Un fost condamnat penal pentru înșelăciune și identitate falsă, în prezent reabilitat, fostul soț al uneia dintre fiicele Regelui Mihai acuzat de impostură, un avocat care și-ar fi dorit să arunce benzină pe protestarii #rezist și un fost ofițer SRI cercetat în dosarul Black Cube. Aceștia dețin sau au legături cu fundația cvasi-necunoscută So.Si.Se.Sa (prescurtare de la Sociabilitate, Simpatie, Servire, Salvare potrivit site-ului fundației), care urmează să se asocieze cu Direcția pentru Protecția Copilului și Asistență Socială (DGASPC) Sector 6 pentru crearea „unui mecanism rapid de identificare și sprijinire a femeilor abuzate”.
Am vrut să aflu de ce, deși fundația asta nu are nicio experiență în domeniul violenței domestice, DGASPC Sector 6 consideră că So.Si.Se.Sa este cea mai potrivită pentru „înființarea unui centru pilot care să le sprijine pe acestea, oferindu-le primire și găzduire temporară, consiliere psihologică, consiliere juridică, consiliere socială, orientare profesională, asistarea victimei în relația cu partenerul abuzator în vederea depășirii situației de criză, informare și consiliere (inclusiv vocațională)”.
Videos by VICE
Săptămâna trecută, Consiliul General al Municipiului București a răspuns pozitiv cererii de împuternicire a Consiliului Sector 6 să se asocieze cu această fundație. Consilierii municipali din partea USR s-au opus, criticând ONG-ul pentru că nu a furnizat informații detaliate cerute de ei și pentru că unele date de pe site-ul lor ridică semne de întrebare. Prin vocea a doi consilieri, PSD și PNL au lăudat fundația, inclusiv pentru donații de alimente, detergent, aparatură medicală în diverse centre de copii sau bătrâni.
Propunerea a fost aprobată și urmează să intre în viitorul apropiat pe ordinea pe zi a Consiliului Local al Sectorului 6.
Fundația se laudă cu proiecte niciodată puse în practică
Cu peste 20 000 de victime ale violenței domestice anual în România, cu siguranță există nevoia de adăposturi pentru femei abuzate. Să lupți însă împotriva acestui flagel alături de o fundație fără nicio experiență în domeniu și specializată pe donarea de alimente și bunuri nu pare cea mai bună ideea. Cu atât mai mult dacă fundația se laudă cu proiecte inexistente.
Site-ul ONG-ului înființat acum 22 de ani este presărat cu poze în care voluntari vizitează oameni săraci, copii din centre de plasament, persoane cu dizabilități și le împart alimente sau bunuri. La capitolul ăsta, fundația se pricepe, colaboratori sau sponsori ai fundației contactați de mine mi-au povestit de bine.
Probleme apar însă când e vorba de proiecte de amploare, care necesită know-how și specialiști. De exemplu, la secțiunea „Proiecte umanitare”, site-ul fundației menționează, printre altele, „Centrul pentru Cercetări în Recuperare Oncologică” din subordinea Fundației Sf. Irina. Din prezentarea proiectului în detaliu, acompaniat de planșe, machete și poze cu clădirea în construcție, rămâi cu impresia că So.Si.Se.Sa a ridicat centrul sau cel puțin a contribuit semnificativ. Dar când l-am întrebat pe doctorul Pavel Chirilă, care conduce Sf. Irina de la înființare, dar și centrul de medicină naturistă și homeopată Naturalia, care a fost contribuția So.Si.Se.Sa, mi-a răspuns așa:
„Cred că niciuna. S-au oferit să colecteze niște donații pentru noi. E posibil să fi încheiat vreun protocol de sprijin, dar eu nu-mi amintesc să fi finanțat ei ceva, să fi reușit ceva.”
Un alt proiect de pe prima pagină a site-ului este „Centrul de Geriatrie Ghermănești”, prezentat ca un viitor Rai pentru bătrâni, cu săli moderne de odihnă și tratament, cu fermă de animale, cu de toate. La ăsta echipa „lucrează intens”, după cum se precizează pe o altă pagină a site-ului.
„Abia am luat terenul de la primărie”, mi-a spus, însă, președintele fundației, Ghiocel Bontaș.
Dar și varianta asta pică rapid după un telefon la primăria Snagov, de care ține satul Ghermănești.
„Nu există niciun proiect. Aș fi știut, nu am auzit, e exclus”, mi-a spus primarul Snagovului, Marian Oancea. Edilul, aflat la al doilea mandat, nu a auzit nici de So.Si.Se.Sa, nici de Ghiocel Bontaș.
Fostul condamnat și principele suspectat de impostură de la cârma fundației
Poate toate astea nu ți se vor mai părea surprinzătoare dacă îți spun mai multe despre cei care conduc acest ONG.
Președintele So.Si.Se.Sa, Ghiocel Bontaș, a fost condamnat la șapte ani de închisoare și încarcerat în Penitenciarul Colibași la începutul anilor 2000 pentru un cocktail de infracțiuni. Printre ele, înșelăciune, fals în înscrisuri și prezentarea sub o identitate falsă, potrivit motivării sentinței primite în martie 2002 de la Tribunalul Argeș și consultate de mine.
În prezent, Bontaș (care ar fi crescut la o casă de copii, din spusele apropiaților săi) nu mai are cazier, după ce instanța a acceptat cererea sa de reabilitare judecătorească. Omul și-a ispășit pedeapsa pentru că a păcălit cu CEC-uri false niște firme și apoi a luat-o de la zero. Deci, ce am cu el, ai putea spune. Nimic, doar că în fundația asta s-au tot adunat oameni cu un trecut dubios.
Președinte onorific al fundației este cel care își spune Principele Mihai de Laufenburg, fostul soț al Prințesei Sofia, cea de-a patra fiică a Regelui Mihai.
Despre el, presa a scris că s-ar numi simplu Alain Biarneix, iar „de Laufenburg” ar fi un titlu inventat. Informația, confirmată mie de apropiați ai Casei Regale și de doi istorici, apare inclusiv în cărți de istorie recentă (vezi Flori din trecut. Regine și prințese regale ale României, de Lelia Zamani și Emanuel Bădescu). De altfel, decizii date de instanțe franceze în procesele (divorț, custodie a copilului) avute de acesta cu Prințesa Sofia cataloghează „condiţiile în care şi-a putut face recunoscută această identitate” drept „eminamente suspecte şi îndoielnice”.
Principele suspectat de impostură se află în consiliul director al unui alt ONG – „Grupul de inițiativă ecologică și dezvoltare durabilă” – alături de fostul președinte Ion Iliescu. În echipa organizației se regăsește și un alt fost șef de stat al României, Emil Constantinescu.
„Eu sunt monarhist. Sunt mai presus de politic. Să fie clar că eu nu am nicio legătură cu politicul. Cred că domnul Iliescu este un om foarte inteligent, îl cunosc și pe Constantinescu, și pe Traian Băsescu, și pe Iohannis”, mi-a spus acesta în timpul vizitei mele la sediul fundației, cu pereții tapetați cu diplome de la zeci de gale și evenimente mai mult sau mai puțin cunoscute.
Cât privește suspiciunea legată de originea sa, răspunsul lui a fost:
„Eu am mulți dușmani în România. Aș putea să spun și eu multe despre unii sau alții, dar nu o fac. Eu știu cine sunt și de unde vin. Așa că never explain, never complain.”
„Mulțumiri pentru suport domnului Daniel Dragomir”
Având în vedere ce ți-am povestit până acum, probabil nu te va mira că rebranduirea fundației a fost gândită de firma de PR a fostului ofițer SRI Daniel Dragomir, în prezent condamnat pentru fals în înscrisuri private și cercetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat în Black Cube (dosarul despre hărțuire și spionare a șefei DNA, Laura Codruța Kovesi, găsești aici o analiză în detaliu a dosarelor sale).
Lui Dragomir și firmei sale, Daiman PR (acum deținută de fostul său șofer de la SRI), îi mulțumesc reprezentanții So.Si.Se.Sa într-un comunicat. Motivul:
„A fost alături de noi la fiecare pas atât pentru noua identitate, cât și pentru realizarea acestui eveniment minunat care a reușit să strângă laolaltă oameni cu suflet mare”.
De altfel, Dragomir a ținut un discurs la acel eveniment de rebranduire în care laudă activitatea fundației:
„Noi, cei care suntem aici, suntem cei care încercăm să privim în viitor.” Dacă ar fi privit cu mai multă atenție, ar fi văzut că peste doar doi ani urma să fie cercetat într-un dosar și, peste încă unul, în alt dosar.
Nu știu dacă printre cei prezenți la acel eveniment a fost și avocatul lor, Alin Călin Apati, sau acesta s-a alăturat echipei mai târziu, dar știu de unde ți se pare că ai mai auzit numele ăsta.
„Păcat că ninge… aș fi aruncat cu benzina pe ei”, a scris el pe Facebook în ianuarie anul trecut, despre cei care protestau împotriva modificărilor legilor Justiției. Potrivit presei locale, avocatul ar fi un apropiat al șefului SMURD, Raed Arafat, care este trecut ca „ambasador onorific” pe site-ul fundației.
Șefa DGASPC: „Eu i-am cunoscut în biroul domnului primar”
Nimic nu este foarte clar în jurul acestui proiect. Deși în documentația depusă la Consiliul General se vorbește despre „înființarea unui centru pilot”, șefa DGASPC, Gabriela Schmutzer, mi-a spus că e vorba de un centru pentru femei abuzate care există deja în subordinea instituției.
Deschis acum cinci luni, centrul cu șase locuri pentru mame plus copii și 12 pentru femei singure nu a găzduit nici măcar o victimă până acum.
Practic, victimele nici nu prea au de unde să afle de existența centrului, pentru că el nu este în niciun fel anunțat, nici măcar pe site-ul instituției.
Șefa DGASPC mi-a spus că a acceptat propunerea celor de la So.Si.Se.Sa din nevoia ca vestea existenței acestui centru să ajungă în comunitate.
„Fundația a ajuns la noi printr-o scrisoare de intenție. Deocamdată, nu există decât intenție. Eu i-am cunoscut în biroul domnului primar (al sectorului 6, Gabriel Mutu) când au venit să facă această ofertă de parteneriat. Am înțeles că au avut o discuție și doamna Primar General. Oferta dânșilor a fost de educare, de mediatizare, de promovare a acestei alternative în rândul femeilor. Nu implică finanțarea fundației din partea noastră și nicio cheltuială suplimentară decât cea pe care am face-o în mod obișnuit.”
Am trimis o solicitare la Biroul de Presă al PMB în care cer informații despre discuțiile și colaborările instituției cu So.Si.Se.Sa, dar nu am primit un răspuns până la publicarea acestui articol. Nici biroul de presă al Primăriei Sectorului 6 nu mi-a răspuns la întrebarea referitoare la circumstanțele în care primarul Gabriel Mutu i-a cunoscut pe cei de la So.Si.Se.Sa.
Fundația, Dan Puric, mila și Evanghelia
Dacă șefa DGASPC vorbește doar despre mediatizare și informare, reprezentanții fundației spun că discuțiile cu oficialii au vizat inclusiv servicii de consiliere și sprijin.
„Pe zona asta vom vorbi inclusiv cu ambasade străine. Care să participe cu know-how”, mi-a spus Principele de Laufenburg, fără să îmi poată da exemple concrete.
„Avem voluntari psihologi care le vor consilia la centru. De asemenea, ne vom îndrepta către femeile de afaceri să le dea un loc de muncă. Nu vom lua niciun ban de la DGASPC. Totul de la sponsorii noștri și le vom ajuta să primească cei 900 de lei care se dau pentru părinții singuri”, mi-a explicat Luisa Rochian, președinte executiv al ONG-ului.
Ajutorul financiar despre care vorbește aceasta se dă însă numai dacă persoana respectivă este necăsătorită, văduvă, divorțată sau dacă soțul i-a fost declarat dispărut, așa că foarte probabil puține se vor încadra.
Și, mai important, Rochian nu are niciun exemplu de proiect al fundației în care să se fi lucrat direct cu victime. Din niciun domeniu.
I-am cerut și președintelui fundației, Ghiocel Bontaș, să-mi enumere câteva proiecte de care e mândru: „Proiecte sociale, oameni săraci, familii dezorganizate și așa mai departe, le găsiți pe site-ul nostru.”
Răspunsul lui m-a dus cu gândul la modul în care actorul Dan Puric, imaginea fundației în spot-uri de promovare, a descris în cadrul unui eveniment activitatea So.Si.Se.Sa:
„Fundația asta face o legătură între Evanghelie, între milă, și regulament pentru că vrea să imprime… linie de forță sunt… nu dau, domne’, ca securiștii ăștia, trei sandvișuri de Crăciun și de Paști și p-ormă au dispărut, pleacă cu Roșia Montană, cu tot, pleacă toți, toți ăia! Aicea este vorba că… ați văzut ce scrie acolo? Beneficiarul. I-a ajutat, iar noi avem satisfacția binelui. Un om care pleacă cu satisfacția binelui este un om superior. Atât.”