Tech

Un tip dă în judecată o companie de criogenie pentru capul înghețat al tatălui său

„I-au tăiat capul, i-au ars trupul, l-au pus într-o cutie și mi l-au trimis acasă”, a declarat Kurt Pilgeram despre Alcor Life Extension Foundation.
criogenie
Foto via Getty Images

Un bărbat din Montana a dat în judecată o companie cu servicii de criogenie pentru un milion de dolari și ca să recupereze capul înghețat al tatălui său care a fost om de știință.

Kurt Pilgeram susține că Alcor Life Extension Foundation, una dintre cele mai mari organizații de criogenie din lume, l-a decapitat pe tatăl său în condiții inadecvate, i-a ars trupul și a trimis cenușa membrilor familiei. Mai spune că Alcor a refuzat să-i dea capul tatălui său ca să-l poată incinera.

Publicitate

„I-au tăiat capul, i-au ars trupul, l-au pus într-o cutie și mi l-au trimis acasă”, a declarat Kurt pentru AZCentral.

Criogenia e procesul prin care rămășițele umane sunt înghețate până când știința va progresa și le va putea reînvia. E evident că nimeni nu știe încă dacă asta e posibil sau nu. Organizația non-profit Alcor s-a înființat în 1972, a congelat prima ființă umană în 1976, iar sediul ei găzduiește în prezent 170 de persoane și 33 de animale de casă, conform site-ului companiei.

Acest caz complex a început când tatăl lui Pilgeram, biochimistul Laurence Pilgeram, a murit de la un atac de cord în 2015. Bărbatul era un mare susținător al criogeniei și chiar a ținut un discurs pe subiect la o conferință în 1971. Conform ziarului Santa Barbara Independent, familia lui Pilgeram susține că acesta nu era fan al neurocrioconservării (conservarea capului, fără trup), așa că optase pentru conservarea completă a corpului.

Dosarul cazului arată că Pilgeram senior a semnat o înțelegere cu Alcor în 1990, la vârsta de 67 de ani, ca să fie conservat prin criogenie până când știința îl va putea reînvia. Pilgeram a optat pentru conservarea completă a corpului, dar înțelegerea spune că Alcor nu poate garanta că va fi posibil sau practic să urmeze toate dorințele membrului.

„Credea în criogenie, dar nu și în mutilare”, a zis fratele lui, Jim. „Le-a zis foarte clar că nu vrea să rămână doar capul din el.”

Publicitate


Bătrânul Pilgeram a murit într-un weekend, iar fiul lui spune că n-a reușit să dea de personalul Alcor zile în șir.

Ca procesul de conservare prin criogenie să aibă succes, corpul trebuie congelat aproape imediat. Așa susține și compania Alcor pe site-ul ei. Organizația recomandă ca membrii care se apropie de moarte să se interneze într-un spital de lângă sediul Alcor din Arizona, ca personalul să poată interveni aproape imediat după deces.

Pilgeram susține că Alcor a promis că trupul tatălui său va fi conservat, însă, cu toate astea, l-a decapitat în mod fraudulos și a incinerat corpul, în loc să livreze familiei rămășițele complete. Teste „neconcludente” sugerează că s-ar putea ca rămășițele incinerate să nu fie în totalitate ale tatălui său.

Pilgeram a acuzat compania Alcor de abuz asupra persoanelor vârstnice, încălcarea contractului, practici ilegale de afaceri și neglijență intenționată.

James Arrowood, avocatul companiei Alcor, a zis că familia lui Pilgeram senior n-a putut contacta angajații pentru că ruda lor murise în weekend. Alcor argumentează că n-a fost anunțată suficient de rapid ca să poată conserva tot trupul.

În plus, Arrowood a zis că Laurence Pilgeram a semnat un contract care îi permitea companiei Alcor să aleagă cum vrea să-i conserve corpul.

„Contractul dintre Alcor și Laurence Pilgeram îi dă companiei dreptul să îl conserve pe Pilgeram sub ce formă dorește. Vom vorbi la proces despre motivele întocmirii unui astfel de contract”, a zis el.

Publicitate

Avocatul lui Kurt Pilgeram n-a vrut să declare nimic.

Cazul e complex, cu o istorie care datează de ani de zile. Inițial, Alcor l-a dat în judecată pe Kurt Pilgeram în 2017, când acesta a încercat să împiedice asigurarea de viață a tatălui său să plătească firma de criogenie, care, fiind non-profit, depinde de astfel de finanțări. Compania de asigurări i-a cerut tribunalului să forțeze un litigiu între cele două părți și să stabilească cine ar trebui să ia banii de pe asigurare. Pilgeram a răspuns cu un alt proces, în care a cerut un milion de dolari pentru daune și capul înghețat al tatălui său.

Arrowood a zis că știința pentru conservarea unui cap e aceeași cu știința pentru conservarea întregului corp. Alcor cere două sute de mii de dolari pentru congelarea unui corp întreg, în timp ce pentru cap e de doar 80 de mii de dolari.

Alcor conservă un corp sau un cap prin eliminarea apei din organism. Apa se dilată când îngheață, așa că fluidele sunt înlocuite cu o substanță numită „crioprotector”. După asta, temperatura e scăzută cu nitrogen. Corpul e înghețat la aproape -200 de grade Celsius și plasat într-un recipient de metal, cu capul în jos, până când poate fi reînviat.

Procesul va avea loc într-un tribunal din California în 2020.

Articolul a apărut inițial pe VICE CA.