25 mai, 2019. Filmul Parasite al sud-coreeanului Bong Joon-Ho a câștigat premiul Palme d’Or la festivalul de film de la Cannes. Ce m-a șocat în film sunt violența relațiilor sociale, dar și jobul menajerei. Le descoperi prin povestea familiei de șomeri Ki-taek, care renunță la beciul sărăcăcios unde trăiește, pentru confortul unei vile ultramoderne, unde lucrează pentru familia de bogătași Park. În absența acestora, familia Ki-taek ocupă casa ca și cum ar fi a lor. Dar oare îți permite un job să te eliberezi de mediul tău social? Nu cumva viața de lux are un preț? Acestea sunt întrebările pe care i le-am pus lui Cyril, care e valet și are în grijă o proprietate luxoasă.
Când s-a lansat filmul, în 2019, Cyril practica aceeași profesie în Franța, mai exact, în Cap Ferret. Pe atunci, compania pe care a fondat-o, „Madame est servie”, era abia la început. Se ocupă de ea și azi. Scopul ei este să asigure managementul unor vile prestigioase, pentru clienți bogați. Printre clienții lui Cyril s-au numărat, de-a lungul timpului, Philippe Starck, David Guetta, Daft Punk sau Xavier Niel. Cu ajutorul acestei afaceri, a reușit să își cumpere și el o casă și acum e un antreprenor care se ocupă de mai multe companii. Deține compania „Madame” de 15 ani. Din Monaco până în Elveția, a fost valetul unor angajatori a căror avere îți depășește imaginația. Le-a condus mașinile, le-a curățat piscinele, le-a aliniat papucii de casă, le-a reparat ușile, le-a pus masa.
Videos by VICE
Practic, jobul lui e să spună da la orice.
Ca să îi înțelegi cariera, trebuie să începi cu începutul. Cyril provine dintr-o familie modestă și inițial a lucrat în domeniul automobilelor. Dar tânărul antreprenor avea alte ambiții. „Am avut ocazia să merg cu cel mai bun prieten în centrele de vacanță EDF, niște locuri foarte frumoase, pentru că părinții lui lucrau acolo. În Saint Tropez, am descoperit prima oară lucrurile frumoase. Am văzut cât de invidioși erau oamenii pe iahturile bogaților și m-a făcut să visez și să îmi doresc mai mult de la viață. Deodată, am realizat că un job în care conduc mașini scumpe și lucrez pentru oameni bogați mi s-ar potrivi de minune.”
Așadar, Cyril a rămas în Saint Tropez și a început să lucreze ca valet în timpul sezonului turistic, după care a ajuns să lucreze la palat, în prestigiosul hotel Byblos. Acolo se ocupa de spălatul lenjeriei de pat și al hainelor. Dar nu era suficient pentru el, așa că a fost la interviu cu departamentul de HR al grupului hotelier Alp’Azur și a fost acceptat pentru că arăta bine și zâmbea frumos.
A continuat aventura în industria hotelieră între Saint-Tropez și Courchevel, unde a cunoscut-o pe soția lui în 2000. Pe atunci, era menajeră. Împreună, au început să viseze la Paris, iar Cyril a găsit un job care l-a lansat cu adevărat: valet în faimosul Park Hyatt, de pe rue de la Paix.
Timp de cinci ani, a fost angajatul celor mai prestigioși clienți din lume. Le-a parcat mașinile, le-a cărat bagajele, a lucrat personal cu Madonna, Russell Crowe, J.Lo, Brad Pitt și Tony Parker. „Am avut niște misiuni incredibile. De exemplu, se întâmplă des ca avioanele private să își schimbe traiectoria din cauza furtunilor. Așa că am ajuns să îi întâmpin pe Johnny Depp și pe soția lui de atunci, Vanessa Paradis, la ora 2 dimineața. E o ocazie unică. Pentru Madonna, am căutat timp de câteva zile lumânări de 8 centimetri cu aromă de lămâie, pentru că vedetele au standarde foarte înalte. Am fost fascinat de acest univers, mai ales că jobul era foarte bine plătit. Suntem răsplătiți pe loc, și nu de oricine. Deci e o experiență palpitantă. Iar asta m-a făcut să vreau să ajung și mai departe.”
Atunci i-a venit lui Cyril ideea să facă același lucru, dar să lucreze direct cu bogații. A discutat despre asta cu soția lui. A fost de acord. A scanat ofertele de pe internet și a găsit un anunț al unui businessman belgian care căuta un cuplu să se ocupe de proprietatea lui din sudul Franței. Soția lui s-a lăudat cu talentul în gătit și decorațiuni interioare, iar el cu experiența ca valet. „Astfel, am pătruns într-o casă albă superbă, cu coloane în stilul Belle Époque/Marele Gatsby. Marmură, fier forjat și, bineînțeles, o priveliște superbă. Era miezul iernii, era întuneric și aveam o vedere superbă spre portul din Antibes, insule și iahturi. Un vis. Inițial am refuzat jobul, pentru că locul nostru de cazare era ocupat de o îngrijitoare care era deprimată. Locuia în 30 de metri pătrați, iar noi găsisem un apartament de trei camere în Hyeres, nu departe de proprietate. Nu ne-a plăcut oferta și nu doream să regresăm de unde ajunseserăm. Atunci, proprietarul a alergat după noi și ne-a convins să rămânem cu o propunere: puteam să ne simțim ca acasă în vila lor, atunci când el și familia nu erau acasă. Am acceptat imediat și nu doar că ne-am simțit ca acasă, ba chiar ne-am și căsătorit acolo.”
S-au căsătorit și au făcut o fetiță: pe Emy. Fetița asta a trăit între zidurile palatului care nu îi aparținea. O realitate mascată cu cadouri și răsfățuri de la angajatori. Dar aceste avantaje au o limită. Cyril mi-a confirmat că luxul are un preț. Ca să duci o viață de lux, trebuie să renunți la propria viață. Proprietarul casei nu are alți angajați, iar Cyril și soția lui se ocupă de absolut tot, de la A la Z, aproape fără nicio pauză. „E ca în armată, ești mereu trimis în misiuni, dormi pe unde apuci. Ai cinci săptămâni de vacanță pe an, dar imediat ce ceri concediu, proprietarul se îmbolnăvește sau apare o urgență. Cine se va ocupa de casă? Cine va primi oaspeții. Așadar, devii indispensabil. Practic, ești angajat ca să păzești proprietatea, dar ajungi să faci și grădinărit, reparații, curățenie. Totul. Ba chiar am organizat evenimente, petreceri. După cinci ani, eram supți de energie. Iar salariul nu era suficient pentru eforturile noastre. Bineînțeles că aveam parte de tot felul de beneficii. Când familia pleca, puteam invita prieteni și rude care să se bucure de lux. Problema e că nu ne puteam deconecta niciodată, mereu eram solicitați la orice oră din zi și din noapte. Așa că am decis să plecăm din nou, de data asta în Elveția.”
Au ajuns în Gstaad, o stațiune de schi populară printre miliardari, într-o cabană de 1 500 metri pătrați, cu piscină, peste cinci sute de lucrări de artă importate din toată lumea, avioane private, iahturi și o flotă de zece mașini. „Aici am crescut iar ca statut. Aveam propria mea cabană. Erau trei cabane în total, iar una îi aparținea fiului proprietarului. Madame avea un castel în Franța, un apartament în Geneva. Trăiam într-un delir de miliardari. Șeful ne-a dus în Corsica cu avionul privat. Acolo am început să ducem o viață la care foarte puțini oameni au acces. Dar, din nou, a trebuit să sacrificăm multe pentru asta. Nu am avut vacanță nici măcar de Crăciun. Pentru lux, plătești cu timpul tău, cu viața ta. Trebuie să fi disponibil non-stop.”
Disponibil mereu, uneori ilegal. Cuplul lucra uneori 17 ore pe zi. Și totuși, a fost concediat în 2014, când proprietarul a decis să vândă cabana. „Atunci ne-am trezit într-o situație complicată. Am primit oferta să îngrijim proprietatea lui Schumacher, care avusese un accident foarte nasol chiar în perioada aceea. Nu știam ce să facem. De obicei, îngrijitorii ca noi nu au adresă fixă sau economii. Totul depinde de angajator. Atunci am avut ideea să îmi fac propriul site: Madame est servie.net.”
„E primul proiect pe care l-am făcut pe cont propriu. Nu ca să mă îmbogățesc, ci ca să am un job. A trebuit să dezvolt totul singur, dar platforma m-a ajutat să simt că am un job. Însă doar pe hârtie.”
Cyril s-a întors în Saint Tropez, unde un angajator bogat îl aștepta pe un iaht. Dar Cyril a trebuit să plătească din propriul buzunar costurile călătoriei, mutarea și petrecerea aniversară pe care a trebui s-o organizeze ca test. „Am înțeles încă de la interviu că omul voia să ne fure. Angajații dinaintea noastră rezistaseră trei zile, noi am rezistat un an.”
Din nou, Cyril și soția lui au început o viață nouă, într-o proprietate de peste 130 milioane de dolari. Din păcate, nu erau singuri, pentru că angajatorul mai avea trei asistenți personali și 15 angajați. Zici că era palat. „Luminile erau aranjate mereu în funcție de oră, temperatura ceaiului trebuia să fie perfectă, iar oaspeții erau invitați în casă pe un anumit traseu, ca să vadă operele de artă scumpe. Veneau în vizită tot felul de vedete din lumea televiziunii. În fiecare seară, schimbam așternuturile pentru 15-30 de persoane. Lucram sub tensiune, iar șeful era temperamental și fițos. Odată, a fost mușcat de un țânțar și le-a zis grădinarilor să umple grădina de insecticid. Eu am învățat să întâmpin elicopterul în parc. Cheltuiam lunar patruzeci de mii de euro pe lună pentru întreținerea casei, trei mii doar pentru întreținerea piscinei, o sută de mii de euro pe pahare scumpe. Mutam operele de artă cu elicopterul. Instalam copacii în grădină cu macaraua. Lumea nu are limite pentru oamenii cu bani.”
„E o lume în care nimic nu e normal, inclusiv faptul că trăiești în casa altcuiva, de care trebuie să ai grijă zi și noapte mai bine decât proprietarul. Mereu mă suna cineva să mă întrebe unde e cheia, cum se deschide poarta. Ne ocupam de casă ca și cum ar fi fost a noastră. Iar în Antibes, când plecau proprietarii, ne relaxam în sfârșit și trăiam ca și cum era viața noastră de lux. Dar trebuia să avem grijă ce facem, pentru că eram mereu supravegheați de camere. Trăiești într-o colivie de aur, fără un loc stabil, fără viață socială sau conexiuni cu prietenii. Efectiv ești rupt de lumea reală.”
Iar angajații nu erau cazați pe aceeași barcă. Dacă Cyril și soția lui aveau norocul să aibă cazarea lor, alți angajați sunt obligați de proprietari să plătească o chirie sau facturile pentru încălzire. „Un angajator bun îți va oferi și cazare, și încă una foarte ok. Iar asta e foarte important pentru calitatea vieții.”
În ciuda multor experiențe neplăcute, Cyril a rămas în industrie și, mai târziu, a ajuns să lucreze pentru una dintre cele mai mari familii din Monaco. „De câte ori plecăm ne e greu, trebuie să scoatem copiii din mediul cu care s-au obișnuit, să începem de la zero.” Dar la familia asta a avut un loc special și ajunsese să fie confidentul angajatorului și să bea cu el whiskey în fața șemineului.
Își descrie jobul ca mâna dreaptă a cuiva, persoana de încredere pentru orice situație. „Lor le simplifici viața, iar asta îți permite să duci o viață la care altfel n-ai avea acces niciodată.”
Spre deosebire de Anglia, în Franța nu există formare pentru valeți. Trebuie doar să ai vocație să îți dedici viața altcuiva.
„Îmi e clar că nu pot arăta sau înțelege totul despre viețile lor, pentru că acestea depășesc orice limită a decenței. E de neconceput că unii oameni nu au ce mânca, iar soția șeicului din Abu Dhabi dedică un apartament întreg doar pantofilor ei. Dar am ajuns să înțeleg că așa funcționează lucrurile. Pentru mine, a fost o forță care m-a condus în viață. Bogații s-au născut în lux, eu am construit totul de la zero. Iar asta mi se pare ceva neprețuit.”
Articolul a apărut inițial în VICE Franța.
