L-am găsit pe pianistul lui Polanski în războiul din Ucraina

Ihor „Pianistul”, soldat în batalionul Donbas din Ucraina. Fotografie din arhiva personală a lui Oleksandr Tkachuk.

Eu nu simt empatie când citesc știrile despre conflictul din Ucraina – adevărul e că mă lasă rece. Morți și răniți, regiuni pierdute și câștigate, focuri trase, învingători și învinși. În timp, ca toate războaiele, s-a transformat într-un inventar. Dar pot să simt empatie față de o experiență de viață. Din acest motiv, la începutul lunii mai am plecat pentru a doua oară din București spre Kiev. După ce prima dată am vizitat în capitala ucraineană un centru pentru refugiați, acum voiam să să privesc aceeași realitate, nu prin ochii civililor, ci ai celor care țin arma în mână.

Citește și Am vorbit cu refugiații ucraineni despre cum fug din calea bombelor

Am realizat însă repede că dădeam dovadă de un entuziasm naiv. Irina, una dintre voluntarele care mă însoțise la centrul pentru refugiați și translator care a colaborat cu numeroși jurnaliști de când a început conflictul în Sud-Est, m-a avertizat: „Ai mai intervievat pe cineva care a luptat în război? Așteaptă-te să nu-ți vorbească deschis despre experiențele lor. Crezi că o să-ți detalieze cum și-au văzut camarazii împușcați? Sau că o să se plângă despre cum au mâncat pâine mucegăită și au băut apă din baltă? Niciun soldat n-o să-ți spună că e greu sau că i-a fost frică”.

L-am cunoscut însă, printr-o amică româncă din Cernăuți, pe Oleksandr Tkachuk, un militar proaspăt întors din zona de conflict, director de film, care a fost implicat în televizune, care și-a petrecut ultimul an din viață la granița cu Rusia, unde a fost comandantul unui squad de soldați ucraineni. M-am întâlnit cu el în Kiev, pe Maidan, și am urcat până în capătul scărilor, de unde se vede întreaga piață. Mi-a spus: „Știi, acest război nu este doar fizic, cu arme în mână. Este și cultural. De exemplu, foarte des îi auzeam pe băieții că ascultă rap rusesc. Nu am nimic împotriva culturii rusești, dar ne găsim într-o contradicție ideologică”.

Oleksandr Tkachuk. Fotografie din arhiva sa personală.

Dorința de a contribui la o revoluție culturală l-a motivat să inițieze de unul singur proiectul Music of Warriors, în care aduce în fața publicului muzica celor care luptă pe front: „Mergeam prin Kiev și am văzut un muzician care cânta la violoncel – nu era militar, ci un muzicant stradal. Dar sunetul instrumentului era atât de dramatic, încât am simțit că redă tot ce s-a întâmplat în Ucraina în ultimul an. I-am propus să cânte într-un videoclip îmbrăcat în uniformă militară. A avut un succes la care n-am sperat. Am înțeles că pot merge mai departe și am invitat soldați care știu să cânte la diferite instrumente muzicale”.

Apoi a deschis laptopul și mi-a arătat o filmare cu pianistul Ihor, soldat în batalionul Donbas, pe care o făcuse în februarie la Spitalul Militar din Kiev. „Vara trecută, când a fost masacrul de la Ilovaysk, a fost luat prizonier de către luptătorii pro-ruși. Marea ironie este că l-au ținut într-o fostă școală de muzică, unde a găsit un pian dezafectat pe care i-au dat voie să-l repare. Aproape în fiecare seară a cântat la pian muzică clasică. Gardienii și prizonierii se strângeau laolaltă să-l asculte, plângeau și aplaudau împreună.”

M-a trimis instant cu gândul la filmul lui Roman Polanski, Pianistul. Cu toate astea, n-a scris nimeni de el până acum, a apărut doar într-o știre scurtă la o televiziune locală. „E introvertit, nu-i place să dea interviuri, dar nici jurnaliștii străini nu știu cum să dea de el”. Ne-am despărțit cu promisiunea că voi avea o discuție telefonică cu Ihor, care se întorsese în Donetsk.

Pianistul, cum l-au numit camarazii lui de batalion, s-a născut în Vestul Ucrainei acum 24 de ani, a absolvit școala de muzică din Kuty, dar nu a cântat niciodată în public înainte de Euromaidan când, alături de alți muzicieni, a susținut noaptea concerte în Piața Independenței, în semn de solidaritate cu protestatarii. Atunci era student la Drept, la Universitatea Națională din Cernăuți. După ce s-a înrolat voluntar în armată, a fost capturat la sfârșitul lui august 2014 și eliberat într-un schimb de prizonieri înainte de Anul Nou.

După câteva încercări eșuate, într-una din seri am reușit să vorbesc cu Ihor la telefon. Conexiunea era slabă, iar convorbirea se întrerupea brusc, odată la câteva minute. Foarte timid, dar binevoitor, s-a străduit să-mi răspundă la întrebări, dar întocmai cum mă avertizase Irina, nu am reușit să-i smulg nicio mărturisire despre cum au fost tratați pe perioada detenției:

„Au fost zile grele pentru toți în aceste patru luni. Eram în jur de o sută de soldați și ne-am ținut aproape unii pe alții, ca frații. Au fost multe momente dificile, dar am încercat să le depășim cu umor și muzică. Muzica este limba pe care toată lumea o înțelege”.

Ihor „Pianistul”. Fotografie din arhiva personală a lui Oleksandr Tkachuk

Deși puteam doar să-mi imaginez prin ce a trecut Ihor în acele luni, îmi venea și mai greu să înțeleg cum a avut după aceea puterea să se întoarcă pe front. „Războiul este ca un drog: odată ce ai fost acolo, nu-ți mai dă drumul. Acum vreau să-l duc la bun sfârșit. Nu ne dăm bătuți, mergem până la capăt, până la victorie”, a încheiat el.

Povestea lui Ihor este cu totul altceva decât ne așteptăm de la o poveste de pe frontul de luptă. Dar nu pot decât să mă bucur că, în locul unei relatări despre ororile războiul, am găsit una despre fața sa umană. Proiectul Music of Warriors continuă și Alex caută să găsească și alți soldați, care, ca și Ihor, vorbesc despre trăirile lor prin muzică.

Urmărește VICE pe Facebook.

Mai citește despre Euromaidan:
Fotografiile Ioanei Moldovan de la protestul din Kiev ne-au dat pe spate
Durii Kievului
Ultimele zile ale Euromaidanului în fotografii