Sunt mamă singură în România și asta a fost cea mai bună decizie din viața mea

Am rămas însărcinată la 29 de ani, la doar două luni după ce am început o relație nouă. Sincer, cam atunci au apărut și problemele dintre noi, atât din cauza stilurilor diferite de viață, cât și că încerca să-mi controleze fiecare mișcare. Am simțit că nu vom rămâne împreună, dar mi-a fost frică să mă despart de el și am continuat o relație toxică.

Cât timp am fost gravidă am avut perioade on–off, iar în ultimele luni de sarcină am luat o pauză. Aveam nevoie de liniște, așa că m-am mutat o vreme la părinții mei. 

Eram extrem de debusolată, iar o parte din familie a încercat să mă influențeze să mă întorc la el, așa că am încercat să ieșim la date-uri. După ce am născut-o pe Sara am reluat legătura complet, ne-am mutat iar împreună și am rezistat ca un cuplu timp de un an și trei luni.

Cât am fost împreună, avea foarte puțin interes să petreacă timp cu fetița noastră, iar hobby-urile lui erau mai importante decât familia nou creată. În ultimele luni de relație eram mai mult colocatari, iar după fiecare ceartă sau dezamăgire mă mai detașam puțin de el și pregăteam inconștient terenul rupturii. Odată ce ne-am separat, timp de câteva luni, nu a venit deloc să o vadă pe Sara. Ea era încă foarte mică și se mulțumea cu prezența bunicului ca imagine paternă. Pe la doi ani a început să întrebe destul de des de el.

Mi-am dorit foarte tare ca Sara să-l aibă în viața ei, așa că am insistat foarte tare să-și creeze o relație cu ea. Lucrurile au devenit mai ușoare când a început să vorbească, iar el a binevoit să o viziteze mai des. În prezent este implicat, își dedică timp copilului și stă cu ea trei zile pe săptămână. Relația dintre noi este însă ciudată și n-aș putea să o numesc nici măcar amicală, deoarece orice informație primește despre mine reușește cumva să o întoarcă împotriva mea sau să o răstălmăcească în fața Sarei.

Nu-mi doresc conflicte între noi, așa că, de dragul copilului, am renunțat la orice formă de ego. Vorbim doar despre ce ține de viața fetiței. Așa este cel mai sigur.

Nu mi-a fost ușor să ies din relația toxică, dar sunt recunoscătoare pentru prietenii care m-au susținut. Apropiații știau poveștile horror, dar nu s-au băgat să mă influențeze înspre o despărțire. Acum îmi dau seama că doar eu puteam să iau decizia asta și să o respect pe deplin. În momentul în care l-am părăsit, am ieșit parcă dintr-un lockdown. Câteva luni nu am avut energie să povestesc prea multe despre ce se întâmplase, voiam pur și simplu să procesez și să iau o decizie pe cont propriu (dacă mă întorc la el sau nu).

Imediat după despărțire aveam o grămadă de frici și nesiguranțe – mă simțeam un pic judecată, plus că aveam senzația că n-o să-mi mai refac viața niciodată. Niște prietene bune, care au copii de vârstă apropiată cu fiica mea, și mama au fost la început stâlpii mei. 

Acum locuiesc cu mama mea, iar ea mă ajută enorm. Lucrez în mare parte în weekenduri, când Sara este la tatăl ei, așa că în ultimul an am reușit să am și ceva viață socială, și proiecte personale.

Nu e simplu să jonglezi cu toate situațiile astea, dar profit de orice clipă liberă pentru a crea ceva. În zilele când sunt cu Sara, o iau cu mine aproape peste tot. Avem și playdate-uri, ieșiri în parc sau mini-vacanțe și am norocul de un copil sociabil, așa cum sunt și eu, care se adaptează rapid la diferite contexte. Asta este viața mea și mi-o asum sută la sută, chiar dacă oamenii își dau mult cu părerea, fără să fi cerut asta, dar m-am obișnuit. 

Jobul a contribuit la starea mea de bine. Când am început să primesc validare din diferite părți, mi-am amintit cum era să am încredere în mine și mi-am dat voie să descopăr o variantă a mea mult îmbunătățită. În tot contextul ăsta, nu cred că sistemul m-a ajutat în vreun fel și nici nu știu să existe o variantă de genul – majoritatea mamelor single se descurcă cum pot. 

E însă foarte important să fii ascultată și să nu te simți judecată, chiar dacă la un moment dat doar ventilezi pe un subiect și nu aștepți un sfat. În cazul meu, toți cunoscuții s-au bucurat că am ieșit din relația care mă încarcerase și s-au bucurat enorm că ne puteam revedea fără stres, într-o formulă mai frumoasă – eu și Sara.

Meditez și mă rog des, de aici îmi vin cele mai bune răspunsuri. Din toată experiența asta am învățat să iau decizii după ce filtrez mult informația primită de la alții. Forța și determinarea o am datorită copilului, iar eu muncesc cât mă țin încheieturile pentru a-i oferi o viață frumoasă. Sunt o fire influențabilă, iar acum știu că trebuie să iau o decizie după ce mă detașez un pic de miezul unei probleme.

La partea de love life sunt mai oldschool. Mă cam obosește interacțiunea online și mă și panichează uneori. Spre exemplu, mi-am pus Tinder într-o noapte și l-am dezinstalat după cinci minute, când am văzut că am dat like din greșeală mai multor tipi. Îmi place să întâlnesc oameni noi, dar în contexte familiare. Sunt single mom de doi ani și jumătate, iar în timpul ăsta am fost agățată și random, dar și pe la vernisaje sau diverse adunări.

Primul date pe care l-am avut cu cineva după despărțire a fost cu un tip cu care mai ieșisem în trecut, dar nu devenise ceva serios. Oricum, credeam că nu eram pregătită pentru o relație și mi se părea prea complicat să fac ceva în sensul ăsta (din lipsă de timp și spațiu), așa că am acceptat să fim fuck buddies. O vreme a mers, dar, de fapt, mi-am dat seama că îmi doream o relație, așa că am rămas doar prieteni. 

La câteva luni după ce am încheiat relația asta, am întâlnit un tip mișto și am fost împreună un an, dar lucrurile stagnau. Eu voiam full package – vacanțe împreună cu copilul, mutat împreună and all that jazz. Am avut noroc că s-a despărțit el de mine, iar ulterior am întâlnit pe cineva care-și dorește cam tot ce vreau și eu de la o relație. Mama m-a ajutat în perioada asta, așa că am avut timp să ies în oraș cu prietenii, atât ziua, cât și noaptea, și am putut să cunosc toți oamenii ăștia.

Copilul e o mândrie pentru mine și menționez asta cât de des pot și încă din primele conversații. Din ce experiență am avut în sensul ăsta în cazul date-urilor, mulți mi s-au părut curioși de motivul despărțirii și au vrut cât mai multe detalii picante despre fostul partener. Înțeleg asta, dar mi-am dat seama că sunt mult mai compatibilă cu cineva care vrea mai întâi să mă descopere pe mine, dar și să petreacă timp cu fiica mea. Detaliile despre tată pot fi aflate pe parcurs.

Deși îmi place să locuiesc în București, pentru parcuri și întâlniri cu alte mame, problema cu orașul ăsta e financiară – mă ajută că locuiesc cu mama, dar plănuiesc o mutare în câțiva ani. Muncesc super mult să avem bani de la o lună la alta și mi-e foarte greu să economisesc. Cum rămâne cu pensia alimentară, zici? Este de-a dreptul ridicolă – sau, mă rog, era, că n-o mai primesc. Inițial, am fost nervoasă și afectată că refuza să facă „efortul” ăsta, dar când am văzut că relația dintre noi se înrăutățește și mă denigrează în fața copilului, am renunțat la cei 350 de lei și am scăpat de stres. Când primeam banii, ajungeau cât să merg o dată la Mega și să iau strictul necesar pentru câteva zile. Acum, îmi trimite poze cu bonurile de la cumpărături, să văd și eu cât investește în copil.

Când am luat hotărârea de a fi mamă singură am stârnit ceva discuții în familie, mai ales printre cei în vârstă. „Cine te mai ia pe tine, maică, cu tot cu copil?” Le-am tratat îngrijorările cu calm și am încercat să le înțeleg. Le-am spus că e o misiune suicidală să rămân într-o relație toxică doar de dragul copilului, iar eu sunt foarte sigură pe decizia mea. Și eu, și Sara am scăpat de anxietate și multe altele odată cu despărțirea.

A pus multe întrebări despre motivul despărțirii încă de pe la trei ani și, uneori, o văd cum suferă că nu-și are părinții la pachet. Este însă fericită alături de mine, bunica și partenerul meu de acum. Din păcate, tatăl îi oferă o altă variantă a poveștii și, când mai vine de la el, este furioasă pe mine. Ne împăcăm însă rapid.

Știu că ceilalți copii pot fi răutăcioși, dar dacă ea se va împăca cu situația de acum, va face față și glumițelor – sau cel puțin așa îmi place să cred. Grădinița o începe abia din toamnă, așa că până acum nu s-a confruntat cu comentarii acide din partea celor din jur și tare-mi doresc nici să n-aibă parte de ele.

Probabil există multe femei în relații problematice care se gândesc să facă pasul ăsta. Dacă ești una dintre ele, curaj și forță, este loc de mai bine. Ia o decizie care să-ți respecte sufletul. Există și grupuri de mame single pe Facebook, care pot fi foarte utile, unde poți găsi atât suport emoțional, cât și o soluție pentru situația ta.

Probabil te vei simți în ceață o vreme, vei dori să te întorci pentru că ți-e greu, poate nu mai ai aceiași bani sau e mult mai complicat să-ți organizezi viața, dar, crede-mă, chiar merită. Pleacă din locul unde nu ești văzută și iubită și vei începe să te redefinești la scurt timp după asta.

*Numele au fost schimbate din dorința de a proteja intimitatea personajelor