Zece întrebări pentru un bărbat care poate ucide în mod legal

Următorul articol are conținut explicit.

Dacă vrei cele mai tari povești, întâlnește-te cu Surya Kumar Shukla. E foarte dabbang (neînfricat), mi-a zis un ofițer de la poliția din Lucknow. Shukla a fost unul dintre cei mai buni specialiștii în „confruntări periculoase” din India. Înainte să se pensioneze, făcea parte dintr-o echipă a poliției care investiga gangsterii și teroriștii și se confrunta cu ei.

Mi-a luat câteva zile să aranjez interviul, dar, până la urmă, Shukla m-a invitat în sufrageria lui decorată cu fotografii în care el dădea mâna cu diverse personalități politice din statul indian Uttar Pradesh. Ne-am îndopat cu motichoor ladoos și l-am întrebat cum a fost să se întâlnească cu atâtea personaje periculoase la viața lui.

VICE: Cum funcționează o astfel de confruntare?
Surya Kumar Shukla: Îți explic printr-un exemplu. În 1992, a avut loc un incident în care am ucis patru infractori pe un teren stâncos între Etawah și Bhind. Am aflat că o bandă de infractori își făcea veacul acolo pentru că era o zonă foarte grea de traversat. Răpiseră patru persoane din Agra. Nu știau că poliția trimisese inspectori în zonă să prindă infractorii, pentru că acolo nu ajungeau decât persoane care cunoșteau situația.

Am mers noaptea, ca să nu ne vadă tipul lor de pază. Am descoperit că persoanele răpite erau legate cu lanțuri de copaci. I-am înconjurat, dar mișcările noastre au trădat elementul de surpriză și ăștia au început să tragă focuri în aer. Noi eram douăzeci, așa că am tras și noi focuri în aer. Apoi au început să tragă în noi și ne-am adăpostit.

Ne-am târât de-a bușilea spre ei și mai trăgeam în sus cu pistolul ca să vedem cât de cât. De obicei, bandiții înarmați trag mai bine decât polițiștii pentru că au mai multă practică, dar am avut noroc că nu erau prezenți cei mai buni dintre ei. Confruntarea a ținut o oră și am reușit să-i ucidem pe toți patru.

Tu ai omorât pe cineva în noaptea aceea?
Nu poți ști sigur. Eram douăzeci: cinci în față și 15 în spate. Când au tras în noi, cei 15 au tras înapoi. E foarte greu să-ți dai seama dacă ki meri goli lagi ya teri goli lagi (l-a lovit glonțul meu sau al altuia?).

După confruntări armate, poliția numără cartușele folosite, dar, în timpul ei, e foarte greu să-ți dai seama cine a împușcat pe cine. E haos.

Erați douăzeci contra patru. De ce a durat atât?
Multă lume ne întreabă asta, pentru că nu știți ce înseamnă. Ne sfătuiesc chiar și să tragem mai în sus sau puțin mai jos ca să nimerim criminalii mai ușor. Nu e chiar atât de simplu. Când glonțul iese din pistol, se mișcă în timpul reculului. Chiar dacă se mișcă numai un centimetru, ajunge cu zece metri deasupra țintei; de asta durează atât. Doar cei mai buni, sniperii, nimeresc aproape de fiecare dată când trag; ei trag cu arma regulat. Medaliații olimpici precum Abhinav Bindra trag cu arma zilnic; doar așa poți să-ți dezvolți un astfel de nivel de control.

Cât de des exersează polițiștii trasul cu arma?
Poliția nu are suficiente gloanțe ca să se antreneze regulat! De obicei avem o sesiune de practică pe an, cu treizeci de gloanțe. De asta nu tragem foarte exact în timpul confruntărilor. Tragem mult, cu speranța că unele gloanțe își vor atinge ținta.

Când tragi cu arma, știi că tragi cu gândul că vrei să omori pe cineva. Cum te simți când faci asta?
Într-o confruntare, funcționăm conform unei filosofii – că o persoană care a ucis alți oameni și a participat la nenumărate infracțiuni și trăiește în junglă va continua să facă asta în următoarele luni. Unii dintre ei au între 45 și 60 de cazuri în dosar. Sunt șerpii societății și dacă îi lăsăm în pace, vor mușca oameni.

Nu ți-e frică?
Frica dispare după ce faci același lucru de nenumărate ori. La fel ca tine, și eu m-am simțit dubios când am văzut un cadavru ars sau unul umflat care plutea în apă. Corpul i se umflase, iar bijuteriile îi tăiaseră carnea.

Prima oară când am văzut un cadavru, a fost cel al victimei unei crime pentru zestre. Tocmai devenisem ofițer comandant în 1984-1985. Fata asta fusese spânzurată de ventilator și apoi arsă. Limba era umflată și îi atârna din gură, iar corpul era negru, ca imaginea zeiței Kali.

Te sperii prima oară când vezi așa ceva. Dar după o vreme te călești. După confruntări, trebuie să transportăm cadavrele din zonă și știm că noi i-am ucis pe oamenii ăia. Treptat, conștiința își pierde teama și sensibilitatea și se întărește.

Dar nu vedem doar bandiți morți sau victimele lor. Uneori mor și colegi de-ai noștri. Ultima fază la care am asistat a fost în 2010, când un inspector general care stătea la doi pași de mine a fost lovit de o grenadă în timpul unei confruntări.

N-ai cum să lupți cu infractorii dacă nu ești puternic emoțional și mental. Poți să leșini.

De ce au loc atâtea confruntări în Uttar Pradesh? Numai anul trecut au fost 1 100…
Uttar Pradesh nu e un stat mare, dar e foarte plin de viață. Oamenii pun energie în tot ce fac. Sunt mulți bandiți aici, dar și mulți revoluționari. Bhagat Singh s-a născut în Lucknow. Chandrashekhar Azad în Unnao. Mandal Pandey în Baliya.

UP are o tradiție a revoltei. India are multe râuri, dar de ce sunt bandiții din valea Chambalului cei mai faimoși? E ceva în apa râului Chambal, o tradiție a zonei, care îi cere fiului să-și urmeze tatăl dacă acesta e dacoit (bandit). E importantă și geografia zonei, faptul că e dificil de accesat.

Ei nu se numesc criminali sau bandiți, își spun baghim sau rebeli anti-sistem. Li se pare normal să se răzbune pe proprietari de pământuri, așa că îi omoară și le iau banii. Jungla e casa lor și n-o părăsesc niciodată. Contribuie la nunțile copiilor localnicilor, le împrumută bani, așa că localnicii îi iubesc.

Nu există o diferență mare între un infractor de rând, un dacoit sau un lider extremist. Toți vor același lucru: să-și asigure supraviețuirea și să ducă mai departe țelurile grupului lor. Ar face orice ca să obțină asta.

Povestește-mi despre dacoiți.
Când eram eu superintendent, din 1980 până în 2000, operau în Agra, Etawah, Farukabad, Jalaun, Chitrakoot și Chambal. Unul faimos era Nirbhaya Gujjar din Etawah, care ținea discursuri în junglă despre conexiunile lui politice. Alții erau banda Lalaram-Shriram, Kusuma Nain, Phoolan Devi și Tahsildar Singh.

Pe atunci aveam energie, eram tânăr, așa că mă înarmam, luam oameni cu mine și mergeam în junglă să vânez dacoiți.

Aceștia cumpărau oameni de la răpitorii din zonă. Să zicem că cumpărau o persoană cu 1 Rs lakh. Persoana răpită se numea pakad (pradă). Apoi o duceau în junglă. Acum pot ține persoanele răpite în junglă mai mult timp, pentru că poliția nu vine ușor. Iar când vine, nu trage imediat, ci se ascunde și plasează lunetiști în copaci. Nu trag primii, ca să nu-și trădeze poziția.

De multe ori, mergeau pe cai, pentru că nu poți intra cu altceva în junglă. De asta apar bandiții pe cai în filmele de la Bollywood.

Îți amintești vreo confruntare cu un dacoit călare?
În 1995, când eram superintendent în Farukabad, un mukhbir (informator) a venit la noi pe la ora patru după-amiaza. Informatorii sunt competitivi și lacomi, pentru că poliția plătește bine informațiile corecte. Acesta ne-a zis că o bandă o să vină călare lângă granița dintre Badauin și Farukabad ca să rezolve o problemă. A fost prima mea experiență cu un cal. Informatorul era de încredere, așa că ne-am dus în zonă. De obicei luăm de trei ori mai mulți polițiști decât numărul de dacoiți la care ne așteptăm. Ni s-au zis că vor fi cinci, dar am luat douăzeci de polițiști.

Am traversat jungla noaptea. Nu poți folosi lanterna pentru că te dai de gol, așa că am mers încet, unul după altul. Informatorul mergea în față, pentru că știa zona. Când am ajuns la locul potrivit, am divizat grupul în două și ne-am întins pe jos. Era miezul nopții.

Am auzit niște mișcări și informatorul ne-a zis că au sosit bandiții. Nu puteam să îi ucidem pur și simplu, puteau fi oameni nevinovați care veniseră în zonă după medicamente. Așa că am strigat: „Sunteți înconjurați din patru părți. Predați-vă rapid sau vă vom ucide.” Știam că dacă îi prindem vii, ne pot oferi informații despre alte bande, așa că nu voiam să tragem primii. Și din cauză că vorbeam din mai multe locuri situate în direcții diferite, au crezut că suntem foarte mulți și s-au predat.

Problema a fost când ne-am apropiat de ei și am început să le luăm armele. Caii s-au speriat și au început să alerge în toate direcțiile. Așa că a trebuit să prindem caii și să ne urcăm pe ei. Pe bandiți i-am închis, dar nu știam ce să facem cu caii. Trebuiau să fie hrăniți, așa că i-am pus pe bandiți să le pregătească mâncarea, cu cătușe la mâini.

Până la urmă, caii au rămas în custodia poliției și i-am folosit pentru drumuri în zonă. La un moment dat i-am vândut la o licitație.

Ai jucat și în filme. Au polițiștii voie să joace în filme?
S-a întâmplat prin 2004, când starul Manoj Tiwary juca într-un film. Mi-a cerut să joc rolul unui ofițer de poliție. Mă cunoștea și de obicei nu se bagă mulți la faze din astea. Filmul era Sasura Bada Paisawala și am jucat rolul unui ofițer de poliție care se lupta cu un dacoit.

Am mai jucat într-un film numit Gundairaj. A fost o producție mai mică, din 2010. Am fost tot ofițer de poliție. Am jucat și în Daroga Babu. Nu a trebuit să mă pregătesc mult pentru niciunul dintre roluri, pentru că mă jucam pe mine.

Dacă e o vorba de o activitate culturală, poliția are voie să participe, atâta timp cât nu e o lucrare care se opune perspectivelor guvernului. Există mulți polițiști care scriu poezie sau cântă.

Mi-au plăcut aceste experiențe, așa că am și regizat un film, UP Police in Action. Era vorba despre povești ale polițiștilor din diverse zone și felul în care reacționează ei la cazuri de crimă și hoție. Erau povești adevărate despre polițiști de succes.

Articolul a apărut inițial pe VICE IN.