Idealurile se schimbă de la o generație la alta, așa că nu te mira dacă astăzi nu prea mai interesează pe nimeni să aibă o casă sau o mașină numai a lui. De la acest raționament a plecat și conceptul de car sharing. Îți instalezi o aplicație pe mobil, găsești o mașină, o conduci, iar când termini, o parchezi undeva regulamentar. Nu trebuie să plătești benzina, mentenanța sau parcarea. Față de închirierea normală, ce presupune birocrație și garanții, înscrierea într-un serviciu de car sharing se face o singură dată, apoi flota de mașini rămâne la dispoziția ta oricând și oricât.
Car sharing-ul are un impact major asupra mediului înconjurător, precum și asupra reducerii traficului și a ambuteiajelor din orașele aglomerate. În România însă, simțul proprietății este încă foarte dezvoltat, plus că nici nu există o legislație de car-sharing așa cum este afară, în țări precum Austria. Cât despre Bucureşti, se știe că este fără îndoială capitala aglomeraţiei, cu peste 1,5 milioane de maşini, la o infrastructură mult subdimensionată.
Videos by VICE
Așa m-am trezit într-o zi să testez și eu primul serviciu de car sharing din România. Se numește Get Pony și a apărut în 2015 în Cluj Napoca, iar doi ani mai târziu s-a extins și în București.
CUM FOLOSEȘTI CHESTIA ASTA ȘI CÂT TE COSTĂ
Ca să folosești serviciul, trebuie să descarci aplicația GetPony de pe App Store sau Google Play și să îți creezi un cont cu datele tale, permisul de conducere și cardul bancar. Apoi pornești aplicația și cauți mașini în apropiere, iar după ce ți-ai găsit mașina preferată (Smart fortwo, Smart forfour, MINI ONE sau BMW i3 momentan) o deschizi cu aplicația; nu ai nevoie de cheie.
Au mașini mici, ușor de condus și ușor de parcat. Iar apropo de parcare, atunci când ajungi la destinație, trebuie să găsești un loc regulamentar, într-o zonă publică (adică nu în parcări subterane sau cu barieră, nu în curtea proprie sau în curtea vreunei companii). Să o găsești doar, nu s-o și plătești. După ce ai terminat, apeși Stop închiriere, iar plata se va face automat din contul tău.
În caz că ești curios, scorurile variază între 1,2 lei pe minut la mașini mici și 2 lei pe minut, dacă vrei BMW-ul electric. Și bagă reduceri dacă o ții o oră sau o zi. Sunt slabe șanse să găsești taxi care să-ți ia doar 36 de lei pe o oră prin București (la mașina cea mai ieftină). O altă parte bună față de taxi e că, atunci când mașina staționează sau merge cu mai puțin de 15 kilometri pe oră, tariful se reduce la jumătate. Nu e normal să plătești tu pentru faptul că e orașul aglomerat.
POȚI SĂ ÎNCERCI ȘI MAȘINILE ELECTRICE, DEȘI SUNT ÎNCĂ UN PIC SF ÎN BUCUREȘTI
Au 50 de mașini în București (dintre care cinci sunt electrice) și 60 la Cluj Napoca. Eu am ales o mașină electrică nu doar,pentru că nu am mai condus așa ceva în România, ci și pentru a testa infrastructura stațiilor de încărcare electrică; iar așa cum era de bănuit, există prea puține stații de încărcare. Așa am aflat și eu că reţeaua electrică din Centrul Capitalei nu poate suporta înfiinţarea unor astfel de staţii, care aparent consumă foarte mult.
Când am învățat să conduc, am făcut-o pe o Dacie 1300 căreia nu i se închidea mereu portiera din dreapta, așa că m-am simțit aproape ca într-o navă spațială în BMW-ul electric. A fost un pic mai greu la început, căci îmi tot venea să schimb vitezele și să calc ambreiajul care nu există. Nu știu câți colegi din trafic s-au prins că sunt la volanul unei mașini electrice (sâc!), dar la un moment dat, la un semafor, am avut mai multe schimburi de priviri suave cu șoferul mare al unui BMW și mai mare (cam cât Casa Poporului), care nu a apucat să-și termine înjurătura, că s-a făcut verde. Am vrut să-i zic că dacă vrea să fie boss absolut, mai bine își ia o mașină electrică. Dar n-am mai apucat.
Astfel, am dat o tură din Dorobanți până la Piața Obor, iar de acolo până la cel mai apropiat Kaufland, pentru a testa stația de încărcare. Am dat vreo trei ture prin parcare, dar nu am găsit stația de reîncărcare, căci e foarte prost semnalizată.
Ne-a ajutat un paznic drăguț, care a recunoscut și el că „e mai greu cu stațiile de reîncărcare la noi’’, că sunt prea puține și nu prea sunt folosite. Lângă noi mai era un tip care-și încărca și el bijuteria electrică. Cât timp am stat cu mașina în priză, am băgat și doi mici. Mi-am imaginat pentru moment că oamenii care conduc mașini electrice în România sunt fie masoni, fie fac parte dintr-o sectă foarte exclusivistă în care se intră greu, dar se iese și mai greu.
Mașinile electrice încă sunt un subiect din viitor în România. Ca să nu te învârți și tu ca prostul într-o parcare în căutarea unei stații electrice, îți recomand să studiezi harta asta înainte. Dar serviciul mi s-a părut destul de ușor de folosit, pentru atunci când ai nevoie urgentă de o mașină pe care să o folosești doar câteva ore prin oraș. Atât timp cât nu iei mașina cu tine în mormânt și-i lași și pe alții să se bucure de ea, e mai ok decât multe mijloace de transport.
