De ce e posibil ca la Eurovisionul de anul ăsta să se lase cu scandal

În urmă cu aproape un an, Noel Curren, directorul general de la European Broadcasting Union, organizația care produce concursul Eurovision, mi-a explicat în Lisabona de ce crede că această competiție e atât de importantă. „Uită-te sâmbătă seara și vezi cum interacționează participanții între ei”, mi-a spus el. „Când o piesă merge bine, privește ce fac competitorii din camera verde. Faptul că țările care sunt în război vor cântă în același loc, este o declarație în sine.”

Mesajul a fost simplu: Eurovision unește Europa prin muzică. Având în vedere cât de divizată poate fi lumea, comunitatea și solidaritatea sunt la fel de importante astăzi ca la începutul concursului, în 1956. Indiferent ce țară ia trofeul sâmbătă seară, nu pare că Eurovisionul de anul ăsta va atinge acel scop nobil, ba chiar din contră. Nu numai că nu se ține în Europa, ci va avea loc în Israel, iar asta-l face unul dintre cele mai dezbinatoare evenimente culturale ale anului.

La Eurovision obiceiul este ca țara care a câștigat să fie gazda anul viitor. Din momentul în care s-a anunțat la evenimentul din 2018 că Israel a luat cele mai multe voturi cu „Toy”, o piesă kitsch și molipsitoare, a fost evident că anul ăsta concursul va fi controversat.

Pentru unii, faptul că se ține în Israel este mai mult decât o continuare a tradiției - conform celor peste o sută de celebrități care au semnat o scrisoare deschisă, inclusiv Stephen Fry, Sharon Osbourne, Gene Simmons de la Kiss și Peter Gabriel - este chiar o oportunitate pentru Eurovision să unească oamenii. Alții au altă părere.

„În mai, BBC intenționează să transmită Eurovisionul 2019 din Israel”, au scris alți artiști, inclusiv actorul Maxime Peake, Vivienne Westwood și trupa Wolf Alice într-o cu totul altă scrisoare deschisă. „E drept că Eurovisionul este divertisment ușor, dar asta nu îl scutește să țină cont de drepturile omului. Nu putem să nu luăm în considerare că Israelul încalcă constant drepturile palestinienilor”, au scris ei. Au mai spus că posturile care vor transmite concursul au responsabilitatea să protejeze libertatea de exprimare și au cerut ca evenimentul din 2019 să fie mutat într-o țară unde „nu sunt comise crime împotriva libertății”.

Presiunea publică a provocat câteva compromisuri, mai ales pentru că Eurovisionul va fi mutat de la Ierusalim la Tel Aviv. Dar e clar că cei mai vocali critici ai Israelului s-ar opune găzduirii evenimentului oriunde în țară, pentru că n-ar fi decât un gest ipocrit pentru o țară care încalcă regulat convențiile ONU prin ocuparea teritoriilor palestiniene, iar ale cărei măsuri împotriva protestelor de la granița cu Gaza de anul trecut au dus la rănirea a nouă mii de de oameni și moartea a 183.

Deși doar 50 de kilometri separă Tel Aviv de Ierusalim, când vine vorba de perspectivă, diferența este imensă. Puțini oameni care recunosc statul israelian ar contesta faptul că Tel Aviv face parte din Israel, dar întrebarea despre cine deține Ierusalimul este ceva mai dezbătută: și palestinienii și israelienii spun că este capitala lor.

Acesta e motivul pentru care cele mai multe state membre ONU au ambasadele la Tel Aviv, iar decizia lui Trump de anul trecut de a muta ambasada americană la Ierusalim a stârnit atâta furie și a declanșat proteste care au ucis 59 de palestinieni. De asta, Netanyahu, al cărui guvern de dreapta nu este cunoscut ca fiind unul împăciuitor cu palestinienii, și-a dorit atât de mult să țină Eurovisionul în Ierusalim. Ar fi fost încă un semnal transmis lumii că Ierusalimul aparține Israelului.

În iunie anul trecut, Bibi și miniștrii săi au fost de acord într-un final să nu intervină și să permită Tel Aviv-ului să preia toată acțiunea. Orașul de pe coastă este capitala LGBT a Israelului, inima muzicii și vieții de noapte a țării, nu centrul uneia dintre cele mai complicate dispute internaționale. E mai ușor ca acesta să fie gazda.

De regulă, să sprijini palestinienii prin boicotarea produselor și serviciilor a avut un impact limitat asupra economiei Israelului, deși la nivel internațional se practică asta. Dar boicotul cultural a îngrijorat oficialii israelieni. Când artiști faimoși anunță concerte în Țara Sfântă, sunt adesea rugați să-și anuleze spectacolele, iar dacă nu o fac sunt acuzați de „art-washing”. Lana Del Ray s-a retras de la un festival din Tel Aviv anul trecut, la fel a făcut și Lorde. Mulți muzicieni continuă să cânte în Tel Aviv, dar impactul pe care îl are fiecare refuz din partea unui artist important este mult mai mare decât dacă o persoană obișnuită decide să nu mai cumpere portocale israeliene. Faptul că Israelul va găzdui Eurovisionul este o înfrângere pentru amatorii de boicoturi, la fel și faptul că Madonna urmează să cânte la finala de sâmbătă seara, în ciuda eforturilor de a o convinge să renunțe. Cu toate astea, știrile din presa israeliană sugerează că alegerile ei muzicale s-ar putea să fie inadecvate politic și că a filmat un clip politic care ar putea „duce la controverse”.

În ciuda acestor lucruri, echipa Eurovision din Tel Aviv a trecut la acțiune. Evenimentul anual de pe covorul roșu (va fi portocaliu anul ăsta) de la începutul festivităților va avea loc duminică, pe 12 mai în Piața Habima. Repetițiile au început, iar fanii vor ateriza curând pe Aeroportul Ben Gurion pentru cea mai intensă competiție din lume. Sâmbătă seară, două sute de milioane de oameni din jurul lumii vor urmări spectacolul.

Totul se va petrece pe un fundal politic nesigur. Marți s-a anunțat că orice activist, despre care autoritățile israeliene vor considera că ar putea „să deranjeze” Eurovisionul, nu va avea voie să intre în țară. „Nu vrem să interzicem intrarea în Israel. Dar pe de altă parte suntem siguri că vom avea de-a face cu oameni care sunt activiști anti-Israel și al căror singur scop este să deranjeze evenimentul. În acel caz vom folosi legislația de intrare în Israel”, a spus purtătorul de cuvânt al ministrului de externe, Emmanuel Nahshon. Crezi ce vrei despre asta, dar având în vedere că în 2018, Ministerul de Afaceri Strategice din Israel a publicat o listă cu 20 de ONG-uri ai căror oficiali n-ar avea voie să intre în țară, inclusiv comitetul național BDS, rămâne neclar ce anume înseamnă „să deranjeze”.

Deși nicio trupă nu a fost scoasă din eveniment din cauza locației, Hatari, „trupa de tehno anticapitalist” din Islanda, a enervat deja niște extremiști de dreapta când a spus la o conferință de presă că vrea să vadă „sfârșitul stăpânirii teritoriale”. Puțin mai târziu, a declarat într-un interviu că vrea să viziteze orașul palestinian Hebron și a vorbit deschis despre „politica de segregație” pe care a observat-o. „Putem să ajutăm la conștientizarea situației de aici, transmițând un mesaj și prin puterea planurilor pe care le avem”, a spus unul din membrii trupei. Există o șansă să aibă loc proteste atât pe scenă cât și în afara ei. Anul trecut, cineva s-a urcat pe scenă și i-a luat microfonul din mână britanicei SuRie, pe la jumătatea piesei.

Toate astea sunt doar o parte din povestea politică a Eurovisionului. Încercarea lentă și dezordonată a Angliei de a ieși din Uniunea Europeană va fi, fără niciun dubiu, un subiect de discuție în timpul concursului, plus faptul că Ucraina s-a retras în februarie după ce situația tensionată cu Rusia a făcut-o să se simtă ca o „unealtă politică”. Dacă adaugi la asta starea din ce în ce mai volatilă a politicii israeliene - săptămâna asta tancurile și avioanele au lovit 350 de zone în Gaza, au ucis 25 de oameni, în timp ce mai mult de șapte sute de rachete și proiectile au fost trase în Israel, iar politicienii ultra-religioși au pus pauză la discuțiile despre coaliție fiindcă sunt nervoși că repetițiile se desfășoară de Sabat -, ajungi să te întrebi ce anume va fi mai important pe scena Eurovisionului din 2019: spectacolul sau politica.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.