au scăpat ochiului negustorilor din antichitate-în 610 î.e.n existând deja monezi de aur în circulație. La foarte scurt timp s-a creat standardul de aur, adică un sistem monetar a cărui unitate de cont este bazată pe o cantitate fixă de aur.

Aceasta însemna că moneda de aur, fiind făcută din metalul prețios, avea valoarea greutății sale.

Iar ulterior, când au apărut bancnotele, acestea erau acoperite, prin semnătura instituției emitente, de o cantitate de aur aflată în seiful băncii. Sistemul a funcționat, mai mult sau mai puțin lin, până la izbucnirea primului război mondial când statele beligerante au ales să creeze inflație (adică să bată mai multă monedă fără să păstreze corespondența cu cantitatea de aur din tezaur), ca să poată să achite costurile războiului.

Această decizie a condus la părăsirea standardului de aur, ce-i drept la aproape 60 de ani după război.

Invocând cheltuielile enorme ale războiului din Vietnam și viclenia Franței care-și vindea rezerva de dolari pe aurul garantat de FED-ul american, secătuind depozitele SUA, Richard Nixon a anulat în 1972 garanția conversiei dolarului în aur și astfel s-a trecut la moneda din zilele noastre (numită și fiduciară).

Pe scurt, asta însemna că moneda unei țări nu mai era garantată de rezerva de aur, ci de valoarea economiei sale. Dispariția standardului de aur a fost și sămânța din care a ieșit criza globală din 2008.

Se pare că totuși lumea nu a renunțat complet la ideea că aurul este cea mai bună monedă de schimb. Ba din contra. Datorită neîncrederii în economiile mondiale dilatate artificial, prețul aurului a crescut în 2011, atingând suma record de 1913,5 dolari pentru un kilogram.

Mai mult, anual, 40% din producția totală de aur se transformă în lingouri care, în cazul unei deprecieri masive a economiei, ar putea fi puse în circulație, ca să oprească valul inflaționist.

Mai mult decât valoarea sa economică, aurul a fascinat întotdeauna omenirea prin culoarea și luciul său, devenind astfel un simbol al perfecțiunii, al longevității și al divinului. Locul întâi într-o competiție este răsplătit cu medalii sau alte obiecte din aur, expresiile „regula de aur”, „ora de aur” și „epoca de aur” sunt asociate cu principiile perfecțiunii, iar coroana de aur reprezintă lumina eternă a Raiului.

Pentru că aurul este ușor de prelucrat, n-o să te mire că 50% din cantitatea anuală scoasă din pământ se transformă în bijuterii. Însă multă lume nu știe că cel mai mare consumator de podoabe este India și că sezonul de nunți din această țară face ca, în fiecare an, prețul aurului să crească la nivel mondial.

Foamea de aur a trezoreriilor și piața imensă a bijuteriilor pentru mirese din India lasă doar 10% din aurul mondial extras să ajungă în industria electronică, spațială și medicină, pentru a fi folosit la realizarea de circuite, sateliți și plombe.

Cel mai mult aur a căzut din cer în Australia care se estimează că are cele mai mari rezerve-neexploatate încă, fiind urmată de Africa de Sud.

Cel mai mare producător de aur din lume este însă China, care furnizează 370 de tone de minereu. Dar cea mai prosperă companie extractoare nu este una chinezească și nici australiană sau sud africană, ci vine din Canada. Este vorba de Barrick Gold care a depășit în ultimii ani infama Goldcorp care, în decembrie 2012, raporta un profit de 1 749 de milioane de dolari pentru anul în curs. Acești bani plutesc însă pe un râu de cianură.

Datorită procentului foarte mic de aur care se găsește până și în cele mai profitabile mine - în general mai puțin de 0,1 părți per milion, adică 0,1mg/kg, atât de puțin încât metalul mult râvnit nu este vizibil cu ochiul liber – companiile miniere trebuie să folosească cianurile, acestea fiind singurele substanțe care pot separa aurul de restul de elemente din rocă.

Pentru a obține doar 28 de grame de aur, se creează 30 de tone de steril, care, dacă este lăsat în aer liber, va produce acid sulfuric care, la rândul lui, va face posibilă infiltrarea metalelor grele în sol și în apă, ceea ce va atrage după sine dezastre ecologice în lanț.

Costurile vindecării ecosistemului afectat de ele îți arată că exploatarea cu cianuri nu este atât de profitabilă pe termen lung precum pare.

Goana după aur nu va înceta niciodată. Însă nu trebuie neapărat să folosești cianuri ca să dai de el când ai putea să cobori în peșteri sau pe fundul oceanelor sau să te afunzi în mijlocul Amazonului.

Desigur, asta înseamnă să devii explorator și să pornești în căutarea marilor comori dispărute:

Și astea sunt doar cele neatinse de mitologie, căci potrivit legendelor, ar mai rămâne de găsit aurul Niebelungilor, chivotul lagamantului, El Dorado și aurul nazist.

Dacă însă nu te interesează să explorezi lumea, atunci trebuie să știi că există foarte mult aur românesc mult mai aproape de noi. Politicienii ar trebui să folosească diplomația și dreptul internațional pentru a recupera tezaurul românesc.

Din 1916, cele 93,4 tone de aur sunt în URSS, actuala Rusie, și nu necesită nicio picătură de cianură pentru a fi întoarse în țară. Metodă mai eco de îmbogățire pentru România nu există.