summer well 2023 atmosfera-8
După concertul Paulinei, pe aleile domeniului, lumea încă mai fredona diverse versuri din piesele pe care le-a cântat pe scena Summer Well
Festivaluri·România·Străinătate

Foto de la Summer Well cu viața între nebunia lui Florence și un hamac cinstit

A 12-a ediție Summer Well a fost și cea mai de succes de până acum. Am fost și la Florence, dar mai ales am fost la Paulina. Iată cu ce am revenit de la Știrbey.
Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO
Răzvan Băltărețu
fotografii de Răzvan Băltărețu
Bucharest, RO

Summer Well e atât un festival, cât și o ieșire la iarbă verde sau o evadare din oraș. Dacă ai ajuns cel puțin o dată, știi ce zic. Dacă n-ai ajuns, poate ar trebui să pui și asta pe listă.

La ediția din 2023 headliner a fost Florence + The Machine. Am ținut de locul ăla, lângă gardul unuia dintre ecranele gigant, vreo trei ore. Mai grele au fost primele două, apoi am început să nu mai simt. Iar asta abia a fost seara de vineri. 

Publicitate
summer well 2023 atmosfera-3.jpg

Florence + The Machine pe scena Summer Well

summer well 2023 atmosfera-2.jpg

Momentul în care Florence a coborât printre oameni

În cele trei zile de festival au fost câteva zeci de artiști, români și din afară, pe mai multe scene împrăștiate prin tot Domeniul Știrbey. Pe aceeași scenă pe care Florence a făcut senzația la final de săptămână au mai urcat Biig Piig, Saint Levant cu ritmuri orientale și rap, dar și Yungblud. În total, au fost peste 90.000 de participanți în cele trei zile. 

În afară de Florence + The Machine, am vrut să mai ajung la Paulina. A cântat duminică pe scena Hidden Tracks și bine a făcut-o. De fapt, a fost mai tare decât ce auzi pe album cu niște momente rock de n-ai fi zis că merge atât de bine „Fetița ta de milioane” cu așa ceva. Dar, ce-i drept, pe noul album Paulina are piesa „Basul și cu toba mare” în care combină foarte bine rockul și manelele.

Summer Well 2023 14.jpg

Publicul în timpul concertului Paulinei

Ziceam însă că Summer Well e și-o evadare din oraș și nu e o exagerare. Dacă nu-ți pasă ce-i pe scenă – pe niciuna dintre ele – poți oricând să stai la film (a fost Asteroid City acum, pe lângă alte câteva remarcabile), să te plimbi aiurea dintr-o parte în alta sau să stai la food court și să încerci tot ce prepară oamenii ăia. Sau stai la un pahar de ceva, pe un șezlong, și asculți un set la una dintre zonele dedicate. 

La anul, festivalul se întâmplă între 9 și 11 august. Același loc, încă niciun nume de pe afiș, dar mai e timp. Până atunci, te las cu fotografiile de mai jos. 

Publicitate

Foto de la Summer Well 2023

Summer Well 2023 1.jpg
Summer Well 2023 10.jpg
Summer Well 2023 11.jpg

Ședința foto care aduce mai multe like-uri pe Instagram. Cred

Summer Well 2023 6.jpg

Păturile sunt un must have

Summer Well 2023 7.jpg
Summer Well 2023 9.jpg

Te vezi cum nu te vezi cu alte ocazii

Summer Well 2023 2.jpg
summer well 2023 atmosfera-6.jpg
Summer Well 2023 3.jpg
summer well 2023 atmosfera-1.jpg
summer well 2023 atmosfera-7.jpg
summer well 2023 atmosfera-5.jpg
summer well 2023 atmosfera-4.jpg
Summer Well 2023 4.jpg
summer well 2023 atmosfera-9.jpg