Povestea femeii care a spart sistemul perfect al lui Hitler, dar a fost uitată de istorie

Articolul a apărut inițial pe Broadly.

Elizebeth Smith Friedman nu are niciun pod numit după ea, spre deosebire de J. Edgar Hoover. Nu există filme hollywoodiene câștigătoare de Oscar inspirate din viața ei, iar, față de Ada Lovelace, nu are nicio zi în onoarea ei. Însă Smith Friedman a fost partenera acestor trei piloni ai comunităților științifice și de informații, spărgând codurile naziste din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial și, fără îndoială, salvând mii de vieți.

Datorită sexismului instituțional, personalității ei modeste și a bărbaților respingători, precum Hoover (mai multe despre asta mai încolo), Smith Friedman a fost ștearsă în mare parte din istorie. Până acum.

După ce a dat peste 22 de cutii cu dosarele personale ale lui Smith Friedman la biblioteca George C. Marshall din Virginia de Vest, scriitorul Jason Fagone a petrecut trei ani cercetând viața ei. Rezultatul acestei munci, cartea de non-ficțiune The Woman Who Smashed Codes, este un triumf.

Cartea prezintă evoluția lui Smith Friedman, de la fiica unor părinți Quaker, din clasa mijlocie, anii petrecuți lucrând pentru un milionar misterios, timp în care a analizat și căutat mesaje ascunse în lucrările lui Shakespeare, timpul petrecut pentru a demonta rețelele de traficanți de alcool de pe vremea Prohibiției și a ajuns la cea mai mare realizare a ei: decriptarea codurilor naziste și crack-uirea mașinăriilor Enigma pentru Paza de Coastă a SUA, din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

„Am găsit toate cărțile astea pline cu notițele și scrisorile ei, iar ea se exprima atât de frumos în scris”, spune Fagone. Smith Friedman și-a dorit inițial să devină poetă, înainte de aplecarea neașteptată în domeniul cibernetic, pe vremea aia în formare. „Ea era amuzantă, isteață, caldă și fantastică și o luptătoare. Ea nu prea suferea după rahaturi. Iar cu cât am citit mai mult, cu atât am realizat că ea chiar a fost un personaj important din istoria criptologiei și a evoluției comunității americane de informații.”

Pe lângă faptul că a fost unul dintre cei mai de seamă hackeri care a trăit vreodată, Smith Friedman era căsătorită cu un alt hacker, William Friedman, care era rivalul ei intelectual, precum și partenerul ei fidel pentru multe decenii. The Woman Who Smashed Codes este povestea vieții impresionante a unei femei, din timpul unei perioade istorice remarcabile, dar și o poveste simplă de dragoste.

Friedman era cel mai mare campion al soției sale, iar în schimb, ea a avut grijă de el cât timp s-a luptat cu depresia. Însă, faptul că Smith Friedman a fost căsătorită cu bărbatul care a spart mașinăria japoneză de criptare, Purple din cel de-al Doilea Război Mondial, e posibil ca acesta să fie motivul pentru care Smith Friedman nu a primit recunoașterea meritată.

The Radical Life of The First Lady of New York, Chirlane McCray

„În fiecare etapă din viața ei, au existat bărbați care au primit meritele pentru munca sa”, spune Fagone, care explică cum soțul lui Smith Friedman a primit toată gloria din cauza sexismului perioadei. „Oamenii presupuneau că William era cel briliant, iar ea era mâna lui dreaptă, așa că el a primit toată recunoașterea.”

Când citești cartea The Woman Who Smashed Code practic te transpune în lumea ei. Ești teleportat într-o lume dinainte de NSA, înainte de serviciile actuale de inteligență, pe când FBI-ul îl urmărea pe Al Capone, iar oficialii Trezoreriei și agenții federali apăreau la ușa doamnei Friedman, deoarece se știa că ea putea să le rezolve dilemele.

„Ea mereu spunea: « Bărbați de la guvern tot apar la ușa mea și mă roagă să le rezolv puzzle-urile, iar singura modalitate de a scăpa de ei este să-i ajut!»”, râde Fagone. „Dar ea avea un set de abilități destul de rar, pe care guvernul nu-l putea exploata.”

„Exploata” este cuvântul potrivit pentru ce s-a întâmplat cu Smith Friedman. În ciuda înființării unei unități de hackeri în cadrul Gărzii de Coastă și conducerii echipei care a demontat rețele de spioni naziști din America de Sud în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, Smith Friedman a murit săracă și în anonimat, în afara cercurilor rare de intelectuali. Marea eroină a războiului, care a spart trei mașinării Enigma și a decriptat mesajele naziștilor pentru agențiile de inteligență din jurul lumii, a câștigat 5 390 de dolari (67 000 la cursul de azi) la sfârșitul carierei sale.

Un anumit pasaj tulburător din carte descrie o notă pe care Smith Friedman, văduvă pe la sfârșitul vieții sale, a scris-o pentru ea. „Ori te naști bogat, ori te naști sărac. Cei de la mijloc sunt cei care PLĂTESC la nesfârșit.”

Așa cum detaliază Fagone, hackerii sunt, prin natura muncii, persoane care trăiesc sub anonimat. Dacă te lauzi că ai spart un mesaj, riști să transmiți dușmanilor că mediile lor de comunicare sunt interceptate, ceea ce înseamnă că ar putea să-și schimbe codul și tu să o iei de la zero. În plus, munca lui Smith Friedman era top secretă, dosare ștampilate cu „Top Secret Ultra”, care nu au fost publicate decât după decenii. Până când informația a fost făcută publică, ea deja era o femeie bătrână.

Totuși, J. Edgar Hoover, director FBI pe-atunci, nu trebuia să se supună aceluiași regim de anonimat. Atunci când Al Doilea Război Mondial s-a terminat, Hoover, care nu era deloc apreciat în comunitatea intelectualilor, conform lui Fagone, a început rapid să construiască propria moștenire în timp ce guvernul desființa unitatea de hackeri a lui Smith Friedman.

În ciuda faptului că Smith Friedman a distrus cercurile de spioni naziști din America de Sud și a prevenit acapararea lui Hitler din regiune, Hoover a manipulat presa ca să-și tragă meritele. El a publicat un articol de șapte pagini în The American Magazine, intitulat, „How The Nazi Spy Invasion Was Smashed”, care a rescris istoria, iar FBI-ul s-a ales cu laudele pentru munca lui Smith Friedman. Ba mai mult, FBI-ul l-a angajat până și pe regizorul faimos Frank Capra să facă un film despre Hoover, pentru a înrădăcina versiunea lui ca cel care a spart cercurile de spioni. Strategia lui a funcționat, iar publicul american l-a crezut.

„Hoover a fost un mare nesimțit”, exclamă Fagone. „Nu știu cum să-l descriu altfel. El era un tip interesat să construiască un imperiu și nu-i păsa peste cine călca ca să-și atingă scopul.” Pe lângă faptul că voia să fie în centrul atenției, Hoover era un și mai mare șovinist. După ce a preluat FBI-ul în 1924, el a concediat singurele două angajate și a interzis femeilor să lucreze ca agenți speciali. (Ele puteau să se angajeze ca secretare sau funcționare publice)

„El nici măcar nu s-a gândit că femeile aveau capacitatea de a fi agenți FBI”, explică Fagone, „iar asta cred că a afectat felul în care a perceput-o pe Elizebeth și faptul că a decis s-o scoată din istorie.”

Cartea The Woman Who Smashed Codes este plină de personaje care merită biografii integrale: spioni naziști care se culcau cu soțiile oficialilor din America de Sud, șefi de securitate care rezolvau romane detective doar din primele pagini și notau răspunsurile pe marginea filelor. Fagone excelează în a descrie pe cei care au alimentat efortul de război, dar nu au primit o slavă cuvenită, ca femeile care au manevrat de mână mașinile enorme, de dimensiunea unor camere.

Iar chintesența este povestea care trebuia împărtășită: viața lui Elizebeth Smith Friedman, o femeie cu o minte formidabilă, care a învins naziștii și traficanții de alcool doar cu intelectul și un creion, ca apoi să fie ștearsă din istorie în favoarea bărbaților mai vocali.

„Ce a pățit Smith Friedman este o mare nedreptate”, spune Fagone. „Să sperăm că această carte va rectifica asta într-un fel sau altul.”