Am mers pe urmele unor detectivi privați să văd cum își urmăresc țintele

Charles trage brusc de volan și câteva obiecte cad de pe bord. E cu ochii pe mașina pe care o urmărim. E hotărât să se țină după ea cu orice preț, chiar dacă asta înseamnă să le taie calea autobuzelor și bicicletelor pe lângă care trece. „Face dreapta”, mormăie el în headsetul wireless.

În această dimineață, Charles, 57 de ani, face echipă cu Valentin, 22 de ani, ca să afle dacă un fost antrenor de sport obligat să se pensioneze din cauza unui accident la picior minte în legătură cu problemele lui medicale. O misiune tipică de detectivi, doar că nu e pe bune. E doar un exercițiu al Școlii Superioare de Detectivi Privați (ESARP), cea mai bună școală de detectivi din Franța. 

„Încetinește, Charles. Trebuie să respectăm regulile de circulație”, îi spune Julie Catalifaud, 36 de ani, detectivă privată și profesoară la ESARP, în timp ce se ține strâns de portieră. Misiunea de azi e una dintre cele mai răspândite pentru detectivi – „companiile au și algoritmi care detectează potențiale cazuri de fraudă ca să înceapă o investigație”, a adăugat Samuel Mathis, directorul școlii.

Câteva minute mai târziu, detectivii noștri aflați în misiune observă antrenorul în parc. Acesta își folosește piciorul fără probleme. Următorul pas e să adune dovezi – în acest caz, fotografii – fără să fie detectați.

Valentin stă lângă antrenor și se preface că vorbește la telefon în timp ce face fotografii. Charles încearcă să se ascundă mai departe, dar antrenoarea îi spune: „Vezi că ești foarte ușor de depistat acolo”.

După ce antrenoarea și detectivii în formare se întorc la mașini, studenții schimbă locurile ca să nu fie detectați în timp ce conduc. „Ideea e că mereu trebuie să fie o mașină între detectiv și persoana urmărită”, a zis Catalifaud. Antrenoarea se oprește la un mall, iar Valentin parchează chiar în spatele ei. Își pune o șapcă de baseball, un element folosit adesea pentru deghizare în timpul investigațiilor, alături de ochelari sau peruci.

E greu să treci neobservat în magazine, mai ales dacă ești însoțit de un partener, o profesoară și o echipă de jurnaliști. A durat doar cinci minute până am fost abordați de niște agenți de pază. „Se întâmplă des într-un astfel de mediu – e normal să fim considerați suspecți, mai ales când suntem atât de numeroși”, a zis Catalifaud. În circumstanțe normale, un detectiv privat n-ar trebui să pățească asta.

În scurt timp, Catalifaud declară ziua încheiată. Valentin și Charles îi arată fotografiile pe care le-au făcut și îi dau un rezumat al investigației, așa cum ar face cu un client adevărat. „L-am văzut pe antrenor, făcea sport”, spune unul dintre ei. „Da, dar ce făcea mai exact?”, răspunde Catalifaud. Vrea să se asigure că studenții ei sunt profesioniști înainte să-i trimită pe piața muncii.

În Franța, detectivii privați se antrenează timp de un an ca să-și ia licența. E un antrenament mult mai riguros decât în Marea Britanie, unde nu ai nevoie de niciun fel de pregătire formală ca să devii detectiv privat. Cel mult faci un curs de câteva sute de ore. Competiția e mult mai acerbă în Franța, unde doar patru instituții – două universități și două școli private – sunt acreditate și pot furniza astfel de cursuri. În fiecare an, la ESARP aplică o mie de candidați, dintre care sunt acceptați doar 35.

Catalifaud e singura femeie instructor de săptămâna aceasta. Când a intrat în domeniu, cu 11 ani în urmă, în industrie nu existau multe femei. Conform directorului ESARP, Samuel Mathis, școala a ajuns între timp la egalitate între genuri, ba chiar mai mult: echipa de anul acesta e formată în proporție de 80 la sută din femei.

Deși această academie e progresistă, domeniul e în continuare predominant masculin. „Mai toată cariera am fost înconjurată de bărbați”, a zis Catalifaud, care ne-a povestit că mulți i se adresează în e-mail-uri ca și cum ar fi bărbat. „Dar nu am o problemă cu asta. Nu las pe nimeni să mă calce în picioare. În plus, cred că faptul că sunt femeie îmi oferă un avantaj în meseria asta. Nu prea bat la ochi, pentru că nu mă încadrez în profilul tipic de detectiv privat”, a adăugat ea.

Pe lângă cazuri de fraudă, detectivii privați mai lucrează și la cazuri de adulter sau de încălcarea contractelor. În ultimii ani, au fost contactați și de părinți îngrijorați. „Unii dintre clienții noștri vor să știe dacă nu cumva copiii lor iau droguri, chiulesc de la școală sau umblă într-un anturaj periculos”, a zis Thibault Zandecki, coleg cu Catalifaud.

ESARP e o școală deschisă oamenilor de toate vârstele, care provin din toate mediile. Printre colegii lui Valentin se numără Steven, fost pompier, și Charles, fost bancher. Valentin a lucrat în baruri înainte să descopere că e atras de Drept și legislație, care e o parte importantă din programul școlii. „Înainte nici nu știam dacă meseria asta de detectiv chiar există”, a zis el.

Charles a lucrat în domeniul bankingului internațional timp de 35 de ani și a devenit interesat de meseria de detectiv după ce a apelat de două ori la detectivi privați. „Mă apropii de pensie, dar sunt atletic și cred că aș mai putea lucra vreo zece ani ca detectiv. Asta vreau să fac la final de carieră”, a zis el.

Făcea investigații private și la jobul de la bancă, pentru că trebuia să verifice dacă poate avea încredere în clienții lui. 

Charles încă nu știe ce vrea să facă după absolvire, dar directorul, Mathis, a zis că e sigur că va deveni detectiv financiar. „E o mare nevoie de astfel de detectivi, iar Charles are deja expertiza necesară.” 

Viața de detectiv privat e aventuroasă, dar e prea romanțată de filme și emisiunile TV. Da, se plătește bine, câștigi între optzeci și 130 de euro pe oră, dar durează până când ajungi să ai un venit stabil. De multe ori, e greu să găsești echilibrul între viața privată și cea profesională, pentru că e un job care îți cere să călătorești și să ai un program instabil.

Detectivii privați sunt persoane destul de solitare, iar asta înseamnă că au probleme în relații romantice și de prietenie. Catalifaud își amintește când n-a reușit să ajungă la o petrecere la ea acasă, organizată de ea: „Cu trei ore înainte să înceapă, a trebuit să anunț pe toată lumea că eu o să fiu în Bordeaux”.

„Știm când trebuie să plecăm, dar nu și când ne întoarcem. Când am împlinit treizeci de ani, m-am întors dintr-o misiune și am descoperit că iubita mea se mutase de acasă”, a povestit Mathis. Totuși, nu ar renunța la cariera lui pentru nimic în lume.

Articolul a apărut inițial în VICE Franța.