La Rahova Delivery arta urbană se face sub sârma ghimpată.

Foto: Ionuț Gighileanu

Am fost duminica asta la Rahova Delivery, un fel de Street Delivery făcut pe strada Sabinelor, la capătul bulevardului Uranus. Auzisem că sâmbătă seară au venit nişte manelari care au urlat la DJ să bage manele, deci mă aşteptam să prind un fel de talcioc de produse handmade şi mâncare bio, unde nişte interlopi cu lanţuri de aur fluieră după tipe indie-punk. Locul mi-a dat flit la aşteptări.

Videos by VICE

Primul lucru care m-a fascinat a fost contrastul. Copii îmbrăcaţi în mantii de supererou se jucau pe lângă garduri de beton cu sârmă ghimpată. Familii întregi formate din romi şi români stăteau la colţ în timp ce nişte DJ băgau dnb, deşi abia era trecut de prânz. Era genul de eveniment care putea uşor să te scoată din paradigme şi prejudecăţi.

Din păcate, în afară de copiii din zonă care se ocupau cu tot felul de jocuri creative alături de activiştii şi organizatorii evenimentului, nu prea a fost lume, deşi locul era la o aruncătură de băţ de Casa Poporului. Pentru că na, e mai uşor să mănânci rahat că eşti deschis la minte şi tolerant, când o poţi face de pe strada Arthur Verona, între cafenele şi librării, decât este într-o zonă cu probleme, unde te confrunţi cu o situaţie reală de viaţă.

A fost distractiv să-l văd pe Mihail Bumbeş şi pe alţi membri ai şcolii de activism CRIM, cum îi învăţau pe copiii localnici să-şi facă pancarte prin care să-şi ceară drepturile, la un Atelier de Bannere. Au făcut câteva și pentru protestul Roşia Montană de duminică.

În imaginea asta vedeţi casa din care a fost dată afară în iarnă familia Moldoveanu, de etnie romă, care locuia acolo de zeci de ani. Grafferii de la Sweet Damage Crew au făcut portrelele membrilor familiei, care în urma protestelor şi a scandalului mediatic au primit un apartament într-o reşedinţă socială, ca să nu moară de frig în stradă.

Şi aşa am ajuns la tema reală a evenimentului: aproape toate casele de pe două străzi din zonă (Sabinelor şi Săpunari) urmează să fie evacuate. Aparent toate au fost naţionalizate. Mulţi locatari s-au trezit că, acelaşi proprietar (care nu știu cine este) i-a dat în judecată pe toţi, deși  mulţi au făcut renovări şi reparaţii de mii de euro în cei 50 de ani de când locuiesc acolo. De-asta cei de la LaBOMBAstudios și Institutul de Economie Socială au organizat o Masă de Dialog în care vreo zece oameni din comunitate şi-au spus păsul, alături de mai multe ONG-uri. Deşi în dezbatere s-au plimbat multe idei bune, toate se întâmplau după momentul în care familiile ar fi evacuate. Oamenii vorbeau cu destul de multă resemnare după ce-au văzut ce-a pățit familia Moldoveanu.

După dezbatere, atmosfera de joacă copilărească şi artă urbană mi se pareau apăsătoare. Pe de altă parte nu puteam să nu mă gândesc cât de bine o să le prindă copiilor ăstora, c-au învăţat cât de cât cum să-şi apere drepturile în stradă. Mai ales că se anunţă o iarnă grea.