Marșul Normalității a fost o chestie atât de tristă, încât nici nu știu de ce citești articolu’ ăsta și te aștepți să găsești ceva amuzant sau cât de cât interesant. Când s-au adunat în Piața Victoriei, erau mai mulți jurnaliști și jandarmi decât protestatari. Vreo 50 aș zice așa și până la final n-au sărit de 100. Aveau însă autorizație de plimbare pe două benzi între Victoriei și Patriarhie, așa că au întins un tricolor care ocupa suficient cât să crezi că-s măcar 300 de oameni. Nu erau.
Pentru prima dată însă s-au lăudat între ele, partidele, dar nu cred că au prins cea mai bună. Cele trei naționaliste sunt PRM, PRU și ND. Pentru marș și-au dat mână cu mână și au pus-o de-un protest mic-mic, adică să organizeze oamenii și mersul. Măcar de data asta n-a mai ieșit cu scandal, ba chiar unul dintre organizatori, care tot striga lozinci în microfon, se plângea în timpul plimbării că poate ar fi fost mai mulți oameni, dar dacă au văzut că nu-i pe violență, nu s-au băgat.
Videos by VICE
Citește și: Am fost la Marșul Noii Drepte și nu s-a prins nimeni că sunt gay
Și pentru că zicea un tip în piață că „ăștia cred că-s de la VICE, să vedem ce prostii mai scriu acum”, vreau să-ți zic că scriu fix prostiile pe care le-am văzut. De exemplu, modelele de viață ale celor prezenți la marș sunt de mare valoare intelectuală și morală. Un băiat avea tricou cu Bashar al-Assad. Uite așa, un dictator sângeros care-și căsăpește oamenii la el în țară e idealul pentru unii dintre noi și nu știu precis pentru ce ar merita respectat.
Mai era și Trump pe-o pancartă despre cum ar susține el familia tradițională, între bărbat și femeie. Da, probabil, susține în timp ce-o grab by the pussy. Altul c-un legionar, mulți cu Țepeș, probabil ne place cu sânge, și mulți cu credința că au înțeles ce-i greșit în lume și ei pot îndrepta prin ură.
Mi-am amintit și de marșurile din anii trecuți și că unul dintre cei mai vocali lideri Noua Dreaptă d-atunci a fost băgat la pârnaie în 2014 pentru pornografie infantilă. Ți se cam face rău când te gândești cum striga împotriva perversității sexuale și te întrebi cam ce înțeleg unii prin familia tradițională.
Marșul a pornit fără vicii și cu Dumnezeu înainte
Înainte să plece în marș, s-au stabilit regulile: nu se bea, nu se fumează. Damn! Au spus și Tatăl Nostru, niciodată nu strică protecția divină când mergi pe carosabil. Și-au exprimat și supărarea că se lungește treaba cu referendumul și modificarea Constituției – „Rușine, Curtea Constituțională!”. Nț, nț! A fost însă întins tricolorul, oamenii s-au dispersat pe lângă el și-n față și spate.
Imediat ce-am intrat pe bulevard câțiva băieți au derulat în spatele mulțimii un banner cu: „În trecut dicta Moscova, acum Bruxelles”. Mi-e greu să găsesc fie și o paralelă între cele două, dar poate că ei au înțeles mai bine regimurile politice și geopolitica.
Nici nu creativitatea în lozinci n-au stat prea bine băieții. Cu Dumnezeu înainte însă: „Legea divină, familia creștină”, „Dumnezeu a dat femeie și bărbat” de parcă Dumnezeu ar sta în Parlament și sfinții la Curtea Constituțională să dea legi și noi am fi, ca alte câteva țări, republică religioasă. Din categoria spunerilor naționaliste am avut mai multe, dar la fel de triste: „România nu-i Sodoma” – care s-a cam uzat moral de cât de mult a fost folosită în trecut, „Familia normală, comoară națională”, „Nu vrem să fim un neam de poponari” sau „Rezistența națională”. Până aici ți-ai cam dat seama că-i vorba despre un oarecare sentiment naționalist și mai puțin despre familie.
Citește și: Homofobii şi homosexualii români au protestat împreună, din greşeală, pentru o carte
S-a cântat chiar și „Noi suntem români, aici pe veci stăpâni”. Mi-a dat o lacrimă, cred că ieșise soarele. Ne place și cu Soros, cum să lipsească mintea malefică, reponsabil de toate relele pe pământ, reprezentantul diavolului: „Soros, nu uita, România nu-i a ta!” sau „Afară, afară, Soros din țară”. Și zău că-l invidiez pe George, să ai atât timp, cât să uneltești și să controlezi țări pe atâtea paliere sociale. Trebuie că el să nu doarmă niciodată.
Un moment mai amuzant a fost când niște băieți mai supărați pe viață au început s-o dea stil galerie cu „Poponare, nu uita, asta este țara mea!”. Dar m-am enervat la „Vrem normalitate, nu diversitate”, am luat-o ca și când de mâine ar trebui să mă îmbrac ca la manualul Noii Drepte și să citesc doar ce citesc ei. Avea și varianta: „Vrem normalitate, nu perversitate”, ceea ce probabil striga și băiatul ăla de la ei băgat la pârnaie pentru pedofilie.
Au furat un pic și d-ale noastre, cu „Uniți salvăm familia normală”, că deh e mai greu să faci versuri noi, nu toată lumea e Radu Gyr.
Homosexualitatea nu-i genetică, nu se învață, e urmare a abuzului din copilărie
Că tot am zis de pedofilie până aici, am mai aflat o teorie nouă despre homosexualitate. Ea nu-i învățată, așa, că vrei, nici nu vine genetic, ea e o simplă urmare a unui abuz. Mi-a explicat teoria o doamnă întâlnită pe la Romană. Conform ei, dacă ai tată vitreg și el te agresează, cel mai probabil ajungi gay. Abia apoi intri în mediul ăsta corupt. Cât despre homosexualitatea la animale, de exemplu la câini, e că au stăpâni zoofili, că nici câinii n-ar fi altfel.
Mi-a rememorat și-un moment din adolescența ei, clasa a noua, la liceu de muzică, și profesorul i-a povestit de-un cuplu care făceau, nici nu putea să zică, făceau felație. Da, asta făceau! Ca niște perverși heterosexuali! Ba chiar ea avea alături și-un prosop să scuipe ce ieșea din bărbat.
În apărarea doamnei, ea nu era la marș. Era doar intrigată de strigăturile împotriva lui Soros și nu înțelegea ce-are el de-a face cu comunitatea LGBT.
Citește și: Am vorbit cu un deputat român despre patru tipuri de homofobie a politicienilor
Am încercat să stau de vorbă cu niște domni. „O căsătorie între doi bărbați nu poate da rezultatul la un copil. Nici la două femei. Un copil rezultă dintr-o parte feminină și una bărbătească. Doi bărbați nu poate nici să crească un copil, nici să-l adopte. Nu mai putem da reproducție, dacă-i lăsăm să se căsătorească între ei”, mi-a spus unul dintre ei în parcarea de la Victoriei.
I-am întrebat că OK, dar dacă nu se căsătoresc între ei, s-ar căsători cu femei și ar face copii? Un bărbat gay s-ar căsători cu o femeie? „Doamnă, un bărbat care trăiește cu alt bărbat oricum nu va face copii. Asta e ceva anormal deci. Nu e logic.” Au fost de acord cu mine că oricum nu vor face copii. „Credința ortodoxă spune destul de clar că soț și soție se face între bărbat și femeie”. I-am blocat cu diferența între căsătoria civilă și cea religioasă. Pauză. Iar pauză.
„Nu e creștin atunci” sau „Nu știu, doamnă, eu așa știu, ca să mărească populația țării, se face între bărbat și femeie” au fost două dintre răspunsurile la granița argumentelor pe care le mai aveau. „Vrem să nu mai fie legea homosexualilor, să se schimbe Constituția.” Care? Nu știm.
Început la Victoriei, marșul a mers până la Patriarhie. Un traseu cam lung pentru un marș atât de mic, dar ce mi se pare însă și mai trist e că, deși ne-am bucurat noi că n-a venit multă lume și că arăta cum arăta, homofobia asta e împărtășită, mai mult sau mai puțin, de mulți. Vreo trei milioane așa, care se găsesc mai des să comenteze pe internet. Vorba colegului Răzvan, pentru fiecare trist de aici, mai sunt 30 000 în spatele lui. Brrr!
După Marșul Normalității, m-am dus și eu, ca oamenii normali, la Pride, unde a fost vesel, colorat, cu ploaie, muzică și lots of love. A fost ca după un duș bun.
Vezi și alte articole despre LGBT și homofobie:
De ce umblă homofobii doar cu reproducerea-n gură
I-am trimis pozele astea unui senator PSD homofob care zice că-i ilegal să te ții de mână ca gay
Clipul Coaliției pentru Familie, cu vedete ipocrite, îți arată de ce sunt disperați homofobii