Într-o sâmbătă noapte de anul trecut, la scurt timp după moartea bunicii mele, am fost la ea acasă să încerc un mic experiment. Eram deprimat din nou de o săptămână. Mă simțeam letargic și mă apuca anxietatea mai ales în preajma altor oameni.
M-am trezit la două dimineața pe o canapea în camera ei de oaspeți. Casa era friguroasă și neprimitoare. Am pornit caloriferrul din sufragerie, mi-am făcut o cafea și m-am așezat la masa masivă din lemn cu laptopul. După cinci ore, o altă cafea și două mii de cuvinte scrise, a răsărit soarele și m-am dus la sală. Când m-am întâlnit cu mătușa mea, câteva ore mai târziu, mă simțeam proaspăt și vesel ca o rază de soare. Am avut cu ea o conversație fluidă și entuziastă. Mă simțeam din nou bine.
Videos by VICE
Acum zece ani, mi-am dat seama că dacă stăteam treaz toată noaptea sau aproape toată noaptea, mă simțeam mult mai bine dimineața. Ani de zile am avut probleme cu depresia cronică: nu mă simțeam bine în pielea mea, eram dubios în conversații și îmi uram corpul. Psihiatrul meu s-a gândit că aș putea fi bipolar și mi-a dat un tratament cu litiu ca să-mi stabilizeze starea. N-a avut niciun efect. Până pe la treizeci de ani am tot jucat la loteria farmaceutică, dar fără niciun rezultat.
Abia de curând am început să experimentez metoda privării de somn, după ce am aflat că și alții au avut ideea asta. De la începutul anilor 1970, când un tânăr psihiatru german numit Bernard Pflug a observat că unii dintre pacienții lui se simțeau mai bine după o noapte fără somn, s-a înființat un grup de studiu care a început să cerceteze potențialul privării de somn ca antidepresiv.
Într-un studiu din 2015 care compara eficacitatea exercițiilor fizice cu privarea de somn, 75 de pacienți deprimați din Copenhaga, care au fost tratați cu trei nopți de nesomn pe săptămână, au avut rata de ameliorare dublă în comparație cu grupul care a făcut exerciții fizice. La șapte luni după tratament, 62 de procente din persoanele private de somn nu mai îndeplineau criteriile pentru depresia clinică. O meta-analiză din 2017 a cercetat 66 de studii despre privarea de somn și efectele sale asupra depresiei, publicate în ultimele trei decenii, și a descoperit că 50% din pacienți reacționaseră semnificativ la tratament.
Cel mai remarcabil lucru la acest tratament a fost viteza cu care s-a întâmplat transformarea. În timp ce antidepresivele au efect după câteva săptămâni, în toate aceste studii, participanții au observat o îmbunătățire a stării (cel puțin temporar) peste noapte. E o veste foarte bună pentru oricine suferă de depresie, dar, conform unui mic studiu pilot din 2014, efectuat în Carolina de Sud, această soluție are un efect puternic în special în cazul persoanelor care au gânduri sinucigașe.
„Până și în anii ’70 era clar – când vezi că un pacient cu melancolie severă se transformă într-o persoană care îți vorbește și zâmbește după ce a stat treaz toată noaptea, ai impresia că e un miracol”, a zis Anna Wirz-Justice, profesor emerit la Centrul de Cronobiologie din Basel, Elveția, care a devenit interesată de potențialul terapeutic al privării de somn la scurt timp după ce au fost publicate rezultatele experimentelor lui Pflug.
Sună prea bine ca să fie adevărat și, cumva, este. Pentru majoritatea pacienților – 95 de procente – efectele dispar după o noapte bună de somn. Un psihiatru i-a zis lui Wirz-Justice: „De ce să le oferi oamenilor paradisul doar ca să li-l răpești din nou?”.
Mai multe persoane depresive cu care am vorbit recent mi-au zis că privarea de somn le face bine, dar fără un entuziasm exagerat. „E notabil, într-adevăr, dar nu-ți schimbă viața”, mi-a zis David, un tip de 33 de ani din Quebec. De obicei preferă să doarmă câteva ore și să aibă o stare mai proastă a doua zi, decât să stea treaz toată noaptea și să aibă dureri de cap din cauza asta.
Pericolele cognitive, comportamentale și fizice ale privării de somn sunt bine cunoscute de toată lumea. Dar problemele motorii, de memorie și ale funcției cognitive pe care le raportează majoritatea oamenilor după ce sunt privați de somn sunt caracteristice depresiei. Așadar, pentru depresivi, efectele antidepresive pe termen scurt ale privării de somn s-ar putea să fie mai importante decât efectele cognitive negative.
În ultimii ani, majoritatea testelor clinice au adăugat terapii suplimentare care să întărească efectul antidepresiv al privării de somn. Terapia cu lumină, în cadrul căreia pacienții stau jumătate de oră în fața unei cutii foarte strălucitoare, e folosită adesea mai multe dimineți la rând după o noapte nedormită. O altă metodă e avansarea fazei de somn (AFS), în care pacientul se culcă devreme în noaptea următoare celei în care n-a dormit și revine treptat la tiparul normal de somn pe parcursul a câteva nopți.
Pacienților li se mai administrează antidepresive precum Prozac sau un stabilizator de stare precum litiul, pentru cimentarea ameliorării după încheierea tratamentului. „Combinația de privare de somn, terapie cu lumină și AFS sau medicamente e numită triplă cronoterapie”, a explicat Wirz-Justice. „Ideea e să folosești tot ce poți ca să alungi depresia în patru zile. Nu înțeleg de ce nu e mai populară.”
Sunt mai multe motive și primul ar fi că e foarte greu. Când sunt deprimat, dorm mult. Multe persoane depresive fac asta. Între douăzeci și treizeci de ani, mi-am petrecut majoritatea timpului zăcând în pat, cu privirea în tavan și jaluzelele trase. E greu să te trezești, darămite să stai treaz toată noaptea. Unii doctori au realizat treaba asta și folosesc o privare parțială de somn în care pacienții dorm în prima parte a nopții și sunt treziți la ora două; e un tratament mai suportabil și funcționează aproape la fel de bine.
Acesta e protocolul pe care l-am adoptat și eu. Studiile au descoperit diferențe foarte mici între o noapte de nesomn și una în care dormi câteva ore, a zis Francesco Benedetti, directorul secției de psihobiologie clinică și psihiatrie din spitalul San Raffaele din Milano și unul dintre cei mai cunoscuți cercetători din domeniu. „Privarea parțială de somn a avut rezultate similare cu cele obținute după privarea totală de somn… dar încă dezbatem chestiuni care țin de eficacitate, timing și stres”, a zis el.
E ok să aplici această terapie singur acasă, așa cum am făcut eu? „Dacă știi toate informațiile și urmezi protocolul, da, dar cred că e greu să o faci singur”, a zis David Veale, psihiatru la spitalul Priory din nordul Londrei, unde face primul test oficial din Marea Britanie pentru tratarea depresiei prin privare de somn. El a zis că e mai mult dificil decât periculos. Poate că singurul risc pentru persoanele cu tulburare bipolară e să dezvolte un comportament maniacal, așa că nu ți-aș recomanda să faci asta singur… deși probabil nu e foarte diferit de alte medicamente. Dacă ai văzut pe cineva într-un episod maniacal, nu e foarte greu să-ți dai seama, a adăugat Veale. Mania e caracterizată de obicei prin grandoare, gânduri agitate, iritație, insomnie și impulsivitate crescută.
Nu-i doar contraintuitiv să stai treaz toată noaptea când ești deprimat, ci e și împotriva normelor culturale. Importanța somnului e accentuată peste tot, și pe bună dreptate. „Dacă nu ai depresie și stai treaz toată noaptea, te simți nasol, nu?”, a zis Veale. Dar pacienții cu depresie clinică reacționează altfel. „Pacienții deprimați sunt și ei obosiți, dar dacă răspund la tratament, își ameliorează depresia.”
Unul dintre motivele pentru acest paradox e neurotransmițătorul dopamină. Un studiu din Journal of Neuroscience a sugerat că o noapte de nesomn crește producția de dopamină, care e mecanismul de recompensă al creierului și crește energia și sentimentele pozitive. După cum explică Veale, pacienții se simt obosiți, dar mai bine, în ciuda oboselii.
În timpul privării de somn, crește nivelul unei alte substanțe neurochimice, adenozina, care e asociată cu rezistența la depresie, efectul ei de amorțire și e importantă în acțiunea altor tratamente antidepresive precum ketamina. Practic, conform unui studiu de Benedetti, privarea de somn afectează aproape toți neurotransmițătorii activați de medicamentele antidepresive.
Totuși, mecanismul după care funcționează privarea de somn la persoanele depresive rămâne un mister. „Poate că trebuie să stimulăm neurotransmițătorii”, a zis Wirz-Justice.
„Dar e greu să patentezi privarea de somn”, a zis Veale. „Cum faci teste controlate pentru asta? Cine le sponsorizează? Cum calculezi costurile? E atât de diferit de un medicament.”
Dacă aș fi știut, acum zece ani, că există dovezi clinice pentru privarea de somn, nu m-aș mai fi simțit vinovat că nu dorm, ci aș fi făcut-o conștient. Dar așa, am uitat de experimentul cu nesomnul ani de zile, până când un unchi de-ai mei mi-a trimis un articol despre studiul lui Veale.
Într-o noapte, săptămâna trecută, când scriam e-mail-uri pe la două noaptea și mi-am dat seama că eram incoerent, am închis laptopul și m-am dus la culcare. M-am trezit înainte de alarma de la cinci dimineața cu păsările ciripind la geam, ca să merg la sală și pe plajă, ca de obicei. Deja când am ajuns la cafenea să-mi beau cafeaua, mă simțeam mai viu și alert decât fusesem toată săptămâna.
Trei zile mai târziu, sunt la fel de lucid și luminos. Noaptea trecută, după o sâmbătă lungă sub soarele australian, am adormit la nouă și jumătate îmbrăcat în echipamentul de tenis. Nu e nici necesar, nici posibil, să stai treaz toată noaptea în fiecare noapte. Dar o noapte poate funcționa ca un declanșator – restul depinde de mine să mă tratez prin sport, oameni și lucruri la care țin.
La fel ca Veale, Wirz-Justice recunoaște că există o legătură strânsă între ritmurile circadiene și bipolaritate. „Atacurile maniacale sunt însoțite mereu de privarea de somn, iar cu o privare de somn recomandată de medic poți scoate pe cineva din depresie.” I-am explicat că oricum viața e mereu când sus, când jos, și mi-a răspuns: „Da, bine, eu prefer momentele în care sunt sus”.
Articolul a apărut inițial pe VICE US.
