Educație sexuală

Ce am descoperit despre sex într-o carte românească de educație sexuală din 1947

Educație sexuală ca pe vremuri, fellow kids! Cartea asta a fost scrisă acum 70 de ani, dar e mai actuală decât ce zic unii reprezentanți BOR.
educatie sexuala carte romania Manual Complect pentru Educatia Sexelor doctorul Mihail Prunk
Autoarea în timp ce e surprinsă de cele citite în acest proto-manual de educație sexuală. Bine, ce-i drept, pentru 1947 lucrarea „Manual Complect pentru Educația Sexelor” părea deosebită. Iată ce-a scris autorul doctor Mihail Prunk în carte

Discuțiile despre introducerea educației sexuale în școlile din România par să nu se mai termine, iar după o dezbatere parlamentară cu scandal — în care s-a strigat „sexo-marxism” — legea a fost amânată. Mare parte dintre părinți și guvernanți se tem că elevii vor învăța lucruri nepotrivite vârstei lor, pentru simplul fapt că vor avea o materie care conține cuvântul „sex”. Biserica nu întârzie să-și dea cu părerea, iar Arhiepiscopul Tomisului, ÎPS Teodosie, a declarat chiar recent pe temă următoarele: „Elevii minori au drepturi de majori. Este o anomalie.”

Publicitate

Suntem însă în secolul 21 și sexul n-ar trebui să mai fie un subiect tabu, dar am senzația că mulți refuză pur și simplu să vadă adevărul despre copiii lor. Habar n-au ce muzică ascultă sau ce seriale și clipuri urmăresc pe YouTube, dar au o problemă când vine vorba de niște informații vitale despre infecțiile cu transmitere sexuală, de exemplu. Sub acest văl al inocenței, negăm normalitatea unei legi constructive, din dorința de a nu „păcătui” sau de a nu oferi explicații suplimentare. 

Zilele trecute stăteam pe o bancă într-un parc din București, când prin fața mea au trecut trei fetițe de maximum 12 ani, cu ghiozdanele în spate, care cântau cât le țineau plămânii piesa lui Mr. Rope, „Mă cobor din mașină”. Fii atent aici la versuri:

„Mă cobor din mașină
Trag spice fără nicio vină
Miroase a cocaină
Metamfetamină cristalină.”

Cu topica asta în minte am dat peste cartea „Manual Complect pentru Educația Sexelor”, scrisă de doctorul Mihail Prunk și tipărită la editura Cartea Românească, în februarie 1947. Internetul nu are absolut nicio informație despre acest doctor Prunk și nici cei de la editură nu m-au putut ajuta pe subiect, dar asta nu m-a făcut mai puțin curioasă să văd cum era abordată tema sexualității cu 74 de ani în urmă. 

Publicitate

În limbajul vremurilor trecute, dar și a stilului de viață de atunci, cartea vorbește despre multe aspecte importante ale individului sexual, de la definiția celulei și până la sex-appeal. 

Concluziile trase de Mihail Prunk sunt sexiste, deplasate, amuzante, uneori corecte, dar măcar erau scrise cu 70 de ani în urmă. În prezent, ÎPS Tudosie nu-i departe de unele notițe ale doctorului Prunk.

„Actul procreației nu trebuie să fie un secret pentru nimeni”

Pe ultima copertă afli că Mihail Prunk este unul dintre autorii de mare succes a diferite lucrări din domeniul social și al medicinei. Apoi, cu privire la necesitatea educației sexuale, stă scris: „Nu este și nu trebuie să fie pentru nimeni un secret actul procreației. Cine ascunde copiilor la epoca pubertății legile firești ale naturii, face o crimă de neiertat. De aceea un manual complect pentru educația sexelor trebuie să fie un dar al părintelui conștient către fiul care pășind în pragul adolescenței, are în față prăpastia deschisă”. Ok, sună bine până acum.

educatie sexuala carte romania

Cartea doctorului Prunk

Cartea dezbate, pe capitole și subcapitole, informații despre: instinctul sexual, organele sexuale, actul sexual, pubertatea, menstruația, virginitate și deflorare, abstinența sexuală, onanie, perversiuni sexuale, homosexualitate, prostituție, boli venerice, frigiditate și impotență, fecundație, căsnicie, mijloace împotriva zămislirii, igienă sexuală, modă și sexualitate, nudism, pasiunea pentru stupefiante și sex-appeal și frumusețe. 

Publicitate

Am pășit într-o lume fascinantă din punct de vedere al amalgamului de informații oferite și, fără ca măcar să judec, am extras câteva dintre ideile care mi-au atras atenția, pentru a vedea ce puteau citi tinerii în 1947 referitor la educația sexuală.

Ce este instinctul sexual

„Bărbatul și femeia simt o nostalgie perpetuă de a-și contopi ființele, o chemare puternică sosind din cele mai turburătoare adâncuri, o nevoie de a dispărea unul în celalt, nevoie care îngenunchiază câteodată orice alte preocupări. Năzuința aceasta de topire a întregii ființe în cealaltă de sex opus este ceea ce numim instinct sexual.” [...]

„Instinctul sexual se manifestă foarte diferit la bărbat și la femeie. Bărbatul, agresiv și direct prin alcătuirea lui anatomică și psihofiziologică simte cu mai multă tărie dorința de împreunare (coit). Tendința animalică este mai evidentă la bărbat decât la femeie, care prin pasivitatea ei fiziologică, își învăluie dorința în sentimente calde de maternitate.”

Probabil că Samantha din Sex and the City ar contrazice crezul doctorului Prunk.

Elementele instinctului sexual

„Organele sexuale ale femeii impresionează profund pe bărbat. Dimpotrivă, femeia nu are nici un interes pentru organele bărbătești. [...] S-a găsit cineva care să afirme că cel mai important organ sexual e... creerul. A vrut desigur să înțeleagă că inteligența este o creatoare ingenioasă în viața erotică.” 

Ia te uită, o discuție despre sapiosexualitate. Aproape 70 de ani mai târziu, cei de la OKCupid o adăugau pe lista de orientări sexuale.

Publicitate

„Flirtul e tot o manifestare a instinctului sexual, ca unul dintre factorii complexi ce-l dezlănțuie. Lumea toată îl socoate tocmai contrariu. La o anumită aluzie, se și replică: O, te înșeli, e un flirt! [...] Există și un flirt «intelectual» în care văzul și pipăitul nu intră direct în acțiune. Se mânuiesc numai vorbele.”

Actul sexual

„Sângele își iuțește mersul, căldura corpului crește deci, arterele bat cu putere, vinele se contractă și rețin sângele în cap, prin contractura mulchilor gâtului, cari apasă pe vine. Se provoacă o congestie a creerului, ochii se injectează, respirația devine grea și gemătoare. Centrii nervoși congestionați dau impulsiuni confuze și neregulate: mâinile și picioarele prinse de convulsiunii, se mișcă în toate sensurile, dinții scrâșnesc și în această încordată stare de frenezie, de adevărat delir erotic, senzațiile de voluptate ale frecării organelor se însumează culminând în ceea ce se cheamă orgasm, adică ejaculare, atât a bărbatului, cât și a femeii (juisare). [...] Adevărul e că femeea ejaculează la fel ca bărbatul.”

Începutul acestui fragment pare desprins din versurile de la „Basul și cu toba mare”.

„Voluptatea creată de clitore este o condiție prealabilă pentru orgasmul femeii și acest adevăr ar trebui să-l știe toți bărbații care omit în actul lor sexual toată gama de excitații voluptoase, pregătitoare de o juisare victorioasă din partea femeii.”

Publicitate

Care este poziția în timpul sexului?

„La om, poziția obișnuită este față în față, indiferent dacă dedesubt se află femeia sau bărbatul. Această poziție este un rezultat al mersului vertical și reprezintă un câștig de o valoare superioară față de celelalte specii. După cum observa foarte just Havelock Ellis, oamenii își întorc unul celuilalt cea mai frumoasă parte a personalității lor fizice. Bucuria desăvârșitei lor contopiri și-o exprimă liber și direct prin obraz, prin limbajul ochilor, dovedind voința lor cinstită de a se uni. [...]”

„Mai sunt și alte pozițiuni, cele mai multe derivând din aceeași primă poziție sau din cea numinită a posteriori, când bărbatul se află în spatele femeii, și aceasta mai ales în cazuri de obesitate. Toate pozițiunile nu sunt, cum greșit se socotește, manifestări de supraerotism, cari stau în pragul perversiunilor sexuale. Când sunt practicate, ele au menirea să realizeze maximum de satisfacție printr-un contact cât mai desăvârșit cu organele normale ale voluptății. O asemenea tendință e firească și numai ipocriții o socotesc ca o anomalie a manifestărilor erotice. [...]”

„Cu toate acestea, nu se poate contesta influența actului sexual asupra sistemului nervos, pe care voluptatea erotică îl incită la o viață activă și înviorătoare. La femei actul sexual are și o valoare terapeutică. Aceasta se poate observa mai ales la fete tinere, care suferă în timpul menstruațiunilor de crampe, nevralgii în sfera genitală, dureri ovariene. Îndată după măritiș, toate aceste suferințe fizice, cu răsunetul lor psihic, dispar fără urmă. [...]”

Publicitate

La partea cu pozițiile sexuale și beneficiile sexului, doctorul Prunk pare de-a dreptul vizionar. Mizează pe poziția misionarului pentru unitate în absolut și clasica intimitate „ochi în ochi”, dar îi consideră ipocriți pe cei care condamnă diversitatea. Ehe, de-ar fi știut el că zeci de ani mai târziu se vor face legături între personalitatea pe care o ai și poziția de sex preferată. Bașca, în era modernă s-au făcut studii științifice care susțin că sexul reduce stresul prin inhibarea anxietății la nivelul creierului și implicit îmbunătățește starea de spirit. 

Virginitate și deflorare

„La femeile nervoase cu deosebire, groaza de actul sexual - mai ales când bărbatul nu e destul de experimentat și încercările lui repetate de deflorare o rănesc și o fac să sufere - poate provoca apariția unei reacții, care e foarte neplăcută, constând din contracturi violente ale musculaturii vaginului, datorite hiperesteziei (suprasensibilității) hymenului. Este fenomenul cunoscut sub numele de vaginism. Încercările repetate ale bărbatului de a realiza un raport sexual rămân zadarnice. Orificiul vaginal se strânge, cuprins de crampe. Iar dacă s-a întâmplat ca penisul să fi pătruns, atunci o strânsoare violentă se aplică în jurul lui și penisul rămâne prins înăuntru (penis captivus). Au fost cazuri când s-a dat cloroform femeii, spre a se obține eliberarea organului bărbătesc. [...]”

educatie sexuala romania carte 1947

Da, cartea are și poze

Publicitate

„Virginitatea nu poate avea decât un sens sufletesc, personal. Ea trebuie conservată ca un bun prețios, atât timp cât sufletul se menține într-o mândră rezervă de puritate absolută. Pentru cam la un moment dat acel «dar al trupului» să fie oferit într-un învăliș de aur. Altimiteri frizează prostituția. [...]”

Să compari pierderea virginității cu pierderea celui mai prețios bun, că altfel, vai Doamne, te paște prostituția, e un pic cam mult chiar și pentru Coaliția pentru Familie. Nici vorbă de asemenea prostii, mai ales când acum se dau sfaturi despre cum să faci asta ca să-ți și placă. Singura treabă serioasă care merită menționată are legătură cu protecția. Hai să învățăm tinerii să se protejeze, nu să le fie frică să facă sex înainte de căsătorie.

Abstinența sexuală

„Abstinența este totuși necesară și posibilă. Idealul ar fi ca ea să se realizeze până la vârsta de 25 de ani. Dar de obicei lucrul e cu neputință. Până la 20 de ani însă, abstinența sexuală se impune în mod absolut necesar. [...]”

„Până la 20 de ani însă, atât fetele cât și băieții sunt în plină fază de dezvoltare fizică și intelectuală. Preocupările sportive, entuziasmul pentru problemele generale ale culturii, exercițiile în aer liber și o prospețime generală de viață pot fi îndestulătoare pentru a amâna încordarea sexuală până la o asemenea vârstă. [...]”

Publicitate

„Dacă însă perioada de abstinență se prelungește prea mult și fenomenele ce le provoacă devin insuportabile pentru organism, medicul este obligat să recomande raportul sexual. [...]”

Onania

„Onania este veche de când lumea. La toate popoarele și în toate timpurile, chiar și în cele preistorice, obiceiul acesta al masturbațiunii a stăpânit cu putere pe toți oamenii. […]”

„În timpul executării actului, chipul onanistului are o înfățișare de excitație oribilă. Privirea e țeapănă, fața congestionată, inima și respirația sunt accelerate, trăsăturile feței se adună în grimase, până când totul sfârșește brusc, ca un colaps. După aceea urmează o oboseală cumplită, care nu seamănă cu epuizarea adusă de un raport sexual normal. Individul se simte indispus, veșted, desgustat și incapabil de lucru. O senzație penibilă de remușcare îi încleștează toată ființa, zdrobită de șocul nervos al actului. [...]”

„Notăm numai câteva momente din școală, cari constituiesc prilejuri de masturbare: șederea prea prelungită în băncile claselor, felul de aține picioarele, abstinența de la nevoile elementare, apoi vizitarea closetelor, unde copiii care se întâlnesc periodic, învață unii de la alții practica onaniei, la început ca un sport, pentru ca mai târziu să-l transforme într-o vătămătoare voluptate. [...]”

„După o practică îndelungată a onaniei se pot observa dureri de cap foarte violente, o timiditate excesivă, dezgust de viață și o înclinare spre hipochondrie. Foarte adeseori sunt atinși ochii, cari suferă de inflamații ale conjunctivitelor și mai ales turburări de vedere. […] ”

Publicitate

Mihail Prunk vine aici cu un paradox: toată lumea se masturbează, dar consecințele sunt terifiante. Îmi imaginez ce o fi simțit cineva care avea 16 ani în 1947 și cum i-a influențat viața sexuală. Bine că prezentul are tot felul de tehnici și beneficii ale plăcerii de sine, dar un soi de adevăr există și la domnul doctor - masturbarea ca apucatul, non-stop, nu e chiar cea mai bună dintre activități.

Perversiunile sexuale

„De asemenea, în raporturile intime dintre bărbat și femeie, aceasta din urmă, de cele mai multe ori neștiutoare, va fi forțată să accepte experiența impusă de bărbat, a cărui educație s-a săvârșit într-un cadru de perversități. Ea nu se va putea apăra și nu va putea salva destinul familiei, decât dacă va cunoaște adevărul științific al acestei probleme de o vastă complexitate.  [...]”

„E vorba de raportul sexual anal. Există și această perversiune, oricât ar părea de respingătoare. De cele mai deseori, femeile, sau nu-și dau seamă cum au ajuns s-o practice, sau au acceptat propunerea bărbatului lor, numai spre a-i face plăcere. Or, actul sexual în șezut are consecințe anatomice și fiziologice destul de grave. Perversiunea aceasta (paedicatio mulierum) spre deosebire de pederastie (care e acelaș act, executat însă între bărbați), pare să fie dobândită și nu înăscută. De obicei se trece la forma acestui act prin practicarea coitului în poziția posterioară. Penisul alunecă din greșală în șezut.  [...]”

Publicitate

„Un temperament sexual eminamente normal și proaspăt nu poate fi amenințat de cunoștința perversiunilor.  […]”

Ce naive mai considera doctorul Prunk femeile și cum ele nici nu-și dădeau seama când „penisul, ups, intra în șezut” și nici nu mai comentau odată acțiunea desăvârșită. Mi-ar plăcea să mai trăiască și azi, să afle cum în secolul 21 și femeile pot fute bărbații „în șezut”, iar treaba asta (pegging-ul) e foarte posibil să le placă. Pam pam.

Homosexualitatea

„De la heterosexualitate (adică sexe diferite) la homosexualitate, există un stadiu de trecere numit bisexualitate. Bisexualii sunt ființe cari pot avea contact sexual și cu sexul opus și cu acelaș sex, pe cât timp homosexualii veritabili sunt impotenți față de ființele de sex contrar. E vorba prin urmare, de niște hermafrodiți psihici.  [...] De aceea este o mare greșeală concepția unora de a îndemna pe homosexuali la căsătorie cu ființe de sex opus, sperând să obțină pe această cale o vindecare a tendinței lor de inversiune.  [...]”

Căsnicia

„Cu această chestiune intrăm în miezul problemei căsniciei moderne. Consecințele patriarhatului se pot urmări în tendințele de stăpânire profund egoiste ale bărbaților de azi, cari cer femeii castitate până la măritiș, iar după aceea, fidelitate complectă. Ei însă nu sunt obligați la aceeași viață. Este așa numita «dublă morală» împotriva căreia femeile, în lupta lor de emancipare, au aruncat cele mai viguroase săgeți.  [...]”

„Căsnicia trebuie să se sprijine înainte de toate pe camaraderie, idealul cel mai justificat al unirilor dintre bărbat și femeie. Doi camarazi se vor putea iubi și după ce iubirea și-a consumat capitolul de senzații. Camaraderia este cel mai sigur antidot împotriva obișnuinții, otravă care roade cele mai multe căsnicii în ziua de azi. Nimic mai înfiorător decât spectacolul unei perechi, care nu se privește, nu-și spune un cuvânt și macină în tăcerea cumplită a orelor - fie la cafenea, fie acasă - ura latentă și nemărturisită, care a înlocuit iubirea de odinioară.  [...]”

Publicitate

Ador că doctorul Prunk vorbește despre feminism și vede cumva esența patriarhatului, chiar dacă, de-a lungul cărții, se joacă la limita ei. Însă, da, sunt de acord cu el, o relație de iubire fără prietenie e moartea pasiunii.

Igiena sexuală

„Un adevăr pe care nici un bărbat nu trebuie să-l uite este că, din punct de vedere al excitației sexuale, femeea poate fi comparată cu un tren personal iar bărbatul cu un tren accelerat. Plecând din acelaș punct, ele ajung în aceeaș stație odată, numai dacă viteza acceleratului ține seama de viteza trenului personal.  [...]”

„Prin urmare, genitale curate, mâini curate, rufe curate. Frumusețea unică a iubirii sexuale cere și merită acest cadru de curățenie și prospețime.  […]”

DA, DA, DA și DA!

Concluzie despre carte, dar cât de cât și despre sex

Cartea scrisă de Mihail Prunk a apărut în 1947, an care avea să se încheie cu abdicarea Regelui Mihai (pe 30 decembrie), începutul dictaturii comuniste în România și, cel mai probabil, cenzura educației sexuale de orice tip. Cu ochii de acum, la peste 70 de ani de când au fost puse în pagină rândurile de mai sus, observ revoluția sexuală prin care am trecut și mă bucur de deschiderea tinerilor spre acest subiect care nu ar mai trebui să fie considerat un tabu. 

Chiar dacă multe dintre teoriile, studiile și cercetările doctorului Prunk sunt absurde, desuete și patriarhale, am rămas totuși cu un fir roșu clar - normalitatea sexului în viața tinerilor și adulților, cât și necesitatea lor de cunoaștere cu privire la el. 

Văd mai clar cum tradiționaliștii au rămas neclintiți pe mentalitățile din secolul trecut, de la rolul femeii în societate, la cum ar trebui să ne futem (și dacă), dar eliberarea sexuală a Generației Z și nonconformismul lor de a-și accepta trupul, în toate formele sale, îmi dau, totuși, speranță.