Declarația săptămânii: A mințit Leon Dănăilă când a spus că-n Sănătate s-au schimbat cel mai des miniștrii?

În rubrica asta săptămânală analizăm declarațiile oamenilor politici. Invitați permanenți sunt experții în administrație publică și legislație de la primul site de fact-checking din România – Factual (gestionat de organizația civică Funky Citizens ), și compania de cercetare a comportamentului uman, Human Behavior , care analizează în softul Facereader reacțiile și expresiile faciale ale aleșilor.

După ce și-a depus oficial candidatura pentru alegerile parlamentare, din partea PNL, Leon Dănăilă a făcut câteva declarații pentru presă. Printre altele, Dănăilă a spus:

Videos by VICE

„În domeniul sănătății s-au schimbat cel mai frecvent miniștrii, aproape la fiecare an s-a schimbat ministru Sănătății.”

FUNKY CITIZENS

Ce verificăm: Dacă cele mai frecvente schimbări de miniștri de după 1989 au avut loc la Ministerul Sănătății.

Ca să verificăm afirmațiile lui Leon Dănăilă, am realizat o analiză pe opt ministere care au existat din 1990 până astăzi:

Ministerul Culturii

Au avut în total 25 de schimbări de miniștri. Andrei Pleșu a avut două mandate consecutive după 1989, Kelemen Hunor două în guverne diferite, iar Ion Caramitru a rezistat în funcție în urma a trei schimbări de prim-miniștri. Totodată, ultimul e și cel mai longeviv ministru al Culturii, cu 1 478 de zile de mandat. Perioada medie a unui ministru a fost de 392,08 zile.

Ministerul Educației

A suferit 23 de schimbări de miniștri, cu mențiunea că Monica Andronescu a avut trei mandate în trei perioade diferite. Totuși, cea mai lungă perioadă la conducerea ministerului i-a aparținut lui Liviu Maior, cu 1 484 zile. Perioada medie a unui ministru a fost de 424,21 zile.

Ministerul de Externe

19 schimbări de miniștri, cel mai lung mandat a fost cel al lui Teodor Meleșcanu care a condus într-o primă etapă 1 484 de zile, la care se mai adaugă o scurtă perioadă de 1 489 zile. Actualul ministru tehnocrat Lazăr Comănescu a mai fost ministru de Externe în Guvernul Călin Popescu Tăriceanu, în care a stat timp de 252 zile. Perioada media a unui ministru de externe este de 516,42 zile.

Ministerul de Finanțe

Au fost 21 de schimbări de miniștri, cu precizarea că Sebastian Vlădescu a ocupat de două ori această poziție. Cel mai lung mandat l-a avut Mihai Nicolae Tănăsescu, cu 1 463 zile. Perioada media a unui ministru la conducere a fost de 388,23 zile.

Ministerul de Interne

Au fost 24 de schimbări de miniștri, cu preciarea că Vasile Blaga, Gabriel Oprea și Ioan Rus au avut câte două mandate, cel din urmă deținând și cel mai lung mandat: 1 266 zile, plus 306 zile din al doilea mandat. Perioada medie a unui mandat a fost de 400,45 zile.

Ministerul Justiției

Până în prezent, au avut loc 19 schimbări, cel mai longeviv ministru în funcție fiind Cătălin Predoiu, cu 1 530 zile. Victor Ponta a avut două mandate de interimat în cadrul ministerului, unul de 16 zile și altul de 18 zile. Perioada medie a unui mandat a fost de 517,47 zile.

Ministerul Transporturilor

Au avut loc 25 de schimbări de miniștri. Traian Băsescu a fost numit de trei ori, timp în care a adunat 2 104 zile de mandat, cu toate acestea cel mai lung mandat neîntrerupt a fost cel al lui Miron Mitrea, de 1 463 zile. Perioada medie a unui mandat a fost de 402,28 zile.

Ministerul Sănătății

În cadrul ministerului au avut loc 26 de schimbări de miniștri, Eugen Nicolaescu ocupând două mandate pe o perioadă de 1 651 zile. Cel mai lung mandat neîntrerupt îi aparține lui Iulian Mincu, cu 1 374 zile. Perioada medie a unui ministru la conducerea ministerului a fost de 359,19 zile.

Observații:

  • În cadrul celor opt ministere, ministrul cu cel mai lung mandat e Cătălin Predoiu, cu 1 530 la conducerea Ministerului de Justiției, iar ministrul cu cel mai scurt mandat a fost Anton Ionescu, cu cinci zile la Ministerul Trasporturilor.
  • Cele mai multe zile în poziție de ministru, în cadrul celor opt ministere, le-a avut Traian Băsescu: trei mandate la Ministerul Transporturilor, unde a stat 2 104 zile.
  • Victor Ponta a fost ministru interimar la Ministerul Justiției, Ministerul Culturii, Ministerul Sănătății și Ministerul Transporturilor.
  • Ministerul cu cei mai mulți miniștri după 1989 a fost Ministerul Sănătății, care a suferit 26 de schimbări. Durata medie a unui mandat a fost 359,19 zile.
  • Ministerele cu cei mai puțini miniștri sunt Ministerul de Externe și Ministerul Justiției, cu câte 19 schimbări.

Concluzie – Declarația este adevărată

Declarația lui Leon Dănăilă este adevărată. Ministerul Sănătății a suferit 26 de schimbări de miniștri și are cel mai ridicat scor din acest punct de vedere.

Citește și: Cum a ajuns PNL un partid homofob-creștinopat, deși se laudă că sunt cool și occidentali

HUMAN BEHAVIOR

Ce analizăm : Reacțiile și emoțiile din timpul declarațiilor lui Leon Dănăilă.

Datele care au realizat în urma analizei cu software-ul specializat în recunoașterea emoțiilor

Graficul de mai sus arată că răspunsul lui Leon Dănăilă în legătură cu miniștrii Sănătății din ultimii ani este unul neutru. Totuși, starea asta neutră e completată de apariția unor microexpresii (reacții emoționale faciale involuntare) precum fericirea, surprinderea și dezgustul.

Ultimele două emoții apar în momentul în care Dănăilă pune accentul pe cuvântul „profesionalism”, o trăsătură care pare să fi lipsit miniștrilor din Sănătate în ultimii 25 de ani.

Punctele de intensitate maximă ale emoțiilor

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre PNL:
Tot ce nu voiai să știi despre șefa PNL, femeia-politician care o arde cool pentru votul tău
Liberalii români iubesc atât de mult Europa, că vor să schimbăm fusul orar
Declarația săptămânii: A mințit președintele PNL când a spus că investim în sănătate de zece ori mai puțin decât alți europeni?